07-02-2013 • Povesti • 5,521 vizualizari

aparente-uliuDuminica, 03.02.2013. Prognozata vreme rea s-a dovedit a fi buna in Ilfov. De fapt, nu buna, primavaratica d-a dreptul. Vreme de tricou. :)) Dupa amiaza; profit de timp si ora si deschid trapa porumbeilor. Stau la cutie de vreo 3 saptamani. Sambata au facut o baie generala si astazi, duminica, zici ca stau sa rupa plasa.

Cum deschid trapa si-i chem (“hai copiii” – nu radeti, cu aceasta chemare i-a invatat sotia) ies ca torpilele voiajorii. Astia se inalta si se duc. Satinetii si Felegyhaza, suprinzator, zboara ca apucatii. S-au imprastiat in toate cele 4 zari si dau din aripi de zici ca nu-i adevarat. Nici vorba de stol, “formatie” total dezorganizata. Ma rog, nu-i chiar o minune. Zboara ce zboara si apoi revin pe acoperisul cotetului, curtandu-se, giugiulindu-se, curatandu-se. Activitati curente. Dupa ceva vreme, ca proiectilele nemtesti, “cad” si voiajorii.

N-au astampar. Au venit doar in treacat, se pregatesc sa o ia din loc iarasi. N-apuca! Gasca egipteana da semnalul de alarma, bibilicile tipa de rasuna curtea, gainile fug ca apucatele. O fractiune de secunda. Aud trosnit de aripi in jurul meu. Sunt bulversat. O fractiune de secunda a trecut si nu stiu ce se intampla. Si eu, ca si ei, sunt luat prin totala surprindere. Ridic privirea si ma apuca groaza. Bleanda (Uliul Porumbar – asa-i spune in comuna natala a parintilor mei) e’ “pe coada unui Satinet” (ca sa-l citez pe Dieter). Vad negru in fata ochilor. Sangele imi pulseaza cu putere. O rup la fuga inconstient, bat din palme si fluier cat ma tin puterile. O eschiva asa cum numai in filmele documentare vezi si, fetita mea preferata de Satinet, scapa ca prin urechile acului. Coana Mare (asa-i spunem femelei uriase de porumbar) a ratat. Papusa mea, cel mai frumos pui de Satinet scos la mine, rupe ceru’. Ce poate face groaza dintr-o pasare.

Nu apuc sa ma bucur, caci nenorocita a ochit “din mers” alt porumbel. Masculul adult de Felegyhaza, cel dat de Dieter. Sunt in pragul nebuniei. A dracului pasare parca mi-i alege. Masculul de care zic zboara total dezorientat, nu are nici o sansa. Parca nici nu-si poate coordona aripile, asa de ingrozit este. Minune, corpul poate ca nu-l ajuta dar mintea da. O alta fractiune de secunda si micul Fele efectiv se arunca intr-unul dintre merii din curte. Bleanda dupa el numai ca, la post, gasca egipteana, cu aripile larg deschise (chiar daca este filata) isi arata oglinzile. Nu stiu daca a avut vr-un efect dar uliul nu intra in mar. Deja fugeam intr-acolo. Ajung langa mar si acu’ chiar sunt in pragul lesinului. Fetita de Fele, singurul pui de Fele eclozat si crescut de parinti pana la maturitate, era incremenita pe magazie. Paralizata de frica. Uliul deasupra ei se lasa cu ghearele larg deschise. La cat e’ de mica o poate lua intr-un picior. Salt mainile, urlu’ la rapitoare si fug spre magazie. Micuta nu se ridica, fac un salt (ulterior am realizat ce caraghios ‘oi fi fost) si …. uliul
renunta. Ia altitudine putin si pleaca dupa voiajori.

Totul se petrece in jurul meu ca intr-un film de actiune. Nu stiu ce secventa sa urmaresc. Mi-e teama ca-mi scapa ceva. Incerc sa nu scap uliul din privire. Sunt gata sa sar gardul si sa fug pe campul din spatele casei mele. Maestrii volierei, voiajorii, se grupeaza, pluton disciplinat, se ridica sus si brazdeaza cerul. Nici o sansa pt. bleanda. Ai impresia ca-i rad in nas. Imi revin putin si incerc sa fac “inventarul”. Fetita de Fele e’ inca pe magazie, nu misca. Tatal ei sta cuminte in mar. Mama ei e’ …. culmea, in salcia mare din curte, lipita de o creanga groasa. Un mascul pui de Satinet sta pe casa, la fel de nemiscat. Din spate imi vin ca la concurs Satinetii cei batrani. Sunt aripa langa aripa si aterizeaza direct pe voliera. Voiajorii fiind sus de tot, constat ca-mi lipseste fetita de Satinet. Cea asupra careia se indreptase prima data uliul. Nu vad nici uliu, nici porumbel. Ganduri negre ma apasa. Ma uit in toate partile. Ma urc pe o buturuga sa vad mai bine. M-au trecut caldurile, simt ca trebuie sa-mi dau geaca jos. Imi vine sa rup fesu. Cine m-a pus sa le dau drumul! Sotia imi spusese ca nu-i momentul. Un punct alb se indreapta spre mine. Iuteala cu care vine e’ departe de a fi iuteala unui porumbel ornamental. Ea caracterizeaza un voiajor. Asa spune “cartea”. Ei bine, asa o fi spunand cartea dar ghiuleaua care vine spre mine e’ fetita mea draga de Satinet. Gata, nu-mi mai dau geaca jos. N-am timp sa ma bucur pt. ca realizez repede ca, desi am scapat ca prin urechile acului, uliul e’ de fapt la nici 200 m de mine, intr-un nuc, pregatind un nou atac. Vad o vecina care tine palma caus la ochi. Cat s-o fi amuzat saraca, si nu numai ea, de manifestarile mele. Probabil daca ma uitam in oglinda m-as fi amuzat si eu. Ma rog, da-o-n … de vecina.

“Hai copiii” strig cat pot. Copiii raspund. Satinetul de pe casa vine pe cotet. Fele din mar si din salcie vin si ei. Parca sunt intr-un film cu Mr. Bean asa zboara. Fetita de Fele nu vine dar o vede tatal ei care merge langa ea. O curteaza putin apoi zboara ambii langa mine pe voliera gainilor din rasa Faverolles. Ii am pe toti aproape. I-as putea atinge. Pana nu-i vad insa inauntru nu ma pot linisti. Voiajorii sunt tot sus. Avioanele de lupta nu-si tradeaza rasa. Uliul revine la fel de fulgerator. Inima mea deja imi ‘spune” ca-i cazul sa terminam aceasta sarada altfel nu-i a buna. Fluier, bat din palme. Nici macar un singur porumbel nu se misca de la locul lui. Pasarile din ograda
stau toate cu ochii pe cer. Unele vin mai aproape de mine. Uliul nu-i tampit si trece mai departe. Aterizeaza vis-a-vis. A simtit ca-i rost de prada usoara si nu vrea sa renunte usor. O noua serie de “Hai copiii” si copiii de data aceasta sunt ascultatori ca la scoala. Toti sunt inauntru. Ma rog, mai putin voiajorii. La o pereche am si pui. Ii astept si pe ei dar cu mult mai putina teama. BUF! Au ajuns si ei. Intra unul dupa altul mai putin un mascul eclozat la mine. Un naros de care tare imi este drag. Asta sta pe coltul acoperisului cotetului si-i gata sa plece iarasi. Pare ca se infrunta cu uliul. Cu siguranta uliul il vede si-l pandeste. Ghinion pt. el. Ultimul porumbel intra, in sfarsit, in cotet. Daca aveam un fotoliu ma prabuseam in el! Inima isi revine. Doamne ajuta, am scapat!

Constat ca daca as fi prins, ipotetic, uliul in acele momente, il omoram fara sa stau pe ganduri. Il uram si-mi doream sa dispara. Sub influenta acelor secunde ideile ecologiste dispar de zici ca n-au fost niciodata. Respectul, admiratia, etc. fata de rapitor sunt moarte. Ura este rege. Acum, cand scriu, respectul si admiratia au revenit. Regele vazduhului isi facea doar treaba. Micii mei ornamentali insa, m-au umplut de mandrie. Cu micile lor trupuri, cu capsoarele lor motate au reusit. Ma refer la toti. La fetita de Satinet care a facut eschiva salvatoare nici nu mai fac referire. Ea e’ deja o mica eroina. Gingasele fapturi sunt inca porumbei. Aparentele pot, uneori, insela.

P.S. – Sa nu exageram totusi! Blenda pandeste si n-am de gand sa-i ofer alte sanse. :D

Cosmin