30-06-2016 • Diverse • 2,828 vizualizari

Domn’e, ca sa fii ceva, orice, e’ o arta.
Uite, spre exemplu, a fi pictor, este, evident, o arta.
La fel, a fi idiot este … tot o “arta”.
Ca sa incep cu inceputul, desi pe ici pe colo am mai scris eu cate ceva, in urma cu o vreme, cautand niste porumbei pe care sa-i folosesc pe post de doici pt. inmultirea Castaniilor de Craiova, fara sa ma intereseze performantele lor sau alte trasaturi, ci doar sa isi creasca bine puii, am dat un anunt pe sunphoto.

Iaca asa am fost contactat de un crescator care mi-a ofer gratuit un lot de porumbei, majoritatea Tippleri si vreo cativa Ciungi de Ploiesti. Am mers dupa ei la Constanta, am cunoscut omul respectiv – o persoana deosebita, si in felul acesta m-am ales cu porumbei din rasele de zbor. Nu cunoasteam detalii despre aceste rase, aveam cunostinte vagi si nici nu ma interesau aceste aspecte ci doar doream sa ii vad hranind de zor puii de Castaniu si Negru Trenat de Bucuresti. Cat au fost inchisi erau ca niste gutani de pe strada in ochii unui neavizat, ca mine de altfel.

Minunea s-a produs in momentul in care trapa s-a deschis iar si iar. Amorteala din aripi (datorata faptului ca ii tinusem inchisi cam mult) a zburat odata cu ei incet incet insa a inceput sa apara amorteala gatului meu stand cu ochii pe cer. Am si pierdut o parte dintre ei, unii luand drumul spre casa lor de la mare, altii cazand prada rapitoarelor dar, intre cei ramasi, vreo 6 au inceput sa se evidentieze intr-un mod care m-a fascinat din ce in ce mai mult si mai surprinzator pt. mine. Aceasta echipa m-a facut sa ma indrogostesc de porumbelul Tippler in special, si porumbelul de zbor in general vorbind. Si nu ma refer aici la porumbelul de zbor maraton (nu intru in detalii pt. ca nu imi permit cunostintele si experienta) ci de porumbelul de zbor de altitudine si durata.

Secventa se repeta iar si iar: trapa se deschide, porumbeii ies, cercuri stranse in jurul crescatoriei, altitudine din ce in ce mai mare, puncte si apoi disparitie, ore bune acolo sus – undeva, dupa care usor usor in aceleasi cercuri pierderea altitudinii si, intr-un final, coborarea pe crescatorie si intrarea direct la boxa (dupa fluierul de chemare). Disciplina militareasca, dorinta de zbor, curaj etc., virtuti pe care nu ai cum sa nu le respecti.

Trebuie sa subliniez ca toata aceasta secventa se repeta fara ca eu sa particip in nici un fel. Niciodata nu am dat dupa porumbei, nu i-am zburatacit, nu le-am dat hrana speciala ci doar amestecul pe care il dau tuturor porumbeilor mei (un amestec facut de mine din 10-15 seminte in functie de cum gasesc), nu i-am dresat in vr-un fel cu exceptia invatatului ca fluierul inseamna hrana (fiecare hranire se face cu “melodie”), nu am facut deci nimic din ce ar face un crescator adevarat si experimentat de porumbei din rasele de zbor. Nici nu mai poate fi vorba de invatat cu voltat alb pt. aterizare si alte artificii d-astea care in cazul meu mi se pareau inutile. Cum sa vada Tipplerii mei voltatul alb cand ei se converseaza cu pasagerii TAROM?

Din acea echipa mica despre care vorbeam anterior, 3 pasari – 2 masculi si o femela, m-au “terminat” efectiv. 3 pasari cu o usoara alta conformatie a aripilor, cu o silueta mai suie, mai ciocosi si mai fini in general. Calmi in voliera, foarte devotati boxei si perechii. Niciodata nu i-am vazut flirtand cu pasari straine, intotdeauna printre primii la masa si multe alte astfel de detalii.

Zboruri de ore si ore. Initial am trecut de pragul de 4 ore, apoi 6, apoi 8. Au urmat zborurile cu aterizare nocturna cand nu mai vedeam porumbelul decat la momentul “impactului” cu acoperisul. Ce emotii poti avea cand il stii acolo sus si il chemi cu fluierul sperand sa revina pt. a-si petrece noaptea in cotet in siguranta. Apoi a urmat primul zbor de noapte. Porumbelul ramas sus, o noapte cu vise extrem de incalcite si framantari. Oare mai vine? Oare l-am pierdut? De ce i-am eliberat mai tarziu? ….
Cand te trezesti la 5.30 dimineata si il vezi cum coboara pe cotet, obosit ce-i drept, iti vine sa-l prinzi si sa-l pupi, “manca”-l-ar tata pe el de sportiv. Inainte sa am acesti porumbei, daca citeam un articol despre ei sau imi povestea cineva nu as fi inteles sentimentele traite si, cum nu am zburat niciodata voiajori, am inceput sa inteleg mult mai bine trairile voiajoristilor, mai ales ale celor care zboara fond si maraton.

Celor 3 nu le-am pus nume, le ziceam “inelul cenusiu” si “perechea” (respectiv masculul sau femela din “pereche”). Imi erau dragi toti, fara discutie, dar pe astia 3 ii iubeam pur si simplu. In discutiile cu crescatorul lor mereu ma “laudam” cu zborurile realizate de ei. Am pastrat evident legatura cu crescatorul de la care i-am primit si sper ca aceasta sa dureze mult si bine. Chiar am primit sfaturi si informatii pretioase de la omul in speta.

Cel mai bun sfat pe care mi l-a dat insa nu l-am luat in seama. Avand experienta si stiind bine cu se mananca acesti porumbei mi-a spus sa bag la matca cele mai bune pasari, primii candidati fiind evident acestia 3. Nu am luat in seama sfatul nu pt. ca m-as fi dat eu vr-un expert sau pt. ca as fi desconsiderat sfatul respectiv. Nu, nici pomeneala!

Nu l-am luat in seama pt. simplul motiv ca imi placea mult prea mult sa vad aceste 3 pasari acolo sus. Dupa ce coborau ceilalti ei mai ramaneau in vazduh inca cel putin o ora si abia apoi declansau procedurile de aterizare ca sa glumesc putin. Stateam de atatea ori in mijlocul curtii, ditamai omul, cu mainile in solduri si ochii pe cer, cautandu-i acolo sus si sperand sa identific niste puncte negre. Cu mare greutate ii zaream pe “campionii” mei. Am scris cu ghilimele ca sa nu ofensam cumva adevaratii campioni din Romania la rasa Tippler “linia” de altitudine si durata. Am de la ei o fiica, o femeluta mica si uscativa care a scapat la propriu din infern (nu detaliez pt. ca nu-i cazul) si mosteneste nu doar fizicul mamei ei ci si vointa tatalui. Imi pun mari sperante in urmasii acestei femele.

Si trece vremea si trece, si creste pasiunea si creste, si vine ziua de 19.06.2016, ora 16.15. Deschid trapa cu inima cam indoita pt. ca era deja tarziu si nici vremea nu se anunta a fi una favorabila la sfarsitul zilei. Ma gandesc totusi ca “Inel cenusiu” are pui iar “perechea” se pregateste de ouat deci nu ar trebui sa am probleme. Porumbeii ies care incotro. Cum spuneam si in alt articol, la mine intr-unul dintre cotete este cocktail. Asa se face ca masculii Gusati Horseman au iesit si au inceput raidurile lor aeriene de cucerire, voltatii au luat-o ca gastele prin curte la pascut, ….. iar Tipplerii au inceput ascensiunea. Intre ei, echipa de 3 s-a detasat ca in turul Frantei la ciclism si dusa a fost.

Dupa o vreme starea meteo s-a schimbat, au aparut niste nori josi si cenusii, s-a itit si un vant de nicaieri iar eu am inceput sa ma ingrijorez. In mod normal nu as fi facut-o insa in ziua respectiva ora era cam tarzie. Ochii pe cer si gatul in piuneze. Simtind probabil ca ceva nu este in regula (prin zonele invecinate a fost furtuna mare, am vorbit cu prieteni de pe acolo), Tipplerii au inceput sa revina la cotet. Pana si focosii Horseman, deranjati de vant, au luat o mica pauza (ce-i drept fiind ocupati si cu indatoririle parintesti, oua sau pui dupa caz).

Doar ei 3, campionii mei la zbor, nu apareau nicaieri. Norii ma inpiedicau sa-i caut cu privirea iar vantul acela imi aducea din ce in ce mai multe griji. La ora 21.00 am inchis trapa asa cum o fac mereu chiar daca mai sunt sus dintre porumbei. Ei stiu ca, la coborare, daca trapa este inchisa, eu sunt langa cotet si le-o voi deschide imediat asa ca stau linistiti pe acoperis pana se intampla lucrul acesta. Nu am sputnik si de aceea aleg sa inchid trapa. De pe geamul de la bucatarie vad cotetul deci ii pot urmari si din casa.

Chiar daca era ora 21.00 am ramas afara in ciuda discutiilor cu sotia care nu dorea altceva decat sa merg la masa, ora fiind tarzie. La ora 22.00 am intrat in casa. Am vorbit putin si am gandit mult. O doua zi dimineata la ora 6.00 eram cu ochii pe geam. Nimic. “Inel cenusiu” si “perechea” nu erau nicaieri. Toata ziua – 20.06 i-am cautat cu ochii pe cerul curat ca lacrima. Nici un semn. 21.06.2016 ora 6.30, alta dimineata, alte sperante. Din pacate nimic!

Am refuzat sa cred ca i-am pierdut pe cei 3 porumbei care mi-au oferit atatea satisfactii ca si zburatori. 21.06.2016, ora 19.30, un punct negru pe cer ma face sa tresar. Punctul negru devine cenusiu in goana lui nebuna spre cotet. Nici-o eschiva, nici un joc in aer, aterizare direct pe cotet si dupa 2 secunde trapa si apoi adapatoarea. Femela din “pereche” revine acasa, franta de oboseala, cu aripile lasate si pieptul ca un cutit. Bea apa pe saturate, se hraneste bine (am pus mancare proaspata astfel incat sa aiba de unde alege semintele care ii plac) dupa care zboara la boxa si trece in lumea viselor. Plin de speranta ma uit pe cer si-i caut si pe ceilalti 2. Ulciorul nu merge de prea multe ori la apa asa ca pe masculi nu ii zaresc nicaieri si asa avea sa ramana situatia pana la momentul la care scriu aceste randuri (29.06.2016).

Acum, stau si cuget si ma intreb:
– cate ore si implicit cati km o fi zburat biata mea femela?
– ce s-o fi intamplat acolo sus, desupra norilor cenusii cu mica mea formatie?
– unde ‘or fi masculii mei sau daca ‘or mai fi in viata?
– de ce nu am ascultat eu sfatul unui om intelept si nu i-am bagat la matca pt. a ma bucura apoi de zborul puilor lor?
– de ce am deschis trapa atat de tarziu in conditiile in care vremea nu era favorabila?
– ce performnate ar fi putut face acesti porumbei in mana unui crescator de Tippleri?
– de ce, de ce, de ce?

Inutil acum! Idiotenia se plateste iar eu am platit cu 2 masculi de Tippler, cei mai buni masculi ai mei la rasa asta. Singurul lucru pozitiv este acela ca am femela acasa, care apropo s-a recuperat foarte bine si repede. De asemenea, voi continua sa sper, desi stiu ca sansele sunt mici, ca masculii vor reveni acasa sau ca, daca nu vor reveni, macar sa nu fi fost vanati de soim si sa aterizeze undeva in siguranta.

Colegii de “suferinta” de prin Corbeanca, Otopeni, Buftea, Crevedia, poate chiar Mogosoaia, daca va aterizeaza pe casa sau pe cotet 1-2 masculi albastri cu infatisare de gutani (unul cu inel cenusiu, celalalt fara, obositi, infometati, nu ii alungati iar daca va intra cumva in cotet (desi Tipplerii mei niciodata nu au aterizat altundeva decat pe cotetul lor, nici macar pe casa mea nu au aterizat vreodata) nu le rupeti capul crezand ca sunt porumbei comunitati. Faceti o poza pasarilor respective si trimiteti-le la e-mail-ul ciobanesc.corb@gmail.com . Poate poate sunt ostenii mei si ii recuperez de pe undeva. In definitiv, speranta moare ultima!

Ce stiu acum sigur este ca, asa cum voi face pt. Gusatii Horseman un cotet cu boxe individuale pt. a incerca sa joc putin “braconaj” cu niste vaduvi (momentan sunt in proces de “creare” a acestor vaduvi), la fel voi face un mic compartiment separat pt. efectivul de Tippleri pe care ii mai am pt. a incerca sa ii zbor mai organizat, doar pe ei, separat de ceilalti porumbei pe care ii detin.

In incheiere spun doar atat, pt. a nu deveni artisti in “arta” idioteniei, ascultati sfaturile acordate dezinteresat de cei care au experienta mai mare decat voi!

In acest album veti vedea poze cu porumbeii care fac obiectul acestui articol:
https://cosminn.sunphoto.ro/Tippleri/pagina3
Cosmin