23-01-2012 • Povesti • 3,892 vizualizari

Indragostit de porumbei in general, fascinat de concursurile cu voiajori in special , nu am apucat sa gust din fascinatia competitiilor columbofile , dar imi promit ca odata cu stabilitatea sociala si materiala , voi incerca experientele la care am visat intreaga copilarie.

Inevitabil , timpul trece , adolescenta isi pune amprenta asupra persoanei mele si in acelasi timp ma desparte de prietenii mei inaripati . . . am incercat sa-i duc cu mine peste tot , pe unde m-a purtat viata . . . in cutii , lazi , custi improvizate , pana cand , “ultimul mohican” , este vizitat in cusca lui de un dihor ; intervin , dar prea tarziu . . . moare in mainile mele si JUR ca niciodata nu voi mai apropia de fiinta mea aceasta dragoste imposibila momentului.

Viata isi urmeaza cursul si ating momentul stabilitatii sociale si aproximativ materiale . In tot acest timp simtirile ma inghiontesc , amintirile porumbeilor mei contureaza pasiunea cu care ne-am intalnit si durerea cu care ne-am despatit ; insa juramantul capatase note grave in constiinta mea si responsabilitatea familistului ma tine departe de ispita incalcarii lui. Cum sunt limitat asemenea tuturor existentelor lumesti , intr-un timp , rabufnesc si ma descarc emotional partenerei mele de viata , povestind momente duioase din modesta mea experienta de iubitor si crescator de porumbei.

Toate simtirile mele tanjesc dupa atentie , o incurajare , o dezlegare a legamantului. Ardoarea cu care insist si pasiunea cu care narez despre concursuri pe care doar mi le imaginez asemenea unui copil , rezoneaza in sufletul consoartei mele cu amintirea “ultimului mohican” si naste intrebarea : ar fi fost un bun zburator ? . . . Lucru hotarat , facem o cusca mica in care sa crestem inaripati pentru linistea noastra si pentru infrumusetarea gospodariei . . . ca nu incalcam juramantul ; niciodata , dar niciodata nu o sa ne aplecam asupra concursurilor . . . e meteahna grea , am auzit!

Cu convingerea ca Divinitatea are ocupatiuni mai consistente decat pedepsirea mea pentru un legamant ca o joaca de copii . . . ma apuc constiincios si in mare graba de un cotet doi pe doi beneficiind de avantajele tehnicii anului 2009 [ fata de 1987 , cand adunam cuie strambe si ruginite dupa ulite , le indreptam si le foloseam mai mult sau mai putin eficient ].

Fiind o persoana cunoscuta de intrega comunitate , s-a dus vestea . . . si-a facut cusca ! si binevoitori , care sa ma cadoriseasca cu voiajori pentru “liniste si frumusete” , s-au infiintat cu inaripati si pedigree graite : asta este din . . . tatal a zburat pana la . . . mama a obtinut locul cutare . . .incitant ! Si pana la urma Dumnezeu iubeste la randul Lui pe iubitorii fiintelor acestei lumi , ca asta a fost scopul creatiei ! Ce juramant ? O copilarie , o chestiune pripita care nu are puterea de a atrage dupa sine pedeapsa cerului . . . si coplesit de aceste trairi si de dorinta am cugetat : Iarta-ma Doamne !

Am inceput cu sase pui , nereprodusi la noi si nici in vreo mare crescatorie , fara ceas constatator , fara a fi membrii oficiali ai vreunui club sau asociatii . . . just for fun ! Nu ne venea sa credem : porumbeii nostri se intorceau de la concursuri adevarate cu concurenti veritabili , nu mai era un vis ; era un vis devenit realitate prin asumarea calcarii unui juramant !

Sunt convins ca Dumnezeu ne-a iertat pentru acest pacat . . .raman multe altele . Meteahna a capatat proportii : o suta de inaripati din cele mai bune crescatorii din tara si din lume intr-o “cusca” de treizeci de metrii patrati.

( continuare a articolului “Exceptia care confirma regula” )
Adrian