Fiecare este liber sa isi aleaga pasiunile atata timp cat nu deranjeaza pe ceilalti. Este drept ca in tabara pasionatilor de selectie este loc si de mai bine. Oricum, porumbeii au niste vieti cat se poate de frumoase in comparatie cu puii de carne pe care ii mestecam cu pofta vorbind despre drepturile animalelor…

Ar fi tare de tot sa nu mai trebuiasca sa alergi porumbeii peste tot la imbarcare. Ii scutesti si pe ei de mult stres. Am mai vazut o metoda ingenioasa undeva: cosul de imbarcare era in exteriorul custii si comunica pe o usita cu interiorul iar porumbeii erau indreptati catre gaurica si ajungeau in cos fara sa-i mai prinzi individual.

Apropo de ce se mai poate face cu animalele si putina imaginatie nebuna…

In urma cu 6 ani, am renovat si modernizat bucataria. Evident, am cumparat si hota pentru aragaz. Burlanul de la hota a fost conectat la fosta aerisire. Abia acum am inteles ca meseriasii n-au mai pus niciun fel de sita in partea exterioara a peretelui… Deci, o invitatie clara pentru porumbei sa-si faca un cuib, peretele fiind suficient de lat pentru un “dormitor” !!!!

La inceput i-am izgonit… dar nici amenintarile mele, nici jetul de aer de la hota, nici prezenta pe pervaz a motanului si pisicutei nu au impiedicat-o pe porumbita sa-si depuna oul… Intr-o buna zi am auzit zgomote, deci puiul (cred ca e doar unul !) a eclozat !!!! Sunt bunica ! M-am amuzat, am zis ca e un semn de bun augur, dar pe masura ce zilele au trecut, puiul a crescut si a inceput sa faca plimbari pe burlanul de la hota !!!! Am crezut ca o sa moara, nemaiavand putere sa se intoarca spre cuib, am incercat sa-l gonesc batand in burlan cu o tija, m-am linistit cand am simtit ca a iesit din burlan, dar nu s-a speriat deloc si face mereu incursiuni in interior !!! Partea proasta e ca au inceput sa cada gunoaie catre hota, iar eu, care imi programasem deja de doua saptamani sa re-zugravesc bucataria, nu pot sa incep, stau si astept sa zboare puiul din cuib !!!! Sunt obligata acum sa desfac burlanul, sa curat intrarea in hota, sa inlocuiesc burlanul, dar, de data aceasta, voi inchide partea exterioara cu o sita….

N-am notat cam cand a aparut puiul si nici nu gasesc informatii despre cat dureaza cresterea puiului pana isi ia zborul.. Imaginati-va in ce situatie sunt!!! Rasu-plansu… Mi-am incurcat tot programul, nu vreau nici sa risc….cu toata dragostea mea, daca e imatur, n-am sa-l pot infia, avand 2 pisici in casa …

Ce sa mai zic??? In timp ce scriu, aud harsaitul pe burlan, deci iar se plimba !!!! Iar mie imi creste tensiunea, de teama sa nu cada in gol spre hota, burlanul fiind sub forma de “L” inversat…

Oare a mai patit cineva asa ca mine????

D-na Mariana Popescu – Bucuresti

Unde sunt codrii seculari de altadata? I-am halit.
Codrul frate cu romanul? Povesti!

“Padurile Romaniei, care se intind pe 6,3 milioane de hectare, ocupa doar 27% din teritoriu, acesta fiind cel mai mic procentaj din Europa, potrivit statisticilor de specialitate. In contextul in care media europeana a suprafetelor impadurite este de 32%, Romania ocupa ultimul loc din acest punct de vedere cu doar 27% din suprafata ocupata de paduri”.

Si atunci ne mai intrebam de ce ataca rapitoarele disperate in localitate, de ce mor oameni la inundatii in anul 2010, de ce nivelul poluarii este strigator la cer? Pentru ca suntem tampiti. Si inconstienti. Si ignoranti.

Cum se descurca oare columbofilii din zonele cu inundatii? Erau si pe site cativa din zonele grav afectate. Am vazut la stiri o gospodarie sub ape, filmau cotetul de porumbei unde apa era pana la jumatatea inaltimii, unii porumbei murisera iar altii stateau in boxele de sus… oribil peisaj. Nu stiu de ce nu le-o fi dat drumul… probabil n-a mai apucat.

Pe principiul “daca vrei poti” (mai greu, foarte greu, sau mai usor, cu sacrificii mai mici sau enorm de mari, intinzand nervii la maxim sau doar pocnind din degete, depasind obstacolele de orice fel – ohoooo, in tarisoara asta, adevarate ziduri nu obstacole etc.), cand iti propui ceva trebuie sa reusesti. Vorba multa, saracia omului. Pe scurt, ne-am mutat la casa, am populat curtea cu vreo cateva zeci de pasari insa, porumbei nu, deoarece nu am putut amenaja inca acea porumbarie in care sa-mi faca placere sa intru.

Zi normala de primavara, venim impreuna la Bucuresti la serviciu (subsemnatu’ si sotia), dis-de dimineata (pt. a evita traficul capitalei la ora de maxima “audienta”). Ma despart de sotie si dupa 2 minute suna telefonul. “Ghici ce am gasit?” (in gandul meu ma rugam lu’ Doamne-Doamne sa nu fi gasit vr-un catel abandonat sau, si mai rau, vreo matza – sotia avand alergie la “parul” de matza). Doamne-Doamne asculta ruga si sotia imi spune: “Am gasit un pui de porumbel, mic-mic, l-am luat, gata-i al meu!”

Phiu!

Fericitu’, “o cioara”, un pui de gutan, plecat prematur din cuib, ajuns pe trotuarul din jungla urbana, flamand, insetat, dezorientat, sortit, cel mai probabil, pieirii. Rapid sotia si-a intrat in rolul de mama adoptiva si a crescut “cioara” cum a stiut ea mai bine incercand sa-i asigure tot confortul necesar si sa-l transforme intr-o pasare extrem de blanda. A reusit, puiul a crescut devenind un masculas frumos (in ochii ei si, recunosc, si ai mei :)) , altminteri …….).

Un porumbel tinut singur e’ ca un Romeo lasat fortat fara a sa Julieta. S-a decis fara echivoc faptul ca “Cioculet” (nu radeti, nasa ii e’ sotia, numele i se potriveste de minune, are o barna de barza) are nevoie de o sotie.

Aflat in vizita la un targ de animale din Tgv am vazut intr-un burduf cativa pui de “misirliu” intre care si o femeluta care mi-a furat privirea. Am cumparat-o si am facut-o cadou sotiei. S-a bucurat mult si iata, asa a obtinut prima ei pereche de porumbei. Tinereii s-au imperecheat repede, le-am amenajat un cotet (sub nici o forma nu se poate numi porumbarie, e’ un fel de boxa) si i-am lasat putin sa se acomodeze.

In weekend, am decis de comun acord. “Le dam drumul, fie ca pleaca fie ca raman!”. Nu poti tine astfel de suflete incarcerate intr-o cutie in timp ce le vezi cum incearca sa simta libertatea dand din aripi ntr-un spatiu mult prea mic, o celula.

Am deschis usita. Pe cer rotea un stol de voiajori al unui vecin. Au scos capetele si scrutau orizontul. Masculul inca nu poate zbura bine, de el nu-mi era teama, nu putea pleca nici daca dorea. Cu femela insa, era alta treaba. Inainte sa o cumpar iesise la zbor si stia binisor aceasta “meserie”. Stapana pe ea, sigura in fortele proprii, a iesit si a zburat. Mi-a, de fapt ne-a, stat inima. Am zis ca-i gata, Cioculet e’ proaspat divortat, treb’e sa-i cautam consoarta.

Nu a fost asa, porumbita s-a intors langa sotul sau. Momentul intoarcerii a fost unul pe care aproape ca-l uitasem.

Mi-au iesit ochii din orbite, mi-a luat-o inima la galop, parca tocmai mi se intorsese femela de la maraton si credeam ca am sanse la “titlu”. “Aterizarea acasa” a reprezentat acel moment care este de fapt “chintesenta” columbofiliei. Nu poti cumpara asa ceva, nu poti mosteni, nu poti dobandi in nici un fel. Te nasti sau nu cu aceasta putinta de a te bucura de un astfel de moment.

Stiu, intamplarea e’ una banala, pana la urma vorbim aici de “o cioara” si “un ciuruc din piata” care s-au ridicat 5 m de pe cotet si s-au intors. Un fas pe langa faptele marete ale confratilor prezenti pe acest site.

Corect, insa, pt. “ursul” adormit fortat, acest moment banal a fost aidoma razei de soare primavaratic care-l trezeste din hibernare si-l face sa doreasca a simti din nou libertatea.
Ursul (pasiunea) tanjeste acum si mai tare dupa alte astfel de momente (chiar mai “dramatice” si demne a fi povestite).

“Ratusca cea urata” (“cioara de Bucuresti”) a fost scanteia care a reaprins focul ce ardea mocnit (in cazul meu) si a incendiat gama de pasiuni a sotiei. Acum, cerul asteapta sa fie “privit” de inca doua perechi de ochi asteptandu-si copiii sa ajunga acasa!

P.S. – de la momentul redactarii articolului si pana astazi, femela a inceput sa zboare in toata regula. Desi pe langa ea rotesc stoluri de voiajori, femela e’ credincioasa masculului ei (care inca nu e’ capabil de zboruri lungi) si casei sale. Ignora total ce se intampla pe cer si-si vede de treburile sale. O incantare sa deschid dimineata usa cotetului.

Oare chiar este nevoie sa ii tin din nou inchisi?
Va multumesc foarte mult si vant in pene!

Din interviul cu Dl. Stoicescu Gheorghe din Azuga m-au impresionat conditiile in care isi zboara porumbeii: din 100 de pui reprodusi anual la finalul sezonului ramane cu aproximativ 10 bucati. 75% din pui sunt luati de rapitoare de acasa.

Conditii extreme dar EXTREME: “Aici la mine cand puii pleaca in zbor nu ii vad decat atunci cand ii alearga uliul si la intoarcere, adica peste 1-2 ore. La mine porumbeii nu zboara in jurul casei pentru ca in jurul crescatoriei mele sunt munti de jur imprejur. Sa va mai dau un exemplu: la vechea mea crescatorie, la intoarcerea de la concurs imi asteptam porumbeii cu batul in mana. Va intrebati cum? Ei bine porumbeii soseau de la zboruri cu uliul in spatele lor. Acestia intrau direct si eu alungam uliul cu un bat mai lung. Asta ca sa va dati seama de conditiile dificile cu care ma confrunt. De multe ori aveam pregatit cate un alt porumbel de sacrificiu pe care il eliberam atunci cand imi sosea porumbelul de la zbor. Faceam asta ca sa ii distrag atentia rapitoarei de la porumbelul care imi sosea din cursa. Eu am lovit de multe ori uliul cu batul ca sa il indepartez de la intrarea in crescatorie si pentru a scapa porumbelul.”

Interesanta este si povestea puiului care a castigat locul 1 la columbodromul Balkanic Fair Play anul trecut: dihorul i-a omorat 80 de pui dar 4 au scapat si au fost dusi la columbodrom. Erau mici si nici nu mancau. Cand unul din ei a inceput totusi sa ciuguleasca, a stiut ca el va fi campionul. :) Si asa a fost.

Din interviul cu Peto Janos am retinut ca mancarea porumbeilor nu trebuie sa fie doar curata ci sa si germineze daca o pui la incoltit. Deci iata o metoda buna de a depista daca boabele sunt cu adevarat bune. Daca nu incoltesc, boabele sunt prea vechi sau au alte probleme?

Solicitat de Dary

Nu pot uita cazul unui argintiu pe care il scosesem dintr-un mascul de voiajor sport si o femela de standard care abia dadea 2 ture in jurul casei. L-am pierdut pe la 175 Km. Pana la urma e si chestie de noroc, la cate crescatorii sunt pe drum, sa nimereasca la un crescator de onoare. Ei bine, argintiul asta avea noroc cu carul. Prima data a nimerit la un domn care s-a chinuit sa-l refaca pentru ca ajunsese la el in febra. Ma suna la 2-3 zile sa imi spuna ce mai face. Dupa ce armasarul s-a intremat si a plecat glorios spre casa, m-a sunat din nou sa ma intrebe daca a ajuns, dar a trebuit sa-l dezamagesc pentru ca nu ajunsese. M-a sunat in schimb dupa vreo 2 saptamani din cu totul alta zona a tarii un columbofil care imi spunea ca argintiul meu a poposit la el cu sandwichu’ de bilete pe picior (avea deja 2 si spera la al 3-lea). Dupa ce a plecat si de acolo n-am mai auzit de colectionarul de bilete.

Alti porumbei “m-au sunat” de prin pietele de pasari din tara (clientul se interesa despre pasare inainte de a o cumpara). Cativa m-au surprins total cand am vazut cat de vraiste le era sistemul de orientare… lansati in sudul tarii la numai 170 de Km de casa, ei “ma sunau” de prin Baia Mare! Culmea, ma si intreba cineva daca nu ma duc sa-mi recuperez pasarea.

Mi-am adus aminte de acest subiect cand zilele trecute, la diferenta de cateva zile, am fost sunat de 2 porumbei pe care i-am pierdut in… 2004!!! Deci dupa 6 ani inca fac ravagii! Asta este capcana porumbelului frumos – pentru ca asa cum am precizat, am inceput cu voiajori luati dupa aspect fara sa-mi pese de performante, dar cand am descoperit concursurile, s-au curatat rapid majoritatea. O femela din cele 2 cazuri de acum cateva zile era intr-adevar o rosie caramizie de o frumusete rapitoare… si de o prostie infioratoare! Cred ca deja este pe la al 10-lea crescator care suna sa ma intreabe de “linia” ei. Cine stie cate matci o fi contaminat cu inteligenta ei sclipitoare…

Mirajul porumbelului frumos, al “cipatului” si al strainului pripasit continua sa faca victime…

Daca aveti de povestit vreo astfel de intamplare, va rog…