24-02-2013 • Povesti • 2,434 vizualizari

Salutare! Numele meu este George si sunt un columbofil inrait de cand am deschis prima data ochii:P. Va pun si voua aceeasi intrebare care mi-am pus-o si mie in urma unui atac fulgerator de uliu, oare in acele momente de oroare si spaima, porumbeii ne considera singura lor salvare??? In urma cu doi ani era toamna tarzie cand primul meu pui de zburator de Budapeta a eclozat, era primul pui eclozat la mine si el a dat startul unei intregi familii de zburatori de Budapesta.

A crescut au urmat si altii si toti erau unul mai frumos ca celalalt, dar el care defapt pe parcurs mi-am dat seama ca era o ea avea doua dungi maro pe ambele aripi albe ca si cum ar fi fost un voiajor < chec>. Era singurul porumbel din 30 de bucati care avea aceste dungi “imaginati-va un porumbel alb cu doua dungi maro pe ambele aripi ceea ce e destul de rar intalnit la zburatorii de Budapesta”. In fine, a venit iarna porumbita mea a crescut, penajul a devenit complet puful a disparut si dupa 3 saptamani de stat inchisi in voliera porumbeii mei se intreceau care ridica mai mult praf in jurul lui dand din aripi, asa ca mi-am propus ca in prima zi in care va fi mai cald si cerul va fi mai senin sa le dau drumul.

Zis si facut! de indata ce am ridicat trapa, porumbeii mei au disparut in vazduh si dusi au fost. Curiosa si in acelasi timp speriata porumbita mea preferata a iesit si ea sa vada lumea ce o incojoara. Nu si-a luat zborul dupa cum ma asteptam ci statea si se uita atent la tot ce i se parea de acuma nou. I s-au mai alaturat cativa porumbei si totul parea sa fie normal cand dintr-o data va puteti imagina si voi ca “prietenasul” meu rapitotrul a si pus ghearele pe ea si dus a fost cu ea cu tot. Am fugit disperat dupa el si un minut l-am pierdut din privire, nu ma interesa ca fac galagie ca se uita vecinii ca deranjez putin imi pasa era in joc viata unu porumbel atat de drag mie. Zaresc din nou uliul si surpriza in gheare nu are nimic, se aseaza in parul vecinului si asteapta. La vreo 50 de metri sub el inca penele albe erau in aer, eram nervos as fi facut orice numai ca sa-l vad “lat” dar indata reapare zambetul pe fata mea, porumbita mea statea intr-un picior, evident plina de sange dar vie pe stalpul unui gard si nu s-a miscat de acolo pana cand uliul nu a plecat.

Am stat si eu aproape de locul unde era ea in caz ca vine din nou “prietenasul” meu sa fiu acolo si sa-l alung. Ceva i-a captat atentia si a plecat din par si nici nu am apucat sa ma uit la porumbita ca intr-un nor de pene acoperite cu sange a si tasnit spre colivie. Dupa o asemenea experienta ma intorc intr-un suflet pe terasa unde era voliera, astept restul porumbeilor sa coboare si pana nu a intrat fiecare nu am putut fi linistit. Am prins porumbita si eram asa de fericit ca nu a murit cand am realizat ca era plina de sange si foarte slabita. Nu stiam ce sa fac, avea o rana imensa pe piept si foarte adanca, era prima data cand m-am confruntat cu un asemenea caz, dar pt ca mi-am dat seama ca nu a fost vorba doar de noroc ci si de vointa ei de a trai si de a zbura cu ceilalti am luat propolis fara alcool, ac si ata am dezinfectat rana si am cusut-o. Poate multi dintre noi nu ar fi facut asta dar eu asa am considerat ca trebuie sa procedez la momentul respectiv.

Am petrecut ceva timp cu ea si era vizibil atasata de mine ceea ce ma facea sa fiu mandru de mica mea “operatie” reusita cu succes. Si-a revenit si a venit si primavara si vremea buna in sfarsit. Oficial erau liberi dar ea nu, era inca prea slabita (cred ca daca nu o ingrijeam in 2 saptamani ar fi murit), in fine si-a revenit si intr-un final a iesit si ea din concediul de boala:P. Eram cel mai mandru columbofil din zona, toti prietenii mei spuneau ca nu sunt normal ca ma apuc sa cos porumbei si etc. Mie mi s-a parut un gest loial facut unui membru al familiei dar nu asta conteaza, conteaza ca era bine si zbura in voie cu ceilalti si ere sanatoasa.

Ei acum e acum! as fi vrut eu sa se termine totul asa frumos. Nu mai tin minte exact cum dar porumbita mea avea jumatate de coada smulsa. Cu siguranta a fost atacata din nou pe undeva dar nu a patit nimic inafara de jumatate de coada smulsa. Era o zi normala de primavara cu mult soare cer senin si porumbeii mei batrani erau aproape de stratul de ozon:)) iar cei mai tineri (nu am intrerupt reproducerea pe timp de iarna) dadeau “ture” in jurul caselor. Dintr-o data se aude alarma – Atenti vine!!!! stiti voi tipicul sunet de alarma a celor mai precauti. Il vad dar nu pare a fi un pericol era doar un punct negru pe cer care dadea tarcoale in vazduh. Porumbeii mei nici ca le pasa si continua joaca in care vrand ne vrand esti implicat si tu. Ca sa fiu mai linistit ma uit din nou sa ma asigur ca nu e nici un pericol, ce sa ma mai uit ca deja era in picaj cu ochii si ghiarele pregatite de atac, era imens o anvergura a aripilor imensa, cred ca ar fi putut ridica linistit si o oaie.

Ce sa vezi toti se adapostesc, numai porumbita mea cu jumatate de coada se gandeste sa rupa vazduhul, dar esec! Nu o ajuta coada. Slow motion, eu incremenit observam cum o ditamai namila de animal se napusteste asupra porumbitei mele preferate din nou. De data asta nu mai avea scapare. Cred ca mai era un metru intre ei cand cu ajutorul a jumatate de coada porumbita face o manevra foarte da foarte inspirata si printre ghiare scapa. Parca si acuma aud sunetul de vant care i-a trecut prin pene uluiului cand s-a oprit si a schimbat directia, dar din pacate nu s-a lasat si tinta dupa ea, EU Slow motion total nu mai aveam reactie, face un cerc in jurul volierei asa cum a putut si ma zareste si in 3 secunde se izbeste de tiglele din spatele meu. Acum e acum ce ma fac ca in fata mea la nici 5 metri si nu exagerez o hardughie cum zicem noi de pasare vine tinta spre mine cu ghearele indreptate inainte.

Eram congelat si ca orice voinic apar si eu dupa razboi si zic ai ce i-as fi facut! ca daca eram mai inspirat! -da de unde eram lemn nu stiam ce sa fac, cand in ultim moment am ridicat mainile cred ca erau vreo doi metri intre mine si el si spre fericirea mea a plecat. Ma intorc si in spatele meu ghiciti cine era ?….. porumbita mea nemiscata parca nici nu vroia sa sufle de frica. O iau in mana si nici nu opune rezistenta ma uit la ea si ii Zic in sinea mea. -Intr-o zi o sa mi se opreasca inima din cauza ta.!!! Oare dupa toate cele intamplate si dupa modul in care se atasase de mine ea stia ca o pot ajuta sa scape sau a fost pur instinct.? PS….. porumbita mai traieste din cate stiu eu pe undeva pe langa Sibiu. A trebuit sa o las si pe ea si pe restul familiei unui prieten! Dar sunt sigur ca are parte de aceea grija si dragoste de care a avut parte la mine. Oare isi va aduce aminte de mine??
Cu mult respect ! Aveti grija de porumbeii vostri si nu le suciti imediat gatul cand apare vreo problema. O sa vedeti ca va vor rasplati increderea si grija acordata. George!