30-08-2017 • Porumbei de agrement • 1,576 vizualizari

Cu totul întâmplător, cu întârziere[1], am aflat[2] cu regret despre dispariția[3] Domnului Comanov Rodion Dumitru – Dadu, “Stăpânul” Ciungilor Clasici – Rasa Veche de Ploiești.
Pentru mine, domnia sa a fost unul dintre cei mai relevanți crescători și columbofili autohtoni cu care am avut ocazia să fiu contemporan, precum și onoarea și șansa de a coresponda.
Pentru că nu-mi stă în obișnuință să-mi fac publice convorbirile private, de la primirea tristei vești, m-am tot gândit dacă e sau nu cazul să public un scurt fragment de dialog, pe care l-am avut cu Maestrul Comanov – Dadu, referitor la Porumbelul moțat de Ploiești.

Totuși, măcar pentru că am început interacțiunea și „colaborarea” mea, aici, pe „porumbei.ro”, motivat de preocuparea pentru rasele autohtone/ românești de utilitate, grupă din care face parte și Moțatul de Ploiești, am găsit potrivit să fac o excepție de la obișnuințe.

De asemenea, m-am temut gândind că, odată rămas fără titular/ „stăpân”, contul „ciungclasicrasavechedeploiesti.sunphoto.ro” al Domnului Rodion Comanov va tinde, probabil, să fie neglijat și, neadministrat, ar putea să dispară, dimpreună cu toată corespondența purtată și primită aferent. Astfel, am considerat că ar fi păcat ca aceste mărturii, privind originea rasei, să rămână necunoscute și să se piardă.

Ei bine, în fine, fac asta spre binele Moțatului de Ploiești, pentru că și așa, la prea multe dintre creațiile columbofile autohtone, în dreptul „Originii”, fie rubrica e lăsată goală/ necompletată, fie e trecut lapidar „faptul” că a fost „selectată zonal, după gusturile și preferințele locale” – clasicul preambul de prezentare al raselor autohtone, care le „anonimizează”, neglijându-le creatorii și colectivizându-le acestora creația.

Pentru toate aceste motive, am conchis că e nu doar oportun, dar și de datoria mea, să expun, pentru amatori și cei interesați, următoarele fragmente de corespondență. Ele sunt datate: 17 februarie 2013; respectiv: 13 decembrie 2013.

Astfel (în ordine inversă):
« D-le Brebeanu. Rasa ”motatul de Ploiesti” nu a existat ca rasa propriu zisa, a fost un amestec nereusit(hibrid) intre un alb gutan cu mot si cu o mica incaltatura (tureci) pe picioare si o porumbita ,hibrida, din rasa ”Tobosar de Buhara”. Din acesti doi porumbei regretatul crescator Paul Petrescu, a reprodus cam 15-20 bucati. Dupa aparitia cartii lui Peterfi,(ed a-2a),aparuse o goana mare,in special in Bucuresti, sa avem cat mai multe rase de porumbei romanesti. Paul Petrescu, fiind presedintele asociatiei, ii anunta pe cei 2 (Peterfi si Bonatiu), ca la Ploiesti si imprejurimile lui, exista o rasa de porumbei bimotati si incaltati foarte raspindita. Aceasta rasa a trait aprox. 15 ani si a disparut odata cu creatorul ei. »[4] [sic!]
[CiungClasicRasavecheDePloiesti – 13 decembrie 2013, 20:03]

«Stimate Domn,
Întâi de toate e musai să-mi exprim admiraţia pentru calităţile dumneavoastră de scriitor, şi să vă mulţumesc pentru articolul dumneavoastră “COMANOV RODION DUMITRU-DADU”. Mi-a colorat ziua. Cred că expresia “Ziua este lunga,viata este scurta,dar este timp si loc pentru toate” ar trebui să devină un motto pentru toţi tinerii din ziua de astăzi, indiferent ce pasiune au sau saleg să practice.

Vă admir pasiunea şi devotamentul pentru “ciungii” oraşului dumneaoastră. Eu (încă) nu sunt crescător de porumbei, însă imi doresc să devin. În ceea ce priveşte antrenamentul raselor de „zbor” ca şi a celor de „joc”, acesta mi se pare o cultură aparte, destul de complicată, la care nu mă pricep şi pe care mi-ar fi destul de greu să o asimilez. Pentru toate aceste motive consider că ar fi nepotrivit să adopt o rasă cu astfel de aptitudini, pe care să o chinui în volieră. Astfel, ca interese înclin spre categoriile: „Rase cu talie mare” şi, eventual, „Porumbei zburători de expoziţie”.

În cartea “Rasele de porumbei din Romania” a lui Bonaţiu, la “Rase cu talie mare” sunt descrise: 1. Porumbel motat de Ploiesti (alături de: 2.Porumbel mare de Calafat 3.Porumbel urias de Salonta 4.Voltatul rustic dobrogean). Pentru că sunteţi ploieştean, aş vrea în primul rând să aflu dacă ştiţi să mai existe pe undeva exemplare din PORUMBELUL MOŢAT DE PLOIEŞTI, dar şi din celelalte rase cu talie mare pe care le-am enumerat. Vă rog, dacă cumva cunoaşteţi detalii sau dacă aflaţi întâmplător informaţii despre aşa ceva, să îmi spuneţi şi mie. Vă mulţumesc frumos şi vă doresc succes! » [sic!]
[Barbeanu – 17 februarie 2013, 14:13]

Pentru ca informațiile să nu-mi fie taxate drept invenții, speculații și/ sau presupoziții personale, însoțesc (pe) cât pot de abundent acest text cu note, referințe și trimiteri „bibliografice” și, suplimentar, atașez și două capturi/ foto („Prt Sc”) ale mesajelor/ mesageriei mele sunphoto.ro.

Deliberat am ales să mă „pierd” în detalieri cărora, personal, le-am cam dus lipsa atunci când, la rândul meu, am fost interesat de temă. Am considerat că, pentru cei motivați de subiect, ele ar putea constitui „începutul unei temeinice documentări”, oferindu-le totodată potențiale piste pentru viitoare căutări și cercetări.

Astfel, pe toate aceste lămuriri, surse și resurse, le-am dorit menite să facă posibilă refacerea unor filiere, trasee și trasabilități informaționale vitale celor doritori, cu speranța că, local, s-or mai păstra, dacă nu exemplare din linia originală, barem amintiri privind rasele și crescătorii lor, schemele de încrucișare (și alte detalii) care au contribuit la formarea Moțatului – de ajutor celor care vor să reconstituie și/ sau să reanime și promoveze această inedită rasă românească.

Nu în ultimul rând, am dorit ca, referitor la aceaști porumbei, la prezentare și istoric, viitorii autori și prezentatorii de ocazie să nu mai fie constrânși să o întoarcă „ca la Ploiești”; prin acest demers, urmărind să scot rasa din rândul celor cu „paternitate” necunoscută trecând-o, cu acceptul/ acordul dumneavoastră, în categoria raselor cu „origine recunoscută”.
Fie cu folos!

barbeanu.sunphoto.ro

NOTE:
1. ^ În data de „· 5 decembrie 2016 la 21:12 ·”.

2. ^ Din discuțiile & comentariile aferente unui topic postat pe grupul facebook „Voiajori de Culoare – Genetica Culorilor”:
Link FB
– verificat/ recuperat în data de · 28 iulie 2017.

3. ^ Din nefericire, știrea apare confirmată și pe „lumea-columbofila.ro”, comentariul 14 (Dl „Ploscaru Petre spune”): „Din păcate autorul acestui articol, nea Dadu, astăzi 29.05.2015, a încetat din viață […]”;
http://www.lumea-columbofila.ro/cea-mai-complexa-istorie-a-ciungului-de-ploiesti/
– verificat/ recuperat în data de · 28 iulie 2017.

4. ^ Din ce îmi mai amintesc, pe la începutul anilor 2000, cel puțin un exemplar de Porumbel moțat de Ploiești încă mai apărea prin expozițiile de profil din România. Personal, nu l-am văzut expus, pe viu, însă este posibil ca acela să fie protagonistul ultimei poze sau, oricum, al uneia dintre cele mai recente imagini care ilustrează topicurile cu această rasă.

Acuma, dacă între acești „ultimi mohicani” ai rasei și creația domnului Paul Petrescu se poate stabili o relație sau raport de continuitate, este de discutat. În imagini, cel puțin, între exemplarele „de epocă” Péterfi – Bonațiu și cele care arată ceva mai actuale, există unele diferențe. Astfel, cele vechi par să reflecte mai bine specificațiile din standard referitoare la penaj: „lins, bogat, strâns pe corp”, în timp ce, în imaginile recente, penajul este ceva mai abundent și mai înfoiat. De asemenea, diferențe apar nu doar în ceea ce privește structura și/ sau calitatea penajului, ci și la „apanajele” sau atributele proprii, precum moțuri și încălțătură, ce constituie caractere specifice ale rasei. Dacă porumbeii contemporani cu elaborarea standardului de rasă au un aspect mai oriental, trimițând cu gândul la o origine balcanică sau chiar la porumbeii din Asia Mică, cei mai recenți au pierdut acest aspect, aducând mai degrabă cu porumbeii moțați și încălțați din Europa Occidentală și Centrală. Cum nu sunt un cunoscător/ crescător al acestei rase, cele de mai sus trebuiesc primite strict ca păreri personale ce necesită documentare și argumente.

În fine, mai aproape de vremurile noastre, tot din amintiri, despre existența și sfârșitul unui astfel de exemplar „relict” de Porumbel moțat de Ploiești, am aflat întâmplător, dintr-o discuție privată cu un renumit crescător contemporan, mare amator și „colecționar” de rase autohtone. Din ce mi s-a spus, era vorba despre un mascul, achiziționat deja bătrân care, din aceste motive, nu a mai putut fi reprodus, în pofida eforturilor și încercărilor făcute în acest sens. Dacă nu greșesc, despre acel porumbel mi s-a vorbit ca despre ultimul exemplar existent, cel cu care s-a și stins linia „originală” a acestei rase. Deja, la acea dată, în țară nu mai existau exemplare femele de Porumbel moțat de Ploiești, motiv pentru care, pentru diligențele fără succes făcute în scopul perpetuării rasei, s-a apelat la femele de proveniență străină (combinații de rase cu origine germană), asemănătoare ca aspect.

Cum nu-mi mai amintesc cu precizie anii în(tre) care au avut loc evenimentele, mă limitez la aceste precizări. În măsura în care voi reuși să-mi actualizez respectivele detalii, cu acordul crescătorului în cauză, intenționez să revin cu completări, poate chiar cu un topic distinct dedicat temei.

Tot ceea ce ar mai fi de adăugat aici, este că acum, la distanță în timp, am rămas cu percepția că nu ar fi exclus ca acel mascul bătrân să fie totuna cu exemplarul expus pe la începutul anilor ’00, cel despre care am vorbit mai sus, în deschiderea prezentei note de subsol.

Dacă printre cititorii articolului se găsește cineva în măsură să aducă completări și lămuriri, acestea sunt mai mult decât binevenite! Ulterior, de-a lungul timpului, am mai dat ocazional peste crescători care pretindeau că dețin rasa, precum și peste proiecte de refacere a acesteia. Din păcate, pierzându-mi între timp interesul de a crește acești porumbei, în prezent nu cunosc ce s-a mai ales de soarta lor.