04-11-2015 • Povesti • 4,671 vizualizari

my-hero
Buna,

Andrei ma numesc. 39 ani. Si da, cresc voiajori, de…. cativa ani buni. Si stau in Buftea, la casa, undeva la marginea localitatii, spre padurea Raioasa. Nu am luat pana acum legatura, eu fiind de regula genul care mai degraba citeste, decat sa se bage in seama, mai ales daca n-are (mai) nimic de spus. Cat de cat interesant sau nou.

Sunt si eu pasionat ca si voi toti de columbofilie, desi “deal”-ul cu sotia a fost pana la urma dupa cum urmeaza “te las sa cresti porumbei, sa te << joci >> cu ei, nu creste mai mult de 100, ca dupa aia o sa te vaieti ca nu mai ai loc si o sa vrei sa te extinzi, etc, DAR nu ii zbori la concursuri, ca ajunge cati bani bagi in ei….”
Si asa a ramas…
In fine… suficient cu introducerea.
Acum insa cred ca am o poveste care o sa va placa tuturor, care (cred) ca iese din tipare.

Am un porumbel…. EROU.
Un bujor frumos, de 2 ani, mascul. Nimic deosebit pana acum. Cel din poza.

Acum cateva zile, le-am dat drumul la zbor profitand de vremea buna. Am o porumbita cam retardutza, saraca, nu vrea sa invete sa intre la loc in hulubarie si pace. Daca n-o prind s-o bag eu, da ocoale pe toate partile, numai pe unde e de intrat (si pe unde intra toti) nu intra.

Cu o zi inainte zanateca ramasese pe-afara ca eu nu fusesem acasa sa-i inchid seara, venind tarziu si n-am mai prins-o. Ea a ramas pe unde-o fi ramas. Dimineata am vazut-o dand ocoloale si le-am dat drumul iar tuturor, zicand ca se ia dupa ceilalti si intra si proasta.

In fine.

Ies toti pe-afara, zbor, zbenguiala, etc.

Si-odata! BUM! Fix in mijlocul lor, ditamamai uliul porumbar! Nici eu, desi de obicei cand stau sa-i admir stau si cu un ochi pe cer, n-am apucat sa-l vad – a atacat cu soarele in spate. I-a imprastiat pe toti care erau adunati in/pe/in jurul cotetului/magaziei, care au inceput sa se izbeasca de toate cele, si-a ales pe unul anume, un bujor, un alburiu, a inceput urmarirea si-n max. 2 secunde l-a si ajuns si l-a insfacat. De jos in sus l-a luat in gheare. N-am mai vazut atac de-asta. Daca nu era porumbelul meu, as fi fost chiar incantat de tehnica!
Ce sa mai bat din palme, ce sa fluier, nu era erete, nu era soim / vanturel. Era ditamai dihania. Avea anvergura la aripi de cel putin 2 ori cat ale porumbelului. Si deja isi schimbase penajul, nu mai erau maronii, ci deja trecuse la griul de iarna.

Ma uit peste gard. Ca in spatele curtii mele e camp liber (culturi agricole, dar sunt culese, deci acum e miriste) si la 1 km e padurea. La 100m se lasa jos. Cu el in gheare. Zic, pe ma-ta-n cu*! L-a omorat! Dar macar sa ma duc sa recuperez inelul. Alerg, ies pe poarta si fugi spre locul unde ala se lasase jos.

M-apropii. Inaripata, repet, zvelta, gri, salta mecla din miriste, ma vede prima si decoleaza. Cu porumbelul in gheare. Fir-ai al dracului! La 20 de metri eram de el. Iau si o piatra. Zic ca poate-l sperii si scapa porumbelul. Eram in papuci cu ciorapi, pantaloni de casa. Pe putin 20 de ciulini adunasem deja. Dai fuga iar. Cu ochii pe el, in alti 100 m se lasa iar jos. M-apropii, la alti 20-30m, ma vede iar, si iar decoleaza, cu tot cu porumbel, desi o cioara si 2 cotofene ii dadeau ocol. Nimic. Asta mare si cu mancarea pe 2 saptamani la purtator, nici gand de abandon. Nici eu. Dai fuga iar, alti 200m, se apropie de padure. Pana la padure, un canal, pe malul canalului, niste arbusti, in arbusti, ii pierd din vedere. Cert e ca am ajuns la ultimul punct unde i-am vazut si i-am cautat prin toti boschetii pana in buza padurii vreme de juma’ de ora. Nix. Nu tu pene, nu tu nimic. Afar’ de 5-6 vrabii, nimic.

Plin de ciulini si maracini, amarat o iau inapoi spre casa, plin de draci. In gandul meu: “Fir-ai tu a dreacului de putoare de porumbita, din cauza ta, ca nu esti in stare sa intri la cotet, pierd eu un porumbel normal la cap?!?”

Ajung acasa, ma desciulinez :) si ma uit pret de vreo 2 ore cum incet incet incep sa se-ntoarca porumbeii mei, din inaltul cerului, care de pe unde au taiat-o. Rupti de frica, incordati ca arcurile, ba chiar unii apar de te miri unde, a iesit unu’ din lemnele unui vecin. Habar n-aveam cum si cand a ajuns acolo. In fine. Asta e.

… ma calmez si… oricum anul asta a fost de cacao, am pierdut pe ghearele uliilor/vantureilor cam 20-30 de adulti (aia de care stiu eu) + vreo 30-40 care nu mi s-au mai intors de la zboruri, dracu mai stie de ce. Plus vreo 10-15 pui pe paramixoviroza, bubat, si vreo 5-6 pe sobolani. Noroc ca am avut an senzational la pui. Am avut cel putin 150 de pui, inclusiv pui din pui de 2015, am dat cu 2 maini – pe la toti vecinii columbofili.

(…..)
No, acu vine partea interesanta.

A doua zi. Fix dupa 24 de ore. Eram cu nevasta in curte, pe la pranz, trebuia sa plecam undeva, imbracati gata de duca…. porumbeii hraniti, adapati, la cotet. Totul ok. Brusc, in curte vad un bujor (al’ din poza). Mergea ca si cum n-avea griji pe lume. Zic “Ba! Da’ cu tine ce-i?? Am cotetul gaurit? Ies porumbeii afara pe undeva?” Ma duc spre el, era clar al meu. Il cunosc dupa inel, ca eu pun la barbatusi inele de sarma izolata ca sa-i deosebesc de fete. M-apropii si-l iau de jos ca pe gaina, nu a dat sa zboare! In mod normal, afara din cotet nu pun mana pe adulti. Zboara la 2m de mine. Nici nu am incercat sa-i imblanzesc macar. Ma uit fugitiv la el, pare ok. Ma mir, dar fiindca ma grabeam, deschid usa, si-l zvarl in cotet.

BAM – BAM. Primul lucru, da fuga la apa. Cum ma uit la el, bea apa si balta se face sub el. CE???? Cand ma uit mai atent, curgea apa din gusa lui ca la balamuc. E gaurita. Maaaaaaaaaaaaai, sa-mi trag una! Asta e ala luat de uliu! Intru in cotet, il iau, si ma uit mai bine, gaura cat sa bagi degetul. Deja miroase … Avea si pene intrate in gusa… bagate de ghearele rapitorului. => corp strain = infectie.

Pun mana pe telefon, sun veterinaru’ si-l intreb – 1. esti la cabinet si 2. esti in stare sa-l cosi? Ai tot ce-ti trebuie? Ca eu n-am ce-mi trebuie si la atatamai gauroiu nu ma bag, plus ca trebuie cusut separat gusa, separat pielea. Zice da.

Mai, domnilor, l-am rezolvat. Mare baiat veterinarul asta, Asta vara mi-a pus atele la 2 porumbei cu fracturi la picioare. NU ma-ntrebati ce-au patit. Habar n-am, asa au venit de la zbor. Acu-s ca noi, doar ca a trebuit sa le tai inelele, ca sa le facem atele.

Ca sa revin: mi-a fost teama ca intra in soc si se stinge in mana mea (am mai patit-o, cred ca si voi), dar a avut zile, pana acum cel putin. Au trecut deja 2 nopti.

Desi deocamdata nu e el ca ailalti, se misca bine, pare destul de vioi, l-am vazut pe odihnitori, deci zboara. Nu l-am vazut sa se inghesuie la masa sau la apa. Dar cand l-am operat avea boabe in gusa, deci ceva-ceva are in el.

Va dati seama?????? A stat in ghearele uliului cel putin jumatate de ora cat i-am fugarit eu. Dup-aia habar n-am. Cand a scapat si cum, nu stiu. Cum de nu l-a prins uliul iar, ca nici ala nu e gluga de coceni?!?

Unde a stat apoi? Unde si-a revenit? Cum a venit el singurel acasa cel putin 1 km cu ranile alea si in stare de soc? Dupa 24 de ore! Am uitat sa va zic ca mai avea o gaura cam in dreptul plamanilor, dar mai putin profunda (aparent), se coagulase sangele, aia n-am mai cusut-o, doar am dezinfectat-o.

Un erou. Zau daca nu.

Andrei.