07-08-2017 • Porumbei voiajori • 2,614 vizualizari


Multa bucurie stimati cititori, iata-ma din nou in fata domniilor voastre. Ma numesc Miss Madona, unii dintre dumneavoastra ma cunoasteti atat pe mine cat dealtfel si povestea vietii mele, cei care nu ma cunosc pot accesa “Porumbei.ro Miss Madona Letonia”. Duc o viata tumultoasa si totusi traita cu bucurie, intensitate si speranta. Anul trecut aveam “doar” 2 dorinte, nici una nu s-a materializat. Sezonul 2017 a venit cu surprize pentru mine si a mai venit si fara “ZANA SURPRIZELOR”, fusai plecata in excursie in: Ungaria, Cehia, Germania mai precis Nardhausen 940km, locuri dealtfel cunoscute de mine.

Ei… si daca tot e vara, tabara nu putea lipsi. Intrebare care se punea: unde voi pleca? Raspunsul a venit la sfarsitul lui iunie: SPANIA, o tara frumosa, nu o vizitai niciodata, mai exact Catalunia (patria fotbalului) – aveam sa gasesc un oras extraordinar de frumos, situat intr-un loc priveligiat pe coasta de N-E a Peninsulei Iberice si pe tarmurile Mediteraniei. Orasul Barcelona este al doilea din Spania atat ca marime, cat si ca numar de locuitori, sunt vorbite doua limbi oficiale; catalana si spaniola. Deasemenea si in masinile care ne transportau se vorbeau mai multe limbi, era de asteptat… 18000, la ce te asteptai? Intre toate era o limba speciala:
‘Limba noastra-i o comoara
In adancuri infundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata’
– aceasta limba era vorbita de 238 dintre noi, dar stiu ca si ceilalti 17000 o mai auzisera pana atunci.

Lansata in Barcelona, am inceput prin a admira catedrala “La Sagrada Familia”, o lucrare inceputa in 1882 si se preconizeaza ca va fi finalizata in 2026. Un alt loc interesant “La Rambla” un loc unde am vrut sa-mi petrec noaptea, dar statuile pe care aterizai nu erau din piatra ca cele de acasa din Bihor, ci erau statui miscatoare, ce-o fi oare? Tarziu imi gasii linistea intr-un parc superb “Parcul Guel’.

Lipsea ceva… nu puteam parasi Spania fara a vizita cel mai mare stadion din Europa 98.772 locuri, din pacate nu am putut vedea ‘extraterestrii’ la lucru, ma grabeam acasa :)

Ma grabeam, desi intoarcerea a durat aprope 4 saptamani, sa stiti ca nu a fost deloc usor; ‘E usor a scrie versuri, cand n-ai nimic a spune” doar gandul la ce si prin ce am trecut, si penele mi se ridica. Sa va spun cateva pe langa cele doua; Las Rambla si Parcul Guill, tin minte ca eram epuizata, nu mai aveam putere de-a zbura, eram deshidratata, infometata, muschii imi ardeau si simteam cum se rup, cum sunt impunsa cu acul in toti muschii din corp. Unii dintre voi nu aveti cum intelege aceste lucruri, ati primit totul in “cusca” fara a lupta pentru ceva. Cat despre cei ce au inceput de jos si au luptat aceia ma vor intelege, acelora vreau a le vorbi. Cautam de mancare si gaseam putina, insuficienta pentru a ma recupera, ma gandeam ce bine era acasa: stapanul se juca cu mine, electroliti, mancare de calitate, intuneric sa ma pot recupera in liniste, aici… sunt singura, nimanui nu-i pasa de mine. O nu, cineva tot ma iubeste, precis ma asteapta, trebuie sa ajung la el, trebuie, nu pot abandona “O lupta-i viata, lupta-te mereu’.

Inchei prin a va spune ca in cei 5 ani de viata am calatorit mult, am vazut locuri pitoresti cum numai in basme gasesti, dar NICAERI NU-I CA ACASA.

Cu respect Miss Madona Barcelona

Ionut Lucaci