22-05-2014 • Povesti • 3,927 vizualizari

Din data de 20 mai 2014 columbofilia mi se pare mai urata. Am pierdut un prieten bun, porumbelul meu preferat numit “Narosu”. Acesta are o poveste frumoasa. In 2010 m-am trezit cu el la geam la etajul 7. Se uita la mine cu o inteligenta pe care nu am mai intalnit-o pana acum la un porumbel. A intrat in mica mea cusca amenajata pe balcon ca si cum era casa lui de mult timp. Nu avea inel dar narile mari si ochiul spuneau totul despre originile de voiajor.

Era bland. Din acel moment intre noi a fost o legatura pe care nu o poti avea decat cu un porumbel inteligent. Evident ca din acel moment cusca mea a fost casa lui. Nu a stat nicio zi inchis. In anii urmatori l-am zburat toate directiile posibile in limita a 150 km. Venea mereu primul.

Unul din puii lui s-a dovedit un bun reproducator. Puii acestuia au avut rezultate bunicele la columbodromul la care am participat.

Avea cativa ani cand a venit in 2010. In ultimul timp slabise, pe stern i-au aparut cateva formatiuni osoase, de zburat zbura tot mai putin. In prezent crestea un pui cam de 2 saptamani.

Pe 20 mai dimineata m-am dus pe balcon sa le dau drumul porumbeilor. L-am vazut pe naros pe o odihnitoare. Se uita la mine si se cam legana, nu prea avea echilibru.

L-am luat in mana, l-am mangaiat si ma pregateam sa-i dau niste floarea soarelui, preferata lui. L-am vazut ca inchidea ochii si din cand in cand ii mai deschidea.

Si asta a fost… a murit in mana mea. Totul a durat 2, 3 minute. Ma asteptase sa-si ia la revedere…

Trist… dar frumos.

Cu stima,

Florin Ciuca