Bazele genetice ale culorilor la porumbeii voiajori

11-07-2006 • ArticoleDiverse • 30,440 vizualizari

Dintre vietuitoarele planetei care se afla pe o treapta evolutionala avansata pasarile sunt o categorie aparte, deoarece s-au adaptat folosirii unuia dintre mijloacele cele mai sofisticate de deplasare: zborul.Probabil datorita acestui lucru, materialul genetic al pasarilor este foarte bogat. La porumbeii domestici, al caror stramos comun este Columba livia (porumbelul de stanca) materialul genetic se grupeaza in aproximativ 86 perechi de cromozomi. Am folosit termenul de aproximativ, deoarece acesti cromozomi sunt greu de numarat (doar in momentul diviziunii celulare) fiind de forme si marimi foarte diferite.

Perechea de cromozomi cea mai studiata este cea a cromozomilor de sex, notata simbolic cu XY la femele si XX la masculi. Daca privim lucrurile mai in amanunt este vorba de fapt, de doi cromozomi identici la masculi si de un cromozom intreg (X) si un rest cromozomial (l-am putea numi cromozom atrofiat – Y) la femele. Acest rest cromozomial (Y) contine foarte putine informatii genetice. Daca am vrea sa fim non-conformisti am putea chiar sa afirmam ca femelele in loc de o pereche au numai un singur cromozom – X. Din punctul de vedere al geneticii culorilor acesta este un lucru foarte important, dupa cum vom vedea mai tarziu.

Culoarea penelor la porumbei este data de un singur compus chimic (melanina), a carei dispunere, densitate sau absenta da marea varietate a culorilor. Diferentele de asezare a pigmentilor in pene se datoreaza printre altele variabilitatii melaninei, adica a diferitelor forme (cristaline).

Sunt 3 culori de baza: albastru-negru, rosu dominant si brun. Am scris albastru-negru deoarece pigmentul este negru, dar dispunerea diferita in pene da nuantele de albastru, incepand de la gri deschis pana la negru.

gut.jpgSolzat albastru sau gut

Culoarea rosie dominanta e aceea a porumbeilor voiajori.

rosu_dominant.jpg

Rosu dominant – sau “argintiu”
(varianta fara solzatura)

Sunt rase de porumbei de carne (Carneau, King) sau ornament care au o culoare rosie diferita de cea mentionata anterior si care se poate identifica ca rosu recesiv.

rosu_recesiv.jpg

Baltat cu rosu recesiv

Culoarea bruna e o culoare foarte rara la porumbei voiajori. Raritatea se datoreaza caracterului recesiv fata de celelalte doua culori de baza.

cuc_brun.jpg

In aceasta imagine se poate vedea o porumbita cuc pe brun

Din punct de vedere genetic cele 3 culori de baza sunt produse de gene alele si se gasesc pe cromozomii de sex. Genele poarta informatia chimica a codului genetic. Fiind alele, inseamna ca pe un cromozom se gasesc in acelasi loc (locas – locus). Masculii avand 2 cromozomi, vor avea doua gene care codeaza culoarea. In schimb femelele nu poarta gena de culoare pe cromozomul atrofiat (Y), deci ele vor avea in codul genetic o singura culoare de baza.

Daca genele de culoare sunt de acelasi fel (doua albastre sau doua rosii), nu incape nici o indoiala asupra culorii porumbelului in cauza, in schimb cand avem doua gene ce codeaza culori diferite, se va manifesta culoarea care are un caracet dominant asupra celeilate. Termenul de “dominant” sau opozitul lui termenul “recesiv” este o notiune arbitrara aleasa pentru a putea determina care insusire se va manifesta, atunci cand aceasta insusire este codata diferit de doua gene care pot fi alele sau nu.

De exemplu daca un porumbel are culoarea rosie, codarea culorii rosii este data fie de doua gene pentru rosu, fie de o gena de rosu si o alta gena de albastru sau de brun. Cu acest exemplu am aflat deja, ca rosul e dominant asupra albastru-negru si asupra brun. La randul lui albastru-negru se manifesta cu caracter dominant in dauna culorii brun.

Prin definitie daca vorbim numai la modul general despre o insusire (culoare) ca are un caracter dominant (fara sa amintim asupra carui alt caracter), inseamna ca ne raportam la ceva. La porumbei toate insusirile se raporteaza la caracterele considerate de baza ale porumbelului de stanca. In cazul culorilor caracterul se raporteaza la culoarea albastra cu doua dungi negre pe aripi ale speciei salbatice.

albastru.jpg

Albastru – culoare de referinta

Am amintit dungile de pe aripa, pentru ca un alt constituent esential al coloraturii este desenul penajului (solzatura). Desenul este codat de gene care nu se gasesc pe cromozomul de sex (gene autozomale). In cazul desenului, caracter dominant are solzatura mai intensa. Deci o coloratura gut inchis are prioritate fata de gut deschis.

gut_inchis.jpg

Gut inchis – dominant

gut_deschis.jpg

Gut deschis

Aceasta la randul ei se manifesta cu precadere fata de culoarea albastra (cu dungi), care in schimb este dominanta fata de albastru fara dungi pe capacele aripilor. De multe ori un porumbel gut inchis (sozat inchis) este numit negru, dar negrul veritabil (catran) este o alta varianta genetica a culorii albastru-negru. La culoarea negru (catran) informatia genetica se intregeste cu o gena autozomala, cu caracter dominant (nu se gaseste pe cromozomii de sex, dar modifica culorile de baza) numita Spread in engleza.

spreaded.jpg

Negru (“Spread”)

Schimbarea adusa in culorile de baza consta in extinderea pe tot corpul a culorii din dunga cozii. La porumbeii albastri dunga cozii e neagra – de aici culoarea neagra. Aceasta gena autozomala asociata cu culoarea rosie, da o coloratie alb murdara sau cenusie (dunga cozii are aceasta culoare la porumbeii rosii).

rosu_spread.jpg

“Spread” din rosu

Daca o insusire are un caracter dominant, pentru manifestarea ei e de ajuns ca dintre genele alele care o codeaza, numai una sa o poarte (genotip heterozigot sau homozigot – dominant). In cazul insusirilor recesive e necesar ca ambele alele care o codeaza sa fie de acelasi tip (genotip homozigot – recesiv de data aceasta).

Exemple de culori recesive sunt culoarea bruna, care e codata pe cromozomii de sex, culoarea rosu recesiv (codata autozomal) si culoarea alba (codata de asemenea autozomal). Caracterul recesiv al acestor culori explica raritatea lor.

alb.jpg

Alb recesiv

Insumand cele spuse: un pui va avea o culoare recesiva, numai daca de la ambii parinti a mostenit aceeasi culoarea recesiva. Parinti nu trebuie sa aiba neaparat culoarea recesiva, pentru ca pot fi heterozigoti (culoarea recesiva e mascata de o culoare dominanta). O alta varianta de coloratura raspandita la porumbei voiajori este culoarea cuc (grizonat).

cuc_grizzle.jpg

Cuc (“Grizzle”)

Din punct de vedere genetic sunt doua tipuri de cuci: Almond (termen englez), intalnita mai ales la porumbei de ornament si Grizzle (termen englez), care e raspandit si la voiajori. Culoarea cuc (Grizzle) are caracter dominant. Imperechind porumbeii cuci un timp indelungat se poate obtine alb curat, dar acesta difera de cel recesiv prin faptul ca se mosteneste dominant, iar culoarea ochilor la porumbeii albi din cuc nu e neagra, ca la cei albi recesiv.

cuc_drosu.jpg

Cuc din rosu (poate cu dilutie)

Mai nou se poate vedea si printre porumbeii voiajori culoarea mozaic (pigmentati rosu si albastru in acelasi timp), care e considerata de unii autori ca fiind produsa, de fecundarea ovulului de catre doi spermatozoizi cu bagaj genetic diferit.

mozaic.jpg

Mozaic (pete albastre pe fond rosu)

Alte culori destul de des intalnite la voiajori sunt: Opal – data de o gena recesiva autozomala.

rosu_opal.jpg

Opal pe rosu

si variantele de dilutie a culorilor care pot fi legate sau nu de cromozomii de sex.

solzat_diluat.jpg

Solzat albastru diluat

Tin sa multumesc prietenului meu Lady Laszlo care mi-a pus la dispozitie porumbeii sai pentru a face fotografii. Tratarea mai pe larg a geneticii culorilor o gasiti si pe Internet la adresele:

http://www.angelfire.com/ga3/pigeongenetics/index.html

http://members.aol.com/tvoss1/genetik/index1.htm

Autor: Alexandru Szabo

Muschii

10-07-2006 • ArticolePorumbei voiajori • 9,708 vizualizari

Unul dintre cei mai importanti factori care contribuie la castigarea in concursuri, probabil sint muschii porumbelului castigator. Fibrele musculare din aripile si pieptul castigatorului, au generat mai multa forta in timpul concursului in comparatie cu ceilalti porumbei.Muschiul pieptului la un porumbel, cunoscut sub numele de “pectoral major” este cel mai mare si probabil cel mai adaptabil. Se intinde pe amindoua partile pieptului si poate fi 25% din greutatea totala a corpului.

Antrenamentul sustinut poate dubla volumul muschilor, sau nefolosirea lor, duce la restringererea lor cu pina la 20% din volum. (Aceasta o putem observa la porumbeii care sint de mult timp inchisi si care nu beneficiaza de o conditionare de TOP).

Pectoralii majori sint “folositi” pentru a impinge aripile in jos ca sa pastreze porumbelul in aer si sa-l propulseze inainte. Pectoralii minori se afla mai in profunzimea pieptului, reprezinta aproximativ 5% din greutatea corpului si au un rol de a ridica si a roti aripile pentru ca bataia sa se poata repeta.

Folosind acesti muschi, un porumbel poate “bate” din aripi (miscare de ridicare si lasare a aripilor) de 5 ori pe secunda…prin asta ne putem da seama ca muschiul este foarte important si eficient la un porumbel.

Pectoralii majori: Musculatura pe care eu o prefer, foarte flexibila si dezvoltata in partea din fata a pieptului (inspre gusa). Nu pot concepe ca un porumbel cu asemenea calitate, nu poate strabate distante de 1000- 1200, 1500 km etc…se mai numesc si “muschii de rezistenta”.

Celelalte calitati ajuta si ele; rezistenta organismului, aripa, bratul (scurt si curbat), penajul (fin si matasos – sa alunece usor in aer, sa ajute pe vreme rea, ploaie, etc..), talia (mijlocie spre mica – sa infrunte usor vinturile frontale, etc..), gatul (scurt si gros), echilibrul, greutatea corpului, etc, etc, pregatirea…

Pectoralii minori: Sint muschii care “dezvolta” viteza si sint inauntru SUB pectoralii majori. Se simt mai bine ” la mina” in partea mai din spate a pieptului (inspre furca). De-acea porumbeii care “bat” mai bine pe distante mai scurte 100-500 km, de multe ori o sa le gasesti pasari mai pline cu musculatura. Cind analizam o musculatura cel mai important este, CALITATEA MUSCULATURII – sa fie flexibila si elastica, apoi; muschi puternici, sangvinizarea lor, forma sau “genul” musculaturii, etc, vibratii musculare…etc.

Muschiul este format dintr-o grupare de celule cunoscute sub numele de ” fibre musculare”, legate impreuna de colagen, un tesut dur, dar elastic.

De obicei un porumbel, detine o combinatie de 3 tipuri de fibre musculare:

  • tip 1 – sint fibre incete, care se crede ca sint si cele mai bune pentru distante lungi.
  • tip 2 si 3 – sint fibre rapide, pentru concursuri cu distante mai scurte…
  • tip 3 – sint de 10 ori mai rapide decat fibrele de tip 1 si de 5 ori mai rapide decat fibrele de tip 2.

Aceste proportii ale celor 3 tipuri de fibre, pot fi schimbate prin exercitii, prin tipul de antrenament si prin programul de concursuri in care participa porumbelul. Porumbeii de FOND pentru a “atinge” performante de varf, au nevoie de un sistem cardiovascular extrem de eficient, in care o inima puternica cu o “retea” mare de capilare sa poata transporta rapid oxigenul de la plamani spre toate celelalte parti ale corpului, in particular spre muschi. In acelasi timp, plamanii sa aiba un volum mare in proportie cu corpul porumbelului. (O explicatie la subiect se poate gasi in cartea ,,Metodele Campionilor”… explicatie data de marele MAESTRU Piet de Werdt!).

Fibrele musculare din pectoral sau muschii de zbor, difera foarte mult de la un porumbel la altul. Un porumbel care are 95% fibre “lente” este mult mai potrivit pentru concursuri de distante lungi si nu va fi un asa bun “sprinter” ca un porumbel cu un procentaj mare de fibre iuti.

Antrenamentul intens, duce la producerea unui numar mare de fibre musculare lente, mai folositoare pentru concursuri de rezistenta (fond-maraton). De-acea porumbeii vaduvi care se bazeaza pe concursuri de “sprint” nu se implica in lungi sedinte de antrenament!! Acestia sint antrenati foarte scurt la inceputul sezonului, iar in timpul concursurilor li se permit scurte antrenamente in jurul crescatoriei. (Deci, pentru concursurile de distante lungi, antrenamentul sustinut este ideal pentru a construii fibre musculare de TIP 1).

Asa cum am mai spus, antrenamentul influenteaza proportia dintre fibrele lente si rapide, dar unii porumbei au unul din aceste tipuri de fibre predominant din ,,nastere”. Tocmai, anumite familii (sau linii) de porumbei, sint mai bune la un anumit tip (categorie) de concursuri decat altele. Binenteles, sint si exemple de porumbei de ”sprint” care sint buni si la concursuri pe distante lungi, si invers, daca conditiile sint bune,…dar in general tipul de muschi predominant va determina pe ce distanta un porumbel va avea performante maxime.

Musculatura ”plafonata”, crampe, blocari, dureri de musculatura, etc: Acidul lactic – este eliminat foarte greu din muschi si se crede ca acest fenomen cauzeaza crampele musculare. Pentru asta, crescatorii elimina acidul lactic din porumbei imediat dupa un concurs, folosind o dieta cu o valoare calorica scazuta care il face pe porumbel sa folosesca acidul lactic intai pentru a se hrani, eliminindu-l astfel din muschi.

Musculatura plafonata, in special apare la pui cand antrenamentele nu sint facute corect (sau brusc), aceasta musculatura o sa se dezvolte mai putin in volum si la efort o sa devina tare, nu elastica sau flexibila. La acesti porumbei o sa apara mai des blocari de musculatura, dureri, (sau crampe) etc, lucru care nu ajuta la performanta porumbelului. Aceastea mai pot aparea cand pasarea are vointa foarte mare sa revina in crescatorie (din concurs) si ea a avut pregatirea proasta dintre concursuri. O pregatire usoara de tanar (dar sa stii din ce provine, luind-o cu valori este normal sa ai rabdare), fortifica mult mai bine organismul si poti descoperi mai multi sportivi.

Sangvinizarea musculaturii ; ,,O apasare cu varful degetelor pe muschiul pieptului (linga stern) timp de cateva secunde…apoi, se ‘cauta’ daca muschiul a revenit intr-un timp foarte scurt la pozitia normala de dinainte-a apasarii lor, in acel loc.” (Nu este o definitie ”magica”, este doar un exemplu din ”tehnica” crescatorilor de varf, inseamna experienta in domeniu pentru a putea diferentia niste calitati ”fine” atunci cand analizezi un porumbel).

,,Vibratii musculare”: Este comparativ cu un ”pachet de nervi” care ar fi gata oricand sa ”explodeze”… si se manifesta printr-un ”tremur” usor. Iti poate indica si o vitalitate buna a porumbelului, dar crescatorul trebuie sa diferentieze aceste calitati de un porumbel speriat, nervos sau stresat,etc.. Porumbeii cu multa vitalitate, in analiza ”la mina” prezinta intotdeauna un comportament care se manifesta prin ,, miscari sacadate”!!, etc.

Anker: ,, A te uita si ”a vedea” sint doua lucruri diferite.” Tot un exemplu bun, de profesorul Alfons Anker: Antrenamente – 4 drumuri sint de ajuns 20, 40, 80, 150 km in sistem duminica – miercuri – duminica – duminica in 2 saptamani se poate face. De aici putem baga porumbeii direct si la 450 km. Daca se poate, sa nu incepem antrenamentele inainte de 10 Aprilie. Puii – trebuie zburati treptat pina la 300 – 400 km, nu este daunator nici antrenamentul de la 500 km. Cu porumbeii de 1 AN, putem zbura linistit pina la 600 – 700 km. (A avut un pui, singura porumbita din tara, care intre varsta de 3 – 5 luni, a zburat de 5 ori 402 km!).

Autor: Abel Marginean