10-05-2012 • Povesti • 3,966 vizualizari

Sotia mea, in urma cu aproximativ o luna de zile, asteptand in statia de autobuz, a observat un porumbel care nu mai putea sa zboare; dupa o mica urmarire a reusit sa-l prinda. L-am dus la medic acesta spunandu-ne ca este pui si ca are o mica fractura, l-am tratat corespunzator, hranit, vitaminizat, si adapostit la noi in casa bineinteles pana cand se va vindeca. Incepusem sa ne obisnuim cu el si el cu noi, pana cand intr-o zi si-a luat zborul (mentionez ca locuiesc la etajul sapte).

Am fost bucurosi pentru el dar si putini tristi, pentru ca am prins drag de el. Ne-am gandit ca nu o sa-l mai vedem niciodata, dar nu dupa mult timp sotia mea l-a vazut din nou in acelasi loc de unde il luase initial, zburand alaturi de alti porumbei. Am ramas surprins de faptul ca desi era puiut si statuse la noi destul de mult timp, a reusit sa tina minte locul de unde fusese luat, distanta fiind de cel putin 7 km (cartiere diferite).

Si mai mare ne-a fost mirarea cand intr-o seara, pe cand ne uitam la televizor, ne-am trezit cu prietenul nostru drag (usa de la balcon fiind deschisa), aterizand cu succes in living! Ce bucurie pe noi! L-am hranit, i-am dat apa, si ne-am asezat linistiti asteptand sa plece… dar, surpriza, prietenul nostru zburator nu a mai plecat… Acum suntem o familie.

In concluzie vreau sa spun ca mi se pare incredibil cu ce capacitati a inzestrat Dumnezeu aceste fiinte zburatoare, este extraordinar.

Marian