12-02-2016 • Povesti • 5,173 vizualizari

Am adaugat la final partea a 2-a

Salut! Eu sunt Ion , nu Jon sau johny ci simplu doar Ion pentru ca sunt roman iar aceasta este povestea mea. M-am nascut intr-un loc frumos si spatios in luna mai, parintii mei m-au protejat inca din prima clipa.

Mama a stat tot timpul cu mine, era cea mai frumoasa si impunatoare mama pe care o puteam avea, iar tata ? Pe tatal meu toata lumea il respecta, i se spunea Campionu’, era chiar si o legenda despre el, cum ca la o etapa foarte lunga a invins toate greutatile de pe traseu pentru a ajunge acasa, a fost singurul din cateva mii sosit in primele 2 zile. De aceea cand am crescut, toata lumea punea presiune pe mine “o sa trebuiasca sa fii ca tatal tau” spuneau ei, chiar si stapanul credea asta. Si asta am incercat sa fac sa fiu ca el. De la prima iesire am imitat tot ce facea el, m-am antrenat intens tata, spunea mereu “trebuie sa muncesti, sa-ti rasplatesti stapanul, sa-i rasplatesti iubirea, sa devii mare si sa tii traditia familiei”… nu intelegeam despre ce vorbeste, despre ce iubire ? Totusi am continuat sa ma antrenez intens si sa ma bucur de cer, de libertate. Totul era asa frumos, eram vazut ca cea mai mare speranta a crescatoriei, pana cand… am avut accidentul. Un cablu aparut de nicaieri, un moment de neatentie si m-am lovit la aripa. Stapanul a spus ca sunt o cauza pierduta, nici nu mai simteam durerea, cariera mea se incheiase inainte sa inceapa. Spunand ca nu-mi merit mancarea, stapanul a vrut sa ma omoare dar in ultimul moment nepotul sau m-a salvat si m-a luat cu el. “Oare cum a putut? Nu mi-a dat nici macar o sansa! M-a aruncat ca pe o masea stricata! Cum sa ai incredere in oameni? Credeam ca ma iubeste..” asta imi tot spuneam insa aveam cateva nelamuriri… baiatul, baiatul de ce m-a salvat? Eu trebuia sa fiu mort acum, oare ce se va intampla cu mine?”. Era foarte intuneric, dintr-o data am auzit “gata, am ajuns, asta e noua ta casa” iar o mana mica m-a cuprins si m-a scos din intuneric “pe tine o sa te cheme Ion, o sa am grija de tine, o sa te faci bine iar impreuna o sa devenim campioni”. Deodata toate nelamuririle au disparut iar in mangaierea lui simteam iubire, ma simteam in siguranta, tot ce spunea tata acum avea sens “baiatul ma iubeste, m-a salvat si voi face tot posibilul sa-l rasplatesc, voi fi exact ca tatal meu!”.

Credeam ca totul va fi simplu, dar nu a fost deloc asa, am fost foarte speriat, toti ma goneau, ma batjocoreau si ma bateau, spuneau ca nu voi avea nici o sansa mai departe, totul era nou, nici macar parintii mei nu mai erau acolo sa ma ajute… Insa toate astea m-au maturizat, am invatat sa fiu puternic, mi-am gasit propriul meu loc unde ma simteam in siguranta, ma simteam acasa.

Aripa mi s-a vindecat si in scurt timp am reusit sa ies din nou afara, eram asa dornic. Am inceput sa ma antrenez, baiatul ma ducea zilnic cu el la scoala de unde ma elibera, apoi il asteptam acasa, eram nerabdator sa-l vad din nou. Astfel am crescut impreuna iar baiatul s-a hotarat sa se inscrie la un club de porumbei. Eram amandoi asa entuziasmati, in sfarsit participam la concursurile despre care vorbeau toti.

Impreuna cu baiatul meu am invins toate greutatile, era singurul meu motiv sa ma intorc mereu, il iubeam, langa el era casa mea, cine se gandea ca voi ajunge sa am asa mare incredere intr-un om dupa ce fostul meu stapan a vrut sa ma omoare si in final m-a abandonat doar pentru ca eram ranit.

Am castigat multe concursuri insa baiatul meu vroia mai mult si sincer, si eu la fel… Asa ca m-a angajat la cea mai lunga cursa din tara si cea mai faimoasa, la care participase si tatal meu, Tartu Estonia, trebuia sa parcurg aproape 1500 km ca sa ajung sa-mi vad din nou baiatul. In sfarsit aveam ocazia sa fiu ca el, ba chiar sa-l depasesc. Am asteptat cu nerabdare… Si uite-ma aici, suntem pe locul lansarii, am ajuns aici de cateva ore, simt cum imi fierbe sangele in vene, inima imi bate tare, muschii imi tremura, corpul mi se umple de energie, toata lumea e agitata, sunt nerabdator, trag aer in piept si astept doar startul, simt cum baiatul meu ma cheama acasa iar eu nu-l voi dezamagi! In aceste momente vreau sa va spun, nu mai vreau sa fiu ca tatal meu, vreau sa fiu mai bun ca el! S-a auzit fluierul, usile s-au deschis, s-a dat startul! Voi ajunge acasa la baiatul meu, eu sunt un campion! M-ati auzit !?!? Un campion! Baiete asteapta-ma ca soseeeeeeesc!

Aceasta este mica poveste a porumbelului Ion, sper sa va placa. Este o versiune a mea, dupa ce am citit celelalte 2 povesti de pe site. Va rog sa-mi scuzati greselile de scriere sau de exprimare. Multumesc ca v-ati facut timp sa o cititi si mult succes in 2016, cu stima si respect S.Alin.

PARTEA 2

Uhh , i-am promis ca ajung, am obosit, trebuie sa ajung , trebuie sa maresc viteza..e asa departe uhh am ajuns, l-am prins.
-Salut nea Gheorghe! Un bilet pana la Ploiesti!
-Salut nepoate! Imediat, i a zi ti a venit porumbelu?
– Inca nu nea Gheorghe , maine ar trebuii
– E cursa grea nepoate , ar trebuii sa te lasi de astea lungi, apucate ca mine de astea scurte , in fine ce faci la Ploiesti?
– Ma duc in vizita la un prieten, ma intorc dimineata sa astept porumbelu.
– Ai de asteptat nepoate.. Zise el cu un ras ironic..ei bine..la momentul acela replica lu` nea Gheorghe m-a deranjat , totusi neincrederea lui ma facea sa fiu mandru, mandru ca porumbelul meu Ion avea sa dea lovitura ,sa demonstreze ca-i un adevarat campion. Eu stiam ca o sa vina, totusi tot drumu m-au macinat vorbele lu` nea gheorghe.. am riscat sa pierd cel mai bun si cel mai iubit porumbel, singurul care mi a rasplatit increderea doar din dorinta de mai mult. Dar nu era momentu sa ma pierd cu firea, Ion era acolo si avea nevoie sa simta ca ii sunt alaturi si ca il astept.

Toata noaptea n-am putut dormii , ardeam de nerabdare , numaram minutele.. Bineinteles, la prima ora a diminetii am plecat , drumul la fel de intens.. doar ca oboseala m-a cuprins si am adormit. Ghiciti ce am visat? Pe Ion! In prima faza,era in boxa alaturi de ceilalti, canta de parca vroia sa-mi spuna ceva, deodata usile s-au deschis si a zburat cu o viteza uimitoare , apoi il vedeam cum zbura si se apropia de casa .” Staaatiiie” ahh.. m-au trezit .. am visat ca o sa ajunga acasa, abia asteptam sa ajung si eu.. stiam ca nu are cum sa fi venit asa devreme dar tot eram nerabdator.. Eram ajuns acasa, pregatisem tot, asteptam, nici macar nu puteam sa stau intr un loc de emotii,de parca timpul se oprise si el ma tot uitam la ceilalti porumbei iar ei se uitau la mine de parca si ei il asteptau , zaream orice miscare a oricarei pasari..

Vantul incepuse sa adie usor.. Asteptam.. Ceasu era trecut de 20:00.. incepuse sa se insereze ,Ion inca nu ajunsese totusi nu eram dezamagit mai era timp nu auzisem sa fi ajuns vreun porumbel la cineva.. Bineinteles, nici in acea noapte n-am dormit..Stiam ca dimineata Ion va venii ,sau macar speram ,nu! defapt stiam sigur ca va venii!..Sau incercam sa ma mint ? Nu mai stiu…

Cum s-a luminat afara eu am iesit in curte , se auzeau doar porumbeii de acasa cum cantau, in mintea mea vesteau si aclamau sosirea camaradului lor. Rasarise si soarele iar ochii imi erau din ce in ce mai atintiti spre cer ajunsesem la vorba mentorului meu “la etapele grele de maraton ti se vor lungii si ochii si urechile asteptand dar nu te panica la astfel de etape diferenta o fac doar porumbeii buni,campionii”..Speram sa fie asa si dintr o data un punct mic incepuse sa se apropie dinspre soare , inima mi a stat in loc pt cateva secunde, picioarele imi tremurau , ma luase toate transpiratiile , oare sa fie Ion? Unde e? Unde s-a dus? A uite-l se lasa! El e? Nu e el..nu are cum ,se poate ? Nu ,nu e..Ba da ,el e! A ajuns ! Chiar a ajuns? Da ,a ajuns!

A intrat , l-am lasat sa isi revina putin, era dezhidratat dar i se citea bucuria in miscari era vizibil obosit dar mai avea forta sa se bucure , s-a asezat la locul lui iar eu am intrat sa i scot clema. A inceput sa cante si m am oprit sa-l privesc ,canta de parca vroia sa-mi spuna ceva , era asa bucuros si eu la fel!Era un vis devenit realitate, cred ca si pentru el!

Din acel moment Ion nu a fost doar Ion pentru mine, ci Ion Campionu, am primit telefoane de peste tot chiar si de la nea Gheorghe unchiul meu , care pe langa sofer de microbuz era si fostul stapan al lui Ion in sfarsit munca noastra era recunoscuta iar valoarea lui Ion la fel .

In acea zii niciun porumbel nu a mai sosit in nici o alta crescatorie , Ion a fost loc 1 total lansare cu avans de o zi! Isi depasise tatal cu mult, in aceeasi cursa la care concurase si el , poate reusea mult mai mult dar eu cred ca nu mai are nimic de demonstrat,acum Ion are copii, o iau de la capat cu ei dar cu siguranta o sa le spun mereu “Tatal vostru este Ion Campionul , fiti ca Ion” au inima de campioni , sigur vor reusii mai ales ca isi au model propriul tata. A da , incheiere si in incheiere ..stati Ion se cam agita , cred ca vrea sa va spuna ceva . “Ha ha , v- am spus eu, inima de campion ;) ”

Continuarea povestii lui Ion dar din perspectiva baiatului. Nu stiu daca a fost placuta prima parte dar au fost cativa care au apreciat si au vrut continuarea , asa ca azi noapte , neavand somn din cauza examenului la mate m-am apucat sa scriu. Sper sa va placa! S. Alin