07-09-2012 • Povesti • 3,127 vizualizari

Pe 11 August am pierdut porumbelul baltat deschis din poza (alb cu un capac negru pe o aripa). In ce fel l-am pierdut: era pe casa impreuna cu 4 pripasiti adusi de stolul de pui in acea dimineata. Am dat dupa ei sa plece si albul i-a urmat disparand. Nu a mai venit, era iesit la zbor de aproximativ o saptamana.

Acum cateva zile, intr-o seara inainte sa-i inchid, de sus de tot a aparut o naluca ce s-a lasat pe cotet sfaraind. Era albul, foarte speriat. A intrat si s-a dus direct la odihnitoarea unde statuse inca din prima zi dupa intarcare, dar era ocupata si a fost alungat. Dupa 4-5 incercari si lupte a renuntat si a ales alta odihnitoare. Curios a fost faptul ca s-a gasit imediat cu sora de cuib (neagra baltata) si au dormit alaturati. A doua zi dimineata au plecat cu stolul si au disparut amandoi. Ciudat e ca sora de cuib (neagra) tocmai zburase cu 2 zile inainte o etapa destul de grea unde pierdusem multi porumbei.

Acesti porumbei sunt din Campulung Muscel si sunt curios pe unde au ajuns (nu stiu acum seriile, albul cu un capac negru e inconfundabil, sunt inelati pe stangul cu locas de cip). Evident, nu-i mai vreau inapoi dar sunt curios. Fratii mai mici din seria urmatoare sunt identici cu acestia si sunt la fel de atasati unul de altul. Sper sa nu se repete povestea. Dupa ei nu mai dau…

porumbei.ro