25-03-2017 • DiverseGalerie video • 9,320 vizualizari


Ca si anul trecut, am lasat o parte din porumbei sa zboare iarna. Am impartit porumbeii in doua: am inchis maturii si puii cei mai reusiti si am lasat afara restul puilor, tardivii si 3 maturi (2 masculi reveniti fara cip si o femela fara nicio norma, zburata inclusiv derby Donets’k). Sezonul acesta de iarna a fost diferit fata de cel trecut si mult mai interesant.

Daca in primul sezon de iarna a dominat uliul, de data asta soimul a condus detasat. Defapt soimii, pentru ca de multe ori atacau in cuplu. Au fost si zile fara atacuri dar si zile cu cate 12 atacuri la rand, combinate uliu + soim. Nu am fortat porumbeii sa iasa niciodata, mereu au zburat de buna voie – uneori chiar ma intrebam de unde atata curaj pe ei. Spre deosebire de primul sezon, acum se inaltau extrem de sus, chiar fara niciun atac, si probabil ca asta atragea soimii. Abia dupa jumatatea iernii au invatat sa nu se mai ridice, dar atunci soimii veneau jos dupa ei si tot reuseau cumva sa ii ridice. Uneori lasau uliul sa faca treaba, dupa atacul de uliu cand porumbeii se ridicau, aparea imediat soimul.

Spun sezon de iarna dar defapt treaba serioasa a inceput inca din Octombrie, cand am inchis jumatate din porumbei si cand majoritatea crescatorilor i-au inchis. In total (Octombrie – Martie) au fost 14 victime, toate luate de soimi, uneori chiar 2 pe zi. A luat si uliul unul chiar in seara de revelion dar l-am salvat. Am marit ritmul eliberand porumbeii si in zilele cu temperaturi putin sub 0 grade spre deosebire de iarna trecuta pentru ca am observat ca fiecare zi in plus de pauza le strica ritmul tot mai mult.

Spre deosebire de urmaririle de uliu care nu dureaza mult, soimul este vanator de anduranta si ii preseaza neobosit multa vreme. Multe din atacuri au semanat intre ele: soimul obisnuia sa zboare PARALEL cu stolul, parca erau la intrecere, la cativa metri de stol, ca un porumbel ceva mai mare si mentineau o traiectorie dreapta pana nu ii mai vedeam. Dupa o vreme stolul se intorcea si cobora rapid intr-o spirala si ajunsi jos intrau imediat. Lipseau cativa, maxim 6-7 de obicei. Nu stiu cum reusea mereu sa rupa din stolul mare un grup mic pe care apoi il presa acolo sus intinzandu-le la maxim capacitatile fizice si psihice pana ceda cel mai slab. Dar nu mereu cedau.

Alteori veneau ambii soimi, masculul mai mic haituia stolul sus zburand paralel cu ei, si femela ceva mai corpolenta zbura mai jos in urma stolului, asteptand sa “pice ceva”.

O urmarire de senzatie a fost pe vant puternic din fata, cand soimul mascul pistona acolo sus in urma unui mic stol de 6 porumbei, cei mai harnici zburatori. Pareau ca stau cu totii pe loc, porumbeii si soimul. Atunci nu a luat nimic pentru ca erau doar porumbei fara defect. A facut dupa unul niste 8-uri in aer cu intoarceri la fractiuni de secunda dar nici un fulg nu a putut sa-i atinga.

Cea mai lunga vanatoare a fost de aproximativ 2 ore cand spre ghinionul lui soimul a urmarit 2 femele impecabile, sanatoase, mici, matasoase, usoare si manevrabile, tipul de porumbel care isi schimba traiectoria la milisecunda. Soarele apunea si ele lipseau, nu imi venea sa cred ca imi dau toate concluziile peste cap. Apoi a aparut una dintre ele si dupa 1-2 minute si cealalta. Dupa ce au intrat au ramas nemiscate cateva minute cu aripile desirate pe jos, aratau mai epuizate decat porumbeii care vin de la maraton. Ce sanse au in fata unui soim puii cruzi sau porumbeii obositi care vin de la etape grele? …

Detaliile despre porumbeii prinsi sunt interesante si cred ca merita mentionate (petrecand mult timp cu porumbeii am putut observa lucruri care fac pierderile la rapitor mai putin inexplicabile sau deloc “la intamplare”):

1. 17 octombrie – pui de seria 3 pierdut la etape si revenit slabit si cu mici semne de paramixo
2. 30 octombrie – pui de seria 1 zburat toate etapele de club, fara probleme vizibile dar… cu ambii parinti pierduti
3. 30 octombrie – tardiv fara vitalitate, iesit mai tarziu la zbor decat ceilalti si care de obicei se rupea de stol si cobora inaintea lor

4. 4 noiembrie – pui de seria 2 zburat toate etapele de club dar foarte putin agil, iesit tarziu la zbor si integrat in stol foarte tarziu, rupandu-se mereu la manevre
5. 12 noiembrie – tardiva foarte reusita, fara probleme vizibile, singura “conexiune” fiind ca ea semana cu tatal care a venit ranit urat de la o etapa; sora de cuib, care seamana cu mama (Super as), a supravietuit
6. 24 noiembrie – tardiv iesit la zbor mult mai tarziu decat sora de cuib, cu dificultati in a tine stolul, mult mai mare decat media porumbeilor mei, penaj nematasos

7. 22 decembrie – pui de seria 1 zburata toate etapele de club, foarte mica, usoara si matasoasa dar cu istoric de probleme de sanatate (multi frati cu probleme respiratorii, 6/7 frati buni pierduti la zbor anii trecuti)
8. 22 decembrie – tardiva sora de tata cu #7 (!!!), cobora din zbor obosita printre primii dupa reprize lungi de zbor alert
9. 27 decembrie – tardiv cu mici probleme de sanatate si cu toti fratii buni pierduti

10. 22 ianuarie – tardiv pe care a trebuit sa il tratez de probleme respiratorii pentru ca nu mai tinea stolul, scos din frate cu #7… altfel porumbel foarte harnic la zbor si agil
11. 23 ianuarie – pui de seria 2 zburata toate etapele de club dar cu dese perioade de indispozitie/apatie, 2 frati buni pierduti si al 3-lea a necesitat tratament de trico dupa intarcare
12. 29 ianuarie – tardiva iesita la zbor mult mai tarziu decat fratele de cuib (care a supravietuit), arata cam rau, nu foarte harnica la zbor, deseori parasea stolul si cobora

13. 15 februarie – sora de cuib cu #9
14. 15 februarie – impreuna cu #13, luati dupa 10 zile de pauza datorita gerului si ninsorii; pui de seria 2 zburat toate etapele de club, singurul din 4 frati care a avut probleme de sanatate si care s-a pierdut la o etapa, revenind dupa cateva zile; tot el a fost singurul din frati care a pierdut odihnitoarea de la tavan (toti 4 se luptau aprig pentru odihnitori vecine cel mai sus, sub tavan)

Concluziile le trageti voi. De mentionat ca problemele de sanatate descrise au fost cand erau pui mici, cu mult timp in urma, nu in momentul urmaririi. Cumva, soimul parca umbla dupa ei cu fisa medicala si le citea istoricul.

Am filmat cateva secvente cu supravietuitorii ajunsi in Martie, cei 57 de mercenari pe care ii admir maxim, pentru ca stiu prin cate am trecut “impreuna”… aproape jumatate de an care putea fi plictisitor pe plan columbofil, mi l-au condimentat cu adrenalina cat cuprinde si cu observatii foarte interesante. Am luat experimentul in serios si i-am ingrijit ca pentru concurs. Au devenit compartimentul cu care mi-am petrecut cel mai mult timp si m-am conectat cu ei, lucru care se vede si in prezent, in defavoarea lotului principal de zbor cu care am dificultati in “comunicare”. Aproape fiecare zi era o noua etapa, cand asteptam porumbeii sa vina. Parca nici nu imi mai vine sa-i zbor la etape si imi pare rau dupa fiecare amarat de tardiv.

Cand in sfarsit am eliberat si maturii zilele trecute, cred ca nu exagerez folosind termenul “repulsie”. Din dorinta de a ii proteja, am transformat in legume niste porumbei care anul trecut rupeau cerul. Poate pentru un ochi neantrenat jumatate de an cu zborul ei se misca ok, dar comparandu-i cu ceilalti, sunt jalnici, chiar si dupa o saptamana de zbor. Daca vine uliul isi alege ce doreste.

In Martie am introdus in trupa de mercenari 2 porumbei care au iernat inchisi (desi i-am inchis abia in Decembrie) … despre prima zi nu mai zic nimic, dar chiar si dupa o saptamana de zbor tot mai sareau din stol aiurea la o manevra mai brusca, iar cand porneau in sprint ramaneau in urma. Daca totusi reuseau sa prinda iar stolul, intorsi acasa se aruncau in cotet pe cea mai din spate odihnitoare, aveau ochii holbati, le curgeau aripile pe jos, ciocul larg deschis si se clatinau pe picioare, in timp ce ceilalti dupa aterizare stateau relaxati si coborau prin curte la ciugulit.

>> Filmare cu supravietuitorii

porumbei.ro