Promovarea columbofiliei

Autor: Andrei Dejan
Articol publicat in revista “Porumbelul Voiajor”

M-am decis sa scriu acest articol gandindu-ma la cat de importanta este promovarea columbofiliei si la cat de putin se face aceasta in Romania. Promovarea columbofiliei este de baza si totusi, desi este de datoria noastra sa o facem, rareori miscam vreun deget in acest sens. Si nu ma refer aici numai la nivelul asociatiilor, ci si la fiecare dintre noi.

Rationamentul este cat se poate de simplu: avem nevoie de concursuri reusite ? acestea cer un numar mare de porumbei inscrisi in concurs ? numar mare de porumbei inseamna numar mare de crescatori. Avem numar mare de crescatori? Nu! L-am putea mari? Da! Citeste mai departe Promovarea columbofiliei



Rapitoarele cu pene – “Rachetele vii” – distrugatoarele porumbeilor in vazduh

Toti columbofilii cunosc aceasta “racheta vie” distrugatoare a porumbeilor, care este uliul. Uliul se numeste in Muntenia “erete” si “cobet”. In Moldova, este denumit “coroiul” si “harau”, iar in Transilvania “bodiu”. In Bucuresti este denumit “porumbar” si “gainar”.In zborurile pe care porumbeii le efectueaza (antrenamente sau concursuri) pot fi atacati fulgerator de marii stapani ai cerului. Ei brazdeaza vazduhul permanent in unele regiuni de deal, munte si zone impadurite. Este aproape imposibil de a impiedica pagubele produse de acestia. Ei se infrupta deseori cu fazani, potarnichi, iepuri si in special cu porumbeii nostri.

Pentru a va edifica de staruinta uliului de a prinde porumbelul atacat, va voi relata mai jos un episod din anii tineretii mele.

Locuiam in Pitesti, pe str. Trivale, intr-o casa din imediata apropiere a unei vaste paduri. Era in anul 1945 si abia ma inapoiasem de pe front. Fiind sublocotenent, eram repartizat la Regimentul 4 Dorobanti, care era foarte aproape de casa mea. Cand terminam programul de instructie, primul lucru pe care-l faceam acasa era sa dau drumul la porumbei. Nu apucau sa zboare 5-10 minute, ca observam miscarile stolului in vazduh, care era foarte agitat, ca atunci cand porumbeii simt uliul in apropiere.

Imi aduc aminte si acum, desi s-au scurs peste 57 de ani de la aceasta intamplare, cand un porumbel rosu, ingrozit de urmarirea uliului, a intrat prin geamul bucatariei, pe care l-a spart prin marea viteza ce o avea simtind uliul, deci moartea, la spatele sau. Uliul, probabil lihnit de foame, a intrat si el prin spartura geamului facuta de prada sa, urmarind porumbelul si netinand seama de geam care apoi, prin intrarea lui, s-a facut tandari.

Desigur ca l-am prins imediat viu, caci si eu eram instalat la postul meu de observare de unde am putut interveni imediat salvand porumbelul. Nu-i pot uita nici azi ciocul si ghearele incovoiate ca secera, precum si privirea patrunzatoare si cruda.

Socotesc ca fiecare columbofil trebuie sa cunoasca mai bine dusmanii din aer ai porumbeilor, pentru care motiv ii voi descrie cu lux de amanunte.

uliu2.jpg

Uliul porumbar (Accipiter Gentilis) este o pasare de marimea unui ratoi (cca. 60 de cm). Largimea aripilor intinse atinge aproape un metru. Lungimea de la varful cozii la cioc este de aproximativ 65 cm. Femela este simtitor mai mare decat masculul, caracteristica la toate rapitoarele. Exemplarele adulte au pe spate o culoare cenusie, ca ardezia, sura cafenie, neagra. Pe abdomen sunt albe, fiecare pana avand verigi transversale cafenii-negre, care se impreuneaza in benzi ondulate de-a curmezisul pieptului si abdomenului. Aripile sale scurte si rare, adevarate vasle, il fac abil in desisurile padurii, iar coada lunga si lata ii este o carma tot atat de buna, putandu-i inlesni cotituri maiestrite in urmarirea victimei.

uliu.jpg

Ghearele sale lungi si taioase, adevarate pumnale, prind sigur prada si ucid repede. La toate acestea se adauga privirea deosebit de agera, apoi marea indrazneala si atacul premeditat de care este in stare uliul porumbar. Rar ii scapa pasarea atacata, cateodata chiar porumbeii cei mai iuti si vicleni, atat in zbor cat si surprinsi pe pamant sau pe casa ii cad prada. Acolo unde uliul a reusit sa faca o prada, revine zi de zi, chiar la aceeasi ora, cu o precizie care ne uimeste si nu abandoneaza locul raspectiv decat atunci cand nu mai are ce rapi. Zilnic se prezinta in acelasi loc, si pe aceeasi carare a aerului.

Silueta uliului porumbar in zbor, arata ca in figura alaturata, adica cu aripile lui late si scurte si cu o coada subtire si lunga. Cand trece in zbor intins, bate repede din aripi plutind scurt intre seriile de batai de aripa. Rar zboara la inaltime mare, de obicei ramane aproape de varful copacilor, sau trece jos, ras cu pamantul. Atacurile lui sunt intotdeauna napraznice si incearca sa-si surprinda victima furisandu-se in apropierea ei. Porumbeii devin nelinistiti cand il simt si ei de departe. El vine insa ascuns, ca sageata, coteste pe dupa copaci, cladiri, aproape de pamant, apare deodata, loveste, prinde si apoi pleaca. De multe ori goneste pe sus stolul de porumbei, inhatandu-si victima asupra careia se arunca fulgerator, cu vajairi de aripi, pe care le auzim de departe. Il tradeaza ciorile si randunelele, care se iau dupa el cu mare alai.

silueta.jpg

Uliul porumbar cloceste in paduri, asezandu-si cetatea mai mult pe la mijlocul copacilor, aproape de trunchiul acestora. Revine la cuib an de an, totdeauna primenindu-l cu crengi noi, verzi, de unde putem recunoaste usor cuiburile ocupate. Uliul cand se aseaza pe un copac, nu alege niciodata crengile din varf ci se ascunde pe o creanga groasa de pe la mijlocul arborelui, aproape de trunchi. De aici se avanta apoi neobservat cand zareste vreo prada, sau pleaca hoteste in incursiunile lui vanatoresti dupa porumbeii nostri.

Soimul calator (Falco Peregrinus): Acesta este stapanul vazduhului caci are simturile deosebit de fine. Zborul sau este uimitor de rapid, cu miscari surprinzatoare, neasteptate. Ochiul pasarii distinge prada de la peste 10 Km. El are un simt de orientare superior porumbeilor nostri, fapt care face din aceasta pasare unul dintre cei mai temuti dusmani. Prada sa este totdeauna vie. Soimul este in tara noastra aproape tot anul, iar cand pamantul se acopera cu un strat gros de zapada si cand gerurile napraznice fac ca prada sa devina rara, el migreaza spre sud, spre tari cu temperatura mai calda.

soim.jpg

La noi in Romania, ataca porumbeii primavara, toamna si cand iernile sunt blande. El se instaleaza in localitatile cu cladiri inalte, biserici de obicei. De pe aceste locuri inalte intreprinde atacurile sale asupra porumbeilor. Sistemul folosit este ingenios. Soimul nu prinde porumbeii din curtile columbofililor. II trebuie spatiu deschis pentru atac. El simuleaza initial un atac catre porumbei, care speriati de moarte se ridica rapid in slava cerului si se strang in stol.

De acolo de sus, soimul isi alege usor victima, si sparge stolul repezindu-se vertiginos catre un porumbel. Ciocnirea este puternica, iar prada ametita este omorata in zbor cu o lovitura de cioc in ceafa.

Mii de porumbei cad prada acestui rapitor foarte periculos. De aceea cateodata de la concursuri sau antrenamente sosesc porumbei insangerati de ghearele rapitoarelor sau nu se mai intorc.

Particularitatea soimului este ca nu-si poate desclesta ghearele infipte in corpul victimei, atunci cand vrea. Aceasta stare asazisa cataleptica nu dureaza mult. Natura a inzestrat soimul cu un mecansim care trebuie sa ii asigure prada in momentul cand tinand victima in gheare, se lasa pe pamant si ar putea sa o scape. Pasarea aceasta este deosebit de iute si rar vanatorii o pot vana sau prinde in capcane, deoarece ea vaneaza in exclusivitate in vazduh unde ii cad prada chiar si cei mai valorosi si iuti dintre porumbei.

Permanent am vazut in atacurile acestor “suverani” ai aerului ceva magic, la care ramaneam neputincios, la repeziciunea cu care ataca porumbeii si parca era un facut, caci soimul imi rapea pe favoritul inimii mele, pe care apoi mult timp il si visam noaptea.

Acest soim calator cuibareste de cele mai multe ori pe stanci si arbori inalti. In trecut se folosea la vanatoare.

Autor: Col. (r) Georgica Popescu



Bazele genetice ale culorilor la porumbeii voiajori

Dintre vietuitoarele planetei care se afla pe o treapta evolutionala avansata pasarile sunt o categorie aparte, deoarece s-au adaptat folosirii unuia dintre mijloacele cele mai sofisticate de deplasare: zborul.Probabil datorita acestui lucru, materialul genetic al pasarilor este foarte bogat. La porumbeii domestici, al caror stramos comun este Columba livia (porumbelul de stanca) materialul genetic se grupeaza in aproximativ 86 perechi de cromozomi. Am folosit termenul de aproximativ, deoarece acesti cromozomi sunt greu de numarat (doar in momentul diviziunii celulare) fiind de forme si marimi foarte diferite.

Perechea de cromozomi cea mai studiata este cea a cromozomilor de sex, notata simbolic cu XY la femele si XX la masculi. Daca privim lucrurile mai in amanunt este vorba de fapt, de doi cromozomi identici la masculi si de un cromozom intreg (X) si un rest cromozomial (l-am putea numi cromozom atrofiat – Y) la femele. Acest rest cromozomial (Y) contine foarte putine informatii genetice. Daca am vrea sa fim non-conformisti am putea chiar sa afirmam ca femelele in loc de o pereche au numai un singur cromozom – X. Din punctul de vedere al geneticii culorilor acesta este un lucru foarte important, dupa cum vom vedea mai tarziu.

Culoarea penelor la porumbei este data de un singur compus chimic (melanina), a carei dispunere, densitate sau absenta da marea varietate a culorilor. Diferentele de asezare a pigmentilor in pene se datoreaza printre altele variabilitatii melaninei, adica a diferitelor forme (cristaline).

Sunt 3 culori de baza: albastru-negru, rosu dominant si brun. Am scris albastru-negru deoarece pigmentul este negru, dar dispunerea diferita in pene da nuantele de albastru, incepand de la gri deschis pana la negru.

gut.jpgSolzat albastru sau gut

Culoarea rosie dominanta e aceea a porumbeilor voiajori.

rosu_dominant.jpg

Rosu dominant – sau “argintiu”
(varianta fara solzatura)

Sunt rase de porumbei de carne (Carneau, King) sau ornament care au o culoare rosie diferita de cea mentionata anterior si care se poate identifica ca rosu recesiv.

rosu_recesiv.jpg

Baltat cu rosu recesiv

Culoarea bruna e o culoare foarte rara la porumbei voiajori. Raritatea se datoreaza caracterului recesiv fata de celelalte doua culori de baza.

cuc_brun.jpg

In aceasta imagine se poate vedea o porumbita cuc pe brun

Din punct de vedere genetic cele 3 culori de baza sunt produse de gene alele si se gasesc pe cromozomii de sex. Genele poarta informatia chimica a codului genetic. Fiind alele, inseamna ca pe un cromozom se gasesc in acelasi loc (locas – locus). Masculii avand 2 cromozomi, vor avea doua gene care codeaza culoarea. In schimb femelele nu poarta gena de culoare pe cromozomul atrofiat (Y), deci ele vor avea in codul genetic o singura culoare de baza.

Daca genele de culoare sunt de acelasi fel (doua albastre sau doua rosii), nu incape nici o indoiala asupra culorii porumbelului in cauza, in schimb cand avem doua gene ce codeaza culori diferite, se va manifesta culoarea care are un caracet dominant asupra celeilate. Termenul de “dominant” sau opozitul lui termenul “recesiv” este o notiune arbitrara aleasa pentru a putea determina care insusire se va manifesta, atunci cand aceasta insusire este codata diferit de doua gene care pot fi alele sau nu.

De exemplu daca un porumbel are culoarea rosie, codarea culorii rosii este data fie de doua gene pentru rosu, fie de o gena de rosu si o alta gena de albastru sau de brun. Cu acest exemplu am aflat deja, ca rosul e dominant asupra albastru-negru si asupra brun. La randul lui albastru-negru se manifesta cu caracter dominant in dauna culorii brun.

Prin definitie daca vorbim numai la modul general despre o insusire (culoare) ca are un caracter dominant (fara sa amintim asupra carui alt caracter), inseamna ca ne raportam la ceva. La porumbei toate insusirile se raporteaza la caracterele considerate de baza ale porumbelului de stanca. In cazul culorilor caracterul se raporteaza la culoarea albastra cu doua dungi negre pe aripi ale speciei salbatice.

albastru.jpg

Albastru – culoare de referinta

Am amintit dungile de pe aripa, pentru ca un alt constituent esential al coloraturii este desenul penajului (solzatura). Desenul este codat de gene care nu se gasesc pe cromozomul de sex (gene autozomale). In cazul desenului, caracter dominant are solzatura mai intensa. Deci o coloratura gut inchis are prioritate fata de gut deschis.

gut_inchis.jpg

Gut inchis – dominant

gut_deschis.jpg

Gut deschis

Aceasta la randul ei se manifesta cu precadere fata de culoarea albastra (cu dungi), care in schimb este dominanta fata de albastru fara dungi pe capacele aripilor. De multe ori un porumbel gut inchis (sozat inchis) este numit negru, dar negrul veritabil (catran) este o alta varianta genetica a culorii albastru-negru. La culoarea negru (catran) informatia genetica se intregeste cu o gena autozomala, cu caracter dominant (nu se gaseste pe cromozomii de sex, dar modifica culorile de baza) numita Spread in engleza.

spreaded.jpg

Negru (“Spread”)

Schimbarea adusa in culorile de baza consta in extinderea pe tot corpul a culorii din dunga cozii. La porumbeii albastri dunga cozii e neagra – de aici culoarea neagra. Aceasta gena autozomala asociata cu culoarea rosie, da o coloratie alb murdara sau cenusie (dunga cozii are aceasta culoare la porumbeii rosii).

rosu_spread.jpg

“Spread” din rosu

Daca o insusire are un caracter dominant, pentru manifestarea ei e de ajuns ca dintre genele alele care o codeaza, numai una sa o poarte (genotip heterozigot sau homozigot – dominant). In cazul insusirilor recesive e necesar ca ambele alele care o codeaza sa fie de acelasi tip (genotip homozigot – recesiv de data aceasta).

Exemple de culori recesive sunt culoarea bruna, care e codata pe cromozomii de sex, culoarea rosu recesiv (codata autozomal) si culoarea alba (codata de asemenea autozomal). Caracterul recesiv al acestor culori explica raritatea lor.

alb.jpg

Alb recesiv

Insumand cele spuse: un pui va avea o culoare recesiva, numai daca de la ambii parinti a mostenit aceeasi culoarea recesiva. Parinti nu trebuie sa aiba neaparat culoarea recesiva, pentru ca pot fi heterozigoti (culoarea recesiva e mascata de o culoare dominanta). O alta varianta de coloratura raspandita la porumbei voiajori este culoarea cuc (grizonat).

cuc_grizzle.jpg

Cuc (“Grizzle”)

Din punct de vedere genetic sunt doua tipuri de cuci: Almond (termen englez), intalnita mai ales la porumbei de ornament si Grizzle (termen englez), care e raspandit si la voiajori. Culoarea cuc (Grizzle) are caracter dominant. Imperechind porumbeii cuci un timp indelungat se poate obtine alb curat, dar acesta difera de cel recesiv prin faptul ca se mosteneste dominant, iar culoarea ochilor la porumbeii albi din cuc nu e neagra, ca la cei albi recesiv.

cuc_drosu.jpg

Cuc din rosu (poate cu dilutie)

Mai nou se poate vedea si printre porumbeii voiajori culoarea mozaic (pigmentati rosu si albastru in acelasi timp), care e considerata de unii autori ca fiind produsa, de fecundarea ovulului de catre doi spermatozoizi cu bagaj genetic diferit.

mozaic.jpg

Mozaic (pete albastre pe fond rosu)

Alte culori destul de des intalnite la voiajori sunt: Opal – data de o gena recesiva autozomala.

rosu_opal.jpg

Opal pe rosu

si variantele de dilutie a culorilor care pot fi legate sau nu de cromozomii de sex.

solzat_diluat.jpg

Solzat albastru diluat

Tin sa multumesc prietenului meu Lady Laszlo care mi-a pus la dispozitie porumbeii sai pentru a face fotografii. Tratarea mai pe larg a geneticii culorilor o gasiti si pe Internet la adresele:

http://www.angelfire.com/ga3/pigeongenetics/index.html

http://members.aol.com/tvoss1/genetik/index1.htm

Autor: Alexandru Szabo