A mai trecut un an din scurta-mi existenta de concurent cu voiajori. Imi intind gandul, incercand sa inteleg si sa cuprind, momentele care s-au perindat si mi se pare, cand prea mult, cand prea putin, dar mi se pare doar. De fapt traitam prea intens, toate aceste clipe, mult prea intens si au lasat urme adanci si amintiri, contraste de imbolduri si retineri, care ma fac sa simt, sa cuget si sa scriu.

Ne intalnim privirile intrebatori si nu ne regasim . . . am inceput curati, lipsiti de apasare, in liniste, in pace, visand si eu si ei. Apoi putin cate putin ne-am ancorat in realitate, pasind timid spre vaste cutezante, alimentate cu ambitii, dorinti si noi sperante. Si ce mai transformare, ce freamat, ce ardoare au adus anii peste noi!
Parca era mai relaxant la inceput, mai simplu si nu eram atat de implicati, de fapt eram si-atunci ca si acum, doar ca eram la inceput. Stiam sa-i cresc, sa ii iubesc si sa-i admir, sa-i scap de rapitori, sa-i vindec, sa-i alin, sa-i plang si sa-i ingrop. Nimic din toate astea n-am uitat… doar ca am invatat sa-i concurez, sa-i antrenez, sa ii tratez, energizez, sa-i selectez, sa-i reproduc.

E boala grea! parc-o aud pe mama. Acuma, mama, este si mai grea! Apasatoare cand si cand, atunci cand multe te ajung si ganduri, temeri, ras si plans sunt pentru ei, aproape ca nu mai ramane loc pentru nevoi. Am randuit toate ca pentru ei, oameni si slujba si idei si lumea toata daca vrei.

Si iarna lunga-mi da ragaz sa stau la foc si sa reiau, nostalgic amintiri de la-nceput, care se pierd acum in ast tumult. Ati zice, pentru ce atata of ?! Cine ne tine la un loc ?!

Am incercat sa retraiesc momentele de tihna, golit-am tot si sufletul si mintea… si spatiul, timpul prins-au sa se joace, imaginand o lume fara ei. O liniste sinistra ma cuprinde, fiori de gheata, reci ma mangaie pe crestet, nu pot nici chiar in vis sa-i lepad. Suntem legati pe veci, damnati la asta dragoste prea mare si sunt convins, in asta lume, nu este chip, nu e scapare. Vecia poate sa dezlege, ceea ce lumea asta a legat, dar Raiul s-ar putea sa fie o alta viata de damnat… ca poate randuieste Cerul, sa ne-ntalnim mai infocati, sa concuram prin gauri negre, stele si astrii luminati.

Asa sunt eu, complic prea mult tot ce transcende firava-mi existenta, dar indraznesc, marturisesc, stiind ca sunt si altii complicati, care au inteles ca nu-i nimic asa cum pare, dincolo de pasiune, e…

Va las pe dumneavoastra sa aflati !
Adrian.
– o continuare a articolului “circumstante atenuante”
– de acelasi autor “exceptia care confirma regula”, “idei preconcepute” si “calcarea unui juramant”