A mai trecut un an din scurta-mi existenta de concurent cu voiajori. Imi intind gandul, incercand sa inteleg si sa cuprind, momentele care s-au perindat si mi se pare, cand prea mult, cand prea putin, dar mi se pare doar. De fapt traitam prea intens, toate aceste clipe, mult prea intens si au lasat urme adanci si amintiri, contraste de imbolduri si retineri, care ma fac sa simt, sa cuget si sa scriu.
Ne intalnim privirile intrebatori si nu ne regasim . . . am inceput curati, lipsiti de apasare, in liniste, in pace, visand si eu si ei. Apoi putin cate putin ne-am ancorat in realitate, pasind timid spre vaste cutezante, alimentate cu ambitii, dorinti si noi sperante. Si ce mai transformare, ce freamat, ce ardoare au adus anii peste noi!
Parca era mai relaxant la inceput, mai simplu si nu eram atat de implicati, de fapt eram si-atunci ca si acum, doar ca eram la inceput. Stiam sa-i cresc, sa ii iubesc si sa-i admir, sa-i scap de rapitori, sa-i vindec, sa-i alin, sa-i plang si sa-i ingrop. Nimic din toate astea n-am uitat… doar ca am invatat sa-i concurez, sa-i antrenez, sa ii tratez, energizez, sa-i selectez, sa-i reproduc.
E boala grea! parc-o aud pe mama. Acuma, mama, este si mai grea! Apasatoare cand si cand, atunci cand multe te ajung si ganduri, temeri, ras si plans sunt pentru ei, aproape ca nu mai ramane loc pentru nevoi. Am randuit toate ca pentru ei, oameni si slujba si idei si lumea toata daca vrei.
Si iarna lunga-mi da ragaz sa stau la foc si sa reiau, nostalgic amintiri de la-nceput, care se pierd acum in ast tumult. Ati zice, pentru ce atata of ?! Cine ne tine la un loc ?!
Am incercat sa retraiesc momentele de tihna, golit-am tot si sufletul si mintea… si spatiul, timpul prins-au sa se joace, imaginand o lume fara ei. O liniste sinistra ma cuprinde, fiori de gheata, reci ma mangaie pe crestet, nu pot nici chiar in vis sa-i lepad. Suntem legati pe veci, damnati la asta dragoste prea mare si sunt convins, in asta lume, nu este chip, nu e scapare. Vecia poate sa dezlege, ceea ce lumea asta a legat, dar Raiul s-ar putea sa fie o alta viata de damnat… ca poate randuieste Cerul, sa ne-ntalnim mai infocati, sa concuram prin gauri negre, stele si astrii luminati.
Asa sunt eu, complic prea mult tot ce transcende firava-mi existenta, dar indraznesc, marturisesc, stiind ca sunt si altii complicati, care au inteles ca nu-i nimic asa cum pare, dincolo de pasiune, e…
Va las pe dumneavoastra sa aflati !
Adrian.
– o continuare a articolului “circumstante atenuante”
– de acelasi autor “exceptia care confirma regula”, “idei preconcepute” si “calcarea unui juramant”
Cel mai rau e sa ajungi sa nu te mai poti bucura de porumbei daca nu apar rezultatele pe care le doresti. Sa ne fereasca…!
Cursele-s cireasa de pe tort, destinatia. Si pana la destinatie, drumul e la fel de frumos. Cat de dor mi-era sa vad aripi pe sus, ce senzatie de eliberare ai odata cu ei cand deschizi trapa si se arunca in zbor. Ce thrillere de actiune ti-e dat sa vezi cand vine antrenoru. Ieri tundeam maracinii intr-un gard si aud deodata alarma dramatica a ciorilor. Cativa porumbei pleaca la zbor la firul ierbii, evitand in ultimul moment gardul. Caut cu ochii pe sus motivul si apare negresit, dinspre padure, in picaj, silueta aia care te umple de emotii mereu, intr-un sprint dupa cei 6 porumbei. Unul s-a despartit in dreapta, 5 au luat-o in stanga, moment in care a avut o ezitare… ezitare la marele maestru? Rusinica! Initial s-a indreptat dupa cel despartit dar dupa vreo 2 secunde s-a sucit brusc si a luat-o dupa cei 5. L-a luat la ture pe Evadatu (http://www.porumbei.ro/evadatul/) care era la prima iesire pe anul asta, picaje, fente cand pe sus cand pe jos. Mergeam haotic prin curte sa vad mai bine scena, sut la o gaina, m-am impiedicat de un musuroi, am aruncat clestele din mana, bat din palme, parca nu se aude asa bine cu manusi, le scot in graba aproape cu piele cu tot, bat iar din palme, fac ca toti dracii. Nimic, umbra mortii era la cativa centimetri de porumbel si au disparut intr-un picaj dupa niste pomi in spatele cotetului, cam acolo unde mi-a mai luat cativa porumbei in trecut. Cateva momente de liniste vizuala. Daca mai trec niste secunde si nu apare nimic, e clar. Dar nu, viata bate filmu, porumbelul apare tasnind in sus dintre pomi… dar nu e singur, rapitorul nu il slabeste deloc, se tine foarte aproape de el. Trec iar pe deasupra mea sfaraind si dispar intr-un maraton spre oras cum rar face uliul pe distante asa mari. Dupa vreo jumatate de ora apar ceilalti porumbei, intru in compartiment cu excelul pe telefon si fac prezenta. Ala e, ala e, ala e. Evadatul ramane nebifat. La prima iesire pe anul asta, amortit dupa iarna, probabil deja a infulecat din el jumatate pana la ora asta. Se face seara, gata cu apa si mancarea la toata lumea, cand sa plec, un albastru in picaj cu o barcuta victorioasa… momentele astea sunt cel putin la fel de frumoase si intense precum sosirile de la etape.
“O barcuta victorioasa” , super expresie ! Mi-a placut la nebunie , domnule Dejan . Va salut , cu respect .
frumoasa povestioara porumbei.ro
Pfuai, ce mi se umfla venele cu albastrul Evadat! Si stilul ala specific de revenire, ca din concursuri!
Am avut 3 zile libere la inceputul saptamanii, numai bune de imperechere. La cuplurile deja stabile, le-am facut un cadou otravit: am scos prin intrarile de la sputnik, cu mana cate o pereche, pe rand pentru dezmortire, remember si nu in ultimul rand o calcatura de vreme buna. Nu se poate sa nu apara Satana, exact cand terminau zborul o pereche de albi sport. Porumbeii s-au despartit si uliul se pare ca avea alta tinta… Ufff, am scapat pe moment dar masculul alb a venit dupa vreo 3 ore. Abia adusesem perechea in octombrie la mine …
Fazele astea produc adrenalina, nu te lasa sa mori linistit.
porumbei.ro imi place cum povestesti,un musuroi o gaina un sut parca erai pe terenu de fotbal!asa eram si eu inainte sa plec din tara,o sunam pe nevastamea de la servici si o trimiteam sa se uiute in cotet sa vada daca o aparut cel fugarit de soim,da ea saraca nici nu stia cum arata numa ca o puneam sai numere si imi dadeam seama,EU cred ca ala ce ti la fugarit pe EVADATUL e soim nu uli,pt ca uliu face doar picaj dar soimu se tine dupa ei,,mult noroc in continuare
|Dincolo de pasiune|….fffffff frumos. Ar fi trebuit sa va faceti poeti domnii mei…
Nepretuit… pentru toate celelalte exista MasterCard ;)
@andrei: uliu era 100%, soimul nu e roscat galbui, nu coboara printre crengi si are alta silueta, aripi ascutite, etc. Este un uliu ciudat care la fel mi-a facut si in toamna, se tine mult dupa porumbei, nu renunta cum eram obisnuit. Si daca rateaza se ridica dupa stol exact ca soimul si ii preseaza pana mai cedeaza unul. Nu se ridica asa repede dupa ei ca soimul, dar se ridica, incet si sigur. Daca porumbeii nu cedeaza si pleaca departe, ii asteapta in zona si cand vin, ii pocneste din nou. Sau daca cedeaza vreunul de la efort si se intoarce inaintea stolului, cand il vad ca intra in picaj, imediat e si jupanu dupa el.
A atacat si in dimineata asta de i-a zapacit.
Vorba lu Vasiliu ,,pentru celelalte exista Pipa,,
Foarte frumos. Momente ca astea sa tot ai. Iti bate inima cu putere si cand vezi ca nu apare ai asa in inima un gol si e ca un doliu. Iar a doua zi sau peste cateva ore vezi ca iti vine acasa iti sare inima din piept de bucurie. Cele mai frumoase momente
si cand ma gandesc ca in curand le dau si eu drumul! abia astept sa-i vad zburand! :)
frumoos.. am patit si eu cu uliul.. de obicei, cand pot, urmaresc actiunea..astazi stateam si le dadeam niste paine pe o terasa.. care la mine la paine, care pe cotet, care prin curte la pasari.. toate bune si frumoase..can deodata, neanuttat, apare El Magnifico :))) nu am apucat sa vad decat foarte putin , sa imi dau seama ce se petrece..pana sa ajung eu intr-ul loc de unde se putea vedea mai bine, porumebii erau inaltati, si uliul…nicaieri.. i-am numarat rpid si lipseau 2. am numarat pe cei din cotet si stiam cati trebuie sa am la zbor.. mai trec vreo 15 minute si cand ma uit..2 “in plus” in stol..treaba e buna :) din fericire au scapat nevatamati toti :) dar am observat si eu ca acum s-au mai smecherit si ulii.. ii alearga neasteptat de mult si rapid, de zici ca n-a mancat de o luna. eu am si ceva puisori care in vreo saptamana ar fi buni de iesit afara, dar daca continua treaba asa, (atac zilnic), mai asteapta saracii inauntru, la adapost.
si acum si despre cuvintele de sus : exact pe gustul meu. exprima fosrte bine realitatea.. cel putin la mine, eu spun ca e mai mult decat pasiune
succes tuturor si cat mai putine pierderi anul asta.. si rezultate bune va doresc
Ai nimerit-o jerry… Putem sa o adaptam la logo-ul site-ului :
PORUMBEI.RO….NEPRETUIT. PENTRU TOATE CELELALTE EXISTA PIPA
SAU
CLICK PORUMBEI.RO—PRICELESS ….FOR ALL OTHERS CLICK PIPA.BE
Andrei, in urma relatarilor tale in scurt timp vei ajunge un Ion Creanga de Campulung. Nu multa lume traieste intens ca tine orice clipa printre porumbei. Ai grija cu inimioara…!
PS: nu am avut niciun atac pana acum si i-am tinut deschisi toata saptamana intre 10:00 si 16:30.
ca bine le zice Vasiliu!:)
@Ionut: La mine a cam atacat inainte de 10 si dupa 16. Nu prea am timp de ei in miezul zilei si nu ii las nepaziti afara ca pe langa uliu imi intra in cotet toata fauna autohtona din padurile astea care ma inconjoara. Si gainile le scot la pascut ca pe oi doar cand sunt la porumbei.
Imi place, uliul= antrenorul, Satana, El magnifico. La mine e Piturca :-) . Mi-a luat banca casa, dar tot nu am putut da la o parte acest hobby. Cred ca ma voi lasa cand voi face impachetari de pamant galben si zeama de clopot.
Foarte frumos scris, Andrei!
Cautam cu totii acest spirit frumos al columbofiliei, al sportului cu porumbeii calatori, si traim intens fiecare eveniment, fiecare concurs, fiecare atac de uliu sau soim…
Speram sa reusim sa-l reactivam si sa-l mentinem viu!
mai rau….o sleapca de fotbalisti de risul lumii se lauda si ridica un sac de bani vai de p..a noastra incotro Romania