Interviu cu Stelian Jean

Iata un scurt interviu cu Dl. profesor Stelian, prin intermediul caruia putem vedea cum se facea columbofilia in trecut, putem intelege cate avantaje avem astazi si putem incerca sa le apreciem mai mult.

La dorinta Dlui. Andrei Dejan, cel care va duce mai departe “steagul columbofiliei Romanesti”, m-am hotarat in sfarsit sa scriu cateva randuri despre mine insumi – sarcina dificila pentru oricare om de bun simt. Dar, daca-i musai, cu placere. Ma numesc Stelian Jan, m-am nascut la 20 Februarie 1933 intr-un orasel cochet de pe malul Dunarii, Braila, orasul strazilor cu castani, asezat ca un evantai pe malul Dunarii. Oraselul acesta atat de drag vietii mele a dat tarii nume de rezonanta, Gr. Vasiliu Birlic, Elvira Popescu, Fanus Neagu, si nu in ultimul rand nostalgicul baltilor si mahalalelor Brailei, Panait Istrati.

Cand am pornit prima data, batos, pe piciorusele mele durdulii in curtea casei parintesti, am fost intampinat de un “roi” de porumbei cu o coloristica asa de variata, ca mi-au luat vederea. Zburatacirea aripilor m-au facut sa-mi apar ochii cu mainile, insa botul de paine din mana, NU. Acesta a fost “atacat” cu placere de dragii mei inariparti. Acesta a fost momentul, care la varsta de doi ani, mi-a marcat intreaga viata. Tatal meu, CFRist cu vechi state, din tata-n fiu, a fost un mare pasionat indragostit de porumbei – probabil ca din aceasta cauza mama ii spunea: “Ma Ionele, uneori am impresia ca tu iubesti mai mult porumbeii decat pe mine”.

In podul casei, destul de inalt, tata umbla in picioare, iar eu il insoteam de cand ma stiu. Ei bine, acest pod inalt si spatios, adapostea cca 300 de porumbei jucatori galateni si vechi porumbei romanesti de toate rasele si culorile. Acesta a fost paradisul copilariei mele. In anul 1949, tatal meu a fost mutat cu serviciul de la Depoul CFR Braila la Depoul de Automotoare Bucuresti, ocazie cu care intreaga familie a devenit Bucuresteana. Au urmat studiile liceale la liceul Sf. Gheorghe, apoi cele Universitare. Pe tot parcursul vietii, porumbeii m-au insotit – chiar si in noptile de cosmar petrecute la Aiud – da, sa nu va mirati stimati colegi hobisti, ca fiecare intelectual nascut cu cat de cat bun simt, a trebuit sa platesc si eu tribut – trei ani – regimului de trista amintire, dar, ca orice cosmar a trecut, au ramas cicatricele. Preocuparile, viata tumultoasa din capitala tarii – incomparabila cu linistea patriarhala a oraselului in care m-am nascut, m-au dus, ele, preocuparile, prin toate orasele principale ale tarii, cu predilectie la cele de peste munti. Aici am dat, pentru prima data, peste o fauna mult mai bogata si mai variata decat cea ce stiam eu pana atunci. Aici nu numai fauna, dar si muntii te impresioneaza, dar mai ales oamenii, alta educatie, alt respect fata de munca, ce mai, cu totul altceva. Se simte pana astazi influenta benefica a fostului imperiu Austro-Ungar, focar de cultura si civilizatie. Aici am cunoscut oameni pe care-i voi purta in suflet pana la “marele drum spre STELE”. Prof. Stefan Peterfi, academician de inalta cultura, dar si pasionat columbofil, mi-a deschis ochii aratandu-mi rase noi ornamentale, m-a invatat sa privesc in ansamblu acest minunat hobby, sa descriu si sa scriu despre tot ce ma pasioneaza din lumea porumbeilor.

Asa am inceput sa cultiv, pe langa jucatorii galateni, mosteniti de la tatal meu, si porumbei de ornament. Din peregrinarile mele prin Europa Estica, initial mi-am adus o serie de porumbei cu standarde internationale, ca: Maria Stuart, Indieni, Maltezi, tobosari de buhara, voiajori germani de frumusete, etc. Dar cum nu toata existenta umana este “sita de matase”, a venit si vremea cand la un moment dat, toate cerealele au fost declarate monopol de stat. Vai de acela la care militia de trista amintire gasea acasa floarea soarelui, mazare, in, canepa, orz sau concentrate – primei sigur ani grei de puscarie. Numai cu graul si porumbul primit de tarani de la CAP-uri, nu se puteau intretine nici porumbeii voiajori sportivi nici cei ornamentali tinuti in voliere – vremuri grele si pentru crescatori si pentru porumbei. Cu mari riscuri primeai ceva cereale si seminte mai selecte si grija cea mare era sa fie consumate urgent, sa nu ramana “bob” de “corp delict”.

Dar cum tot ce exista pe lumea asta are un inceput si un sfarsit, s-a terminat si cu calamitatea susmentionata. Au venit alte vremuri dar din nefericire a ramas “aceeasi Marie cu alta palarie”. Un fapt insa a marcat clar noua epoca: libertatea de a vorbi, de a exprima ce gandesti si libertatea de a circula – ceea ce inseamna enorm fata de acel NIMIC pe care l-am trait jumatate de secol.

Asa cum am aratat mai sus, initial am plecat la drum cu galatenii multicolori ai tatalui meu. Pe parcurs, cand mi-am creat propria crescatorie, familia si cusca mea, am simtit ca m-am renascut ca Pasarea Phoenix din propria cenusa. Mi-am construit un padoc din caramida in suprafata de 100mp. 10 camere de cate 10mp, cu voliere in fata, de aceeasi suprafata.

Injurul anului 1975 aveam cca 300 de porumbe. Am renuntat la rasele cu cioc foarte scurt ca Blondineti, Satineti, Pescarusi germani, etc. Trebuia sa le consacri timp mult prea mult, iar eu aici eram deficitar. Numai cu 6 ani in urma iesisem de la Aiud, a trebuit sa muncesc din greu impreuna cu sotia mea, care a fost alaturi de mine LA BINE SI LA RAU – asa cum am plecat la drum. Pe parcurs au venit pe lume cei 2 baieti care au o cariera frumoasa si de la care am numai satisfactii. Unul este inginer mecanic auto, cel de-al doilea medic anestezist, si sper ca va duce mai departe pasiunea mea si a bunicului lui. Pe parcursul anilor am studiat tot ceea ce am putut procura din literatura universala columbofila. Ma ajutat enorm faptul ca am avut acces la cateva limbi de circulatie mondiala. Am colindat, in limitele posibilitatilor mele materiale, Expozitii care au avut loc in Europa Estica, iar dupa 1989 si in cea Vestica.

Daca asa numita economie de piata, care geme din rasputeri sa se instaureze si la noi, n-ar fi asa de dura, sa ma oblige si la aceasta varsta sa muncesc pe zi lumina, sunt convins, fara nici un fel de falsa modestie, ca as putea scrie o Enciclopedie Columbofila destul de docta. Pensiile acordate de regimurile Post Decembriste sunt degradante pentru toate categoriile de oameni care au muncit cinstit si au cotizat la Asigurarile Sociale o viata intreaga.

Revenind la columbofilie, am publicat articole in putinele reviste aparute la noi. Am expus la majoritatea Expozitiilor care au avut loc in tara si peste hotare. Am aparut in celebra Enciclopedie americana scrisa de Wendel Levi, deasemenea in literatura Germana.
Columbofilia romaneasca dupa cel de-al doilea razboi mondial a avut si urcusuri spectaculoase dar si coborasuri la fel de spectaculoase, totul raportat la intreaga noastra viata sociala. Acum, mai nou a aparut ISTERIA gripei aviare, care dupa umila mea parere este o facatura de cea mai proasta calitate. Cineva si ceva din lumea asta nebuna ne considera o natiune de handicapati – unul care afirma ca minerii au venit la Bucuresti sa sadeasca flori, altii care inchid si deschid focare de gripa imaginare si ca o culme a ironiei, transfera aceasta isterie si la alte specii – porumbei. Bineinteles ca nimeni pana in prezent nu a vazut un cetatean al Romaniei bolnav de gripa aviara, tot asa nimeni nu a vazut si nu va vedea “de-a pururea si-o zi” porumbel bolnav de gripa aviara. Este o aberatie dovedita stiintific. Dar cum istoria ne-a demonstrat, avem “Panes et circus” la romani. La gaini gripa aviara, la porci trichineloza, la copitate vaca nebuna, la cai TBC sau mai stiu eu ce?! A ramas sa mancam catei comestibili importati din China?? Bravos, halal natiune, unde esti Caragiale, cred ca te rasucesti in mormant, vazand cat de actual esti.

Inapoi la ale noastre. In ultimii 50 de ani, atat in Europa cat si peste ocean, s-au manifestat tendinte diferite, referitoare la “gabaritul” tuturor raselor standardizate, cca 360-380. Europenii, in frunte cu nemtii, celebrii crescatori si inoitori de rase de porumbei, au cautat sa-i miniaturizeze. Opus, cei de peste ocean, au cautat sa-i maximizeze. interesant este faptul ca si unii si altii au reusit. La noi in tara intalnim ambele curente. Vom vedea in crescatorii, mai ales la selectionerii de peste munti, porumbei ornamentali standardizati in format corporal mare si in format corporal mic. Fiecare si-a adaptat crescatoria la unul din curente, care i s-a lipit de suflet.

Semnatarul acestor randuri a vazut crescatorii cu Mondena mic, altele cu Mondena mare, idem cu Maria Stuart, tobosari de Buhara, gusati englezi, etc. Chiar daca uneori le-am schimbat denumirea, rasa insa este si va ramane aceeasi. Aceleasi curente le vom intalni la familia pescarusilor germani, la fel la porumbeii romanesti. Personal, consider ca, desi in lumea noastra columbofila, aceste tendinte, “curente” cum le-am numit mai sus, au aparut in ultimii 50 de ani, la nivel de mapamond tendinta este milenara. Asa au aparut caii pitici, oile mici… toate animalele si majoritatea pasarilor, pe tot parcursul dezvoltarii societatii omenesti, au suferit transformari corporale, situandu-le la MINI, MAXI, si nu de putine ori, la MIDI.

Restrangand aria, la columbofilie, vom constata cu placere ca ramanem extaziati la o Expozitie, cand vedem diverse rase cu diverse marimi corporale, dar cu aceeasi paleta multicolora, specifica rasei respective. Eu in general am optat pentru rasele de porumbei de structura (Strucktur Taube) si cu talia MAXI. N-am manifestat aceeasi tendinta, insa, la porumbeii romanesti. Aici intotdeauna, miniaturizarea mi-a adus cele mai mari satisfactii. In momentul de fata, am in crescatorie voiajori germani de frumusete, jucatori unicolori ardelenesti, jucatori cu doua moturi, Galateni pe negru, Bagdeta de Nuremberg, etc.

Fac mari eforturi fizice si financiare sa obtin o paleta variata si multicolora a raselor amintite mai sus – dar e greu, e din ce in ce mai greu, se apropie cu pasi mari, drumul cel lung “SPRE STELE”. Am 73 de ani, nu mai pot tine pasul cu igienizarea padocului si a volierelor, nu mai am rabdarea, puterea si vigoarea tineretii, sa acopar tot si toate legate de aceasta nobila si frumoasa pasiune – las aceasta, urmasilor mei.
Randurile de mai sus, terminate astazi 14 Iulie, 2006, orele 1:30. Prof. Jean Stelian

23 comentarii la “Interviu cu Stelian Jean”

  1. ?Ma Ionele, uneori am impresia ca tu iubesti mai mult porumbeii decat pe mine?.
    fraza asta o aud sh eu destul de des :))

  2. LA MUL?I ANI domnullui profesor,?i felicit?ri domnule Andrei pentru publicarea acestui interviu.

  3. Timpul trece prea repede pentru a realiza tot ceea ce ne propunem. Tot ce conteaza este ca in urma noastra sa ramana ceva pentru generatiile viitoare, si daca peste 100 de ani cineva undeva ne mai pronunta numele inseamna un lucru mare.

    Felicitari pentru interviu, Sarbatori Fericite si impliniri alaturi de familie si prietenii innaripati.
    LA MULTI ANI !

    Un tanar din orasul strazilor cu castani……… (azi cu tei)

  4. Domnul prof. are dreptate, anii isi pun amprenta chiar si pe marile pasiuni. Cu alte cuvinte are multe de spus, in decursul anilor a demonstrat-o, dar in situatia celor mai in virsta e greu sa ti pasul. Nicio grija, cu putin noroc ne vine rindul la toti.
    Inca o data Andrei a demonstrat ca lipsa timpului liber nu insemna absenta totala.Felicitari domnule prof., bravo Andrei !

  5. Sa ne traiti Domnule Jean Stelian,
    Este onorant sa discuti cu un columbofil cu citeva decenii de experienta. Din nefericire eu cresc porumbei voiajori de mare fond dar imi aduc aminte cu placere dar si cu regretul timpului pierdut de vremurile invocate in interviu.Atunci cind domnul Stelian iesea de la Aiud eu terminam liceul .
    Si eu aveam porumbei. Tot voiajori.Dar mergeam foarte des la un mare columbofil care din pacate a luat drumul stelelor: Paul Gherghievici, poate cel mai mare crescator de castanii si negri
    turci din tara.Acesta lua de la ‘asociatie’ mincare cu 50 sau 75 de bani kg de amestec.La acea
    vreme cu 50 de bani luai doua chifle,sau un sfert de piine neagra,plateai un metru cub de gaze
    sau mergeai doua drumuri cu tramvaiul.Si fiecare crescator lua mincare cu tonele . Era chiar unul Popa care crestea si o gramada de porci cu graunte de la asociatie.Este la moda domnule
    Stelian sa minimalizam trecutul de parca toti am devenit politicieni. Dar hai sa spunem noi cei cu mai multa experienta de viata ce se intimpla in acele vremuri ca sa stie si cei tineri adevarul,
    fara exagerari sau deformari.Nu uitati Domnule Stelian ca in NIMICUL acela copiii dumneavoastra s-au format ca oameni,inginer si doctor cu care sint sigur ca va mindriti iar Dv.va permiteati sa va claditi o voliera compatrtimentata, cu o suprafata
    de 100m patrati si sa tineti 300 de porumbei.Sa intrebam cite sacrificii fac tinerii de astazi ca sa-si hraneasca porumbeii?Sau cite eforturi fac pentru a-si plati zborurile, sau medicamentele, sau
    cotizatiile? Sint convins ca multi dintre tinerii nostri columbofili nu au o casa proprie cu aceasta suprafata de 100 de metri. Sint convins ca viata dv.nu a fost numai bucurie sau numai suferinta
    dar pentru cei de astazi cred ca mai important este sa stie ca atunci se facea mai mult pentru
    porumbei si pentru columbofili.Si sa facem in asa fel incit si astazi sa acordam acestui sport mai multa atentie si sa-i oferim noi baze legale in conformitate cu noile exigente europene.Si sa imbatrinim frumos si decent.

  6. Un OM minunat s-al ajute DUMNEZEU cu tot ce doreste.SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI !

  7. Aveti tot respectul din partea mea! ii dau dreptate domnului Vasile Bihon,pt ca eu acum nu imi pot permite o voliera cu 10 compartimente de 100mp si cred ca nici un pusti care este pasionat de sportul columbofil nu-si poate amenaja o voliera atat de mare.

  8. Am avut ocazia sa il cunosc personal pe domnul profesor care este un om incantator iar in ciuda diferentei de varsta am gasit multe subiecte de conversatie chiar in afara pasiunii comune.

  9. Citind articolul pe nerasuflate, nu pot sa spun decat un singur lucru… “jos palaria!”
    Nu cred ca ne-am cunoscut vreodata, (dar sunt singur ca gandurile noastre ni s-au intalnit de mai multe ori, asa cum se intalnesc toate gandurile curate a toti columbofili ce viseaza porumbei) dar in imaginatia mea aveti un suflet la fel de mare ca si batranelul ce hranea porumbeii in piata, surprins de mine in fotografiile postate pe site. Multa sanatate si sa auzim numai de bine.

    Delabistrita.
    …spor la zbor !!!

  10. Un om extraordinar si un columbofil desavarsit!

  11. Viata in diverse episoade ne aduce necazuri si bucurii!! Pasiunea ramine si dupa noi indiferent de greutatile intimpinate!! Sa speram la mai bine pentru noi si pasarile noastre!!!

  12. ing. gruita
    domnule profesor, trecand peste faptul ca ati avut si ani mai grei (aiud), ca sa nu le zic altfel, cred ca ati avut si aveti inca o viata plina de impliniri prin faptul ca v-ati dedicat acestei nobile pasiuni( pe care nu toata lumea o piveste asa cum o vedem noi columbofilii); ma bucur nespus sa citesc macar din cand in cand astfel de epistole adevarate! Te ung la suflet! Va doresc din toata inima multi ani in care sa puteti sa va continuati pasiunea, sa o duceti spre perfectiune, daca se poate spune asa si sa aveti cat mai multi urmasi de nadejdie in acest “sport”!

  13. Domnule Profesor -sa ne traiti ! Ne dorim multi oameni asemenea dumneavoastra ,sa ne AMINTEASCA ca VIATA e numai “UNA” ,si merita traita -la maximu -fiecare clipa ,ca si cand ar fi PENULTIMA …! Unii au mania footbalului ,a dansului ,a jocurilor-de orice fel- ..etc…,noi ne bucuram de aceste motorase inaripate , care prin zborul lor ne fac sa uitam de nevoi ,de familie si uneori ,de conditia pe care viata ne-o pune -sa ALEGEM…[sanatate..VARSTA….rusine..]
    Inca odata :SA TRAITI !-sa ne fiti o calauza, precum un FAR-marinarilor, ca indiferent de ORICE-iata ca se ..POATE..!

  14. Bravo domnule profesor!
    Sanatate multa si salutari familiei, LA MULTI ANI!
    Sa ne vedem sanatosi la urmatoarele expozitii.
    Catalin Tecuci

  15. dom prof intreb ; in podul casei batrinesti aveati 300 de porumbei jucatori de galati ?ma intreb oare nu era nici un baltat de braila un unicolor mocs sau boxani macar aciuti ca in timpul acela nu i aduna cei din alte orase va dorste un brailen sa ne traiti

  16. Am savurat un articol care te atrage si te face sa il citesti cu placere, chiar daca pasiunea ta pentru pasari esti minima. Chiar daca aveti sunteti pensionat, nu inseamna ca nu puteti sa incepeti sa scrieti o carte, o autobiografie a vieti, a iubirii pe care o purtati un suflet pentru acesta inaripate. Istoria inaripatelor inainte si dupa ’89. Ar fi un lucru frumos si nu imposbil de realizat, dragul meu nas.

    Nu te vom uita si ne vom vedea curant.

    Al tau fin, Raducu.

  17. SUPERB REPORTAJ.LA MULTI ANI SI SARBATORI FERICITE

  18. buna seara ! l-am cunoscut intamplator pe acest domn in cautarea mea de porumbei voiajori albi….un moft al meu….intreband in stanga si indreapta am reusit sa obtin adresa dansului. ajuns acasa la dansul am ramas surprins sa vad cu cine stau de vorba profesor de limba engleza la conservator in bucuresti sa-i observ munca dansului de peste 40 de ani in crearea acelei minunate linii de porumbei voiajori albi identici. am aflat cu stupoare ca nu are un site pentru asi promova aceasta pasiune , spunandu-mi ca a aparut un articol din bunavointa dumneavoastra pe internet porumbei.ro. acum l-am gasit si am observat ca lipsesc poze cu porumbeii unicati ai dansului. i-am promis ca maine dupa amiaza am sa trec pe la dansul ca sa-i fac un album foto cu pasarile sale fiind foarte incantat de initiativa mea. sper ca pana sambata sa termin realizarea albumului si sa-l publicam in sectiunea columbofili. o seara buna! la revedere!

  19. la multi ani !!!
    frumos articol
    cu cateva saptamani in urma l-am auzit live fata in fata am fost la domnul jean stelian ca sa achizitionez 3 perechi de voiajori albi
    mi-a facut mare placere sa il intalnesc

  20. Va salut! Nu stiu cum sa incep mica mea intamplare asa incat sa ma intelegeti cat mai bine .In urma cu cateva luni, mama mea mi-a oferit in dar o frumoasa pereche de porumbei iacobini de la domnul Stelian Jean.Totul bine si frumos pana in momentul cand a venit sezonul imperecherii unde am astepttat cu sufletul la gura sa depuna ouale,dar timpul a trecut iar mult asteptatele oua nu au mai aparut.Va asigur ca din punct de vedere al spatiului si conditiilor din voliera (aici includ si mancare special cumparata pt porumbei)este mai mult ca perfect.Pot proba cu foto.
    Acum nu stiu cui sa-i “multumesc” mamei care a vrut sa ma bucure sau domnului Stelian, pentru acesta pereche “productiva”.Sunt suparat :( si cred ca pe buna dreptate ,nu e frumos si nici nu ma asteptam ca din partea unui columbofil dar mai mult a unui dascal de renume sa primesc un asemenea “cadou”.
    P.S. cred ca se stia istoria acestei perechi de porumbei.

Comenteaza

Emailul tau nu va fi public. Campuri obligatorii: nume, email, comentariu. *