In acest topic as dori sa va cer parerea: cum ati caracteriza porumbeii voiajori care parasesc puii daca raman fara pereche dupa o etapa? Povestea mai pe larg este urmatoarea: la etapa de Dunavat 1 din acest weekend am pierdut cea mai buna femela a mea. A disparut “ca magaru-n ceata”… si la propriu si la figurat. Am inteles ca etapa a fost una reusita si ca lansarile pe ceata sunt bune pentru selectie…

Pentru mine a fost o pierdere destul de grea, fiind singurul porumbel care ma facea sa cred ca nu muncesc degeaba in acest sezon, fiind singura venita de la fond pui anul trecut si in acest an avand 3/3 clasari cu cele mai bune puncte la mine. Pentru un incepator care nu a investit sume mari in porumbei era genul de porumbel care te tine acolo agatat de sperante: scoasa din 2 porumbei luati cu sume mici de pe net, zburata pe 2 pui mari si cu oua, fara tratamente, vaduvie, era un porumbel “muncitor”. La Dunavat era pe oua ciocnite (cam asa cum trebuie sa fie, pentru un neofit care zboara la natural). In fine, fuse si se duse.

As fi vrut sa-i pastrez puii si masculul intors a continuat sa cloceasca noaptea, pana dimineata iesind primul pui. Pana spre seara, vazand ca nu vine femela… “s-a plictisit” si i-a abandonat. Cum se poate considera gestul? Se poate considera masculul un porumbel fara atasament de cuib si fara motivatie puternica deci slab cursier sau nu are legatura cu acest aspect parasirea puilor? Banuiesc ca are legatura si cu sexul porumbeilor, femelele fiind mai atasate de pui dar si cu varsta puilor (cu cat puii sunt mai mici sansa de abandon e mai mare). Am o femela(nezburata) care creste singura 2 pui de cand erau mici si i-a “dus” mai bine decat unele cupluri. Am mai avut in trecut o femela care a pierdut masculul de cand aveau oua si a clocit singura si a si crescut puii.

porumbei.ro