Sunt un columbofil care-si vede rar pasarile… la sfarsit de saptamana… sau mai rar (si asta de multi ani). Mama mea are grija de ele… atat cat poate.
In toamna anului trecut, prin octombrie, ajung acasa, la tara, la sfarsit de saptamana (ca de obicei). Dupa ce imi salut parintii, tot ca de obicei – ma duc direct la porumbei – in cotet. Ii observ… ii numar… 2 in plus: un baltat frumos care mi-a sarit imediat in ochi si un stropit banal (care isi ocupase si o odihnitoare), ambii pui de 2017 (se intampla destul de des sa gasesc “straini” cand ajung la porumbei… nu-i deranjeaza nimeni si au la dispozitie mancare si apa – in general se odihnesc si pleaca).
Dupa ce imi “iau la mana” pasarile, prind baltatul sa ma uit la el – arata foarte bine… “cipat”… nu mai stiu la ce pana era… 5-7 cred, si-l dau afara; prind si stropitul (m-a frapat faptul ca era foarte bland, calm… am pus mana pe el usor si l-am luat de pe odihnitoare fara sa schiteze nici un fel de gest de panica)… nu arata extraordinar, nu avea nici “cip” si nici clema, si era naparlit tot pe la a 5-a – a 6-a. Il dau si p-asta afara, ies din cotet si-i inalt. Fac amandoi cateva ture si vin direct pe trapa… trag cateva injuraturi (s-a intamplat de mai multe ori ca pui straini si bolnavi sa intre la mine si sa mi-i imbolnaveasca si p-ai mei) si ii las sa intre.
A doua zi merg la Targoviste (vreo 17 km) cu treaba si-i iau cu mine (cu bilete). Ii lansez de la marginea orasului pe rand. Cand ma intorc acasa, seara, stropitu’ era in cotet. Il las in pace.
Vine primavara si incep sa antrenez pasarile (cam precar pentru ca nu prea am timp…am discutii si cu sotia uneori…) si apoi incep concursurile. Pasarile mele sunt pentru fond-maraton… cel putin teoretic (intotdeauna m-au fascinat porumbeii care se intorc de la maratoane… cat mai lungi).
Trec peste primele concursuri de viteza-demifond fara prea mari realizari… cateva clasari sporadice printre care si una in top 10 pe club. Incepe fondul… dezamagitor… . Intuiesc probleme cu respiratia, cumpar medicamente, o instruiesc pe mama cum sa le administreze… le administreaza…. . Doza dubla! Imi vine sa-mi bag… da’ asta e, mama nu e columbofil! Totusi ma ajuta enorm! Are grija de pasari in majoritatea timpului!
La primu’ “maraton” (750 km) pasarile vin prost… da’ se strang, fara pierderi majore. Stropitul pripasit vine a doua zi fara sa claseze da’ arata perfect – cel mai bine dintre toti si e foarte calm… ca de obicei. Intre timp se imperechease cu o femela de 4 ani al carei mascul se pierduse.
Vine derby-ul de la Krasnodon… reusesc sa ajung la imbarcare si angajez 5 pasari: 3 maturi si 2 tineri, “ofticat” pentru ca mai avem 3 femele mature si cu experienta care “aveau ou” si n-am putut sa le bag. Printre cei angajati este si pripasitu’. Desi arata foarte bine (ca si pana atunci)… nu clasase nimic pana la acest derby de maraton extrem. L-am bagat pentru ca vroiam sa vad daca poate sa vina si de la distanta asta, neavand nimic de pierdut…era doar un porumbel pripasit.
Ziua lansarii… nimic “intrat” in prima zi (normal – dupa parerea mea). A doua zi speram sa imi soseasca si mie o pasare (ma gandeam la un mascul de 2 ani). Eu nu sunt acasa… nu pot sa astept porumbeii – cel mai chinuitor lucru’ pentru un columbofil, cred eu. Intru pe net. Nimic anuntat. Nu pot sa fac nimic!… intru din 5 in 5 minute pe net… la un moment dat… Bang! doua pasari anuntate ale aceluiasi crescator, din Prahova! Tare! “A rupt tot!… bine, macar, ca au inceput sa apara… .”
Ma gandesc ca ar fi extraordinar sa am si eu pana-n 12… da’ e putin probabil… . Dupa cateva minute suna telefonu’… E MAMA! :
⁃ “TI-A VENIT UN PORUMBEL!!!”
Nu-mi vine sa cred!… ma balbai:
⁃ …stai!..care?…te-ai uitat pe ceas? L-a “luat”? e unu’ vanat…“581”?…
⁃ NU! E de 2017!
⁃ Care… e rosu? (imi citeste, de pe ceas, seria … de vreo doua-trei ori!)
⁃ Nu, nu e nici “Rosu’”! … incredibil! E PRIPASITU’!!!… il anunt… .
Incepe sa sune telefonu’… cativa colegi ma felicita… ma simt extraordinar (si eu tocmai ma cam resemnasem ca e ultimu’ an cand “zbor”… voiam sa renunt porumbei din cauza ca nu am timp pentru ei!). Pasarea reuseste loc 4 pe lansare – distanta 1.116 km!
Dupa ce imi mai trece entuziasmu’ incep sa caut numarul de telefon al celui din crescatoria caruia provine… ”pripasitu’ ”, pentru ca, intre timp, aflasem ca este din crescatoria lui Cristian Radoi din “zona Gaesti”… incep sa-mi explic sosirea lui excelenta: baietii de acolo selecteaza de multi ani pasarile DOAR pentru fond-maraton. Il sun pe om (cu sentimente impartite… ma gandeam ca poate se va supara…) si ii spun despre ce e vorba… ii explic ca nu sunt “braconier” (nici n-as avea cum… eu n-am timp nici pentru pasarile mele…). Reactia lui a fost una extraordinara: ”Stai putin sa-ti spun din ce e!”.
Peste inca doua saptamani a urmat derby-ul UCPR de la Severodonetz’k… sunt in dubii… am destule pasari de bagat… da’ sa bag si “pripasitu’ “?!… il bag! Poate confirma… poate…. Angajez 10 pasari! Il sun pe Cristian Radoi: l-am bagat!.. Imi ureaza succes!
Inainte de imbarcare incerc sa fac un mic truc si ii pitesc femela pentru cateva zile, apoi i-o “inapoiez” cu 3 zile inainte de imbarcare (inainte de Krasnodon, la Vilne, femela lui intarziase… venise lovita la 5-6 zile dupa lansare).
Vine ziua lansarii… probleme…nervi!… pana la urma pasarile sunt lansate intarziat, la ora 11! Sigur ca nu ajunge nimic in prima zi… incep sa soseasca a doua zi, dupa-masa! Bineinteles ca eu nu pot fi acasa… sa astept porumbeii (da’ poate ca e mai bine… asa… ca superstitie)! Oricum n-am stare! O sun pe mama… nimic!… iar nimic!… intre timp au fost anuntate cateva zeci de pasari pe total lansare printre care unele si din zona mea – inclusiv locul 1 pe lansare. Incep sa am indoieli… nu mai vine! A fost prea “crud”… nu trebuia sa-l bag… doua de “1.100” in doua saptamani! E prea mult pentru un yearling! (pana la Severodonetz’k am 1.077 km).
O sun din nou pe mama… vorbesc putin cu ea… e dezamagita (ca si tata)… “traiesc” si ei sosirile… . Imi spune ca s-a uitat de “n” ori pe ceas (de teama sa nu fi intrat ceva fara sa fi observat ea)… totusi se mai duce inca o data sa se uite (vorbind cu mine la telefon, desi eu ii spun ca n-are rost) si… SURPRIZA!!! ERA UN PORUMBEL CONSTATAT DE APROXIMATIV 30 DE MINUTE!… bineinteles… PRIPASITU’! Am sarit in sus… la propriu! (si cre’ ca si mama!”)… il anunt… iar ma felicita colegii “de suferinta”… il sun pe Cristi Radoi… s-a bucurat si el.
Ajung acasa a doua zi… porumbelul arata perfect si era la fel de calm… ca intotdeauna. Reuseste loc 5 pe protocol – distanta 1.077 km!
Vreau sa va mai spun ca de dinainte cu vreo doua zile de imbarcarea pentru derby Severodonetz’k si pana cu vreo doua-trei zile dupa n-am putut sa dorm mai mult de 2-3 ore pe noapte… imi facem tot felu’ de scenarii. Peste inca 3 saptamani de la derby Severodonetz’k a urmat concursul Severodonetz’k II (ultimul concurs din sezon). Porumbelul arata foarte bine, era perfect refacut si statea binisor (cred eu) si cu naparlirea – avea pana 3 crescuta aproape jumatate. Am fost tentat sa-l concurez din nou si indemnat de unii amici, deoarece inca o clasare (eventual de varf) ar fi fost de ajuns pentru o performanta si mai mare… insa… n-am mai putut sa-l bag… nu m-au tinut nervii. Singurul care m-a sfatuit sa ma gandesc mai bine daca sa-l mai angajez sau nu a fost Cristi Radoi.
Dupa sosirile senzationale, pentru mine, ale acestui porumbel, in urma carora am avut niste trairi unice, dar si pentru caracterul lui rar (nu l-am vazut niciodata agitat, nu alearga femela la ou, n-o bate… doar sta langa ea si-o pazeste si, eventual, o impinge putin cu pieptul, nu se bate… nici de cantat nu prea canta… turuie de 2-3 ori in boxa…), pentru temperamentul lui… contemplativ si enigmatic (ca al unui sfinx!) si pentru ca a venit de la distante foarte lungi in conditii grele (vreme rea… partial ploaie… partial canicula… vant din fata – concursuri care au durat 3-5 zile) nu se mai numeste “PRIPASITUL” ci “SFINXUL ”.
Conform centralizarii rezultatelor pentru sezonul 2018, “SFINXUL” a obtinut urmatoarele performante:
1. Super maraton extrem: loc 1 nat. UCPR “tineret”, loc 12 nat. UCPR “maturi+tineret”
2. Maraton extrem: loc 1 nat. UCPR “tineret”, loc 13 nat. UCPR “maturi+tineret”
3. Maraton UCPR: loc 1 nat. UCPR “tineret”, loc 16 nat. UCPR “maturi+tineret”
4. Maraton: loc 8 nat. UCPR “tineret”, loc 54 nat. UCPR “maturi+tineret”
Asadar este triplu campion national! – un porumbel de TOP 10! (inca de la infiintarea topului pe porumbei.ro mi-am dorit sa am si eu candva o pasare printre cele prezentate acolo!)
Ar mai fi de spus ca sistemul si conditiile mele nu sunt deloc dintre cele mai bune: cotetul nu prea respecta standardele actuale, mancarea nu este “de firma” iar antrenamente la ore fixe nu exista. Porumbeii sunt hraniti si adapati o data pe zi, la discretie. Vara cand e foarte cald li se schimba apa de doua ori pe zi, iar curatenie fac… cand pot.
Liviu Mitroi
Tandem Mitroi+Popa
Felicitari! Foarte frumoasa povestea, ma bucur ca ai scris-o.
Mereu mi-au placut porumbeii calmi si am observat ca la distante lungi se descurca mai bine decat cei panicati… probabil se consuma mai putin prin agitatie inutila si se orienteaza mai bine cu calm.
Chiar am o intrebare pentru toti: ati avut vreodata porumbei speriosi care sa faca performanta, mai ales dupa 500 Km? Ma refer la genul ala nesuferit care cand intri in cotet ia moaca aia ingrozita, se ascunde prin colturi, iti sare in fata si te zgarie cand vrei sa-l prinzi, se tranteste de plasa, sare de pe cuib cu oua cu tot cand te apropii de boxa, etc.
Felicitări!
Ce frumos! Despre asta e columbofilia! :)
Bravo, felicitari! Atat tie, yearling- ului triplu campion, cat si crescatorului Cristi Radoi!
Si mai voiai sa te lasi de sport, Liviu! ( asta e o aluzie directa catre “cineva”. Nu nominalizez pe nimeni, porumbei.ro, ca sa nu zica lumea ceva) ;))
Radoi cristi e prietenul meu cel mai bun …majoritatea porumbeilor ii am de la el..cele mai bune rezultate cu porumbeii lui le am si ma regasesc in povestirea ta pentru ca tot la sfarsit de saptamana vad porumbeii de la 100 km distanta iar de ei are grija mama mea…mult succesc si cat mai multe realizari mai departe
Salut, felicitari! O poza cu porumbelul ar fi binevenita!
A fost o problema cu poza, nu am putut sa o deschid, urmeaza sa-mi trimita alta.
O poza cu Sfinxul nu vedem?
O minunatie de poveste. Am dus dorul unei astfel de povesti.
Felicitari!
EXTRAORDINAR!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Frate , mi-au dat lacrimile de bucurie de fericire de nus ce ….
daca era doar o poveste , era clar una buna dar nu , nu a fost o poveste ……este ceace traim noi , noi toti !!!
Te invidiez!!!
Nu te felicit ……I-ti spun doar ca ma bucur ca prin tine am trait si eu ce ai trait tu ….probabil de-aia mi-au dat lacrimile.
Pupa pe mama si pe tatal tau din partea mea ( a noastra) .
Felicitări, povestea asta contrazice puțin concepția ca pripasiti sint pasari pierdute. ..
Vezi tu,asa.i viata,cand zici ca nu mai ii nici o speranta,iti da viata un imbold,Divinitatea se apleaca spre noi in momente de cumpana ,ca rasplata la suferinta pricinuita de dorul porumbeilor,in cazul tau.
Superba intamplarea! Felicitari!
FELICITARI LIVIU MA IMPRESIONAT CUM AI POVESTIT . FEMELA PTR MASCUL VA FI PE MASURA . SUCCES IN CONTINUAREA ACESTUI SPORT.
O poveste adevarata, senzationala, dintre cele care creeaza columbofili si ii mentin dependenti pe viata pe cei deja “virusati”.
Felicitari!! Momentul in care un porumbel devine campion si ii castiga respectul antrenorului sau este greu de descris in cuvinte, tu ai facut-o cu brio, literar, cu talent de povestitor.
Un articol demn de site-ul “porumbei.ro”!
Sa te mai prind vreodata por.ro ca vrei sa te lasi… ca iti tai net-u’. Pai nu era sa ne vaduvesti tu de minunatia asta de poveste cu idea ta creata ???
Te asteptam cu urmatoare povestire la porumbei de top. ( no joke ).
Felicitari
Se zice ca nicio faptă buna nu ramane nepedepsita…In cazul asta Sfinxul l-a “pedepsit” pe cel care i-a dat o șansă cu bucuria unor rezultate exceptionale!
Frumos, asta face sportul nostru sa fie minunat, uite asa se leaga prietenii intre oameni datorita unei mici pasari extraordinare. Felicitari domnului Mitroi si domnului Radoi (poate rima nu e întîmplătoare)!
Cel m-ai bun exemplu,ca se poate ajunge la performante si fara “programe” sofisticate,hrana de cea m-ai buna calitate, “o tona” de produse si nu in ultimul rand,fara importuri pe sume astronomice !
Felicitari crescatorului si succese si in urmatoarele sezoane!
Felicitari…o poveste care intotdeauna va da sperante incepatorilor…si celor care nu au timpul si conditiile necesare practicarii sportului columbofil la nivel profesionist.
Aveam nevoie de povestea asta! Mi-a placut cat adevar si traire a fost in scrierea din tema. Perseverati fratilor si porumbeii o sa continue sa va uimeasca! Felicitari si va multumesc pentru poveste!
Un pic extra … eu sunt ardelean si gandesc incet. Asa sunt si porumbeii mei. Agitatii s-au pierdut la zborurile de rutina. Zbor cam spartan si doar individual, cu orice risc, dar ma intereseaza selectia exemplarelor cu vointa, dorinta si putinta. Am aglomeratie, nu-i motivez, nu exagerez cu curatenia in voliera, nu tratez. Doar ajut, cu hrana cat sa le satisfac necesarul si cu libertate. Stiti ce inseamna libertatea. Mentionez ca nu concurez. S-ar schimba totul.
Felicitari! Aceasta poveste va da întotdeauna un imbold începătorilor si celot care nu au timpul si conditiile necesare practicării sportului columbofil la un nivel profesionist.
Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase!
Ma bucur ca am avut ce povesti si ca v-am putut impartasi si voua trairile mele!
Va spun sincer ca si acum imi vine greu sa cred ca un porumbel care a cazut din cer (la propriu!) a putut sa-mi aduca atata entuziasm si sa realizeze asa performante.
Si da…intamplarile astea “produc” prietenii…cred ca intre mine si Cristi a inceput o prietenie care va dura, bazata pe pasiunea noastra comuna…a tuturor!
Va multumesc inca o data si va doresc sa aveti parte de intamplari asemanatoare pe care sa le impartasiti cu noi toti…aici.
P.S.: In legatura cu intrebarea lui Andrei…eu am avut un singur porumbel foarte sperios – o femela, care a zburat din 2014 pana in 2018 aproape toate fondurile si maratoanele din planul de zbor si nu numai (adica a zburat si Birzai-ul de trista amintire din 2015..parca) insa n-a clasat mai deloc. Clasa 1-2 viteze pe an si apoi nimic…anu’ trecut a clasat Przemysl “pe Polonia”. Cred ca temperamentu’ asta “ingrozit” a ajutat-o sa se fereasca de pericole da’ a si impiedicat-o sa vina bine…probabil isi comsuma energia panicandu-se.
Superb ! Iubesc porumbeii ! Felicitări ! Dă-i un pupic Sfinxului din partea mea !
Foarte frumos! Felicitări domnul Liviu! Cam la fel este situația și la mine. Am porumbeii la mama în Dâmbovița (Gura-Șuții). Eu locuiesc lângă București și tot așa îi văd la o săptămână sau două.
Felicitari! A picat cum nu se poate mai bine acest articol, cel putin pentru mine. M-a reactivat, m-a facut sa retraiesc momentele din timpul sezonului. Frumos exprimate trairile, te face sa le simti “live”. Succes in continuare!
Ce poveste frumoasa! Mi-a placut foarte mult. Felicitari pentru performanta, pentru rabadarea de care ai dat dovada atunci cand ai gasit cei doi pui pripasiti!
Foarte tare, prinde bine cate o intamplare dinasta, din cand in cand.
Frumos. Dovada ca, uneori, se mai pierd si porumbei de top.
Cat despre porumbeii sperioși, eu nu ii tin deloc. Are voie să fie asa doar ca pui. Dacă cumva sare de pe ouă, pa’pa :)) nu stiu de ce dar nu suport sa vad ca se sperie de mine mai ceva ca de ului. Insa mi se intampla destul de rar sa am astfel de porumbei.
Iar despre pripasiti.. nici de aceștia nu tin. Fiind plecat, cu munca, are mama grija de ei. Stie bine ca in coteț la mine stau DOAR păsările mele. Insa anul asta s-a oprit si la mine un pui (la a 8-a pana 3 era atunci. Acum e la ultima). Eram acasă la momentul acela. Ca fizic, arată superb. Atunci era un pic slăbit și, cel mai probabil, foarte obosit. Probabil de la vreun maraton cu puii, ca am auzit ca mai sunt unii care fac si de asta. Ca fizic, un pic mai corpolent decât toți puii mei. Ca temperament, calm. Chiar suspect de calm. Câteva zile l.am tinut de s-a recuperat și l.am eliberat. A plecat.. Si s-a intors inapoi. Si-a luat ciudat si o femela din puii mei. Nu am avut cum să îl duc undeva sigur deoarece am plecat iar, cu munca.
De regula, marea majoritate a porumbeilor care intră la mine “se cară” cand ii eliberez. Simplu si la obiect. Pana acum, ce nu a plecat, am dat la alții. Eu nu țin. Anul asta insa am făcut exceptia. Mi-a plăcut mai ales ca e blând. Insa ce m-a determinat să îl las “să-și facă de cap” a fost ca aveam nevoie de masculi.
(Ca precizare, eu nu ii zbor, neavând, efectiv, cum)
Interesant de ce fac unii porumbei astfel…?, parasesc vrescatoria unde au provenit si fac performanta in una straina…
Salut Liviu, foarte frumos articolul, te rog contactează-mă telefonic când ai timp, am povestit foarte mult pe Yahoo messenger în perioada 2009-2010 dar din păcate am pierdut legătură, Lucian din Tg Mureș, 0771572192
porumbeii sunt capabili mari surprize.in luna iunie venit la mine un porum.dupa aproximatv 10 zile am gasito in voliera,fiind femela am trecuto in compartimentul femele(eu joc la vaduvie)a doa zi am eliberat felele,femela venita a reintrat dupa 2 zile,din a cea zi intra in fiecare zi dar seara tarziu.dupa crca 2 saptamani am angajato la o etapa de fond 686km.o etapa foart grea.primi porum.au inceput sa soseasca la ora 16,30.la ora16,45 am intrat in voliera si am gasit femela sosita(nu am vazu cand asosit pentru ca eu concurez cu ceas care transmite laiv).porumbeii mei au intrat dupa 3 ore.Fara antrenament,fara pereche,mi a facut cea mai mare surpriza.apoi amgasit proprietaru,este din targu jiu si cu acceptul lui am vrut sa o angajez la BERLIN national dar tehnicu nu a putut sa o treca in programui national(joc la FNCPR)si am renuntat.UCP-287044-2017.proprietar este PETCU.
Felicitari pentru rezultate si pentru povestea Sfinxului,foarte frumosa.
Va doresc succes tuturor in sezonul 2019.
Salut.Frumoasa istorisirea.In legatura cu porumbeii speriosi….loc 4 nat Maraton Maturi FCPR 2017 este o femela de 2015 foarte sperioasa.Mosteneste temperamentul de la mama ei care de asemenea este foarte sperioasa.Deci si porumbeii speriosi pot face performanta.
Interesant, deci avem si cazuri de speriosi care fac treaba. Merci.
Salut columbofili
Super tare povestioara, ma atins la sentiment…felicitari ptr tot !
Merci pentru pemtru povestea pozitiva, care este demna sa fie povestita, chiar si fiului meu inainte de somn…