Salutari tuturor columbofililor,
Ma numesc Victor si sunt norocosul din articolul “Balta pescarii si porumbelul” si confirm prin ceea ce voi relata ca chiar de a doua zi m-am apucat de acest sport, asa cum chiar dumneavoastra (porumbei.ro) ati scris. Este foarte usor sa faci acest lucru cand ai prieteni si acestia sunt columbofili. Lumea columbofililor este una aparte, se pune foarte mult suflet, se discuta cu aplomb, generozitatea este la ea acasa.
Am inceput cu amenajarea minimala a unei voliere (departe de exigentele unui columbofil cu experienta) pentru a putea primi porumbei promisi si mult visati. Cu primii pui primiti simteam ca pasesc intr-o lume noua, cand am primit perechi de maturi pentru matca am simtit ca mi se confera incredere, cand a iesit primul pui am trait senzatia nasterii primului copil dar nimic din toate aceste nu se compara cu senzatia traita la primul zbor de antrenament, m-am simtit centrul universului.
Primul zbor de antrenament
Nu era programat dupa cum fac lucrurile in general. Am intrat dimineata la ei le-am pus mancare, am luat instictiv cusca, i-am bagat unul cata unul, a urmat transportul vreo 2km si eliberarea. La deschiderea custii cei mai multi au plecat rapid formand un stol compact iar trei au ramas langa cusca si se uitau cand la mine cand dupa stol, am alergat spre ei si de teama sa nu se piarda de stol am batut din palme si au zburat. Stolul lua altitunine zburand in cercuri concentrice din ce in ce mai mari iar cei trei zburau parca contra timp nu reuseau sa se sincronizeze cu ceilalti. Simteam cum inima imi bate puternic imi doream sa ii ajut dar nu stiam cum dar la un moment dat stolul s-a indreptat direct catre ei si de atunci au inceput sa se deplaseze in cerc dar spre directia casei.
Am urcat repede in masina si dupa ei. Cand i-am prins din urma zburau in zig-zag pe o latime de aproximativ 100ml. I-am asteptat le-am fact poze si m-am grabit sa-i intampin acasa la aproximativ 500 ml, am ajuns aproape in acelasi timp. Au mai facut cateva ture in jurul casei si in final s-au asezat. Ma asteptam sa intre in voliera sa bea apa, sa manance dar ei au ramas mult timp facandu-si tualeta(aranjandu-si penele). Nu voi uita niciodata acest eveniment fericit din viata mea pe care l-am trait la cote maxime.
Am multe de invatat de acum si sunt bucuros sa primesc sfaturi utile de la toti (maestri).
………………………………………
Important – am primit un mascul pripasit 756227 – 2009 Romania la care am incercat sa-i gasesc stapanul publicand pe www.apapentrutoti.ro articolul Porumbel voiajor 756272-2009 Romania, intre timp l-am imperecheat si am doi pui frumosi de la el. Ajutati-l sa ajunga acasa, sa fie liber.
………………………………………..
Vant in pene !
Pentru o apa buna si un pret corect !
Victor Nae
Bine ati venit printre noi… si pregatiti-va pentru multe momente si mai intense decat cel descris.
Se confirma pentru a 1000-a oara ca majoritatea columbofililor incep dintr-o intamplare, cu un porumbel gasit sau primit. Probabil stiati de existenta acestui hobby dar nu v-a tentat decat dupa ce ati tinut in mana si ati privit in ochi acel porumbel gasit pe balta. E ca un fel de ritual de initiere, ca o muscatura de caine turbat pentru care nu mai exista vaccin. :))
Frumos…bun venit in lumea columbofila, sa aveti parte de cat mai multe astfel de trairi, sanatate si numai bine!
Primii porumbei ce i-am avut au fost o pereche de pui primita de la un unchi din Deta, tata voiajor gut cu nas mare si mama o porumbita de casa. Cu ei am avut primele senzatii de columbofil la varsta de 12 ani, aveam doi porumbei cuibariti pe o grinda de care se mirau columbofilii din zona ca nu-i prinde uliul iarna, la munte….
Spor la treaba Victor, pornesti cu un fond bun !
Domnule Victor Nae frumoase ganduri ati expus in primii pasi ai columbofiliei., poate fiecare columbofil la inceput au simtit si au facut ceea ce dv ati aratat insa satisfactia implinirea si dorinta de afirmare de abia acum incepe. Mult succes
BUN VENIT IN LUMEA NOASTRA. E UN SPORT FRUMOS IN CARE FIECARE DETALIU CONTEAZA .
DIN CEEA CE OBSERV IN POZE ,TREBUIE SA FII MAI ATENT CU LANSARILE.
CHIAR DACA AI FACUT PRIMUL ANTRENAMENT LA DISTANTA MICA DE CASA ,TREBUIE SA FI ATENT LA CONDITIILE ATMOSFERICE . ACUM AI AVUT NOROC DAR PE VIITOR O LANSARE ,DE LA O DISTANTA MAI MARE ,PE O ASTFEL DE VREME , SE POATE TRANSFORMA INTR-UN DEZASTRU,….CUM A FOST BELGRADUL DE SAPTAMANA TRECUTA.
MULTA BAFTA IN VIITOR.
Exact asa m-i s-a intamplat si mie!Cand lucram la acoperisul casei,o porumbita in concurs a adormit pe cornisa.Am prins-o,Am hranit-o.S-a odihnit.Am eliberat-o si a plecat dupa doua zile.Dupa inca trei zile aveam voliera(destul de mica)aproape gata si o pereche de pui in ea.Am cumparat pui doar de la patru crescatori.Costa destul de mult o pasare din parinti de calitate dar cred ca merita!Pana la urma porumbita aceia rosie a fost un semn!Ramanand aproape trei zile pe la mine m-a determinat sa incep sa cresc voiajori!
Felicitari pentru inceputul frumos in ale columbofiliei!!! Apar si necazuri insa pana si cea mai mica bucurie te face sa uiti tot greul atunci cand e vorba de porumbei! Succes in continuare si sa ne mai prezinti evolutia ta in ale porumbeilor voiajori!!!!
Superb! cred ca fiecare dintre noi a trait asa ceva la inceput si de ce sa nu recunoastem ca oricat de experimentati ar fi si cei cu experienta in domeniu tot mai traiesc emotii de acest gen. Porumbelul pe langa beneficiile aduse secole de a randul intregii lumi, inca mai trezeste interese , emotii si impliniri. Mult succes Victor si bine ai venit printre noi!!!
Salut si bine ati venit in lumea noastra !!!
Nu ezitati sa ne intrebati orice nelamurire !
Felicitari pentru inceputul frumos in acest sport,frumosi porumbei data viitoare dui la 100km sa vina direct la apa…..bafta…….am o intrebare :mi-au scos azi pui doua pereki ,fiecare pereke cate unul ,daca supravietuiesc pot fi considerati tartivi????????nu ineleg din ce luna se nasc puii tartivi.
P.S.: cine stie il rog sa imi raspunda,am nevoie de acest raspuns,{desi nu are legatura,scuze Andrei=administrator}
bine ai venit!!bafta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
fi sigur ma ca iti iese tardivi ..:)) chiar din luna august de pe al jumate incolo sunt tardivi acuma… sunt foarte tardivi;)
Puii tardivi(dupa mine) sunt cei care nu apuca sa naparleasca complect in anul nasterii.Deci tu, poti sa ti si un pui la doua perechi, dar ceasul lui biologic n-o sa-i mai permita naparlirea complecta a remigelor principale anul acesta.Si la anu daca vrei sa-l zbori are sa-ti arunce remige din doua locuri.Concluzia un an pierdut!Si daca mai esti si ghinionist cand i-l zbori la 2 ani i-l pierzi la 100 de km si deabia atunci vezi ca ai o gramada de descendenti din el.
Sa nu-ti bagi unghia in gat?
De aia puii de primavara sunt de zbor iar cei de toamna de matca
foarte frumos! mi’ar placea sa am si eu voiajori! dar nu prea ma tine buzunaru’! :)) in prezent am 11 zburatori de severin.. o sa vina si pt voiari vremea!!
bafta
Bine ai venit in lumea noastra si in acest sport minunat.Antenamentele se fac de obicei dimineata devreme si pe nemancate,de aceea nu au intrat cand au venit pt ca erau satui.Important e sa nu te descurajezi pt ca vei intampina multe greutati si suparari.In columbofilie este o scoala,cine are rabdare o promoveaza insa multi dupa ce dau de greutati se refugiaza in alte hoby.uri mai lejere.
FELICITARI PT. ARTICOL SI SUCCES IN COLUMBOFILIE (ODATA CE AI LUAT VIRUSUL NU TE MAI FACI BINE ) !!!
succes ca ai nevoie:)….
bine ati venit…foarte frumos si adevarat comentariul lui porumbei.ro
acum 13 ani..si eu am inceput cu un porumbel gasit de tata..iar de atunci,miam”injectat”acel drog in vene…si nu ma mai pot separa de el :X:X:X:X:X:X:X
Ma bucur ca inca un om a luat microbul columbofiliei.
Bine ar fi ca toti columbofili sa se gandeasca asa in legatura cu porumbeii pripasiti.
Felicitari!
Salut! Bine ai venit printre “drogatii astia mici” :)) Imi plac mult pasarile pe care le ai, sunt foarte aratosi si par bine ingrijiti. M-a surprins faptul ca porumbeii tai au iesit din cusca foarte linistiti si nu s-au saltat in zbor direct. De obicei porumbeii devin oarecum nervosi in cusca iar la eliberare nu ating solul. Ai zis in inceputul acestui articol cum ca generozitatea e la ea acasa. Stai sa vezi tu cand incepi sa ii introduci la concursuri, acolo sa vezi intrigi si rahatul columbofiliei. Ai grija, columbofilia poate fii cutia Pandorei, nu sti ce se ascunde inauntrul ei. Poti ajunge pe culmea fericiri dar si pe culmea dezamagirii. Sa auzim de bine!
FOARTE FRUMOS INCA UN COLUNBOFIL
Felicitari! un mare aport in noul Dv.Hobby…consider ca-l are si prietenul comun, Ms.Musescu Mihai.Va asteptam ca membru in cadrul clubului.Sall
DA felicitari.
Baieti am si eu o intrebare:
cum postez un articol intreg asa cum a facut noul nostru coleg?
Raspuns: mi-l trimiti pe email, vezi sectiunea contact.
Sutari tuturor !
Multumesc !
Multumesc tuturor celor care ma-ti incurajat considerandu-ma deja coleg pentru toate momentele frumoase si triste pe care le vom parcurge de acum inainte impreuna .
Nici nu au trecut trei luni si deja am avut parte si de evenimente nedorite peste care am trecut foarte greu, primi pui bolnavi de varsat, prima porumbita moarta de la matca(?!), primii pui morti( pentru ca nu am putut sa le rup gatul( mi-a fost greu sa si scriu dar sa o fac) ci i-am tratat cu speranta ca la anul vor participa la concursuri,…
Multumesc, multumesc,.., pe aceasta cale prietenilor care m-au initiat si ajutat cu sfaturi pentru problemele aparute si nu au fost putine. Multumesc prietenului Mihai Musescu pentru ca de la ei am primit primii pui. Multumesc d-lui dr. Razvan Balica de la care am primit perechi valoroase pentru matca, pui si multe sfaturi utile indispensabile pentru inceput. Multumesc Boxici (Radu George) pentru tot ajutorul acordat pana acum si in viitor. Multumesc Vili Draganescu, colegul meu din stagiatura pentru perechile valoroase de pui, Multumesc Mazare (George) pentru primul vaccin facut.
Multumesc tuturor celor care vor citi aceste randuri si vor intelege ca pentru a merge inainte nu poti sa o faci de unul singur si fara sa multumesti celor care te ajuta , indiferent cat de mic este ajutorul.
……………………
Vant in pene si sanatate !
Pentru o apa mai buna si un pret corect !
Victor Nae
buna la toata lumea…am intrat aici ca vreau sa stiu cat mai multe despre cresterea porumbeilor…sant niste pasari gingase care in fac placere numai privindu-le.Am 3 perechi de voiajori si 2 de corcituri…vreau sa raman numai cu cei voiajori dar nici de ceilalti nu ma indur sai tai..si nici sai vand nu pot…Cresc porumbei numai pentru placerea de ai privi ..cum zboara..cum manaca…vreau sa am pasari frumoase si sa imi faca placere okiului..nu sa particip la concursuri..dar nu se stie niciodata
mia aduc aminte cand am facut si eu primul antrenament cu porumbei cred ca acum vreo 7 ani e foarte emotionant sfatul meu nu te grabi dupa parerea mea rabdare conteaza f mult la anu ia si fale antrenamente pana pe la 300,400 km iar in 2012 daca vezi ca vin porumbei bn ia si inscriete in asociatie si zboara fara ceas ca sa vezi ceti vine bn in cazul in care iti poti forma un lot minim dar puternic urmatorul an poti sati ei un ceas si sa faci performanta . nu este prea greu daca te ocupi de ei si ii ti doar pe cei mai buni bn trebuie sa ti cont si de maturitatea porumbelullui pt ca sti sunt porumbei care la varsta 2 ani sunt adevarati zburatori in schimb pana fac 2 ani pot sa vina f greu de la zboruri dar nu trebuie pusa eticheta ca ”prost,, oricum ai sa inveti din greseli f multe . bafta si succes
Felicitari si …. vant in pene! :)
da e un hoby frumos cresterea porumbeilor pacat ca multi din columbofili o privesc ca pe un spot cu multa durita e drept pentru a avea performante e nevoie si de un program uneori depinde in ce fel consideri performantele sunt si adevarati columbofili care cresc porumbei doar de dragul lor fara a se lupta a ajunge in fruntea clasamentelor asta nu inseamna ca nu iubesc anumite rase si contribuie la mentinerea lor in rasa pura e ca si exempul unui ciobanesc carpatin privesti cel din expozitie si spui asta e autenticul e rasa curata dar uitam de unde sa format de acei ciobanesti adevarati care cresc acolo in munte unde a fost facuta adevarata selectie dupa corp dar si inteligenta loialitate curaj dibacie si multe alte calitati ale adevaratei rase asa si cu porumbeii pline expozitiile de exemplare frumoase dar sunt ferm convins ca sunt si crescatori anonim care chiear fiind anonimi urmaresc si mentin aceste caractere are adevaratei rase ceea ce vroiam sa spun ca toti acei ce din pura dragoste de porumbei cresc in voliera lor cate exemplare isi permit si la nivel de rasa pura in functie de buzunar se pot numi columbofili si sunt columbofili adevarati mult respect tuturor si sper ca cei ce stiu sa imparta bunatate si sfaturi utile celorlalti va doresc numai bine
o greseala la scris la inceputul comentaRiului vriam sa zic ca columbofilia o privesc ca pe un sport cu multa duritate scuze
felicitari dl victor. si sa va mearga bine…
Pai zi asa, esti “de-al casei”. Ii salut si eu pe baietii care te-au ajutat in special pe domnul Marian Soceanu si domnul Mihai Musescu. Ai grija cu Boxici ca nu vrea concurenta pentru pasarile lor :)) (glumesc) Acu inteleg de ce m-au atras pasarile pe care le ai. :D
Salutare
Felicitari domnule Nae
Frumoase exemplare
Am sa trec pe la dumneavoastra saptamana asta sa vad ce a-ti realizat acolo.Si,….poate aranjam si o partida de pescuit !
Sa auzim de bine
Slutari tuturor !
Evadez aproape zilnic cateva minute pe http://www.porumbei,ro pentru a invata din experientele dumneavoastra privind excelenta rezultatelor si de ce nu arta ingrijirii, selectiei si antrenamentele in vederea performarii in acest domeniu.
Sunt placut surprins sa citesc mesaje de la prieteni, Marian Soceanu ( salutari multa sanatate si sa ne vedem cu bine) si Danut Petcu (te astept sa-mi dai sfaturi utile pentu inceput si as fi tare bucuros sa facem o partida de pescuit cat mai tine timpul impreuna, se zici de Caldarusani ?)
Noapte buna !
Pentru o apa mai buna si un pret corect !
Victor Nae
Inceputul este promitator, se pare ca esti un baiat istet ,priceput la multe ,dar si talentat (felicitari pentru felul cum ai scris articolul)!
http://porumbei-campioni.blogspot.com/2010/06/antrenamentele-ii.html
succes in continuare…
bun venit printre noi.Cateva lucruri care din punctul meu de vedere sunt foarte importante pentru inceput.
1) incearca sa eviti primele lansari pe vreme rea, inorat, ploaie, temperatura foarte ridicata (valabil pentru pui)
2) nu suprapopula voliera pastreaza un numar rezon de porumbei pentru spatiul pe care il detii.
3) nu pastra porumbei care intarzie repetat de la lansari concursuri
4) nu tine la indemana hartiile pedigriurile porumbeilor (toamna se numata boboci)
5) nu iubi un porumbel indragestei pe toti
—– si ar mai fi dar pentru inceput este suficient
Off topic: pt com 12,13 tardivi= porumbeii care la primele 2 etape de pui nu sunt suficient de maturi pentru a putea fi angajati in concursuri.
Cu privire la schimbatul penajului acesta se poate controla prin prelungirea timpului de lumina la 14 ore prin montarea unui bec aceasta pentru cei care doresc ca puii eclozati mai tarziu si care nu au suficient timp pentru a schimba tot penajul sau reducerea perioadei de lumina la 9 ore pentru cei care vor sa intarzie naparlirea primavara.
Salut tuturor !
Multumesc pentru toate mesajele de incurajare si succes. Am sa invat desigur din mai multe surse dar va rog sa-mi impartasiti din experientele dumneavoastra pozitive sau negative(cate un exemplu relevant din fiecare)
pentru a evita unele greseli inerente inceputului cu repercursiuni nedorite pentru prietenii nostrii porumbeii. Desigur ca bunele practici duc la sanatate si performante.
Multumesc anticipat pentru efortul de a-mi transmite din experientele acumulate.
Pentru o apa buna si un pret corect !
Victor Nae
Salut tuturor!
Sunt incepator si am doua perechi de jucatori dar as vrea si eu o pereche de voiajori ca la mine nu are nimeni voiajori doar gutani si alte rase curcani,jucatori etc.
Sunt din jud Constanta cine ma ajuta cu o pereche de voiajori sau alta rasa si informatii despre jucatori dati add la ID meu :lliviu18
va rog care ma ajuta
multumesc
apropo sunt foatre utile informatiile pe care le scrieti
succes in continuare
am si eu o intrebare…cam dupa cat tim se dau porumbeii la antrenamente…de ex eu am porumbei eliberati din luna august…si acum e octobrie…pot sa fac un antrenament de 2 km?oare imi vin inapoi?va rog ajutamima cu un raspuns
Salut tuturor !
Pentru Bogdan.
Dupa cum vezi si eu sunt incepator si am ajuns deja la 4 zboruri(de la 2km, 5km, 11km si 20 km). Cred ca primele zboruri poti sa le faci, cu conditia sa fie zile insorite , dimineata pe la ora 10. Inca un amanunt important, eliberarea porumbeilor sa o faci in camp deschis , nu in apropierea retelelor de curent
Vant in pene !
multumesc!
nu cre dca le era aasa sete si foame de la 2 km e un drum foarte scurt pentru ei eu tot asa am incercat cum zici tu la 1 km la 2 si acum aminceptu sa ii duc si la 30 40 de km si in 15 min is acasa
asa am inceput sh io tot cu 0 pereche de pui sh acum aproape am ajuns campion pe judet pe fond