Autor: Leonte Ovidiu

Articol publicat in memoria Domnului Leonte, extras din cartea sa “Porumbeii Galateni”. Cine mai scrie astazi articole originale? Ca sa nu mai vorbim de stil. Nimeni. Astazi scriem pedigree, traduceri, interviuri la sablon si multe rautati…

zbnoapte.jpg

E primavara. Diminetile sunt albastre iar luna, dupa o noapte de calatorie pe bolta cu diamante, pare ca sta agatata si somnoroasa de apus, asteptand la intalnire soarele.

In linistea aceasta a zorilor, cu nuante colorate de peruzea, simt o plutire tacuta, un falfait surd ce imbratiseaza cu speranta lansatorul. Este alba batrana, ?Dona Alba?! Zburata in stolul de ieri, ramasa noaptea pe sus, ea vine acasa in zori, ca intotdeauna prima, apoi ceilalti, din directii diferite.

Pentru crescatorii altor rase de porumbei, multa vreme si astazi poate, le este mai greu sa inteleaga forta si vitalitatea in zbor, dragostea de casa, de columbar, simtul de orientare si instinctul ce dirijeaza intregul stereotip dinamic al acestei rase de zbor si invartitura, Galatenii.

?Ii invatasem cu un anume fluierat, de cu ziua, cand cu boabe de canepa intre buze, pui fiind, ii obisnuisem sa coboare de pe prepeleac pe casa, apoi pe umarul meu, ciugulindu-mi dintre buze boabele. Seara tarziu, cand banuiam ca se apropie ?infernul?, – pentru ca ramanerea noaptea pe sus este un infern pentru acesi porumbei, ce aduna in acest caz 16-19 ore de zbor – scoteam lampa afara si fluieram melodia invatata.

Dupa un timp auzeam ?busind? pe acoperis. Numaram cu infrigurare: unu, doi, trei, cinci… In alte seri, cand probabil inaltimea la care zburau nu putea lasa sa treaca pana la ei fluieratul stiut, stateam ca de piatra, cu privirea la discul mare al lunii ce rasarea din ?Coltul Pisicii? aurind curgerea tacuta a Dunarii.

Atunci, ii vedeam pentu o clipa cum trec prin lumina astrului noptii. Veneau acasa dimineata, in zori, beau multa apa, nu mancau, se odihneau apoi ?gogind? o zi intreaga. Ii zburam dupa 2-3 zile si iarasi traiam aeleasi clipe de neliniste. Erau niste ?campioni?.

?La Reni ? isi reia mai departe sirul amintirilor marele crescator de porumbei zburatori Galateni, Nicu Mironescu ? la Reni, in jurul anilor ’20-’30, se gaseau multe din exemplarele crescatorilor din Galati, ce ramaneau noaptea pe sus, dusi toamna de nori sau de cardurile de ciori.

Nu vin intotdeauna acasa toate exemplarele. Cele mai putin antrenate coboara pe cine stie unde. Exemplarele ce raman noaptea pe sus, sunt porumbei bine hraniti si bine antrenati, cu multe ore de zbor la disparitie; in general, porumbei dupa un an de zbor. Sunt si porumbei tineri ce ating asemenea performante.

Mai intotdeauna lucrurile se petrec asa: Dupa un zbor intr-o dupa amiaza linistita de iunie, spre exemplu, orele inserarii prind stolul zburat in disparitie, sau in timp ce porumbeii se vad ca punctele pe cer. Intarzierea la aterizare, face ca seara in apus, sa le creeze o stare de neliniste ce se observa in felul lor de comportare, a zborului in special, exemplarele inghesuindu-se unul in celalalt, cu intoarceri economicoase, fara invartitura.

In aceasta situatie, incepe ascensiunea dupa lumina, cautandu-se ultimele raze de asfintit.In acest fel, inserarea prinde la inaltime stolul care in timpul noptii se disperseaza mai des la intoarceri. Datorita instinctului de orientare deosebit, in timpul noptii, exemplarele dispersate continua sa se mentina la semiinaltime zburand continuu.

Dimineata, cand mijesc zorile privind cu atentie cerul, se pot distinge porumbeii la inaltime relativa, zburand asmanator cu liliacul, plutind asa minute in sir. Altii completeaza stolul venind din directii diferite. Multi dintre ei vin la columbar tarziu. Privindu-le cu atentie carunculii nazali observam cateodata firisoare de sange prelinse peste ele, rezultatul altitudinii la care au zburat. Acesta este zborul de noapte.

(Anul 1960, Cu Nicu Mironescu despre porumbeii Galateni. Banda magnetica in colectia autorului)