09-12-2015 • Povesti • 3,901 vizualizari

Dup-atata vant si ploaie, vorba cantecului, profitand de 2 zile de concediu si, mai ales, de vremea frumoasa care s-a instalat (si bine a facut) am decis sa ma bucur de porumbeii mei cat mai mult pentru ca, si asa, de cand a venit sezonul rece si s-a schimbat ora, nu ii mai vad decat sambata si duminica iar atunci nu stiu ce sa fac mai intai deoarece nu ii am doar pe ei ci si inca vreo …. cateva alte animale.

Asadar, joi mai spre seara, dupa rezolvarea unor probleme urgente, deschid trapa (care statuse inchisa vreme de peste 4 zile).

Val-vartej ies porumbeii afara inviorati nevoie mare. Dimineata le pusesem caditele si facusera o baie zdravana toti iar acum erau uscati si ca scosi din cutie. Cocktail-ul meu zboara pe acoperisul cotetului si, de acolo, care incotro. O echipa de vreo 4 Tippleri englezi ia drumul vazduhului, se inalta si … la revedere. Un mascul Negru codalb face niste eschive in aer de zici ca a dat streichea in coada lui. Si lista poate continua.

Atentia mea insa se indrepta cu predilectie nu asupra porumbeilor per ansamblu ci asupra perechii de Gusati Horseman pe care o am de ceva vreme dar nu prea multa. Cu astia povestea e’ una lunga insa, asa foarte pe scurt, situatiunea sta in felul urmator: Eram si eu un mic porumbar, proaspat mutat in comuna in care locuiesc. Aveam niste amarati de porumbei si multa nerabdare sa-i vad zburand pe deasupra casei. Pauza pe care o facusem de cand, in mod fortat, nu mai avusesem astfel de pasari, era una mare asa ca … dorinta si mai mare.

Ghinion caci nu m-am bucurat prea mult de acele prime pasari din noua locatie deoarece niste vecini binevoitori au avut grija sa ii atraga la ei si cam cu asta-basta. Imi aduc aminte in urma cu cativa ani cand un biet pui de Felegyhaza mi-a iesit la zbor si era derutat nevoie mare acolo sus, un vecin era in stare sa inalte si gainile daca s-ar fi putut numai sa captureze cumva puiul care, numai in ciuda, s-a intors acasa.

Asa mi-am spus in acele momente ca, intr-o buna zi, nu stiu cand, candva, le voi atrage si eu porumbeii ca sa vada cum este sa privesti inciudat pe cer si sa nu poti face nimic. Pe la porti dupa porumbei eu nu merg nici sa fie poleiti cu aur. Ca sa o scurtez, am avut marea sansa sa cunosc un inpatimit al rasei Horseman si m-am ales cu o astfel de pereche care a venit ca o surpriza uriasa. Hotomanii astia sunt mari capturatori de porumbei.

Acum revin iute in ziua de joi ca si asa, probabil 1-2 cititori casca deja si se gandesc serios sa schimbe topicul. Pleaca cu batai puternice din aripi (cum numai ei stiu sa faca) gusatii mei, chipurile alene printre case, ca niste mercenari in cautare de prizonieri.
Dau niste ture si … hoopaaa, rup 3 voiajori din stolul unui vecin care zbura in zona. 2 dintre acesti voiajori isi vin totusi iute in fire si se gandesc ca se fac de rasul curcilor asa ca pleaca la treaba lor. Al 3-lea insa, putin naucit de cercurile hipnotice in care il duceau balonatii (cum le spun eu horsemanilor) vine la mine dar totusi nu aterizeaza pe cotet ci pleaca. Era un porumbel adult, cuc si foarte frumos. Ei, pai in acel moment proverbiala capacitate a acestor gusati de a “fura” porumbei se activeaza si mai tare si, femela mea, intr-un recital de zile mari, aduce parca legat de coada ei (curtandu-l efectiv in aer) acel voiajor pe cotetul meu.

Ma uitam ca un copil cum, dupa foarte scurt timp de cand ii am si abia invatati la mine, am prima “captura”. Un voiajor strain pe cotet nu mi-au adus niciodata porumbeii mei. Horsemanilor le-a trebuit doar o ocazie.

Ca sa nu-mi umple frigiderul cititorii majoritari ai acestui site – voiajoristii, le spun ca pasarea nu a fost la propriu capturata ci s-a intors acasa. Eu nu sunt vecinii. Dupa acest episod care mi-a oferit o satisfactie pe care numai un crescator de hotomani d-astia o poate intelege, am mai urmarit cu placuta surprindere cum, la randul sau, masculul Horseman a incercat, cu aceeasi strategie si cercuri hipnotice, sa-mi aduca inapoi in cotet o puiandra de Tippler care insa nu s-a lasat ci s-a inaltat sus de tot, urmandu-si tatal (care era acolo sus inca de cand deschisesem trapa).

Usor usor a inceput sa se lase seara, porumbeii au intrat rand pe rand la culcare, multumiti parca de asa o zi frumoasa iar ultimii, ca de obicei, au coborat unul cate unul si Tipplerii pana cand formatia a fost completa.

Am petrecut alaturi de porumbei o zi cum nu o mai facusem inca din vara. Conu’ uliu nu m-a bagat in seama, nici n-am stiut de existenta lui in ziua respectiva desi da zilnic in porumbeii vecinilor si in gugustiuci de i-a bagat in sperieti.

Vineri dimineata. O alta zi frumoasa, o alta zi de concediu, de data asta 100% libera. Ce sa mai astept? Merg afara si dau drumul porumbeilor. Scena se repeta. Val-vartej, cu mic cu mare, porumbeii ies pe acoperis. Tipplerii urcand in cercuri stranse dispar in vazduh. Astia efectiv imi faulteaza pupilele si vertebrele gatului. Horsemanii pleaca si ei printre case, cu “aplauze”, cautand noi “victime”. Codalbul se da din nou in spectacol cu zborul lui jucaus, satinetii si Felegyhaza isi dezmortesc aripile in zboruri scurte. Ce s-o mai lungesc, fiecare, in legea lui, falfaie.

Trece vreo ora, deci sa se fi facut ora 11.00 si parca nu ma saturam sa-i privesc. Ba mai ziceam un “ptiu sa nu fie de deochi!” catre cate unul care-mi fura privirea iar si iar, ba cautam cu privirea tipplerii acolo sus (zarindu-i doar puncte), ba ma uitam care pe care curteaza dintre cei tineri fara perechi si asa mai departe. Prea era totul frumos. Prea era liniste si pace in lume. Prea ca la tara.
Pac, buh, zbaarrr, fal-fal!!!
Ce mama dracu’ ba?
Niste gugustiuci trec precum pilotii de formula 1 pe deasupra cotetului. Am doar 2 ochi in durerea mea, nu sunt musca sa am 1000. Totul se intampla atat de repede si in atatea parti de-odata incat nu stiu unde sa ma uit mai intai. Un pui de voltat alb cu coada neagra efectiv cade dupa cotet. Sa-mi bag picioarele, am crezut ca a facut atac de cord. Imi vine brusc sa rad cand il vad cu coada lui lata in cap parca era imbrobodit numai ca rasul imi trece intr-o fractiune de secunda. Haos pe cer si …. inevitabilul – silueta neagra in spatele cotetului.
Ocheste din mers masculul gusat Horseman si dupa el cu motoarele turate.

Ba fratilor, sa vedeti ditamai porumbelul mascul cand simte la cur moartea cum isi trage gusa aceea imensa si incepe sa dea la rame mai ceva la Ivan cu pagaia rupta. Ca si in alte dati incep sa fluier si sa bat din palme cu ochii pe cer. Gusatul baga de zici ca nu-i adevarat iar uliul dintr-o data cedeaza. Gusatul se duce p..ii de suflet. Caut iute pe cer femela gusata si o vad si pe ea in zare accelerand ca Sena. Uliul putin nehotarat, era ca la cantina si nu stia ce sa aleaga. Ocheste o puiandra de Tippler (aia de va ziceam ca a vrut Horsemanul sa o coboare), face o eschiva in aer, pliaza aripile si da bice. Baga-mi-as, mi-o va lua imi zic. Puiandra intra intr-o coborare spre pamant de am zis ca va face gaura cand se va lovi. Uliul la o lungime in urma ei. Eu la o lumgime in urma unei crize de nervi. Iarasi fluier si bat din palme. Tipplera cand ajunge la firul ierbii nu stiu cum face ba nene si rupe ritmul, coteste brusc dupa care incepe sa se inalte. Uliul mai sa dea cu nasul de vegetatie. In timp ce Tipplera urca de zici ca vrea sa ajunga prima pe Pluto, uliul se redreseaza si cauta o a 3-a posibila victima. Eu injur de toti mortii si ranitii si gesticulez ca aia …. stiti voi care.
Intamplator imi arunc privirea peste strada (unde este o carciuma) si-l vad pe unu’ (nu-l cunosc) ca se uita la mine.
– Du-te ba-n …. ce te uiti asa, n-ai mai vazut nebun manifestandu-se? Uita-te la tv, la emisiuni pe teme politice si lasa-ma-n durerea mea!

Ochii din nou pe cer. Uliul ocheste tipplerii care am senzatia ca taman atunci, coincidenta, erau in coborare spre casa. Cand l-au vazut aia, i-au facut mucii cravata. S-au ridicat nenicule de mai aveu putin si-i salutau p-aia din Tarom (ca tot stau relativ aproape de Otopeni).

In aceste conditii, dupa ce-mi intinde nervii la maxim, uliul isi baga picioarele si pleaca. Du-te si mai vino cand te-oi chema eu! Bun, daca tot am un moment de respiro, zic sa fac iute recensamantul. Voltatul cu atacul de cord nu mai era pe pamant. Ma gandeam ca, te pomenesti, l-o fi luat pisica. Asta ar fi fost culmea. A scapat de uliu si a murit ca idiotul. Nu stiu cand, insa s-a ridicat si era in cotet, intr-o boxa, tot cu coada in cap, probabil de rusine.
O ciunga de Ploiesti era intr-o lada a sotiei. Un blondinet statea ca o potarniche pe ogorul vecinului. Un negru codalb a venit nu stiu de unde da’ important este ca a venit. Un cafeniu codalb s-a ridicat de langa un solar al altui vecin. Horsemanii au aparut in zare si apoi ghiulele pe cotet. Tot cautand cu privirea, vad un caine al vecinului ca pandeste ceva in curte. Zic sigur e’ un porumbel al meu, dar care?

Face cainele un salt si zbarrr, porumbelul scapa si zboara. Era un mascul de Felegyhaza care a plecat de nebun in zare, naucit de evenimente. Dupa vreo juma’ de ora s-a intors in zona dar nu mai gasea cotetul. L-am fluierat (cu semnalul pt. chemat la mancare) si numai ce-l vad cum coboara si intra direct in cotet pe odihnitoarea lui. N-a fost chip sa mai iasa afara. Probabil a zis ca se pisa pe ea de libertate, viata are prioritate. Ma rog, unul cate unul s-au adunat toti, exceptand tipplerii. Eu afara, cu geaca stransa bine (deja se cam simtea frigul, totusi nu este iulie) si ochii pe cer. Ora 16.00, tipplerii apar in raza vizuala.
Unul cate unul incep sa coboare si sa intre. Raman sus doar 2 care refuza sa revina pe cotet stagnand la o altitudine la care ii vad bine. Ora 17.00, dintre cei 2 porumbei ramasi sus, un mascul revine pe cotet. Deja lumina este difuza. Ii deschid trapa (o inchisesem intre timp) si il chem. Intra cuminte. Ma uit pe cer si ultima pasare este tot sus. Acea femeluta, puiandra care scapase de uliu mai devreme.

Ora 18.00, ma resemnez ca va ramane sus peste noapte si sper ca maine sa o gasesc pe cotet, dis de dimineata, asa cum am mai facut cu tatal si mama ei in trecut. Am incredere in genele pe care le-a mostenit.

Sambata, a 3-a zi. Ma trezesc si fug la geam. O ceata sa o tai cu cutitul. Evident, porumbita mea nicaieri. Sunt mahnit dar …. ce pot face. Ora 10.00. Ceata s-a ridicat, ma uit pe cer, de jur imprejur. Nimic! Trece putin si vad uliul ridicandu-se din gradina unui alt vecin. Mama lui de ….! Ma gandesc ca asta a fost, porumbita mea a fost prinsa si mancata fiind obosita de zborul nocturn. Ora 14.30, tot suparat dau drumul porumbeilor. Ziua frumoasa. Nici pomeneala de zbor jucaus, toata lumea este calculata in decizii, au ales santinele, toti sunt cu ochii pe cer in toate cele 4 zari. Primii care decoleaza, Horsemanii in zborul lor de recunoastere, tot cu aplauze dar cu mult mai multa precautie. Codalbul a terminat cu circariile pe cer, sta cuminte si priveste. Despre restul nici nu mai vorbesc. Voltatul cazut in cap nu iese decat pe trapa ca un copil care incearca apa marii cu degetul. Felegyhaza ala care era sa fie halit de caine nu paraseste odihnitoarea. N-a iesit sub nici o forma.

Trece vreo juma’ de ora, spiritele se mai calmeaza si echipa de Tippleri isi ia inima in dinti (ma rog, in cioc) si decoleaza. Fara glume multe in program, prind altitudine si dusi sunt. Puncte pe cer. Eu, din nou cu gatul in piuneze, dupa ei. Ora 15.30, 3-4 cercuri stranse si, pe cotet, aterizeaza puiandra de Tippler ramasa sus in ziua precedenta. Este vizibil obosita dar vie si nevatamata. Imi vine sa o pup, manca-o-ar tata pe ea de Xena mica ce este! Isi aranjeaza cativa fulgi, isi face putin toaleta si apoi in cotet, apa, mancare si somn neica.
Ora 16.30, unul cate unul incep sa coboare si ceilalti tippleri. Ora 17.00, inchid trapa. Formatia este completa. Aventura de 3 zile a luat sfarsit.

Am stat cu inima cat un purice si la final nu am putut spune decat: mai da-te-n mortii ma-tii bai ‘nea ulica!

In incheiere, va rog sa ma scuzati ca v-am retinut atat cu povesti d-astea fara voiajori (asta in cazul in care s-o fi gasit cineva sa aiba rabdare sa citeasca tot) insa, iarna fiind, si asa nu sunt prea multe de facut pe afara asa ca, mai o poveste, mai un ziar, sa treaca timpul.
Aaa, sa nu uit: in cocktail-ul meu sunt si 2 masculi de voiajor insa p-astia niciodata nu ii alearga uliul. Cum il vad, se duc fratica ….

Cosmin