11-07-2006 • ArticoleDiverse • 20,160 vizualizari

Toti columbofilii cunosc aceasta “racheta vie” distrugatoare a porumbeilor, care este uliul. Uliul se numeste in Muntenia “erete” si “cobet”. In Moldova, este denumit “coroiul” si “harau”, iar in Transilvania “bodiu”. In Bucuresti este denumit “porumbar” si “gainar”.In zborurile pe care porumbeii le efectueaza (antrenamente sau concursuri) pot fi atacati fulgerator de marii stapani ai cerului. Ei brazdeaza vazduhul permanent in unele regiuni de deal, munte si zone impadurite. Este aproape imposibil de a impiedica pagubele produse de acestia. Ei se infrupta deseori cu fazani, potarnichi, iepuri si in special cu porumbeii nostri.

Pentru a va edifica de staruinta uliului de a prinde porumbelul atacat, va voi relata mai jos un episod din anii tineretii mele.

Locuiam in Pitesti, pe str. Trivale, intr-o casa din imediata apropiere a unei vaste paduri. Era in anul 1945 si abia ma inapoiasem de pe front. Fiind sublocotenent, eram repartizat la Regimentul 4 Dorobanti, care era foarte aproape de casa mea. Cand terminam programul de instructie, primul lucru pe care-l faceam acasa era sa dau drumul la porumbei. Nu apucau sa zboare 5-10 minute, ca observam miscarile stolului in vazduh, care era foarte agitat, ca atunci cand porumbeii simt uliul in apropiere.

Imi aduc aminte si acum, desi s-au scurs peste 57 de ani de la aceasta intamplare, cand un porumbel rosu, ingrozit de urmarirea uliului, a intrat prin geamul bucatariei, pe care l-a spart prin marea viteza ce o avea simtind uliul, deci moartea, la spatele sau. Uliul, probabil lihnit de foame, a intrat si el prin spartura geamului facuta de prada sa, urmarind porumbelul si netinand seama de geam care apoi, prin intrarea lui, s-a facut tandari.

Desigur ca l-am prins imediat viu, caci si eu eram instalat la postul meu de observare de unde am putut interveni imediat salvand porumbelul. Nu-i pot uita nici azi ciocul si ghearele incovoiate ca secera, precum si privirea patrunzatoare si cruda.

Socotesc ca fiecare columbofil trebuie sa cunoasca mai bine dusmanii din aer ai porumbeilor, pentru care motiv ii voi descrie cu lux de amanunte.

uliu2.jpg

Uliul porumbar (Accipiter Gentilis) este o pasare de marimea unui ratoi (cca. 60 de cm). Largimea aripilor intinse atinge aproape un metru. Lungimea de la varful cozii la cioc este de aproximativ 65 cm. Femela este simtitor mai mare decat masculul, caracteristica la toate rapitoarele. Exemplarele adulte au pe spate o culoare cenusie, ca ardezia, sura cafenie, neagra. Pe abdomen sunt albe, fiecare pana avand verigi transversale cafenii-negre, care se impreuneaza in benzi ondulate de-a curmezisul pieptului si abdomenului. Aripile sale scurte si rare, adevarate vasle, il fac abil in desisurile padurii, iar coada lunga si lata ii este o carma tot atat de buna, putandu-i inlesni cotituri maiestrite in urmarirea victimei.

uliu.jpg

Ghearele sale lungi si taioase, adevarate pumnale, prind sigur prada si ucid repede. La toate acestea se adauga privirea deosebit de agera, apoi marea indrazneala si atacul premeditat de care este in stare uliul porumbar. Rar ii scapa pasarea atacata, cateodata chiar porumbeii cei mai iuti si vicleni, atat in zbor cat si surprinsi pe pamant sau pe casa ii cad prada. Acolo unde uliul a reusit sa faca o prada, revine zi de zi, chiar la aceeasi ora, cu o precizie care ne uimeste si nu abandoneaza locul raspectiv decat atunci cand nu mai are ce rapi. Zilnic se prezinta in acelasi loc, si pe aceeasi carare a aerului.

Silueta uliului porumbar in zbor, arata ca in figura alaturata, adica cu aripile lui late si scurte si cu o coada subtire si lunga. Cand trece in zbor intins, bate repede din aripi plutind scurt intre seriile de batai de aripa. Rar zboara la inaltime mare, de obicei ramane aproape de varful copacilor, sau trece jos, ras cu pamantul. Atacurile lui sunt intotdeauna napraznice si incearca sa-si surprinda victima furisandu-se in apropierea ei. Porumbeii devin nelinistiti cand il simt si ei de departe. El vine insa ascuns, ca sageata, coteste pe dupa copaci, cladiri, aproape de pamant, apare deodata, loveste, prinde si apoi pleaca. De multe ori goneste pe sus stolul de porumbei, inhatandu-si victima asupra careia se arunca fulgerator, cu vajairi de aripi, pe care le auzim de departe. Il tradeaza ciorile si randunelele, care se iau dupa el cu mare alai.

silueta.jpg

Uliul porumbar cloceste in paduri, asezandu-si cetatea mai mult pe la mijlocul copacilor, aproape de trunchiul acestora. Revine la cuib an de an, totdeauna primenindu-l cu crengi noi, verzi, de unde putem recunoaste usor cuiburile ocupate. Uliul cand se aseaza pe un copac, nu alege niciodata crengile din varf ci se ascunde pe o creanga groasa de pe la mijlocul arborelui, aproape de trunchi. De aici se avanta apoi neobservat cand zareste vreo prada, sau pleaca hoteste in incursiunile lui vanatoresti dupa porumbeii nostri.

Soimul calator (Falco Peregrinus): Acesta este stapanul vazduhului caci are simturile deosebit de fine. Zborul sau este uimitor de rapid, cu miscari surprinzatoare, neasteptate. Ochiul pasarii distinge prada de la peste 10 Km. El are un simt de orientare superior porumbeilor nostri, fapt care face din aceasta pasare unul dintre cei mai temuti dusmani. Prada sa este totdeauna vie. Soimul este in tara noastra aproape tot anul, iar cand pamantul se acopera cu un strat gros de zapada si cand gerurile napraznice fac ca prada sa devina rara, el migreaza spre sud, spre tari cu temperatura mai calda.

soim.jpg

La noi in Romania, ataca porumbeii primavara, toamna si cand iernile sunt blande. El se instaleaza in localitatile cu cladiri inalte, biserici de obicei. De pe aceste locuri inalte intreprinde atacurile sale asupra porumbeilor. Sistemul folosit este ingenios. Soimul nu prinde porumbeii din curtile columbofililor. II trebuie spatiu deschis pentru atac. El simuleaza initial un atac catre porumbei, care speriati de moarte se ridica rapid in slava cerului si se strang in stol.

De acolo de sus, soimul isi alege usor victima, si sparge stolul repezindu-se vertiginos catre un porumbel. Ciocnirea este puternica, iar prada ametita este omorata in zbor cu o lovitura de cioc in ceafa.

Mii de porumbei cad prada acestui rapitor foarte periculos. De aceea cateodata de la concursuri sau antrenamente sosesc porumbei insangerati de ghearele rapitoarelor sau nu se mai intorc.

Particularitatea soimului este ca nu-si poate desclesta ghearele infipte in corpul victimei, atunci cand vrea. Aceasta stare asazisa cataleptica nu dureaza mult. Natura a inzestrat soimul cu un mecansim care trebuie sa ii asigure prada in momentul cand tinand victima in gheare, se lasa pe pamant si ar putea sa o scape. Pasarea aceasta este deosebit de iute si rar vanatorii o pot vana sau prinde in capcane, deoarece ea vaneaza in exclusivitate in vazduh unde ii cad prada chiar si cei mai valorosi si iuti dintre porumbei.

Permanent am vazut in atacurile acestor “suverani” ai aerului ceva magic, la care ramaneam neputincios, la repeziciunea cu care ataca porumbeii si parca era un facut, caci soimul imi rapea pe favoritul inimii mele, pe care apoi mult timp il si visam noaptea.

Acest soim calator cuibareste de cele mai multe ori pe stanci si arbori inalti. In trecut se folosea la vanatoare.

Autor: Col. (r) Georgica Popescu