La ora 16 (17 pe vechi) am scos la zbor stolul… stiu ca acum nu se mai “antreneaza” nimeni, dar nu rezist, porumbeii zboara superb cand nu mai au cuiburi si se lasa frigul. Stol compact, intoarceri bruste, zbor vijelios in zig-zag kilometri buni, totul in asteptarea “antrenorului” Accipiter Gentilis. Facusera aproximativ o ora de zbor si deja 3-4 batrani mai lenesi se aruncasera pe sputnik si s-au ascuns in boxe.

Cu cat se intuneca mai tare, cu atat zburau mai alert (m-a pacalit schimbarea orei si i-am scos mai tarziu decat de obicei). Faceau curbe tot mai economicoase incercand sa ajunga la voliera dintr-o pozitie in care sa nu-i ia prin surprindere jupanu’ uliu.

La un moment dat se pregateau mai hotarati sa se lase si veneau spre cusca in picaj. Brusc s-au intors la 180 de grade si au pornit in directia opusa fulgerator… totul s-a intamplat in fractiuni de secunda, nu am sa inteleg niciodata cum aproape 40 de porumbei schimba directia de zbor cu 180 de grade simultan, dar stiu ca-i un spectacol de zile mari! Cred ca aveau suta la ora…le sfaraiau aripile. M-am intors spre padurea de pe deal si am ridicat privirea, stiind deja ce o sa vad. Era o frumusete de femela babana de uliu porumbar, care incepuse un sprint hotarat in picaj dupa stolul meu. A disparut odata cu stolul in departare, pe directia unui palc de copaci suficient cat sa ma oftic ca nu pot sa vad continuarea. Pana m-am catarat pe balustrada de era sa-mi rup si gatu’ sperand sa mai surprind macar finalul, am vazut ulioaica zburand inapoi spre padure ofticata. Stolul l-am vazut dupa cateva minute la linia orizontului, in puncte facand zig-zaguri energice, licarind pe cerul rosu al apusului, si disparand cand treceau prin dreptul norilor negri.

Abia se mai vedea afara…stolul trecea si pe deasupra padurii, parca sa-i faca in necaz ulioaicei, si apoi presa inapoi spre casa, dar le era frica sa coboare, anticipand un nou atac. La un moment dat, 2 masculi batrani s-au desprins de stol si s-au aruncat ca ghiulelele spre sputnik si dupa ce au aterizat, in 3 secunde erau inauntru. Restul, au inceput sa zboare din ce in ce mai jos, cu niste intoarceri nebunesti, ocazie cu care cate 2-3 ramaneau mai de caruta…probabil primii candidati pe care i-ar pisca selectia naturala.

Cand au ajuns suficient de jos, s-au mai aruncat spre sputnik cateva femele batrane si apoi fiind incurajati, tot stolul a atacat sputnikul… 40 de porumbei incercand sa se lase in viteza pe 1 metru de sputnik nu-i tocmai simplu, drept urmare au sarit fulgi cand au bubuit in intrare. Unii au nimerit pe plasa laterala a volierei, altii pe terasa langa mine si doar cativa mai inconstienti pe acoperis. In orice secunda putea sa reapara uliul, asa ca au inceput sa intre gramada unul peste altul pe deasupra si pe dedesuptul sputnikului.

Era deja semiintuneric, le-am pus cina si au inceput sa manance ca niste armasari, dupa care s-au umflat de apa si s-au dus la boxele lor pentru o bine-meritata odihna. Au adus si 3 pui straini din care 2 au reusit sa plece in timp util, iar unul a intrat cu ai mei fiind prea ingrozit…maine am sa-l expediez cu bilet.

Tin sa mentionez ca in toata aceasta aventura a fost si un pui tardiv iesit la zbor de nici 2 saptamani…nascut din greseala (oua ascunse) din mama+fiu. Tine curbele si viteza stolului perfect, e perfect sanatos si ii bate pe toti maturii care vin pe sacul lui de boabe de afara unde a dat o gaura sa se autoserveasca. Are o vitalitate si un tupeu incredibil…asta apropo de consangvinizare si efectele ei asupra vitalitatii…

Printre ultimii care au intrat s-a aflat si un porumbel de matca pe care l-am cumparat anul trecut si care cand am eliberat matca dorind sa ma las de porumbei s-a invatat totusi la mine. Statea chiar pe acoperis, arcuit frumos cu pieptul in fata si aripile usor desfacute, motorul turat si cu toate simturile ascutite gata sa explodeze din nou in zbor. Cred ca daca ar avea de ales intre a sta din nou inchis la matca in comfort si a zbura nebuneste dar riscant, ar alege a doua varianta.

Nu doresc comentarii de genul “moarte uliilor”, etc etc… defapt nici nu stiu de ce am postat acest articol. In principiu este pentru foarte putini dintre amicii mei, se stiu ei, care gusta acest gen de zboruri si “aventura” si care-s pasionati de natura asa cum este ea lasata. Mie mi-a adus aminte de copilarie cand inghetam cocotat pe magazie si alaturi de vecinul meu Dl. Florescu (Dzeu. sa-l ierte) de la care m-am molipsit de columbofilie, urmaream stolurile inaltate punct deasupra uliilor (care pe atunci nu erau prinsi cu zecile la capcane). De cele mai multe ori, stolurile ajungeau in formula completa acasa, oferind o mare satisfactie… pentru mine, lupta cu natura este poate mai frumoasa si mai “curata” decat lupta in campionate pentru cupe… iar cand este vorba de propriul stol, nici nu se compara cu Animal Planet.