Domn’e, ca sa fii ceva, orice, e’ o arta.
Uite, spre exemplu, a fi pictor, este, evident, o arta.
La fel, a fi idiot este … tot o “arta”.
Ca sa incep cu inceputul, desi pe ici pe colo am mai scris eu cate ceva, in urma cu o vreme, cautand niste porumbei pe care sa-i folosesc pe post de doici pt. inmultirea Castaniilor de Craiova, fara sa ma intereseze performantele lor sau alte trasaturi, ci doar sa isi creasca bine puii, am dat un anunt pe sunphoto.
Iaca asa am fost contactat de un crescator care mi-a ofer gratuit un lot de porumbei, majoritatea Tippleri si vreo cativa Ciungi de Ploiesti. Am mers dupa ei la Constanta, am cunoscut omul respectiv – o persoana deosebita, si in felul acesta m-am ales cu porumbei din rasele de zbor. Nu cunoasteam detalii despre aceste rase, aveam cunostinte vagi si nici nu ma interesau aceste aspecte ci doar doream sa ii vad hranind de zor puii de Castaniu si Negru Trenat de Bucuresti. Cat au fost inchisi erau ca niste gutani de pe strada in ochii unui neavizat, ca mine de altfel.
Minunea s-a produs in momentul in care trapa s-a deschis iar si iar. Amorteala din aripi (datorata faptului ca ii tinusem inchisi cam mult) a zburat odata cu ei incet incet insa a inceput sa apara amorteala gatului meu stand cu ochii pe cer. Am si pierdut o parte dintre ei, unii luand drumul spre casa lor de la mare, altii cazand prada rapitoarelor dar, intre cei ramasi, vreo 6 au inceput sa se evidentieze intr-un mod care m-a fascinat din ce in ce mai mult si mai surprinzator pt. mine. Aceasta echipa m-a facut sa ma indrogostesc de porumbelul Tippler in special, si porumbelul de zbor in general vorbind. Si nu ma refer aici la porumbelul de zbor maraton (nu intru in detalii pt. ca nu imi permit cunostintele si experienta) ci de porumbelul de zbor de altitudine si durata.
Secventa se repeta iar si iar: trapa se deschide, porumbeii ies, cercuri stranse in jurul crescatoriei, altitudine din ce in ce mai mare, puncte si apoi disparitie, ore bune acolo sus – undeva, dupa care usor usor in aceleasi cercuri pierderea altitudinii si, intr-un final, coborarea pe crescatorie si intrarea direct la boxa (dupa fluierul de chemare). Disciplina militareasca, dorinta de zbor, curaj etc., virtuti pe care nu ai cum sa nu le respecti.
Trebuie sa subliniez ca toata aceasta secventa se repeta fara ca eu sa particip in nici un fel. Niciodata nu am dat dupa porumbei, nu i-am zburatacit, nu le-am dat hrana speciala ci doar amestecul pe care il dau tuturor porumbeilor mei (un amestec facut de mine din 10-15 seminte in functie de cum gasesc), nu i-am dresat in vr-un fel cu exceptia invatatului ca fluierul inseamna hrana (fiecare hranire se face cu “melodie”), nu am facut deci nimic din ce ar face un crescator adevarat si experimentat de porumbei din rasele de zbor. Nici nu mai poate fi vorba de invatat cu voltat alb pt. aterizare si alte artificii d-astea care in cazul meu mi se pareau inutile. Cum sa vada Tipplerii mei voltatul alb cand ei se converseaza cu pasagerii TAROM?
Din acea echipa mica despre care vorbeam anterior, 3 pasari – 2 masculi si o femela, m-au “terminat” efectiv. 3 pasari cu o usoara alta conformatie a aripilor, cu o silueta mai suie, mai ciocosi si mai fini in general. Calmi in voliera, foarte devotati boxei si perechii. Niciodata nu i-am vazut flirtand cu pasari straine, intotdeauna printre primii la masa si multe alte astfel de detalii.
Zboruri de ore si ore. Initial am trecut de pragul de 4 ore, apoi 6, apoi 8. Au urmat zborurile cu aterizare nocturna cand nu mai vedeam porumbelul decat la momentul “impactului” cu acoperisul. Ce emotii poti avea cand il stii acolo sus si il chemi cu fluierul sperand sa revina pt. a-si petrece noaptea in cotet in siguranta. Apoi a urmat primul zbor de noapte. Porumbelul ramas sus, o noapte cu vise extrem de incalcite si framantari. Oare mai vine? Oare l-am pierdut? De ce i-am eliberat mai tarziu? ….
Cand te trezesti la 5.30 dimineata si il vezi cum coboara pe cotet, obosit ce-i drept, iti vine sa-l prinzi si sa-l pupi, “manca”-l-ar tata pe el de sportiv. Inainte sa am acesti porumbei, daca citeam un articol despre ei sau imi povestea cineva nu as fi inteles sentimentele traite si, cum nu am zburat niciodata voiajori, am inceput sa inteleg mult mai bine trairile voiajoristilor, mai ales ale celor care zboara fond si maraton.
Celor 3 nu le-am pus nume, le ziceam “inelul cenusiu” si “perechea” (respectiv masculul sau femela din “pereche”). Imi erau dragi toti, fara discutie, dar pe astia 3 ii iubeam pur si simplu. In discutiile cu crescatorul lor mereu ma “laudam” cu zborurile realizate de ei. Am pastrat evident legatura cu crescatorul de la care i-am primit si sper ca aceasta sa dureze mult si bine. Chiar am primit sfaturi si informatii pretioase de la omul in speta.
Cel mai bun sfat pe care mi l-a dat insa nu l-am luat in seama. Avand experienta si stiind bine cu se mananca acesti porumbei mi-a spus sa bag la matca cele mai bune pasari, primii candidati fiind evident acestia 3. Nu am luat in seama sfatul nu pt. ca m-as fi dat eu vr-un expert sau pt. ca as fi desconsiderat sfatul respectiv. Nu, nici pomeneala!
Nu l-am luat in seama pt. simplul motiv ca imi placea mult prea mult sa vad aceste 3 pasari acolo sus. Dupa ce coborau ceilalti ei mai ramaneau in vazduh inca cel putin o ora si abia apoi declansau procedurile de aterizare ca sa glumesc putin. Stateam de atatea ori in mijlocul curtii, ditamai omul, cu mainile in solduri si ochii pe cer, cautandu-i acolo sus si sperand sa identific niste puncte negre. Cu mare greutate ii zaream pe “campionii” mei. Am scris cu ghilimele ca sa nu ofensam cumva adevaratii campioni din Romania la rasa Tippler “linia” de altitudine si durata. Am de la ei o fiica, o femeluta mica si uscativa care a scapat la propriu din infern (nu detaliez pt. ca nu-i cazul) si mosteneste nu doar fizicul mamei ei ci si vointa tatalui. Imi pun mari sperante in urmasii acestei femele.
Si trece vremea si trece, si creste pasiunea si creste, si vine ziua de 19.06.2016, ora 16.15. Deschid trapa cu inima cam indoita pt. ca era deja tarziu si nici vremea nu se anunta a fi una favorabila la sfarsitul zilei. Ma gandesc totusi ca “Inel cenusiu” are pui iar “perechea” se pregateste de ouat deci nu ar trebui sa am probleme. Porumbeii ies care incotro. Cum spuneam si in alt articol, la mine intr-unul dintre cotete este cocktail. Asa se face ca masculii Gusati Horseman au iesit si au inceput raidurile lor aeriene de cucerire, voltatii au luat-o ca gastele prin curte la pascut, ….. iar Tipplerii au inceput ascensiunea. Intre ei, echipa de 3 s-a detasat ca in turul Frantei la ciclism si dusa a fost.
Dupa o vreme starea meteo s-a schimbat, au aparut niste nori josi si cenusii, s-a itit si un vant de nicaieri iar eu am inceput sa ma ingrijorez. In mod normal nu as fi facut-o insa in ziua respectiva ora era cam tarzie. Ochii pe cer si gatul in piuneze. Simtind probabil ca ceva nu este in regula (prin zonele invecinate a fost furtuna mare, am vorbit cu prieteni de pe acolo), Tipplerii au inceput sa revina la cotet. Pana si focosii Horseman, deranjati de vant, au luat o mica pauza (ce-i drept fiind ocupati si cu indatoririle parintesti, oua sau pui dupa caz).
Doar ei 3, campionii mei la zbor, nu apareau nicaieri. Norii ma inpiedicau sa-i caut cu privirea iar vantul acela imi aducea din ce in ce mai multe griji. La ora 21.00 am inchis trapa asa cum o fac mereu chiar daca mai sunt sus dintre porumbei. Ei stiu ca, la coborare, daca trapa este inchisa, eu sunt langa cotet si le-o voi deschide imediat asa ca stau linistiti pe acoperis pana se intampla lucrul acesta. Nu am sputnik si de aceea aleg sa inchid trapa. De pe geamul de la bucatarie vad cotetul deci ii pot urmari si din casa.
Chiar daca era ora 21.00 am ramas afara in ciuda discutiilor cu sotia care nu dorea altceva decat sa merg la masa, ora fiind tarzie. La ora 22.00 am intrat in casa. Am vorbit putin si am gandit mult. O doua zi dimineata la ora 6.00 eram cu ochii pe geam. Nimic. “Inel cenusiu” si “perechea” nu erau nicaieri. Toata ziua – 20.06 i-am cautat cu ochii pe cerul curat ca lacrima. Nici un semn. 21.06.2016 ora 6.30, alta dimineata, alte sperante. Din pacate nimic!
Am refuzat sa cred ca i-am pierdut pe cei 3 porumbei care mi-au oferit atatea satisfactii ca si zburatori. 21.06.2016, ora 19.30, un punct negru pe cer ma face sa tresar. Punctul negru devine cenusiu in goana lui nebuna spre cotet. Nici-o eschiva, nici un joc in aer, aterizare direct pe cotet si dupa 2 secunde trapa si apoi adapatoarea. Femela din “pereche” revine acasa, franta de oboseala, cu aripile lasate si pieptul ca un cutit. Bea apa pe saturate, se hraneste bine (am pus mancare proaspata astfel incat sa aiba de unde alege semintele care ii plac) dupa care zboara la boxa si trece in lumea viselor. Plin de speranta ma uit pe cer si-i caut si pe ceilalti 2. Ulciorul nu merge de prea multe ori la apa asa ca pe masculi nu ii zaresc nicaieri si asa avea sa ramana situatia pana la momentul la care scriu aceste randuri (29.06.2016).
Acum, stau si cuget si ma intreb:
– cate ore si implicit cati km o fi zburat biata mea femela?
– ce s-o fi intamplat acolo sus, desupra norilor cenusii cu mica mea formatie?
– unde ‘or fi masculii mei sau daca ‘or mai fi in viata?
– de ce nu am ascultat eu sfatul unui om intelept si nu i-am bagat la matca pt. a ma bucura apoi de zborul puilor lor?
– de ce am deschis trapa atat de tarziu in conditiile in care vremea nu era favorabila?
– ce performnate ar fi putut face acesti porumbei in mana unui crescator de Tippleri?
– de ce, de ce, de ce?
Inutil acum! Idiotenia se plateste iar eu am platit cu 2 masculi de Tippler, cei mai buni masculi ai mei la rasa asta. Singurul lucru pozitiv este acela ca am femela acasa, care apropo s-a recuperat foarte bine si repede. De asemenea, voi continua sa sper, desi stiu ca sansele sunt mici, ca masculii vor reveni acasa sau ca, daca nu vor reveni, macar sa nu fi fost vanati de soim si sa aterizeze undeva in siguranta.
Colegii de “suferinta” de prin Corbeanca, Otopeni, Buftea, Crevedia, poate chiar Mogosoaia, daca va aterizeaza pe casa sau pe cotet 1-2 masculi albastri cu infatisare de gutani (unul cu inel cenusiu, celalalt fara, obositi, infometati, nu ii alungati iar daca va intra cumva in cotet (desi Tipplerii mei niciodata nu au aterizat altundeva decat pe cotetul lor, nici macar pe casa mea nu au aterizat vreodata) nu le rupeti capul crezand ca sunt porumbei comunitati. Faceti o poza pasarilor respective si trimiteti-le la e-mail-ul ciobanesc.corb@gmail.com . Poate poate sunt ostenii mei si ii recuperez de pe undeva. In definitiv, speranta moare ultima!
Ce stiu acum sigur este ca, asa cum voi face pt. Gusatii Horseman un cotet cu boxe individuale pt. a incerca sa joc putin “braconaj” cu niste vaduvi (momentan sunt in proces de “creare” a acestor vaduvi), la fel voi face un mic compartiment separat pt. efectivul de Tippleri pe care ii mai am pt. a incerca sa ii zbor mai organizat, doar pe ei, separat de ceilalti porumbei pe care ii detin.
In incheiere spun doar atat, pt. a nu deveni artisti in “arta” idioteniei, ascultati sfaturile acordate dezinteresat de cei care au experienta mai mare decat voi!
In acest album veti vedea poze cu porumbeii care fac obiectul acestui articol:
https://cosminn.sunphoto.ro/Tippleri/pagina3
Cosmin
E clar, trebuie sa iti dau niste voiajori pe post de “doici”. :p :)) Daca te agiti asa la o revenire de la un zbor in jurul casei, cand o sa ai pe drum o echipa de voiajori ai insomnie garantata.
Sper ca nu este prea tarziu sa ti se reintoarca masculii.
Stiu ca nu conteaza….dar ai castigat cu siguranta admiratia noastra.
daca apare in buftea, cu siguranta il vei primi inapoi!
ii vei primi!
Trebuie sa incerci zborurile cu voiajorii. Mai ales sa dai de o catastrofa. Acolo trairi, amaraciune , regrete ca de ce i.am bagat. :)! La anu gata sunt mai atent. Vine si la anu, dar nu te poti abtine, clasamentul nu te lasa. etc. Nu te plictisesti niciodata!
Da, am trecut prin asa ceva, si stiu ce simti. Daca ti sa intors femela sunt sanse sa se intoarca si ceilalti , dar f mici. Un lucru e sigur, porumbita ii buna zburatoare+ ca are memorie buna,deci era cea mai buna dintre cei 3. Pe ea poti sa-ti construiesti viitorul tiplerilor tai, dar ai nevoie acum de un mascul bun si mai ai femela din ei. Porumbeii tai sau pierdut in directia in care a batut vantul in seara respectiva. Eu mi-am gasit porumbeii si la 50 de km ,de casa,dar am avut inele personalizate la porumbei, altfel ii greu sa te gaseasca cineva. Totusi speranta, moare ultima.
Iti doresc mult succes si multa rabdare.
Cosmin, pe viitor pune stickere cu numar de telefon la toti porumbeii. Sunt foarte utile, desi uneori te mai suna si nesimtiti/idioti, per ansamblu merita.
Porumbei.ro:
com 1 – trebuie sa te contrazic putin. Nu-i man zbor in jurul casei. Este zbor in jurul avioanelor. :)
com. 2 – super idee! Unde gasesc astfel de stickere?
Fisher, am prostul obicei de a nu inela porumbeii din nici o rasa pe care o cresc. Se pare insa ca voi nevoit sa le pun inele de crescator cu nume si nr. de tel.
Tocmai avand in vedere directia in care a batut vantul am adus in discutie colegii din Buftea, Mogosoaia etc. Fiind vijelie in apropiere o cam luase din toate partile.
Multumesc de urari!
O sa iti dau un mail. Prefer stickerele pentru ca ii incarca mai putin decat un inel suplimentar fie el si tip varnis subtire.
Da Andrei, stickere, da’ pe ce sa le pună , dacă n-au inele porumbeii?
Corbule cam nasol sa sară în ochi la careva masculii pierduți , pe ca fără inele sunt ca gutanii. Am avut odată o porumbita pierduta și ma sunat cineva și a zis ca în prima faza a crezut ca.i porumbel comun apoi a obs ca are inel și la prins și așa ma sunat. Deci schimbați obiceiul și ineleazai
Cosmin, ti.am zis si eu ca la zburatori se pierd multi porumbei. Eu cred ca stau cu procentajul la pierderi aproximativ ca si colegii nostri cu voiajori. O parte s.au pierdut la nor, altii la rapitoate. Astazi mi.a luat soimul un pui galatean si cel mai rau imi pare ca desi m.am uitat dupa ei, n.am fost atent cateva secunde si am ratat faza atacului. Am vazut doar cum pleca soimul cu el in gheare si penele plutind din cer. Cel mai ok e sa faci cumva sa nu zboare pasarile din matca. Daca nu ii inchizi, macar sa le indisponibilizezi cateva remige, cat sa nu se mai inalte.
AStanciu, daca se pierdea pur si simplu la un zbor de rutina, asta era, imi asumam pierderea.
Ma supara foarte tare ca s-au pierdut din cauza mea dandu-le drumul prea tarziu si pe vreme nepotrivita.
Nu vreu sa te dezamagesc dar sunt putine sanse sa-i mai recuperezi, mai ales dupa atatea zile. Daca aveau inele de crescator cu nr. de telefon si nimereau la un crescator de buna credinta aveai sanse mari sa-i recuperezi, asa e mai greu, mai ales ca au si infatisare de gutan pot fi usor confundati de un neavizat. Pe viitor pune inele la porumbei deoarece asa poti tine usor o evidenta a lor si in caz ca se pierd sti macar pe unde ajung. Daca vrei sa cresti pe viitor si tippler e necesar sa ai cateva pasari bune la matca pentru a asiguta viitorul coloniei in cazul in care mai apar astfel de probleme in lotul de zbor.
Am inteles ideea, dar o pierdere de genul, fie din vina ta sau nu, lasa o gaura in lot la fel de mare, pe care in unele situatii nu ai cu ce sa o mai umpli.
Ca si crescator de porumbei de zbor, atat voiajori, cat si zburatori de altitudine sau jucatori cu joc lung, iti asumi pierderile aferente din momentul in care alegi sa cresti porumbeii respectivi, dar pasarile importante trebuie sa le protejezi mai mult decat pe restul pentru ca pasarile bune se gasesc greu si se fac si mai greu.
Stii ca eu nu sunt adeptul porumbeilor inchisi si la mine totul este la liber, inclusiv castanii, dar maturii mei sa zic de matca, sunt lenesi si nu se ridica singuri. Daca as fi fost in situatia ta probabil le.as fi legat 3 pene din aripa cat sa nu se mai inalte.
Chear daca nu cresti porumbeii de zbor in mod serios, pentru concursuri, si sunt doar o distractie bonus, cred ca toti vrem sa avem pasari cat mai performante, sa avem ce vedea si sa ne fie drag sa le dam de mancare.
16.07.2016 – ora 7.30, aterizare pe acoperisul cotetului, Inel Cenusiu s-a intors acasa:
https://cosminn.sunphoto.ro/Tippleri/107207165
Obosit, flamand si insetat, cu o conditie fizica precara, a intrat imediat in cotet la fluieratul meu (intamplarea face sa fi fost prin curte si sa-l vad venind – nu intelegeam ce se intampla deoarece aseara, cand a inchis trapa, am numarat Tipplerii si mi-au iesit la numar).
Asa cum se afla s-a dus direct la boxa lui, a dat o mama de bataie unei perechi de Cafenii Codalbi care-i ocupasera casuta si ii alungasera perechea, si-a reluat nevasta (care intre timp se imperechease cu un alt mascul si bateau la cuib) si abia apoi s-a dus la apa (a umplut gusa) dupa care s-a pus pe halit boabe de ziceau ca este scapat din lagarul de concentrare.
Acum picoteste in cuib si cheama de zor, cu femela calare pe capul lui.
Unde o fi fost, cat o fi zburat, care o fi fost povestea lui timp de o luna, numai D-zeu stie. Cert este un lucru: Inel Cenusiu a revenit acasa.
Nu mai pot decat sa sper in continuare ca si “masculul” (din “pereche”), va urma sa aterizeze acasa.
Speranta moare ultima! :) ;)
Misto sentimentul, nu? Asa se intorc mereu voiajorii, unii dupa zile, altii dupa saptamani, luni, ani…
Probabil a stat pe camp, a baut de la balti si rau, etc. Asa cum face o pasare smechera care nu intra in primul cotet intalnit.
Foarte tare, sa ai grija de ei. Mie mi i.a facut praf soimul, astazi am pierdut 3 la un zbor, ieri unul si zilele trecute am pierdut alte doua femele, cele mai bune zburatoare ale mele, am pierdut 6 numai saptamana asta. Astazi, dupa cam o ora de zbor i.am reperat in puncte si deja erau cu unul mai putin, m.am uitat un minut dupa ei si am vazut un atac, dobitocul de porumbel a plecat in picaj cu multe eschive pe mai multe parti, cateva zeci de metri cu soimul dupa el. Fiind la inaltime mare n.am avut cu ce sa il ajut, eram ca la spectacol. N.a avut nicio sansa porumbelul. Dupa atacul pe care l.am vazut eu porumbeii au intrat din nou in disparitie si au coborat dupa vreo 3 ore si pe drum s.a mai pierdut inca unul.
Curios este ca pana acum mi.a decimat lotul de galateni si mi.a luat un singur ciung, ieri, cand am zburat numai ciungi.
Misto, intr-adevar!
El stie unde a stat, cert este ca nu a mai iesit din cotet nici macar pana pe trapa. In schimb a zapacit-o pe femela lui cu bataia la cuib. :)
Dar tipplerii din poze sunt gutzani, vin la mine la geam. Am tratat unul de chlamidioza cu ochi acoperit, a stat la mine din noiembrie pana azi. Azi, 1 aprilie, l-am eliberat. Se simte ca are o constitutie robusta si osatura mai dezvoltata. Este un pic mai mare dar mai slab decat ceilalti porumbei, si mai fin. Si arata fix ca-n poza. Nu are inel, deci e maidanez. Era pacat sa nu se bucure de vremea de afara si de inflorirea si inverzirea copacilor.