Autor: dr. Mircea Bilius

Pe diferite siteuri întâlnesc comentarii aprinse, unele chiar virulente referitoare la transparenţa, corectitudinea lansărilor porumbeilor în concursuri. Se vorbeşte de coordonate pe locurile de lansare, linkuri, gps-uri, dizpozitive montate pe maşini, latitudine, longitudine, rapoarte gps, etc. În urmă cu 40 de ani sâmbătă noaptea, aşezam cuştile pline cu porumbei într-un “faiton”, o căruţă a columbofilului Crăiescu Aurel, trecut de mulţi ani la cele veşnice. De la sediul asociaţiei, o cameră situată în dealul Burdujeniului, cale de 4 km mergeam orbecăind pe întuneric la lumina unui felinar de la căruţă şi a stelelor, strada nu era luminată şi nici asfaltată, noi mărşăluiam până la gara Iţcani.

Aici trăgându-ne răsuflarea îmbarcam cuştile în trenul personal Iţcani – Cluj Napoca la miezul nopţii 00,30 în vagonul de mesagerie. Doi delegaţi aşezaţi pe cuşti însoţeau porumbeii. Dimineaţa ajunşi la Dej sau la Cluj Napoca coborau cuştile din tren şi făceau lansarea păsărilor. Acum recunosc că dacă am fi lecturat în acele vremuri comentariile pe care le scrieţi astăzi în mod cert am fi crezut că ne aflăm în faţa papirusurilor descoperite în grotele de la Marea Moartă, cu o vechime de peste 4000 ani.

În prezent vis-a vis de cazuistica echipamentelor electronice se impune o reconsiderare a porumbelului călător, a unei alte înţelegeri a proceselor care guvernează această entitate neuro-dinamică. În lucrările mele am scris despre existenţa comunicărilor energetice, despre empatia manifestată în simţul gregar din timpul navigaţiei aeriene. Pentru înţelegere mai profundă a proceselor fiziologice ce au loc în organismul porumbeilor pe parcursul fluturărilor de la mari distanţe, în unele materiale ca: Revista de Ştiinţă Medicală Veterinară, cataloagele expoziţiilor sucevene, diferite siteuri am prezentat procesele biochimice care au loc la nivelul ţesutului muscular. Preocuparea ce trebuie s-o avem după revenirea porumbeilor din concursuri trebuie să urmărească dezintoxicarea organismului, recuperarea alimentară şi recuperarea fizică. Actualmente sunt numeroase instituţii ofertante de produse necesare restabilirii echilibrului biologic al zburătorilor.

În scurt timp sper să definitivez o carte despre Istoricul Columbofiliei din Ţara de Sus şi Performerii ei. În filele cărţii public observaţiile, experienţele mele, reuşitele şi nereuşitele din activitatea Asociaţiei Suceava pe care am păstorit-o un sfert de veac. Un capitol separat l-am dedicat membrilor columbofili care s-au perindat în asociaţie, de la origine şi până în prezent într-o perioadă de peste jumătate de secol.

Acum privirile mele se plimbă peste fotografiile păstrate cu sfinţenie din acele vremuri. Îl revăd pe profesorul otogenar, Păduraru Teofil cu o statură de numai 1,60 metri, dar întreaga sa fiinţă respira suflet şi binecuvântare pentru porumbei, pe dr Oniga Leon, amîndoi din Vatra Dornei. Privesc imaginile colubofililor de la Piatra Neamţ, Iaşi, Botoşani, sosiţi la adunările noastre generale pentru stabilirea programului de zboruri. Imaginile îmbracă acum istoria unor amintiri care mă emoţionează. De mulţi ani ei au plecat în Esenţa Celestă de Lumină, la Bunul Dumnezeu.

Adunările generale le ţineam în sala UJCC, muzeul de Ştiinţe Naturale, în spaţiile Planetariului, unde timp de mulţi ani am organizat expoziţii şi festivităţi de premiere.
În primăvara anului trecut am primit solicitarea pentru a mă implica în scrierea unei istorii a columbofiliei din România. Întradevăr împătimiţii sportului columbofil îşi merită cunoaşterea predecesorilor, istoria meleagurilor româneşti încărcată de pasiunile unor iubitori de porumbei. Pentru reuşita acţiunii consider că este necesară implicarea fiecărei asociaţii pentru că în mod cert îşi are istoria sa. Cel mai bine o cunosc iubitorii porumbeilor de pe meleagurile respective. Nu este nevoie să scrieţi romane, este suficientă creionarea unei simple broşuri cu prezentarea iubitorilor din acele ţinuturi. Consider că după publicarea materialelor, la nivelul FCPR-ului se poate constitui o echipă care apoi să redacteze o lucrare amplă, documentată a istoriei columbofiliei din România.

Anii trec, tăvălugul senectuţii vârstei se aşterne implacabil pe chipurile noastre. Nu cred că există o mângâiere mai mare pentru bunic decât prezenţa nepoţilor pe genunchii săi. Peste ani şi ani bunicul va scoate din bibliotecă o carte cu file îngălbenite şi va spune: dragii moşului adevăratele mele lacrimi senine de soare, priviţi la chipul tinereţii mele, uitaţi-vă la imaginile porumbeilor pe care i-am îndrăgit şi care mi-au răscolit bătăile inimii cu performanţele lor realizate în concursuri. Viaţa noastră dedicată unei mari iubiri merită o asemenea răsplată. La Suceava în scurt timp deschid pârtia paginilor de istorie. Urmaţi-mi exemplul…