gaste-vVazand zilele trecute un stol de gaste salbatice trecand la mare inaltime peste curtea mea, formand un V caracteristic pe cer, mi-am adus aminte de un articol mai vechi pe care am vrut sa-l sintetizez pentru site. In fiecare an, in perioada asta gastele salbatice pornesc in marea migratie, comportament scris in genetica lor din vremuri ancestrale. Zile intregi vor trece peste cotetul meu de porumbei de la poalele Carpatilor zeci de stoluri de gaste si le voi auzi sau le voi vedea pe cer, la o inaltime incredibila, mici puncte care definesc un stol in forma de V. Ieri seara era luna plina si fiind inca afara am auzit in linistea noptii strigatele gastelor in inaltul cerului, la fel ca ziua… numai ele stiu de unde vin, unde se vor duce si cum zboara acolo sus in bezna noptii. Fascinant.

Si acum sa revin la articolul pe care-l citisem. Luam ca prim exemplu pestele “tzipar”. Isi face icrele intr-un rau din Hertfordshire. Puietul eclozeaza si sta in rau pana cand ajunge la marimea si forta necesara pentru a porni in migratie. Apoi pornesc in jos pe rau spre Tamisa dupa care ies in Canalul Englez. Urmaresc coasta spre Kent dupa care ies in Atlantic. Aici inoata impotriva curentului din Golf catre marea Sargasso. In calatoria lor li se alatura milioane de alti tipari. Ajunsi la destinatie, se hranesc un intreg sezon pana devin adulti si apoi fac cale intoarsa prin Atlantic, de-a lungul Coastei Engleze spre Tamisa. Urca pe Tamisa pana ajung in raul unde s-au nascut si ciclul se reia. Acum o intrebare. Cum naiba stiu tinerii tipari unde este marea Sargasso? E la 3000 de mile departare. Abia s-au nascut. Cu siguranta nu au mai fost acolo. Si dupa ce au crescut, cum tin minte drumul inapoi spre raul unde s-au nascut?

Alt exemplu: cucul, o pasare oportunista. Isi gaseste pereche in Hampshire, se imperecheza, masculul dispare. Femela cauta un cuib ale altei specii, cu oua proaspete. Depunde pe furis un ou. Pasarea adoptiva cloceste, puii eclozeaza, iar unul din ei creste intr-un ritm alert. Este puiul de cuc. Acesta arunca din cuib ceilalti pui sau oua si primeste toata mancarea de unul singur. Pleaca din cuib cand poate zbura si traieste o vreme in zona. Apoi pleaca spre Africa de Nord unde se intalneste cu multi alti cuci. Sta acolo pana in urmatorul sezon de reproductie, dupa care revine in Hampshire. Cum stie tanarul cuc unde este Africa de Nord? E la 2500 de mile departare.

Alt exemplu: fluturele Monarh. Isi incepe viata in Nordul Statelor Unite. Apoi in August pleaca spre Sud. Tocmai pana in Mexic. La 2000 de mile! Ii ia acestui mic fluture 2 luni sa ajunga colo. Depune oua si porneste inapoi spre Nord. Asta nu e tot. Tineretul eclozeaza si porneste spre Nord de unde au venit parintii lor. Cum stiu parintii unde e Mexic? Si cum stiu puii de unde au venit parintii lor?

Am ajuns si la porumbei. Ai fost in Olanda, ai dat o multime de bani pe niste pasari grozave de maraton de la un crescator foarte bun. El lucreaza cu acea familie de porumbei de ani de zile. Nu pierde niciun pui. Aduci matca acasa, scoti pui din ei. Multi din ei se pierd de acasa sau la zboruri.

Ai o linie veche proprie, cu care zbori de ani de zile. Porumbeii nu prea se pierd, vin de la 1000 Km, nu renunta niciodata, stiu unde le e casa. Aduci niste belgieni noi. Arata trasnet. Nu faci nimic cu ei. Este nevoie de ani sa faci din ei porumbei pe care te poti baza, la fel ca linia veche, si probabil va trebui sa-i incrucisezi cu acestia. De ce se intampla aceste lucruri? S-ar putea sa fie vorba de Imprintingul Genetic. Ce este Imprintingul Genetic? Este abilitatea innascuta de a naviga spre o anumita locatie, precum in exemplele prezentate mai sus. Aceasta abilitate este transmisa din generatie in generatie. Comportamentul instinctiv este foarte diferit de comportamentul invatat. Poti “invata” porumbeii sa se intoarca acasa prin antrenament, dar abilitatea nu va fi la fel de puternica precum cea innascuta, fixata genetic.

Aducand porumbei care au navigat de generatii pe alte rute, alte forme de relief, temperaturi, fenomene meteo, antrenamentele si invatarea sunt necesare si pierderile sunt mari. Acestea se datoreaza nerabdarii, porumbeii neavand suficient timp sa-si fixeze genetic locatia crescatoriei in raport cu soarele, relieful si campurile geomagnetice din zona.

Nu de putine ori auzim de porumbei care “nu merg” dar dupa ce au fost indepartati, s-a constatat ca generatia 2 sau 3 se comporta tot mai bine. La fel de bine merg lucrurile daca ruta de zbor se mentine mai multi ani.

porumbei.ro