Vazand zilele trecute un stol de gaste salbatice trecand la mare inaltime peste curtea mea, formand un V caracteristic pe cer, mi-am adus aminte de un articol mai vechi pe care am vrut sa-l sintetizez pentru site. In fiecare an, in perioada asta gastele salbatice pornesc in marea migratie, comportament scris in genetica lor din vremuri ancestrale. Zile intregi vor trece peste cotetul meu de porumbei de la poalele Carpatilor zeci de stoluri de gaste si le voi auzi sau le voi vedea pe cer, la o inaltime incredibila, mici puncte care definesc un stol in forma de V. Ieri seara era luna plina si fiind inca afara am auzit in linistea noptii strigatele gastelor in inaltul cerului, la fel ca ziua… numai ele stiu de unde vin, unde se vor duce si cum zboara acolo sus in bezna noptii. Fascinant.
Si acum sa revin la articolul pe care-l citisem. Luam ca prim exemplu pestele “tzipar”. Isi face icrele intr-un rau din Hertfordshire. Puietul eclozeaza si sta in rau pana cand ajunge la marimea si forta necesara pentru a porni in migratie. Apoi pornesc in jos pe rau spre Tamisa dupa care ies in Canalul Englez. Urmaresc coasta spre Kent dupa care ies in Atlantic. Aici inoata impotriva curentului din Golf catre marea Sargasso. In calatoria lor li se alatura milioane de alti tipari. Ajunsi la destinatie, se hranesc un intreg sezon pana devin adulti si apoi fac cale intoarsa prin Atlantic, de-a lungul Coastei Engleze spre Tamisa. Urca pe Tamisa pana ajung in raul unde s-au nascut si ciclul se reia. Acum o intrebare. Cum naiba stiu tinerii tipari unde este marea Sargasso? E la 3000 de mile departare. Abia s-au nascut. Cu siguranta nu au mai fost acolo. Si dupa ce au crescut, cum tin minte drumul inapoi spre raul unde s-au nascut?
Alt exemplu: cucul, o pasare oportunista. Isi gaseste pereche in Hampshire, se imperecheza, masculul dispare. Femela cauta un cuib ale altei specii, cu oua proaspete. Depunde pe furis un ou. Pasarea adoptiva cloceste, puii eclozeaza, iar unul din ei creste intr-un ritm alert. Este puiul de cuc. Acesta arunca din cuib ceilalti pui sau oua si primeste toata mancarea de unul singur. Pleaca din cuib cand poate zbura si traieste o vreme in zona. Apoi pleaca spre Africa de Nord unde se intalneste cu multi alti cuci. Sta acolo pana in urmatorul sezon de reproductie, dupa care revine in Hampshire. Cum stie tanarul cuc unde este Africa de Nord? E la 2500 de mile departare.
Alt exemplu: fluturele Monarh. Isi incepe viata in Nordul Statelor Unite. Apoi in August pleaca spre Sud. Tocmai pana in Mexic. La 2000 de mile! Ii ia acestui mic fluture 2 luni sa ajunga colo. Depune oua si porneste inapoi spre Nord. Asta nu e tot. Tineretul eclozeaza si porneste spre Nord de unde au venit parintii lor. Cum stiu parintii unde e Mexic? Si cum stiu puii de unde au venit parintii lor?
Am ajuns si la porumbei. Ai fost in Olanda, ai dat o multime de bani pe niste pasari grozave de maraton de la un crescator foarte bun. El lucreaza cu acea familie de porumbei de ani de zile. Nu pierde niciun pui. Aduci matca acasa, scoti pui din ei. Multi din ei se pierd de acasa sau la zboruri.
Ai o linie veche proprie, cu care zbori de ani de zile. Porumbeii nu prea se pierd, vin de la 1000 Km, nu renunta niciodata, stiu unde le e casa. Aduci niste belgieni noi. Arata trasnet. Nu faci nimic cu ei. Este nevoie de ani sa faci din ei porumbei pe care te poti baza, la fel ca linia veche, si probabil va trebui sa-i incrucisezi cu acestia. De ce se intampla aceste lucruri? S-ar putea sa fie vorba de Imprintingul Genetic. Ce este Imprintingul Genetic? Este abilitatea innascuta de a naviga spre o anumita locatie, precum in exemplele prezentate mai sus. Aceasta abilitate este transmisa din generatie in generatie. Comportamentul instinctiv este foarte diferit de comportamentul invatat. Poti “invata” porumbeii sa se intoarca acasa prin antrenament, dar abilitatea nu va fi la fel de puternica precum cea innascuta, fixata genetic.
Aducand porumbei care au navigat de generatii pe alte rute, alte forme de relief, temperaturi, fenomene meteo, antrenamentele si invatarea sunt necesare si pierderile sunt mari. Acestea se datoreaza nerabdarii, porumbeii neavand suficient timp sa-si fixeze genetic locatia crescatoriei in raport cu soarele, relieful si campurile geomagnetice din zona.
Nu de putine ori auzim de porumbei care “nu merg” dar dupa ce au fost indepartati, s-a constatat ca generatia 2 sau 3 se comporta tot mai bine. La fel de bine merg lucrurile daca ruta de zbor se mentine mai multi ani.
porumbei.ro
O alta intrebare similara este: de ce nu apar imediat rezultate de exceptie la cei ce incep sportul colombofil? Tot din acelasi motiv… Trebuie un timp pt a forma o familie compacta, proprie. In graba de a obtine maximul intr-un timp scurt,se fac multe achizitii care de care mai scumpe si tot nu se ajunge la maximul dorit. Schimbarea mediului o putem vedea pe exemplul cel mai simplu… noi insine. Sunt f multe persoane care nu pot dormi decat in propriul pat….Ne adaptam,care mai devreme, care mai tarziu…care niciodata. La fel si porumbeii sau orice alt animal, schimbarea locatiei determina stres. Produsii acestor animale in conditii de stres nu sunt maximul. Trebuie timp pt ca un reproducator sa dea maximul,sau maximul il dau doar puii lor asa cum se spune in articol…
Sunt foarte multi factori care actioneaza independent unul fata de altul. Am citit spre exemplu ca este foarte importanta pozitia soarelui pe cer in momentul depunerii oualelor ( in fiecare luna calendaristica soarele urmeaza o alta traiectorie pe cer), in functie de pozitia soarelui pasarile salbatice si-ar incepe si si-ar sfarsi ciclul reproductiv. La porumbei nici vorba de asa ceva… nimeni nu tine cont de multe lucruri. Spre exemplu suntem in stare sa le dam numai mancare din Belgia fabricata numai cu seminte din America de Sud. Oare semintele la randul lor nu au si ele o influenta mare?
Cat priveste migratiile mie mi se pare foarte important un alt aspect. Sunt pasionat de randunele. Formeaza cupluri monogame si migreaza. Puii lor se intorc unde au fost nascuti. Acum eu am urmatoarea intrebare : tinand cont de faptul ca o pereche de randunele face un numar de pui impreuna cu care migreaza, cand se intorc ( cei care rezista din ei) nu cumva se imperecheaza consangvin? Alte exemplare nu sunt, chiar si coloniile mai mari au avut un mic nucleu de la care au plecat. Oare nu consangvinitatea fixeaza apartenenta la un teritoriu? Oare nu asa se selecteaza si fixeaza o colonie?
interesant articol .bafta pe viitor la toti vant in pene :)
As vrea sa aveti in vedere exemplul columbodroamelor. Porumbei neimprimati genetic cu traseul pe care un columbodrom il stabileste. Cred ca e foarte important unde se naste porumbelul sau si mai important, unde iese afara. Acolo isi seteaza coordonatele gps, le memoreaza si se raporteaza la ele. In alta ordine de idei va dau 3 exemple care sa va contrazica sau macar sa va determine sa intelegeti lucrurile altfel. 1 Strava Ionut, doi porumbei frati de cuib, campioni nationali scos dintr-un neamt si o unguroaica. 2 Florin Nedelea, Maximus- o nemtoiaca si un belgian. 3 Bardas Iulian – campion nat. As speed palmares 3 ani, tatal un neamt. Toti crescatorii sunt din Brasov. Trageti dvs concluziile.
Cuc sa tot fi…
Bun!Un articol interesant din care fiecare dintre noi avem ce invata!
Ca de obicei un articol pe cinste marca porumbei.ro, felicitari dle. Andrei, m-a captivat complet. Si da, si eu sunt de parere ca, conteaza foarte mult sa mentii o linie continua de porumbei.. care sa se adapteze conditiilor de zbor din zona si respectiv voliera ta. :)
Maftei Ovidiu (com. 2), randunele nu migreaza impreuna parintii cu puii. Nici macar parintii nu migreaza impreuna.
Din momentul in care familia s-a alaturat unui stol pasarile incep migratia “individual” daca pot spune asa desi, desigur, ele fac parte dintr-un grup.
Noi vedem intotdeauna la cuib o pereche si banuim ca ea este formata din aceiasi parteneri an de an numai ca realitatea este mult mai dura. Intr-o gramada de cazuri unul dintre parteneri moare pe drum sau in zonele de iernat si apoi anul viitoare cel vaduv, intors acasa, isi cauta alt partener cu care formeaza o noua pereche. Puii, intr-adevar, se intorc unde au eclozat insa prin asta intelegand o zona destul de intinsa nu doar grajdul in care parintii lor au cuibul. Sa nu uitam ca, de cand parasesc cuibul pt. prima data si pana pleaca in migratie, puii, alaturi de parinti, strabat “la pas” fiecare m patrat dintr-o zona vasta (un catun intreg, cu casele, gradinile, fanetele aferente).
Desigur ca in natura sa pot intampla si incesturi neintentionate. Matematica simpla spune ca exista aceasta probabilitate. Numai daa am inela familii intregi de rabunele dintr-un sat si apoi le-am monitoriza ani intregi am putea trage unele concluzii. Au facut altii deja si tot mai au inca multe semne de intrebare.
Referitor la cele scrise de porumbei.ro, mi se pare ca si-a ranspuns deja singur la multe intrebari pe care le pune in cuprinsul articolului direct sau indirect. :)
mai neicutule frumos , bravo , au , ele pasarile ceva inascut , dupa cum zic sau presupun cercetatori ceva legat de magnetismul terei , ok . Nu fac misto , nu ies din topic , intro zi , am sunat un prieten de club si iam zis…. M…. i ma tuvezi ca la anumite ore tirzii totusu , cind se ingina ziua cu noaptea trec cirduri de ale soramea * ciori * la nivelul pamintului . Stau si ma gindesc ca numai porumbei nostri au aceasta abilitate , ma gindesc la rindunele , berze , anumite pasari de apa , etc? e uluitor si nu fac antrenamnte , nu isi ies din forma : Ziceti si voi ?!!!
Pt Domnul Sergiu- sunt un pic carcotas, poate respectivii parinti au cativa ani in crescatoriile respective :). Oricum un articol interesant, ma gandesc cu groaza la faptul ca mi-am schimbat locatia si s-ar putea sa raman in fundul gol :)
In toamna 2015 o sa fac un nou coment la acest articol, chiar sunt curios cu aceasta amprenta.
Mi-a placut nespus de mult articolul,mai ales ca sunt pasionat de migratia pasarilor.Intr-un an a poposit in primavara,la mine,doua randunele.Si-au facut cuibul pe timp de ploaie pe o grinda de metal in garaj.Fiind umed si vreme rea,a cazut.L-am stabilizat cu niste sarme si un ciucalau dedesupt,am dat o gaura in tavan am pus un diblu de care am agatat un feon si am uscat cuibul.Bucuruase randunelele au scos acolo patru pui.Inainte de a iesi din cuib i-am ”inelat’ cu niste sarmulita de bobinaj.In toamna au plecat.Nu mica mi-a fost mirarea cand in primavara doi sau reantors la vechiul cuib.
mi-a placut enorm cele citite.
o alta intrebare: cum de stie femela cuc, ajunsa la maturitate, ca trebuie sa depuna oua in alte cuiburi?
instinctul sau matern nu zice nimic???
Un articol extraordinar…… Mai vrei :)
alt mister este ca de unde stiu pui de porumbel abia iesiti afara ca uliul este dusmanul lor
porumbeii mai buni fac diferenta oriunde si oricand, indiferent de unde concureaza
Da, intersesant subiect, eu cred totusi ca instinctul de migratie este tocmai rezultatul evolutiei si nevoii de supravietuire. Fiecare specie s-a adaptat conditiilor climaterice si schimbarilor ce au avut loc odata cu evolutia, fie ca au fost naturale sau influentate de om. Sa pare ca pasarile si animalele salbatice au fost nevoite sa gaseasca solutii pentru a supravietui, de aici si nevoia dezvoltareii unor simturi, care de-a lungul evolutiei s-au transformat in instincte. Aceste abilitati naturale, pe care si omul le-a avut candva, la unele specii inca le putem observa, problema este ca odata cu evolutia, ele vor disparea, datorita interventiei noastre directe sau indirecte. Pentru noi este ceva de neinteles faptul ca aceste pasari se deplaseaza mii de km ca sa se reproduca, dupa care sa plece inapoi de unde au venit, insa probabil aceasta a fost singura solutie . Aceste abilitati au fost dobandite in mii de ani si daca ne gandim ca instinctul de reproducere este cel mai puternic instinct pe care il au toate speciile vii de pe pamant, ne explica multe. Odata cu interventia noastra asupra animalelor si nu numai, au aparut tot felul de probleme legate de sanatatea si vitalitatea lor, ce sa mai vorbim de instincte. Crestem animale si pasari in mod intensiv prin metode productive, care inhiba in cateva generatii ceia ce natura a creat in mii de ani. Sa nu mai vorbim de medicamente si pesticide iar mai nou de modificarile genetice care impreuna cu poluarea vor schimba viata pe pamant cum nu au reusit meteoritii. Cineva mai sus spunea bine ca dintr-un numar de pui care migreaza, daca se intorc jumatate, deci pana la urma natura e dura, numai cei viabili reusesc, exact ca si spermatozoizi in “calatoria” spre ovul, Creatorul a avut grija de toate, nimic nu e intamplator.
Am cumparat si am acomodat multi porumbei adulti la mine, anul trecut si anul asta. Dupa ce au scos destui pui am decis sa zbor adultii. Rezultate: am pierdut 75% din ei pana la 60 km, unii oarecum ridicol, sub 10 km, neajungând nici la locul initial. Puii lor, sunt acasa si cei de anul trecut si cei de anul asta, pierderile au fost -zic eu-normale, aprox 20%. Avand in vedere ca nu ma intere pedigree si alte inventii genealogice, am avut doar scop întoarcerea acasa. S-au triat repede, zboruri individuale, lansari din puncte diferite cu distanta crescanda de fiecare data. Daca am pierdut porumbei, in general, am pierdut din prostia mea, conjugata cu neobservarea unor detalii care au fost in masura sa compromita toata treaba.
Cred cu convingere in ideea imprintingului genetic.
Observati zapaceala zborurilor de recunoastere la unele exemplare dintre porumbeii acomodati in alta crescatorie. Alte exemplare… parca au fost toata viata acolo, n-au treaba. Când ii zbori, n-ai nicio certitudine asupra deznodamantului. Cel putin asa a fost la mine.
Legat de fluturii monarh care după părerea mea au cea mai tare migrație uluitor este faptul ca trei generații străbat distanta pt a se reproduce dacă nu mă înșel. Adică pleacă bunicul și ajunge nepotul în Mexic la destinația finala. Natura nu poate și nu va fii explicata niciodată fiind prea simpla prin intențiile ei firești pe care noi le-am pierdut demult.
bun! mi-a placut. sa tot citesti astfel de articole.
Prima parte a articolului aduce în atenție aspecte fascinante ale migrației diferitelor specii. Dar aceaste exemple nu pot constitui un susbstrat suficient de solid pentru analogizarea aptitudinilor înnăscute de orientare și navigare ale porumbeilor.
Nu vreau să mă lansez în raționamente complexe. Provoc doar la analiza unor aspecte arareori luate în considerare.
1. Deși orice tip de migrație are o componentă instinctuală, trebuie să facem o diferențiere clară între cea ”voluntară” (majoritatea speciilor migrează pentru a se reproduce) și navigarea ”forțată” a porumbeilor de curse înspre crescătorii. Doar o idee în acest sens – deși ar fi mai multe posibile direcții de analiză – nivelul de stress poate fi considerat mai ridicat în cazul porumbeilor, decât cel al speciilor care migrează auto-programat, neforțate de om.
2. Ne sunt cunoscute studiile care demonstrează capacitatea de anticipare și pregătire corespunzătoare (acumulare de grăsimi, etc.) a unor specii migratoare. În antiteză, porumbelul nu își dorește să migreze și nu se va ”pregăti” niciodată pentru așa ceva. Nimeni nu poate estima cu exactitate ce procentaj dintr-o mie de porumbei, provenind dintr-o sută de crescătorii, au avut parte în prealabil de o pregătire (comparabil) optimală pentru a depăși cu succes provocările unui concurs columbofil.
3. Un stol de păsări migratoare se îndreaptă în general în aceeași direcție, cu același scop și într-un anume ritm. Cu toate acestea, multe exemplare vor pieri din diferite cauze. Putem risca presupunerea că spiritul gregar nu va funcționa la fel de bine în cazul unui stol de o mie de porumbei care tind să zboare spre destinații diferite, fiind, pe deasupra, atât de diferiți genetic și ca maniere de zbor.
4. Sunt suficient de multe exemple de familii de porumbei care par să nu aibă nevoie de nici un fel de adaptare – îi iei din locul unde excelează, îi muți oriunde (la propriu, dar ”pe mâini bune”) și nu vezi nici o scădere a preformanțelor, dimpotrivă. Așadar, în anumite cazuri, explicația faptului că o sușă de porumbei nu performează odată strămutată, s-ar putea reduce la simpla nereușită a crescătorului de a-i descoperi/deprinde suficient de repede idiosincrasiile specifice.
”A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii.” Confucius
Corneliu Vesa,daca nu ma insel, subiectul discutiei este asemanarea cu speciile salbatice, nu asemanari si deosebiri. Ceea ce spui este adevarat,interesant…dar cum zici tu,nu totul este demonstrat…,,capacitatea de anticipare si pregatire corespunzatoare,acumularea de grasimi…” Orice organism simte perioadele de timp dificile,deci toate speciile salbatice si domestice acumuleaza grasimi. Porumbelul de ce n-ar face-o? In legatura cu,,anumite familii de porumbei CARE PAR SA NU AIBE NEVOIE DE ADAPTARE…” Spui ac lucru ca si mine… Una e sa spui ,,nu au nevoie”, alta e sa spui,,par sa nu aibe nevoie…” Un ex: anul trecut, o pereche de king, mi-a reprodus pui,aceasta pereche fiind una dintre cele mai reusite ale mele,dar masculul era neadaptat(statea sigur,manca singur, nu prea iesea din cusca pt ca ceilalti masculi erau f teritoriali, el fiind nou.Produsii nu au fost la nivelul asteptarilor. Anul acesta dupa imbunatatirea conditiilor(doar spatiu si intimitate)as vrea sa vezi diferenta dintre pui de anul trecut si anul asta si sa-mi spui motivul diferentei… Sigur,nu vorbim de porumbei voiajori, vorbim doar de fenotip,dar este exemplul cel mai bun pt a face diferenta.
bravo porumbei.ro, fain articol (daca pot sa-mi permit ardelenismul asta -fain- luat de la nemti, cred)
cucul are muuulte adaptari, puiul creste mult mai repede cat aproapen toate speciile, el are o concavitate pe spate cu care “incarca” ceelalti pui de-ai casei ca sa-i poata arunca din cuib, inghite fara sa inchida ciocul (altfel parintii de substitut s-ar teme fiind mai mici ca el si nu l-ar mai hrani), citeam undeva ca femelele de cuc fac oua care imita anumite specii si ca se presupune o oarecare specializare a anumitor femele pentru animite specii parasitate (in limita posibilului)
inca o mica istorie si gata, va las : aveam 8-9 ani, porumbeii ii tineam in pot, NU zburau niciodata, NU vedeau cerul, doar lumina prin tziglele de sticla mate, si asta vreme de vreo 4-5 ani, generatii dupa generatii ; aveam pauni, voiajori fara calitate, tipleri, cativa strasseri micutei, jucatori de Timisoara.
Bineinteles (ca la varsta de 8 ani) s-au corcit, amestecat, am ajuns sa am peste 100, nu gaseam graunte (tinerii nu stiti cum era pe vremea lui Ceausescu); intr-o seara am pus vreo 30 mai uriti intr-o cutie si i-am “eliberat” noaptea la vreo 1 km de casa, langa o moara unde traiau gutzani, ….maine dimineata STUPOARE erau aproape toti pe acoperisul casei mele, EXACT deasupra fratilor lor inchisi inauntru . CUM ???? de unde au stiut sa vina ????
interesant , com.23. Radu , imi aminteste de cineva care , bineinteles tot aici pe saitul presidentiei cresxcatorilor de porumbei , mentiona ca a luat odata imi cer scuze daca gresesc un porumbel de la un prieten columbofil de departe , daca nu ma insel constanta , la un moment dat a fost nevoit sai dea omului pasarea , care pe perioada imprumutului statuse inchisa nu vazuse lumina zilei, si ca la un moment dat sa pomenit cu el inapoi. incredibil. Fumoasa este aceasta pasiune si captivanta prin cunoscutele si necunoscutele ei.
Exceptional articol ! Foarte adevarat !
Cateodata este suficient sa iti indrepti privirea in sus, pentru a afla raspunsuri…