Am avut o sosire pe care nu o voi uita niciodata.

Dupa o etapa grea cu putine sosiri in prima zi, se lasase noaptea si atipisem la TV. Cand m-am trezit, mergand la bucatarie sa beau niste apa m-am uitat intamplator pe geam spunandu-mi “ce caraghios, sa ma uit dupa porumbei la ora asta…”. Cand am vazut o silueta micuta pe trapa iluminata difuz de becul de la casa, era sa improsc cu apa peste tot cum vezi in comedii. Sa fie bufnita? Sa fie pisica vecinilor ce s-a mai urcat pe trapa? E prea mica. E un porumbel. Sa ajung la el inaintea bufnitei si a pisicii! Nu mai nimeream cheile, galosii, telefonul.

In afara faptului ca nu era luna plina iar zona mea retrasa de langa padure nu este iluminata, mai si batea vantul puternic din fata. Cu toate astea o femeluta a sosit la ora 22:41. Incredibil.

Au urmat minute bune de stres sa o calmez, sa nu zboare iar in furtuna din bezna, pentru ca tot tresarea. Gasind inchisa intrarea, a mers pe trapa bajbaind pana la capatul opus al cotetului. Acolo mai stau cu ei la o vorba si o aluna sau mai las adapatoarea pentru intarziati. Era mai greu sa o indrum inapoi catre intrare, plus ca in cotet nu am lumina asa ca am incercat sa o prind. Am vorbit cu ea, am chemat ca masculii, m-am miscat incet. Intr-un final am reusit sa o prind. Filmare pe Youtube.