Autor: Neagu Mihai
Iubim porumbeii! Asta-i deja limpede din moment ce ne adunam pe acest site pe care-l vizitam uneori zilnic.
Fara doar si poate ne-am nascut cu dragoste pentru natura si slabiciune pentru porumbei, fie ca am fost constienti de acest lucru fie ca nu.
Cu toate acestea, exceptand pe cei ce i-au “mostenit din mosi stramosi” (adica de la tata in cele mai multe dintre cazuri), noi, ceilalti (marea majoritate indraznesc sa spun) i-am “descoperit” intr-un anume moment al vietii si de atunci nu i-am mai putut abandona. Poate ca fortati de imprejurari nici un ziua de astazi nu-i avem fizic langa noi insa in suflet ii vom avea vesnic si vom spera ca va veni si ziua in care ne vom tine in mana (plini de satisfactie) propriile pasari (spunand mandri – asta-i albastrul meu, sau asta-i …..).
Lasand la o parte viitorul, care este nestiut si greu de anticipat (mai ales in vremurile noastre, poate mai mult decat in alte vremi) sa ne amintim putin de trecut. Cand ati vazut prima data porumbelul? Cand l-ati aflat?
Nu ma refer aici la momentul in care a-ti vazut prima pasare din aceasta specie ci ma refer la momentul in care a-ti descoperit porumbelul, in care vazandu-l a-ti stiut ca aceasta pasare a intrat definitiv si ierevocabil in inima d-voastra.
Eram un pusti, un pusti ca toti pustii din Romania acelor ani. Petreceam foarte mult timp la tara, mult mai mult decat alti copii. Eram fascinat de lumea animalelor si cum nu aveam Animal Planet dedicam ore intregi studiului speciilor care ma inconjurau (animalele din ograda si cele din fauna locului). Ma bucuram de fiecare noua descoperire. Un loc aparte il ocupau porumbeii. Nu ai mei. Eu nu aveam. Eram un copil care locuia la oras, la bloc acolo unde porumbeii n-au ce cauta. Aveau in schimb prietenii de la tara. Ei se puteau bucura in voie de compania acestor pasari si pe langa ei si eu. Intre cei amintiti era un baiat mai mare. Depasea etatea noastra medie cu multi ani apropiindu-se de momentul plecarii in armata. El era maestrul. O voliera mare, vreo 40-50 de pasari, unele cu inel la picior, altele tragandu-se din “legendarul” gut sau la fel de celebrul albastru cu pene albe care face de rusine uliul. Mai presus de toate, acest om isi “zbura” porumbeii.
De la distante de 5 pana la 20 de km acestia se intorceau acasa. Va puteti inchipui imaginea pe care si-o formeaza un pusti de doar cativa ani (aflat inca la anii de dinainte de scoala) cand aude ca baltatul x a venit acasa de la ….. 15 km? Pfoooaaaa, era deja o vedeta in sat. Visam sa avem macar un pui din el, sa-i semene (la trup si culoare evident, musai necesar). Greu puteai obtine un pui de la maestru.
Stand cu ochii pe cer zilnic, facandu-mi praf pupilele ma hotarasem. Trebuia sa fac ceva. Trebuia sa am si eu porumbei. Ce naiba, ajunsesem sa-i visez venind in stol la mine acasa, lasandu-se pe acoperis. Ii puneam deja cam pe aceeasi treapta cu cainii ciobanesti enorma mea iubire dintotdeauna (atat de veche incat nu stiam cand se nascuse, probabil odata cu mine, ca si pasiunea pt porumbei numai ca aceasta era nestiuta si abia incoltea ca o samanta care statea sa germineze la primele rase ale soarelui).
Am mers acasa si hotarat, am inceput sa-mi rog parintii.
Raspuns, …. stiut deja …. NU hotarat. Nici nu mai are rost sa enumar puerilele argumente care mi se aruncau in fata (mai ales de catre tata, aprig opozant al ideii de “porumbei pe balcon”), le stiti deja, cei mai multi le-ati auzit si v-au lasat la vremea aceea un gust atat de amar incat greu se uita. A trecut ceva vreme, nu m-am lasat invins, s-au intensificat rugamintile. Au inteles ca desi mi-au cumparat canari acestia nu-mi pot alina dorinta de a avea porumbei si, intr-un grandios final, am auzit un DA spus cam cu jumatate de gura dat suficient cat sa ma faca unul dintre cei mai fericiti pusti din univers. O singura pereche aveam voie. Era suficient. Parca nici nu doream mai mult.
Va dati seama? Pentru prima data dupa atata timp nu mai priveam porumbeii altora ci aveam sa-mi privesc proprii porumbei.
Am inceput sa caut pasari.
Am mers la tara.
Era de Sfintele sarbatori pascale.
Oamenii isi vedeau de pregatiri, eu eram mai ocupat decat ei.
Am fugit tinta la amicul de la tara, Maestrul!
I-am spus oful, i-am spus ca vreau porumbei, i-am aratat inclusiv banii pe care-i stransesem deja (phiii, de ar stii mama cate zile am stat nemancat la scoala pentru a strange suma aceea ….).
M-a lasat in curte si a plecat sa-mi aduca o pasare.
Imi batea inima precum cea a unui pur-sange englez imediat dupa terminarea cursei. Urma sa am primul porumbel din viata mea.
A venit cu el in mana.
Un gutan cuc, pripasit, care dormea pe cotet fiind alungat de ceilalti.
Nu conta ca nu-i fiul gutului sau albastrului, nu conta ca era doar un gutam, nu conta ca n-are inel, nu conta nimic, nici macar ca-l platisem de vreo 10 ori la suma pe care i-o oferisem, era al MEU si asta era cel mai important.
L-am luat acasa la Tgv intr-o cutie de carton impreuna cu o lada de la tara.
Din lada aceea tatal meu mi-a facut un cotet in care se gaseau o adapatoare, o hranitoare, un vas cu nisip (ce pompos suma, vas, in fapt erau doar niste amarate de cutii de conserva de peste) si un cuibar (o cutiuta din lemn). Instalat in boxa sa (hm, boxa? biata ladita de fapt) am privit cucul ore in sir.
Cu greu ma aduceau ai mei in casa la mancare sau somn.
Cand a inceput sa cheme am fost deja in culmea fericirii.
Oaaaauuu, cucul meu mai si “canta”. Ii trebuie deci, negresit, o mireasa.
Duminica dimineata trezit cu noaptea-n cap, cu inima cat un purice, am plecat in piata 2 Brazi din Tgv (piata unde se vand animale, targovistenii stiu despre ce-i vorba) pentru a infaptui cele necesare.
Lume multa, sute de porumbei in ladite frumoase (termenul de burduf imi era necunoscut la vremea aceea), care mai de care … nu stiai unde sa te uiti si ce sa cumperi. Motati, baltatai, incaltati, cu coada evantai, cu funde in piept, atat de multi si de frumosi insa eu cautam voiajorii. Aveam acasa un gutan dar doream porumbelul suprem – voiajorul, al mai porumbel din neamul sau aidoma gutului celebru sau albastrului la fel de celebru.
Un domn inalt, burtos si cu mustata m-a intrebat ce caut. I-am spus timid, o porumbita.
Mi-a spus, alegeti una. M-am uitat in burduf si am vazut-o in prima fractiune de secunda. Alba ca si porumbelul pacii, curata si frumoasa ca o zeita. O porumbita tanara ce statea intr-un colt ferindu-se de ceilalti. Am spus imediat “asta” si am primit-o in palme atent sa nu-mi scape ca un pirat ce a descopeit in sfarsit comoara atat de mult cautata.
Am dus-o acasa intr-o punga de un leu si mai apoi am dat-o “sotului” ei. Ce a urmat stiti cu totii caci doar scena va este atat de cunoscuta si se petrece zilnic sub ochii d-voastra.
La putina vreme spre marea mea surprindere a aparut un ou. Fara a avea materiale la dispozitie, porumbita il ouase in cutiuta insa oul se rostogolea iar ea incerca disperata sa-l tina sub pene.
Am fugit imediat afara la salcamul din spatele blocului (acolo unde isi faceau gugustiucii cuibul si unde vazusem barbatusul carand bete). Am adunat cate betisoare am gasit (un pumn de copil) si le-am adus la boxa. Cat de fericiti erau. Cum statea alba mea pe ou aranjand noul cuib iar cucul cara de ziceai ca are norma pe care nu o poate rata, mai ceva ca la un concurs.
Au rotit cuib, au depus ponta completa (cele doua oua) si s-au apucat de clocit.
Greu de descris sentimentul pe care-l traiam zilnic uitandu-ma la ei, doar privindu-i fara sa intervin in vr-un fel. Lasand natura sa-si urmeze cursul si pasiunea sa zburde in sfarsit.
Apoi …… s-a intamplat!
Pe cand eu asteptam primii pui, ocazie cu care doream sa eliberez si adultii (caci regula noastra, a “porumbarilor” – deh acum eram si eu in breasla – spunea ca nu poti da drumul porumbeilor voiajori decat dupa ce scot primii pui, altfel ramai fara ei), tatal meu afla cu stupoare de la un coleg de serviciu ca porumbeii pe balcon atrag tantarii, fac pureci, miros urat vara, …. intr-un cuvant nu-i vor aduce decat necazuri.
Iata asa, in cateva minute cusca mi-a fost stricata, cuibul aruncat, iar pasarile …. urmau sa fie lasate in voia sortii. Singura dorinta a fost ca pe alba sa o eliberez eu. Cu lacrimi in ochi, fara drept la replica, am cuprins-o in palme, cucul zburase deja eliberat fiind, si am “lansat-o”.
S-a dus, probabil acasa luandu-si cu ea si perechea. I-am privit cum s-au asezat pe bloc si apoi s-au ridicat in vazduh disparand in spatele cladirii inalte si gri. Nu mai plangeam. Era zadarnic. Imi promisesem deja ca intr-o zi voi deveni columbofil.
Au trecut multi ani si acea zi inca nu a venit insa vreme este iar de venit va veni cu siguranta.
Cele doua ousoare le-am pastrat ani de zile in camera mea. Le priveam si-mi aduceam aminte de alba si cucul primii mei porumbei. Dupa acestia au urmat alte incercari de a materializa pasiunea (la tara, la prieteni, acasa nemaifiind chip) insa zadarnic. Porumbeii nu pot fi crescuti decat la mica distanta (fizica) de inima.
Lasam insa din nou viitorul deoparte si va intreb acum, intorcandu-ne in trecut, cand si cum a-ti avut primul porumbel?
io unul am mostenit, ptr o putina perioada de timp..dar prostiile care le faceam l-a facut pe tata sa-i desfiinteze..dar dupa vreo 2 sapt el mi-a adus singur inapoi porumbeii…deci am porumbei de cand ma stiu, si cu ei o sa mor…oricum impresionanta povestea ta..bafta!!! si Paste Fericit la toti!!!!
Ceva aproape similar am patit si eu la inceput. Erau gata de eclozare puii la prima mea pereche, un rosu si o cuca si veneam cu sufletul la gura de la scoala sa vad minunea. Bunica-mea tocmai le facuse curat si aruncase cuibul cu ouale “ca nu erau bune, nu mai ieseau puii”… am vazut ca puii tocmai crapasera si se pregateau sa iasa cand au fost aruncati. Iti dai seama ce necaz si oftica a dat peste mine, imi era clar ca i-a aruncat intentionat…mai tarziu am aflat ca i-a spus o vecina ca porumbeii “aduc paguba”. De atunci urasc la maxim toti imbecilii astia fara nicio pasiune, care simt nevoia sa isi dea cu parerea despre hobbyurile altora.
Desi eram daramat sufleteste, n-am renuntat si dupa ce mi-au fugit si maturii, m-am dus si mi-am cumparat 2 pui, de la care a repornit totul, de data asta sub atenta mea supraveghere, la cotet avand interdictie toata lumea. Unul din pui fusese iesit la zbor si n-a ramas dar celalalt “a scris istorie”. Pentru ca fusese batut rau de unde l-am luat si avea capul golas, l-am botezat CHELU. Cu el am trait primele emotii ale iesirii la zbor…cand se inalta ma treceau toate caldurile, nu-l aveam decat pe el…dar viteazul meu nu ramanea in niciun stol, si se intorcea la mine de fiecare data si nu mai puteam de mandrie. In timp stolul s-a marit spre disperarea bunicii si a unui vecin care nu-i suporta si ma injura mereu. Apropo, nesuferitul ala mai traieste si azi, chiar ieri m-a dat dr…. cu porumbei cu tot. Cand eram mic nu-mi permiteau ai mei iar acum nu-mi permite obrazul sa-l bag in ***** *****.
Emotionant! La mine s-a transmis din generatie dar povestea este poate la fel de emotionanta.
oricum ,vant in pene! “si nu dati drumul porumbeilor voiajori decat dupa ce scot primii pui” ;))
EU UNUL primul porumbel a fost un voiajor care m-i la dat un prieten care l-a prins de pe casa apoi varul meu mi mai dat o pereche de galateni 1
Prima data cand am azut porumbei a fost la un vecin la tara (ca si tine locuiam in Tgv dar toate week-end-urile le petreceam la tara) am ramas surprind placut cand am vazut un stol compact ce zbura vijelios (chiar daca erau porumbei ce erau crescuti in podul casei) erau niste porumbei foarte antrenati , porumbeii care si acu mi se par greu de intrecut ca forma fizica .Revenind , fiind mic am cerut si eu unu. Mi-a fost facut placerea si mi-a fost oferita o femela alba, standard. Va dati seama ca era cel mai putin bun porumbel. Apoi am cautat si mascul. Am gasit un gutan si asa am facut prima pereche care au facut puii si si-au inmultit. Apoi tata a adus de la un domn o pereche de maria stuard si una de satineti! Deja ajunsesm la un numar de 20 de bucati. Eram in culmea fericirii si ma simteam in accensiune! Dar un dihor mi-a spulberat toate visele! Am plans 2 saptamani…mama a vrut chiar sa ma duc la spital! A trcut…La 2-3 ani dupa tragicul eveniment am vazut intr-o zi de miercuri , zi de sarbatoare, fiind Sf. Marie, ca pretext, cadou ptr ziua bunicii am cumparat 2 pui rosii voiajori pe care unu din ei il am si astazi dupa cred ca mai bine de 10 ani si este mascota crescatoriei mele, SPIRIT pe numele lui…
frumoasa poveste dar si trista in acelasi timp eu nu am probleme cu vecini dar am unele conflicte cu parinti cand vreau sa achizitionez un porumbel fiindca ei cred ca cheltuiesc bani pe degeaba dar de multe ori ei nici nu stiu ca cumpar porumbei deoarece dau bani multi pe ei mult noroc si PASTE FERICIT
salut,foarte emotionant domnule mihai,mai asteptam astfel de povestiri care ne fac sa ne aducem aminte de copilarie,primul meu porumbel a fost obtinut cu greu am dat la schimb pe el vreo trei masinute si un trenulet pe el ,va dati seama ce meci am luat de la ai mei.salutare
foarte emotionanta povestea ta.sper ca intr-un viitor apropiat sa poti reusi sa cresti porumbei,sa-i ai aproape si nimeni sa nu poata interveni intre tine si porumbei.iti urez succes si sa auzim numai de bine!!!!!
am avut 2 gutani de la 5 ani… nu ai mei… ai lui tata… dar mai mult aveam eu grija de ei… dupa cateva luni tta i-a taiat ca sa ii gateasca, dar eu nu sufeream prea mult dupa ei, deoarece nu imi apartineau si nici nu prea stateam eu dupa ei la varsta aceea… apoi, pe la cam 7 ani, am primit 7 porumbei de la o ruda, tot gutani cred, daca nu voiajori… i-am tinut din vara pana in iarna, apoi mi i-a mancat dihorul… in vara anului 2005 mi-am luat iar porumbei deoarece avea un vecin si imi placeau foarte mult… ajunsesem cu mult greu la 7 voiajori (am avut mult mai multi dar ramasesem cu 7 la momentul in care i-am pierdut)… trebuia sa le iasa puii din oua, era iarna, iar dihorul i-a atacat iar si am mai ramas cu o femela pe care am vandut-o vecinului meu… in vara anului 2008 am inceput constructia unei voliere mai incapatoare si mai sigure si in prezent am 17 voiajori si 3 voltati… o sa imi mai construiesc in curand 2 compartimente pentru zburatori si matca, iar voliera pe care o am acum o sa o folosesc pentru rasele de ornament pe care vreau sa le inmultesc… iar de anul viitor sper ca o sa concurez cu ceas… mult succes tuturor…
Primul porumbel l-am avut acum 8 ani la varsta de 10 ani…de fapt erau 2 pui primiti in dar de la un vecin..ca l-am ajutat sa isi tunda oile.Bineinteles erau gutani….dupa ce mam documentat vreo 2-3 luni..am aflat cum e treaba cu porumbei voiajori..zboruri,antrenamente,uliu,necesitati..Am decis sa imi cumpar 2 voiajori de la un vecin ,ce crestea porumbei de 30 de ani..dupa acestia au urmat si alti..In prezent am 70-80 de buc vara iar pe timpul ierni in jur de 50.Cu parinti nu am avut probleme mama nu are nimik impotriva,iar tatal meu fiind columbofil de mic..a trebuit sa renunte la ei cand a plecat in armata nu a zis absolu nimik.Tata este sprijinul meu financiar..!!
Pt porumbei.ro: “Cand eram mic nu-mi permiteau ai mei iar acum nu-mi permite obrazul sa-l bag in ***** *****.”” foarte tare domne
:))) sa mor de ras….!!!!!
Eu unul am adus de la tara vreo 5 gutani si iam tinut intro lada de plastic dupa numai stiu cat timp le-am dat drumul si au plecat toti spre seara a venit unul pe casa lam prins si lam bagat in pod iar dupa aceea iam luat pereche si asa mam luat de por in orice caz frumoasa si povestea d-voastra….
ei primii porumbei i-am avut acum 5 ani cand i-am cumparat d la un prieten caci porumbeii lui plecasera sau ii taiase nu mai stiu sigur si o pereche care scapase se mutase la vecinul lui p vila sub strasina unde au scos pui.el a luat puii si ii tinea intr-un cotet.mult m-am mai rugat d el sa mi-i dea.pana la urma l-am convins .astfel mi-am facut porumbei.erau gutani unul albastru cu aripile albe si unul albastru cu aripile si capul alb.cand i-am dus acasa i-am bagat intr-o cusak si ma uitam facinat l ei cu unchiul meu,unchi cu care cresc acum porumbeii caci astfel l-am molipsit si p el kre pana atunci nu-i lua in considerare si nu stia absolut nimic despre porumbei.are 42 d ani.eu m-am molipsit d la prietenii mei kre si-au facut primi porumbei apoi au inceput sa-mi plak si mie din ce in ce mai mult si ajunsasem sa-i privesc in nestire p ai lor pana cand mi-am convins unchiul sa imi iau si eu.bafta si tie si sper sa iti iei in curand porumbeii.aceste mici fiinte ne fac viata mult mai frumoasa si viata ar fi pustie fara ei,fara sa-i vezi cum zboara cum se imperecheza cum dau la puisori sa manance.
frumos articolul…si uite cum putem ramane in amintirile multor pusti de acu prin simplul fapt casi doresc un porumbel pt “ladita lor” de la un “maestru” ca noi, chiar v-ati gandit vreodata ca daruind un porumbel (pt voi banal si nepretios dar pt el o comoara) puteti trai in amintirea multora. Am citit articolul cu “sete” si m-am regasit in el,si eu stau la bloc iar inceputul a fost greu si la mine dar in final am invins, acu imi tin inaripatii la tara aproape de mediul lor natural,dar imi amintesc perfect primul porumbel ,un pui gutan albastru cu pene albe,il aveam doar pe el iar cand isi lua zborul de pe marginea balconului ma simteam inutil simteam ca-l pierd si nu pot face nimic sa-l recapat,dar el desi hoinarea toata ziua prin alte stoluri seara venea acasa iar eu il asteptam pe un scaunel, sa vina si il analizam pana tarziu la flacara unei lumanari cum arata gandindu-ma pe unde o fi umblat ceo fi vazut de sus,parca simteam ca tine la mine ca vb cu mine si ne leaga ceva si nu ma lasa singur, la sfarsitul acelei verii am mai cumparat din 2 pui ca sa nu stea singur ,insa el vazand ca nu ma lasa singur nu sa mai intors……..ce vremurii……………sarbatori fericite tuturor!!!……….
si pe mine ma enerveaza astia care spun ca porumbei aduc numai paguba si ii influenteaza pe alti…
Emotionanta poveste,si cred ca mare parte dintre noi columbofoli de astazi am trecut prin asa ceva cand am fost mici, unul dintre ei fiind si eu care vazandui pe cei care au scris aici ca sunt de pe langa targoviste la fel ca si mine, patem la fel vara faceam 10-20 de porumbei fie ei gutani sau voiajori iar cand incepea scoala si ma intorceam acasa bunicul meu imi spunea mereu ca ia luat uliul, haretele, fiind de fapt facuti cine stie ce tocanita sau ciulama de catre ai mei bunici ce spuneau mereu ca mananca porumbul degeaba.
Dar pana la urma cu toti ne aducem aminte de aceste lucruri cu multe emoti si bucurie in suflete, aceste momente din copilarie fiind practic unele dintre cele mai frumoase momente din viata.
Cu aceasta ocazie doresc sa il felicit pe Andrei , cu toate ca nu stau de f. multe ori sa intru in toate polemicile care sunt pe aceste site,sa il felicit pentru tot ceea ce face pentru noi si va spun ca nu este o munca atat de usoara nici pentru el.
Felicitari acestui site, felicitari Dl.Andrei inca odata pentru ce faceti pentru noi comlumbofili.
Doresc tuturor columbofililor PASTE FERICIT!!!
Frumoase ?i triste pove?ti. ?i eu am avut probleme cu parinti dar nu a?a mari. Primul porumbel al meu a fost un pui voiajor albastru gasit ?n curte . Avea inel ro?u de 04 ?i o clema galbena cu mai multe cifre. Apoi tata sa interesat ?i la schimbat pe o pereche care a fost nefertila. Porumbeii au plecat ?i mi-a parut rau dupa ei,tata spunea ca imi ia papagali iar dupa vreo 3luni tata mi-a cumparat 2 voiajori ca lumea de la care a ?nceput totul , ne dorind sa tin papagali in casa care sal deranjeze.
Eu pot sa spun ca i-am mostenit…pana a intrat pisica la ei si am ramas cu cateva perechi…Acum s-au reimperecheat si au scos pui, astept sa se reinmulteasca:)
E bine venit din cand in cand un astfel de topic. Iti aduce la suprafata primele emotii,imagini cu primii porumbei, cu “palatele” ce le construiam pentru ei. Doamne,cand imi aduc aminte,imi dau lacrimile. Il salut cu aceasta ocazie,pe MITICA,primul meu porumbel,de acum 25 de ani,care probabil ma priveste de undeva de sus….
Sarbatori fericite tutror columbofililor si nu numai!!!!
eu prima oara am avut porumbei la varsta de 6 ani de la un vecin am luat cu ajutorul tatei(care si akum ma sprijina si ma ajuta la cresterea porumbeilor)o porumbita vanata si un porumbel alb patat cu putin rosu din ei am avut cam 2 ani porumbei iar apoi iam desfintat deoarece nu prea ma okupam de ei si voliera era construita sus asa ca ma urkam cu scara sa le pun mankare etc…..dar in 2008 la varsta de 10 aniam construit impreuna cu tata o voliera mare si inkapatore in kare am achizitionat cam 6 perechi de porumbei iar akum in 2009 am un numar de 20 de voiajori si 6 voltati
SI…PASTE FERICIT TUTUROR COLUMBOFILILOR SI TUTUROR PORUMBEILOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
si eu am un vecin ca al tau porumbei.ro , pe mine chiar ma dus la politie nebunul , ptr. ca se mai lasa in gradina la el cate un porumbel .
foarte interesanta povestea ta neagu mihai , eu am avut porumbei dintotdeauna si nu am avut parte de o experienta ca a ta . bafta
si eu am trait experiente din astea ca tine frate dar tot tata ma lasat sa ami aduc dinou porumbei si acuma am un numa mare de porumbei am trecut d e100 de pasari dar o sa ai tn pana la sfarsitul vieti mele aceste pasari magnifice care merita sa ai tine noi cei ce ne numi columbofili
doresc tuturor un past fericit si bafta an noul sezon tuturor columbofililor
Emotionant? povestioar? si frumoas? ,eu am por de c?nd m? stiu am ?nt?mpinat nenum?rate ghinioane dar nu mam l?sat una din ele si cea mai dureroas?,?ntro prim?var? aveam 6 ani si vreo 80-90 por plecau la c?mp si la ?ntoarcere au venit otr?viti cu boabe eu st?team la oras cu p?rinti m? duceam doar S?N-DUM ,au adus boabe otr?vite si la pui ,?ntrun final au murit toti ?n decurs de 5 zile.G?nitiv? c?nd am ajuns acas? vineri seara ce durere am putut suporta NU mam l?sat iam adunat pe toti pl?ng?nd am cur?tat podu cu bunicu , Ma dus la prieteni lui ,am reusit s? g?sesc 3 por si 2 pui leam dat drumul ?n pod dabi se vedeau ereau doar 5 por..v? doresc &&& PASTE FERICIT &&& Si v?nt ?n pene
nam avut probleme cand mam nascut porumbei erau deja de cateva generatii cand am mers la scoala ia starpit vro 2 ani ia facut tata inapoi si pa urma iam preluat soi tata treptat a devenit ingrijitor mia predat stafeta
cui mancarea si curatenia se ocupa el eu mam mutat la bloc sii vad rar eu ma ocup cu vanzarea si cu adunatu banilor ma duc in piata duminica cand sunt liber 1sau 2 duminici pa luna nui zbor ca numi permite serviciu
astai viata nu poti sa ai tot ceti doresti
Terminasem clasa I si eram in vacanta de vara la bunici, la tara. Vecinii lor aveau porumbei gutani (vreo 300) pe care ii cresteau pentru a-i manca. Mi-au placut atat de mult incat am inceput sa plang ca vreau si eu. Pana m-am trezit eu, in dimineata in care trebuia sa plec acasa, bunica mea a prins 4 porumbei cu copaia. Eram foarte fericit. Le-am facut o cutie in care sa-i pun si cand i-am mutat am scapat unul. Vazandu-ma suparat, un alt vecin mi-a dat inca doi. Am ajuns acasa cu 5 gutani, dar neavand unde sa-i pun, i-am bagat intr-un butoi pe care l-am rasturnat pe orizontala. De atunci au trecut 20 de ani, iar acum il privesc pe baiatul meu cum se joaca cu porumbeii prin curte. PASTE FERICIT TUTUROR!
frumos,foarte frumos,felicitari si Sarbatori fericite
eu cand eram mic eram foarte bolnavicios ,iar parintii mei ma duceau la injectie in comuna la o matusa care era asistenta,…..ei bine matusa mea avea porumbei,iar daca eu copil fiind nu plangeam pana se terminau injectiile,primeam un porumbel.va dati seama ce bucurie pe mine,am primit in sfarsit un porumbel gut,de fapt o porumbita ,ulterior (mare fiind)din poze mi am dat seama ca era VOIAJOR,ei bine mica mea porumbita era ca un catel tot timpul dupa mine,zbura pana pe casa,iar seara cobora si si cerea dreptul in grajdul vitelor unde si avea culcusul,si asa incet incet porumbita mea a facut primul ei ou,fara mascul ,dar eu de fericire cand am vazut mica minune,am prins o in brate si am strans o asa de tare incat celalalt ou a iesit spart din ea.va dati seama cat de tare am strans o,dupa 3 zile intr o dimineata am gasit porumbita mea draga moarta,era vina mea,din prea multa iubire,sau nestiinta copilareasca am omorat o faptura care zi de zi ne aduce fiori in suflet si dragoste pt ele.asta e povestea mea.de cate ori ma gandesc la acea mica minune imi dau lacrimile,dar….
?i pe mine ma enerveaza oamenii care spun ca nu au nici un rost porumbeii ?i mai ales mama care spune c? CAC? TOT . doar vine o ploaie ?i se duce totul. Ce atata paguba?
sall eu am inceput la intai cu o pereche de jucatori si acesti porumbei imi tinea porumbei mei voiajori sa nu mai plece iar acum eu am porumbei care ii zbor ,acesta este primul an la care particip k porumbei mei pana acum unde iam dus si la antrenamente nu am pirdut nici un porumbel .eu sunt din dambovita comisani mult noroc la zb paste fericit
Fratilor, imi dau lacrimile.Parca ma vad pe mine in aceasta emotionanta poveste.Multumesc domnului Neagu Mihai pentru amintirile placute si de cele mai multe ori nu,pe care le-a desteptat in sufletul meu si cred ca nu doar al meu.Sarbatori fericite tuturor vizitatorilor acestui site.
domnilor nu cred ca exista un columbofil care nu va poate spune o FRUMOASA poveste despre inceputurile columbofiliei, reveniri la aceasta frumoasa pasiune, rezultate si esecuri. SARBATORI FERICITE SI SA AUZIM NUMAI DE BINE.
Cand vine vorba de primii porumbeii….uhhh…te cuprind emotiile….cred ca fiecare cand ne gandim la inceput avem ce povesti.
prima mei porumbei au fost doi gutzani care venisera in podul casei bunicilor de care tatal meu dorea sa scape ,spunea el ” strica tabla” dar nici pe el nu il lasa inima sa ii taie deoarece avusese si el porumbei asa ca am mai luat de la niste cunostinte 2 pui de voiajor pe care i-am bagat intr-o cusca de iepuri apoi mia facut el o voliera in podul casei j pe cei 2 gutzani i-am dat unui copil mai mic care se molipsise si el de microbul columbofiliei
P.S.:
PASTE FERICIT TUTUROR !!!!!!!!!
CU OCAZIA SARBATORILOR PASCALE DORESC TUTUROR COLUMBOFILILOR PASTE FERICIT.
primi mei porumbei au fost : un voltat pereche cu o voiajoare:))) pe care ii mai am si acum dupa 3 ani de columbofilie si sper sa fie kt mai multi :D:D:D nu stiu daca ma credeti dar ma cuprindeau fiori cand citeam cele scrise de domnul Neagu Mihai :D:D
frumoasa poveste primi mei porumbei au fost o pereche de voiajori
eu am crescut cu porumbeii in curte deoarece tata creste porumbei de mult timp ,dar serios m-am apucat la varsta de 10 ani,adica acum 6 ani.
de ieri a inceput un vecin sa faca gura pt ca “porumbeii strica tabla”… prostu vrea acu sa imi puna cursa
frumoasa povestioara…..chiar imi aduce aminte d mn..mai aqm vrea cativa ani…dar eu am avut norokul sa il am p taika-miu d partea mea q toate k nu ii placea porumbeii….dar incet incet au inceput sa ii intre si lui la sufletsh ii ingrijeste chiar mai moolt decat mine…eu am grija d ei doar in week-end…….vant in pene …….!!!!!!!
acest articol imi aduce aminte cand eram la BACAU la parinti cand aveam si eu niste corcituri de voiajori cu jucatori cuci iar vecini aruncau cu cartofi ceapa paine uscata, atunci puteam sa cresc porci la cate aruncau in balcon vecini acum am curte si le dau multa …………… la vecini asa este in comunitate .cand am plecat in armata parinti au fost obligati sa strice de pe balcon cusca , iar cand am venit in prima permisie dupa 3 luni nu mai erau nici o pana asta e viata , acum sotia stie ca nu are ce face cand ma duc la porumbei stau cat am chef[2-3] ore. sarbatori cu sanatate
SALUTARE
M-am nascut intr-o familie de columbofili si de la inceput am iubit enorm de mult porumbei Romanesti bunicul meu ca sa nu-i fac stricaciuni in cotete a facut separat in curte un mic cotecior in care a bagat doua perechi de orbeteni si de atunci am cescut si am dus traditia familiei in continuare PASTE FERICIT
Cred ca asa ceva nu se uita niciodata.Imi aduc aminte si acum dupa multi ani,cum la virsta de 3-4 ani fugeam prin curte dupa “voduntii’ cum se zice pe la noi la (gutani),pe care ii ingrijea tata.Avea vreo doua perechi una rosie iar cealalta de cuci pe care ii tinea doar pt. teiat.Intro primavara cind aveam deja cam sase ani auzisem o discutie intre parinti care aveau de gind sa taie o pereche de pui cuci care apucase sa iasa afara din cotet.Am fugit repede la cotet si ii vazusem pt. prima data cum ii hranesc parintii invatindu-i sa zboare Eram fascinat de ei si atunci cred ca s-a aprins flacara in mine.Am reusit sa ii prind si sa fug cu ei prin curte spre disperarea mamei care fugea dupa mine sa mi ea si pina la urma a reusit.In fine e mult de povestit,multe pagini si multe povesti,dar sa revenim la subiect prima pereche de voiajori am cumparato pe la sapte ani de la un vecin cu 200 lei (N balcescu)pe care numai eu stiu ce greu i-am adunat.Cred ca eram cel mai fericit deoarece imi petreceam majoritatea timpului liber privindu-i asteptind cu nerabdare ziua in care urma sa ii eliberez si sa ii vad zburind.Adevarata pasiune o mostenesc de la bunicu, care avuse la viata lui sute de gutani dupa cum relatasera batrinii aflati in viata la vremea respectiva,care traia la tara si care mi-a lasat drept dovada- mostenire vreo trei poduri amenajate special pt. ei in care se aflau zeci de cosulete impletite din nuiele citeva oua invechite si citeva schelete de porumbel demult odihnite.Putem spune ca sunt si boli ereditare in viata care nu au intotdeauna un rol negativ ci din contra unul pozitiv.
Buna ziua, Hristos a inviat!
Pentru ca iubiti pasarule-porumbeii.
Eu le dau arpacas porumbeilor “comunitari”. Ieri 19.04.2008 unul a intrat in bucatarie, l-am lasat sa iasa singur pentru nici dupa 15 minute nu a iesit , s-a bagat upa un geam) am incercat sa-l ajut. ca sa scurtez povestea, am ramas in mana cu toata coada. Normal ca i-am dat drumul asa. Ce va pati, va mai putea zbura? il am pe constiinta.
primii porumbei cred ca i am avut cam pe la 10 ani . atunci am dscoperit aceasta pasre minunata .deci primii porumbei mi ia adus bunicul de la un prieten de al lui , erau vreo 2 saptamini de cind il rugam zilnic sa treaca pe la acel prieten sa mi aduca si mie 2 porumbei , si intr o buna zi am avut placuta surpriza de a avea acei porumbei mult doriti. la numai 1 saptamina am auzit de la niste prieteni care aveau si ei porumbei la parintii lor ca nu mi vor sta acesti porumbei la mine deoarece ei nu locuiesc singuri , asa ca va mai trebui sa mai aduc citiva . aveam doi prieteni , gemeni , fii de militian , erau copii sefului de post din sat , deja erau si ei cu virusul in vene , asa ca iam bagat in echipa me de soc , noaptea mergeam pe la cladiri parasite si prindeam porumbei pe care ii impartiam frateste. la scurt timp actiunile sa u imultit si din proiectele noastre nu a scapat nici primarul care detinea si el citeva perechi de porumbei de ornament . la scurt timp a cazut si politia pe urmele noastre , numai ca aveam spatele acoperit cu cei doi prieteni ai mei si un alibi sanatos. pasarile care erau facute rost de prin vecini le tineam in carantina , un loc bine ascuns , pina trecea politia [ militia ] . acestea au fost vremurile comuniste , intre timp am plecat in armata si apoi mi am facut rost de un servici si mi era f greu sa mai ajung si la ei , mai ales ca distanta era f mare [ 100 km ] a venit vremea de insuratoare , si in tot aceasta perioada m am reprofilat pe pesti de acvariu . la numai 5 ani de la casatorie a venit pe lume primul meu copil , defapt si unicul , iar apartamentul era de 2 camere , si camera destinata copilului era cu 500 l de apa in acvarii pline cu pesti de toate natiile , asa ca am renuntat repede si la acvaristica . dar gindul si sufletul meu imi era tot la porumbei . socrii mei locuiesc la tara , la 25 km departare de oras , asa ca de 3 -4 ori pe saptamina mergem la tara la un gratar sau sa i ajutam la treaba . intr o zi , asta era prin 2003 , le am propus sa ma primeasca cu 2 – 3 perechi de porumbei in podul casaei. au fost deacord , numai ca cele 2 -3 perechi sa u transformat in scurt timp in vreo 20 de perechi de porumbei. in 2004 m am inscris in asociatie , asa ca am trecut la profesionalism . in 2005 am mutat porumbeii din podul casei intr o locatie noua , adik intr o cusca nou construita dar pe pamint , adik jos in curte [ http://dragos1a.sunphoto.ro/ ] . am inceput sa zbor porumbeii cu asociatia in concursuri oficiale , momentul ocuparii primului loc intro competitie este echivalentul cu inceputurile columbofiliei , bucuria este la fel de mare ca atunci cind devii proprietarul primilor porumbei din viata ta .
Va doresc un paste fericit si vint in pene tuturor columbofililor din romania .
prima oara cand am vazut porumbei bineinteles au fost gutzani ca sit tine porumbei.ro un pui de gutan chel care lam dus in sat :)) moma catzi bani am dat pe el :)) si so facuyt mascul sio adus porumbitza sio mai adus tovarasi si aja in 2 ani am avut gutzani la greu :))
Ela: ii creste repede la loc, nicio problema.
hmmmm……..primi mei porumbei…….si acum tin minte…(norocul meu ca stau la tara si nu am avut probleme cu locut unde sa ii tin)…..tata oricum nu era de acord dar am zis sa incerc. Am ajuns la un vecin care avea porumbei destul de frumosi( oricum toti mi se pareau frumosi).Ajung acasa cu o pereche de cuci superbi, dupa putin timp au scos si pui, toate bune si frumoase. Problema a fost k puii s-au imbolnavit si au murit, dar nu asta a contat, parintii lor zburau la mine, ce poate fi mai frumos decat sa ii vezi cum se inalta si apoi ca se lasa inapoi, intre timp am mai facut rost de o pereche dar cucii erau cei mai frumosi> au scos iar pui, fericire maxima, dar nu a durat mult……….un vecin binevoitor a lasat intr-o tava boabe de porumb otravit pentru ca zicea el “porumbeii tai se lasa si imi mananca tot ce le dau la puii de gaina”…….i-am gasit pe amandoi mortii langa puii scosi de cateva zile…..va dati seama cat de dureros era pentru un copil cu putin mai mare de 10 ani……..si totusi au trecut ani de atunci, am porumbei in continuare dar ura din suflet nu mi-a trecut…..sper ca nici un nou columbofil sa nu mai treaca prin asta, e foarte greu……..
Foarte,foarte frumoasa povestea…imi aduc aminte de primul meu porumbel care a fost un gutan alb patat pe care l’am primit de la un vecin fara sa stie taicameu la varsta de 6 ani…ascunzandu’l in coser…mi’a iesit si mi’a plecat…mai tarziu l’am recuperat mergand la vecinul meu (unde era invatat) apoi rugandu’ma de el saptamani intregi am reusit sa achizitionez o pereche de voiajori si o pereche pt gutan…cu parinti am avut si eu de lucru pana i’am convins sa ma lase sa’i tin deoarece mama nu a fost de acord cu ei…si in legatura cu vecini si la mn sunt “nesimtiti” kre dau dupa ei…mult succes si vant in pene
Toata stima domnului Mihai
Acuma cind in viata si sufletul omului nu mai este loc decit pentru bani , porumbeii iti aduc bucurie si liniste in suflet …. mie ingrijitul porumbeilor imi alunga stresul mai mult decit orice alta activitate.Eu am avut porumbei de cind eram mic -la casa parinteasca-si dupa 30 de ani imi amintesc cu drag de ei .Pentru cei care nu ne inteleg , -da ,aduc paguba , -dar bucuriile sunt de zeci de ori mai mari.SARBATORI FERICITE
Vreau sa va zic, ca porumbelul care a ramas fara coada, a venit bine mersi la “masa” la arpacas.
Mi-am zis sa nu le mai dau mancare , da’ nu pot sa-i vad cum asteapta , i-am invatat cu narav insa nici nu au ce sa manance,asta este clar.
Le-am dat mancare asta iarna este groaznic, unde sa-si gaseasca mancare pe zapada inghetata, erau disperati, mancau din mana mea. si le simteam ghearele reci. Am zis asa , daca nu dau tiganilor de pomana ca ma eneveaza, dau acesor pasari, eu inteleg Victor, si mie mi-e drag de ei.
buna ziua :)
nu am gasit alt site unde asi putea intreba despre porumbei sau turturici ( cum le spun eu ), doar acesta.
de cand sunt mica.. defapt si acum sunt , am o pasiune pentru porumbei, la mine i ncurte traind foarte multi, avand in vedere c astau la etaj, m`am bucurat foarte des sai vad zburand sau mancand de la mine din palma..
am crescut cativa, care erau mai mici, si intru nfinal au plecat.. acum , am alta problema..
de cam 2 zile, am un pui de turturica.. nu stiu cum a ajuns la noi pe balcon, ( cel inchis ) dar sta pe un ghiveci si nu prea vrea sa plece.. nu prea am vazut turturici prin curte, si nu stiu ce sa fac cu el.. ce mananca??? asta ma intreb momentan.. este la fel ca un porumbel?? daca trec pe langa el nu fuge, nici nu sare, chiar daca , dupa cate am vazut poate sa se urce pe ghiveci care e la cam un metru jumate inaltime.. acum sa culcat in fata mea.. e dragut.. l`as duce in curte,dar sunt cam 3 pisici si 2 caini si nu sunt deloc prietenosi cand e vorba de pasari ( mai ales pisicile ).. trebuie sa fac ceva repede, ptr ca nu mi`as dori sa moara in grija mea.. numi poate spune nimeni ce sa fac cu el? e deja destul de marisor, nu mai e chiar ‘pui’..
andra: http://www.porumbei.ro/2007/10/28/cresterea-puilor-orfani/
multumesc mult :)
Aceasta poveste imi aminteste de mine cand eram mai mic de vreo 9 ani pentru ca mama si bunica nu ma lasau cu porumbei si io dadeam o gramada de bani pe ei si le ascundeam ca ii cuparam ziceam ca iam primit. Acuma am 14 ani si anul acesta este primul an in care imi zbor si io porumbei, deocamdata la antrenamente au venit bine acuma sa sper ca vor veni si la zboruri la fel. va dau id meu:andrey_xxl77
Ma bucur cind vad femeile si copii preocupati de porumbei,cosider o floare,un porumbel de care ingrijesti citeva minute pe zi mai folositoare ca ore intregi petrecute in fata tv ,sa zicem.Un porumbel ,o turturica si o sa vezi ca poti sa faci un lucru si placut si util ,mai ales ca ei chiar au nevoie de ajutorul nostru …si dupa asta …un stol si cu ei la zbor!!!
da…frumoasa poveste.. dar si trista…..eu stau la bloc…sunt din (caransebes) de mic copil locuiesc la oras rar ma duc la sat. de la 6/7 ani a inceput sa imi placa si mie aceste superbe pasari, aveam in spatele blocului un om invarsta, era aviator ceva de genul acesta, locuia la Bloc,avea o cusca mare din metal plina cu porumbei (postasi) , avea toti porumbei inscrisi la zboruri ,intr`o buna zii m-am dus la el sa imi dea un porumbel…mi`a dat un (Ciurucan) porumbel vagabont , era infometat, m-am dus la mazazine am luat o cutie de cartot si l-am dus acasa.., am ajuns acasa si mama era de acord sa tin o pasare in casa..dar cand tata a venit nu era de acord..si am facut tot cum am vrut eu..l-am hranit si serara dormea cu mine -n pat..nu conta ca-si face nevoile pe mine…eram bucuros…si de atunci imi plac la nebuinie proumbei..locuiesc la bloc.etajul 4. nu pot tine multi porumbei.deoarce ii tin in pod`ul blocului si fac vecini gura..:( o casa fara porumbei e f..pustie…nu as putea sta fara macar un porumbel..indiferent de rasa dar sa il am…:X:X::X
Si eu am renuntat la ei in1993 tot din cauza parintilor, aveam 15 ani, dar am reluat in 2002 toamna, iar acum particip la concursuri din 2004. Vointa sa fie ,ca resurse se gasesc. totul e sa vrei cu adevarat.
cind vrei sa te apuci de porumbei suna-ma iti fac cadou 2 pui 0723889733
andrei asa am ris cu chelu tau si cu vecinu tau frumos povestit
sa va spu si eu cum sa intimplat stateam la bloc si vedeam pe la prieten la balcoane porumbei pin poduri care avea si la noi nu era ca aveam vecini foarte dragi de nici sa tai sa vezi nu te lasa si mam hot in lipsa parintilor ca erau plecati in strainatate sa luam si noi porumbei eu si fratele zis si facut am aveam niste patine leam dat pe niste rachete ca cine avea porumbei vrea rachete
si leam dat la schimb sa ajungem la rachete
amenajasem tot in balcon am adus porumbei o pereche de voiajori pui si 2 de galateni
iam bagat
si veni si timpu mult asteptat
sai vedem afara
da pe unde sa iasa ca nu aceau esire si am spart un geam sa facem iesire la venirea parintiulor cum zice un prieten mai sus meci pe masura ca nu mai erau 6 porumbei ci 20 cred si geam spart si harababura 2 naieti singuri
da tot nu neam lasat de ei nici in ziua de azi cu toate ca sunt in strainatate pasiunea o avem in singe fratele cu galateni eu cu voiajori multa bafta in continuare frumos totpic
scz de greseli ….
da frumos sa vezi ca inafara de columbofili mai e lume cu suflet mare care iubesc porumbei,pasarile in general ,porumbelu pin ochi mei e o pasare foarte frumoasa si cum a zis un prieten mai sus ati aduc linistea eu cind merg sai ingrijesc ma simt alt om in compania lor vb cu ei si ei cu mine oricit de dubios ar parea
vint in pene !!!
am o intrebare credeti ca porumbei comuni din centrele oraselor sunt invatati sunt blinzi cu oameni ca ai vad zilnic sau de foame ?sa vedeti cat risca un porumbel cind e lihnit de foame ,in sparta sunt porumbei in cenru destui mer o data la 2 zile sii hranesc
cind ma vad cu pung si cu sapca
vin pe mine buluc nici sa ma mai misc nu mot
sii hranesc foarte bine pe toti peste 10 min dupa ce beau ei apa nu mai vin la mine si nici a 2 zi cu toate ca sunt toto eu
dar in momontu hraniri nu dau inportantza unde sunt nici nu se uita pe ce stau ,concluzia e ca fac asta sa para blinzi sa primeasca cateva bobe si el ca poate are pui ,am dreptate sau nu ?scz ca ma-m abatut de la subiect
Buna.
Explicatzimi si mie care e faza cu concursurile alea de castigi cupe si multe altele si astea de castigi doar satisfactia si atat
help…ma intereseaza mult cum se poate crea un culcus pentru porumbei….am la apartament un balcon deschis si vin o gramada de porumbei sa manance in balcon ca le dau paine…alt tip de hrana mai cunoasteti pentru porumbei?
vreau sa am grija de ei…sa nu inghete ca a venit frigul…va rog…astept sugestii pentru culcus intr-un balcon descoperit…ce se poate face pentru binele lor
/???????/
multumesc!!!!!!!!!
p.s save the animals!!!save the planet!!!!
Graul si porumbul sunt cele mai bune, apoi painea. Iarna mai ales porumbul este f. bun pentru energie sa-si produca caldura pe timpul noptii. De culcus nu au nevoie.
Primul meu porumbel…….
Intr-o zi de toamna cand m-am intors de la scoala tatal meu mi-a spus sa ma duc sa vad ce cadou am in anexa casei fiind ca stia ca eu imi doresc de mult timp sa am porumbei”Si cand m-am dus acolo sa vad ce minunatie voia tata sa imi prezinte vad un porumbel rosu intr-o cutie;era speriat fiindca fusese fugarit de uli (fusese prins deoarece a intrat sub terasa si nu a mai stiut iesi).A-2-a zi m-am gandit:oare ce o fi:??! asa ca l-am dus la vecinul meu care avea de multi ani porumbei si mi-a spus ca e mascul,asa ca i-am cumparat o porumbita si am asteptat………pana spre sfarsitul iernii cand am vazut ca acel cocos a inceput sa cante … mai aveam putin si ieseam din iarna cand in cusca am vazutun ou iar porumbita se chinuia sa il tina sub ea,apoi a venit si cel de-al doile-a ou .Cand am vazut ca poate am o sansa sa devin columbofil mi-am mai cumparat o pereche .Dupa un timp ouale primei perechi au eclozat si au iesit doi pui……urati dar acei pui au crescut…apoi a venit randul celeilalte perechi si tot asa pana astazi…si mult timp de aici in colo
Intamplare din 10/10/2010
As vrea si eu sa devin culumbofil cu o rasa pura. Acum am doar doua perechi de ganjoi(corcituri de voiajori) primiti de la un vecin. Imi plac foarte mult porumbei voiajori si as vrea sa detin si eu vreo cateva perechi da mai greu de achizitionat , sunt foarte scumpi , iar cei ieftin multi au incercat sa ma insele deoarece nu ma pricp foarte bine. Nu am reusit sa-i dosebesc au fost batrani , au facut puii si m-am gandit ca daca le dau drumu cu puii nu vor fugi. Dar m-am inselat si nici in ziua de astazi nu au mai venit. Am mai avut o pereche de romani primiti de la vecinu da pacat ca ia prins uliu , acu vecinu a plecat in Italia si ia vandut pe toti.
si la mine tin minte ca era miercurea dupa masa eram singur acasa si stateam pe afara,intrun timp observ ca coboara ceva in picaj la inceput credeam ca e uliu la gaini dar ce sa vezi era un porumbel gut si era voiajor,am reusit sal prind si lam tinut inchis in cusca de la iepuri fiind modificata de mine,iam dat apa si mancare iar a 2a zi iam dat drumul afara,si eu am crezut ca il mai pot prinde dar nu era asa,se facuse deja noapte si porumbelul nu a mai aparut,apoi dimineata a3a zi ma trezeste mama de dimineata si imi zice ca porumbelul e pe casa,numi venea sa cred mam bucurat foarte mult,dar totusi nu stiam cum sal prind toata ziua am umblat dupa el pana lam prins,ca nu era obisnuit sa intre singur in cusca.astea fiind zise miam zis:,,am un porumbel ce sa fac cu el?sa mai aduc unu ca sa fie pereche?,,asa am si facut,am aflat ca un batran avea porumbei gutani si corcituri de voiajori,am mers la el si mia dat un mascul corcit argintiu,imi placea la nebunie,lam dus acasa si iam inchis amandoi,dar surpriza erau amandoi masculi:,,ce sa fac de unde sami aduc 2 femele?,,numai bine alt prieten de al meu avea voiajori si mia dat 2 pui rosii,am ajuns la 4 porumbei eram cel mai fericit,apoi mia mai dat alt batran inca 4 pui de gutani eram foarte incantat de ei,apoi am gasit 2 gutani in podul casei de la bunici,erau pui dar ce conta erau porumbei si am ajuns pana la 10,si au inceput sa se imulteasca,si intrun timp primul meu porumbel a disparut chiar in timp ce a avut 2 pui mici,mia parut f rau dupa el,si de atunci miam zis:,,de ce sa tin mai multe rase de porumbei,de ce sa nu cresc numai voiajori?”si asa am facut am dat toti gutani la cei ce mau ajutat si am mai ramas cu o pereche de voiajori puri,si de acolo intrun an de la acea pereche am avut 6 pui frumosi si sanatosi,miam mai adus si alti voiajori si asa am inceput cu ei de atunci nu ma mai dezlipesc de ei.mentin ca nu mai am nici un voiajori din care iam avut atunci,desi as fi vrut sai mai am,dar mai exista si pierderi,si castiguri.
Doamnee,cand imi aduc aminte cum am prins eu dragoste de porumbei!:x:X Aveam vreo 6 ani cand urmarit fiind de uliu,a intrat la mine in casa un porumbel alb imaculat,superb,a fost dragoste la prima vedere! Il prin il ingrijesc,il pun intr-o cusca ii dau apa mancare,si porumbelul statea saracutzu intr-o cutie,iar eu toata ziua il priveam prin gaurile facute in cutie!a stat la mine timp de o saptamana si primesc o veste groaznica,taicamiu s-a interesat al cui era porumbelul,si i l-a returnat!cata dezamagire pe mine :(:(( lumea mea se destramase! Am uitat pentru 5 ani de porumbei!!! La varsta de 11 ani,mergeam la sormea,avea o pereche de voiajori,masculu pestrit,femela vanata,toata ziua eram acolo la ei,ii tinea intr-o cusca de iepuri,eu mergeam la ea,doar pentru porumbeii aia,sa le apa,mancare,sa vad ce mai fac voiajorii :x eram atat de fericit ,cand ii priveam! Dupa vreo 5 luni,m-am decis : Gata îi iau acasa!nu aveam de gand sa le zic la ai mei dinainte,ci am tacut si m-am prezentat cu porumbeii acasa! O zi i-am tinut intr-o cusca de porumbei,pana sa le amenajez spatiul din podul casei!a 2 a zi i-am mutat,ai mei nu au zis nimic,eu zicandu-le din start “eu mi i-am adus eu am grija de ei!nu va atingeti de ei”! Le-am dat paie,sa faca cuib,le-am dat apa,mancare! Si cand aveam putin timp liber mergeam si trageam cu ochiul la “voiajorii mei”! Dupa o saptamana eram in culmea fericirii,am gasit in cuibul lor primul lor ou! Moama cata uimire pe mine,deja cautam sa vad cand iese puiu!2 saptamani zi de zi eram la ei,ma uitam la oua! Nici nu pot descrie ce am simtit cand au iesit primii mei pui!eram in culmea fericirii! Dupa 2 ani de la o singura pereche am ajuns la 23 de porumbei! Am decis ca e m0mentul sa-i vad zburand!i-am eliberat,si asteptam sa iasa la zbor,dar nimic,simteam cum imi bate inima asemenea unui porumbel foarte foarte repede! Din pacate la mine primul zbor a ramas o amintire neplaquta,din 23 porumbei am ramas cu 4,2 perechi, perechea batrana care am aduso de la sormea,si o pereche de pui! I-am pierdut din cauza la o pisica care s-a cocotat pe varful casei si s-a napustit asupra lor! Si asa am ramas iar cu 4,dar nu am cedat!si acum sunt mandru de asta!!!de atunci pana in prezent ,de la 11,pana la 19(varsta actuala)am porumbei,si vreau sa am pentru tot restul vietii! Va multumesc pt ca mi-ati citit randurile! Succes tuturor
prima pereche de porumbei am avuto la varsta de 8 ani atunci nu eram prea pasionati de ei . iar intro noapte fiind iarna tata lea dat drumul sa se mnai miste si ei si nici tata nu stia prea multe atunci .apoi a doua zi ducanduma la ei nu mai erau am inceputsa plang la mama ca unde sunt mia furat mia omorat lea dat drumul cine? iuar apoi mama mia zis povestea si de atunci am prins o legatura intre mn si ei .si acum la varsta de 14 ani tata mia adus altii si mi ia dat in grija erau 5 porumbei apoi a mai adus 7 iar acum imi dedic timpul doar lor eu as sa fiu columbofil.
Comentariu pe alt topic, pe care il pun si aici la “colectie”.
pasiunea asta te alege ea pe tine si nu tu pe ea.eu la 6 ani am vazut la un coleg cand am venit de la gradinita si am furat 100 lei de la tata si am luat o pereche de pui.mi-a spus si cum arata suta ca nu stiam.si m-am luptat cu ai mei toata viata pt porumbei.sunt niste ingeri curati pe care numai unii oameni ii pot atinge .suntem binecuvantati?
primul meu porunmbel a fost un pui de porunbel voiajor mascul care mi la adus tatal meu la 7 ani dupa ce lam tinut timp de 1 ani mi scapat din cusca finda maicami nu a inchis usa bine dupa doua saptamani sa intors dar nu lam mai inchis lam lasat liber timp de trei ani de zile in fiecare zi se intorcea acasa si manca cu gainile dupa un an nu sa mai intor deloc si am fost foart trist iar acuma am o pereche de porumbei curcani care acuma ar trebui sa fac primul rand de oua
Cate comentarii s-au mai adaugat aici!
Faine povestioare! io-mi aduc aminte cum mi-o adus tatăl meu, dintr-un sat vecin(e veterinar, așa că avea acces în curțile oamenilor), prima pereche de porumbei, roșii cu panci(încălțați).Aveam pe atunci vreo 6 ani, cred..
Femela mi-o schimat-o cu una bălțată/negru, pentru că am cam ciufulit-o încercând vreo săpttămână s-o țin pe cuib, în speranța că o să ouă..bineînțeles că n-o ouat când am vrut eu, ci când i-o venit sorocul.
Cert e că, din acel moment, am prins drag de ei!