Am sa va povestesc o intamplare petrecuta de curand, intamplare care demonstreaza inca odata cat de “puternice” sunt din interior pasarile astea care par atat de firave.

Era o zi mohorata de toamna, ploua burnitat marunt. Sezonul rapitoarelor incepuse de mult si dintr-o greseala a crescatorului porumbeii erau pe casa unde se imbaiau ridicand aripile si intorcandu-se pe toate partile. Greseala, pentru ca in perioada asta de “cod rosu rapitoare” porumbeii trebuie sa fie in aer sau in cotet.

La un moment dat, porumbeii pleaca furtunos de pe casa cu vajait infundat de aripi ude. 2-3 dintre ei raman nemiscati pe acoperis – mare greseala – in urmatoarele secunde apare torpila in picaj, moment in care se trezesc si ei din amortire zburand. Prea tarziu. Pe unul dintre cei mai tineri pui il agata, dar ii scapa si zboara accelerat spre pamant cu uliul dupa el pana in dreptul unui panou de gard din sarma. Se aude o bubuitura in gard iar uliul se ridica peste, plecand. In urma ramane porumbelul INFIPT in gard intre 2 elementi, zbatandu-se si curgand fulgi.

Ma duc resemnat sa-l iau sa-i curm suferinta. Cand ajung aproape de el, observ ca era infipt perfect intre 2 elementi de gard (distanta dintre ei fiind putin mai mica decat corpul unui porumbel). In partea cealalta a gardului trecusera tot pieptul si corpul pana la pulpe si capul. Il scot incet din gard si vad ca are ochii deschisi, si nu are sange dat pe cioc asa cum ma asteptam. Avea insa o rana de gheara pe burta. Il duc in cusca si il pun jos sa vad cum se comporta. Se taraste schiopatand sub boxe si ramane nemiscat.

Dupa o ora mananca impreuna cu ceilalti.
Dupa o zi se ridica stangaci in boxa lui.
Dupa o saptamana zboara perfect pana in boxa.
Dupa 2 saptamani zboara cu stolul pe sus.