Autor: Neagu Mihai
As putea completa titlul articolului folosind sintagma “din nou, aceeasi eterna emotie”, insa acesta ar fi prea lung si m-as pierde in amanunte cunoscute si paracunocute de catre orice columbofil.
Am trimis spre publicare, si au si fost publicate pe acest site, vreo 2 articole in care vorbeam putin despre primii mei porumbei, despre inceputurile mele intr-ale “columbofiliei” (cu ghilimelele de rigoare caci, la modul organizat, n-am practicat acest sport niciodata). Spuneam acolo ca aceasta pasiune mi-a fost brusc curmata, in fapt nu pasiunea ci posibilitatea de a o exercita (pasiunea nu poate fi curmata de nimeni in afara de peroana care o nutreste), si ca, datorita faptului ca locuiesc la bloc, nu am mai putut-o relua insa sper ca ziua in speta sa vina cat mai repede.
Pe principiul “daca vrei poti” (mai greu, foarte greu, sau mai usor, cu sacrificii mai mici sau enorm de mari, intinzand nervii la maxim sau doar pocnind din degete, depasind obstacolele de orice fel – ohoooo, in tarisoara asta, adevarate ziduri nu obstacole etc.), cand iti propui ceva trebuie sa reusesti. Vorba multa, saracia omului. Pe scurt, ne-am mutat la casa, am populat curtea cu vreo cateva zeci de pasari insa, porumbei nu, deoarece nu am putut amenaja inca acea porumbarie in care sa-mi faca placere sa intru.
Zi normala de primavara, venim impreuna la Bucuresti la serviciu (subsemnatu’ si sotia), dis-de dimineata (pt. a evita traficul capitalei la ora de maxima “audienta”). Ma despart de sotie si dupa 2 minute suna telefonul. “Ghici ce am gasit?” (in gandul meu ma rugam lu’ Doamne-Doamne sa nu fi gasit vr-un catel abandonat sau, si mai rau, vreo matza – sotia avand alergie la “parul” de matza). Doamne-Doamne asculta ruga si sotia imi spune: “Am gasit un pui de porumbel, mic-mic, l-am luat, gata-i al meu!”
Phiu!
Fericitu’, “o cioara”, un pui de gutan, plecat prematur din cuib, ajuns pe trotuarul din jungla urbana, flamand, insetat, dezorientat, sortit, cel mai probabil, pieirii. Rapid sotia si-a intrat in rolul de mama adoptiva si a crescut “cioara” cum a stiut ea mai bine incercand sa-i asigure tot confortul necesar si sa-l transforme intr-o pasare extrem de blanda. A reusit, puiul a crescut devenind un masculas frumos (in ochii ei si, recunosc, si ai mei :)) , altminteri …….).
Un porumbel tinut singur e’ ca un Romeo lasat fortat fara a sa Julieta. S-a decis fara echivoc faptul ca “Cioculet” (nu radeti, nasa ii e’ sotia, numele i se potriveste de minune, are o barna de barza) are nevoie de o sotie.
Aflat in vizita la un targ de animale din Tgv am vazut intr-un burduf cativa pui de “misirliu” intre care si o femeluta care mi-a furat privirea. Am cumparat-o si am facut-o cadou sotiei. S-a bucurat mult si iata, asa a obtinut prima ei pereche de porumbei. Tinereii s-au imperecheat repede, le-am amenajat un cotet (sub nici o forma nu se poate numi porumbarie, e’ un fel de boxa) si i-am lasat putin sa se acomodeze.
In weekend, am decis de comun acord. “Le dam drumul, fie ca pleaca fie ca raman!”. Nu poti tine astfel de suflete incarcerate intr-o cutie in timp ce le vezi cum incearca sa simta libertatea dand din aripi ntr-un spatiu mult prea mic, o celula.
Am deschis usita. Pe cer rotea un stol de voiajori al unui vecin. Au scos capetele si scrutau orizontul. Masculul inca nu poate zbura bine, de el nu-mi era teama, nu putea pleca nici daca dorea. Cu femela insa, era alta treaba. Inainte sa o cumpar iesise la zbor si stia binisor aceasta “meserie”. Stapana pe ea, sigura in fortele proprii, a iesit si a zburat. Mi-a, de fapt ne-a, stat inima. Am zis ca-i gata, Cioculet e’ proaspat divortat, treb’e sa-i cautam consoarta.
Nu a fost asa, porumbita s-a intors langa sotul sau. Momentul intoarcerii a fost unul pe care aproape ca-l uitasem.
Mi-au iesit ochii din orbite, mi-a luat-o inima la galop, parca tocmai mi se intorsese femela de la maraton si credeam ca am sanse la “titlu”. “Aterizarea acasa” a reprezentat acel moment care este de fapt “chintesenta” columbofiliei. Nu poti cumpara asa ceva, nu poti mosteni, nu poti dobandi in nici un fel. Te nasti sau nu cu aceasta putinta de a te bucura de un astfel de moment.
Stiu, intamplarea e’ una banala, pana la urma vorbim aici de “o cioara” si “un ciuruc din piata” care s-au ridicat 5 m de pe cotet si s-au intors. Un fas pe langa faptele marete ale confratilor prezenti pe acest site.
Corect, insa, pt. “ursul” adormit fortat, acest moment banal a fost aidoma razei de soare primavaratic care-l trezeste din hibernare si-l face sa doreasca a simti din nou libertatea.
Ursul (pasiunea) tanjeste acum si mai tare dupa alte astfel de momente (chiar mai “dramatice” si demne a fi povestite).
“Ratusca cea urata” (“cioara de Bucuresti”) a fost scanteia care a reaprins focul ce ardea mocnit (in cazul meu) si a incendiat gama de pasiuni a sotiei. Acum, cerul asteapta sa fie “privit” de inca doua perechi de ochi asteptandu-si copiii sa ajunga acasa!
P.S. – de la momentul redactarii articolului si pana astazi, femela a inceput sa zboare in toata regula. Desi pe langa ea rotesc stoluri de voiajori, femela e’ credincioasa masculului ei (care inca nu e’ capabil de zboruri lungi) si casei sale. Ignora total ce se intampla pe cer si-si vede de treburile sale. O incantare sa deschid dimineata usa cotetului.
Multumesc lui Ion Creanga al columbofiliei pentru acest frumos articol! Cuprinde cele mai frumoase si mai pure dintre trairile unui pasionat de porumbei, departe de cifraraie seaca, razbeluri de federatii si tehnici complicate de castigare a unui minut in plus pentru o tinichea la sfarsit de an.
Auzi, da’ sigur-sigur Cioculets nu e vreun pui de barza ramas mic?! Ca are un nasalau la super oferta. :))))) Are cat si pentru sotia lui, ca saracuta abia are un pic de botic. Daca o sa-ti faca ditai cuibul pe stalpul din strada si incepe sa manance broaste, sa nu te miri, asculta la mine!
Parca totusi in poza cu Cioculetz matur de la final, s-a mai echilibrat ciocul cu restul corpului, sau faptul ca nu e din profil il avantajeaza :D. Daca puii vor avea media ciocurilor celor doi parinti, ar trebui sa iasa de expozitie. :p
Felicitari pentru recastigarea pasiunii si distractie placuta! (+ cat mai multe povesti de neuitat). Sper sa se impace cu cainii, gainile si toate celelalte. Si spor la imbinarea pasiunilor ca astora cu mai multe pasiuni cu greu le ajung cele 24 de ore ale unei zile. :))
Foarte frumoasa povestea. Imi trezeste amintiri legate de felul in care vad eu columbofilia(desi microbul concursului m-a prins destul de tare), emotia sosirii e aceeasi de fiecare data, fie ca vorbim de primul porumbel, fie ca vorbim de un intarziat de la etapa trecuta. Nu sunt vreun mare crescator insa daca vreodata vei vrea sa cresti voiajori, te asteapta la mine niste pui. Sunt convins ca pot gasi la tine toata dragostea de care au nevoie.
Foarte tare, nu cred ca mai conteaza rasa sau alte amanunte, mai ales cand a fost crescut cu propriile maini, asta ar trebuii sa invete majoritatea columbofililor, sa stie sa si ofere dragoste porumbeilor nu numai sa astepte rezultate. O “cioara” iti poate oferi aceleasi sentimente ca si un foarte bun zburator sau ca alta pasare de ornament…….zboara acolo in sufletul tau mai bine ca oricare si arata mai bine ca restul pasarilor
marea pasiune cu asa ceva incepe … de cele mai multe ori ….
Cioculet sufera tot felul de transformari fizice in ultima vreme si parca raportul cioc-corp s-a mai echilibrat.
Poza din fata insa a fost special facuta! ;)
E’ ca la actrite. Ca sa nu le superi, cand le publici poza in revista, o alegi pe cea care le avantajeaza. :)))
Referitor la relatia cu cainii si celelalte pasari (turturele, gaini, rate), este una de invidiat. La construirea acestei relatii a muncit sotia mea care impaca pe toata lumea! :D
In ceea ce priveste pasiunile ….. venit de la munca, schimbat in 2 minute si iesit afara. Sotia la gradina (legume/flori de gradina plus de apartament) iar subsemnatu’ la pasari (parte ale mele, parte ale ei – porumbeii sunt doar ai ei).
C.T.C.-ul (cainii) intotdeauna in spate cu verificarea. :))
P.S. – departe de Creanga! Doar niste randuri asternute pe hartie, ma rog, e-mail! ;)
P.P.S. – clar voi mai cumpara porumbei. Trebuie doar sa gasim macar putin timp sa putem construi o porumbarie cat de cat decenta.
Multumesc userului pac pt. oferta!
Pierdeti timpul p-afar’ in loc sa stati la TV sa urmariti fascinati ce a mai facut blonda lu Bote :)))).
Sper ca la anul deja sa concurezi cu voiajorii. Dar nu cu odraslele cioculoase :)).
moaikk nene ce le ai cu povestitu esti tare ..la povestit
succes in continuare si pacat ca ai corcit o rasa!
vant in pene!!!
Cioculet este cel mai frumos porumbel pentru mine! Nu as renunta la el pentru un voiajor titrat!
Cand l-am gasit manca doar paine si aia indesata pe cioc, apoi a avut un program in care a invatat sa manace boabe, binenteles indesate pe cioc la inceput. Cand era singur fara “sotia”lui, atunci cand intram in casa incepea sa ceara de mancare, seara se relaxa pe semineu sau la mine pe umar si asculta ceea ce povesteam noi. Umbla toata ziua prin casa dupa mine asa cum fac acum ratustele.
Ma bucur ca l-am gasit, asa am invatat si eu cum se creste un pui de porumbel si daca o fi sa mai gasesc vreodata vreun “gutan” intotdeauna o sa aibe un loc la noi in curte!
alecs a scris: “… pacat ca ai corcit o rasa! …”
Nu am corcit nimic deocamdata! :)
Cu toate acestea, se vede clar din poza ca, nici femela nu este vr-un reprezentant de seama al rasei sale prin urmare, sunt un cuplu ok.
Multumesc de aprecieri si urari!
Porumbei.ro, oricat as face apel la masculinitatea mea nu-mi place domn’e Bya lu’ Bote, deloc.
Stii tu, plasticu’ tot plastic ramane! ;)
oke,,corbu,, sunt un cuplu care cred eu ca o sa faca pui si o sa iese vreo data vreun pui identic misirliu si dupa se raspandeste rasa probabil ca sunt ,,misirlii,,,originali ….da in fine nu cred ca se ajunge acolo!!! e bne ca ti s’a indeplinit visul;)
vant in pene!!!
de apreciat o familie care face unu placerea celuilalt mai usor e ca la amindoi le plac animalele,de apreciat e ca acea pasare a cazut in mina oamenilor buni Dumnezeu nu la dat de geaba in fata doamnei a stiut ca acolo isi poate gasi locu ma bucur cind vad ca in zilele noastre mai sint oameni cu suflet ce conteaza ca sotiia lui nu e la fel cu el si ca sar corci?corcituri gasim si la mari columbofili care au mai multe rase ,nu poate omu pazi rasele sa nu se corceasca dar reuseste sa elimine corciturile isr acel porumbel e destinat sa fie in pereche si linga un stapin cu suflet sa va traiasca orataniile din curte si felicitari pt ce faceti.
@corbu placerea e in totalitate a mea si nu e o oferta, e o promisiune :) Cand esti pregatit sa ai mai multi, imi dai un semn si ii punem la clocit :))
@corbu am uitat sa scriu in primul comentariu, dar si eu am inceput tot cu un pui de gutan pe care l-am hranit. L-a gasit o vecina de-a mea care lucra la CFR intr-un vagon gol de tren si mi l-a daruit. Nu pot sa va povestesc ce mandru am fost de “neagra” desi toti prietenii radeau de mine.
super poveste
eu nu am avut norocul ca prima pereche sa ramana la mine:(
“Corbule”, zic doar ca ai un suflet mare!!! Nu mai prejos sta sotia ta, desigur…! E mare lucru! Sa stii ca de regula sotiile de columbofili sunt la capatul celalat al pasiunii noastre; ele si-ar dori tare mult sa creasca ulii, soimi si dihori…! Inca n-am ajuns personal sa ma confrunt cu probleme chiar asa de grave, dar lucrul sigur este ca-i descopar si alte trasaturi ale fetei cand vin de la vreo imbarcare dupa 16 ore, sau cand sunt nevoit sa astept porumbeii chiar si cate doua zile de la o etapa de 1000 km…! Deh, ce sa-i facem? In linii mari, BRAVO VOUA! Luati-o incet cu porumbaria; nu va ambalati! Faceti ce aveti de facut ca vine ea si voliera! Pana acum ceva timp nu aveai nik, iar azi tremuri juma` de zi asteptand sa-ti vezi “Ciocosul”…! :)) Cand ai sa te gandesti sa-ti ridici cotetul, pune mana mai intai si studiaza ceva despre “how its made”. Fa-o bine si utila de la bun inceput, altfel n-ai s-o mai termini in veci. De porumbei sa nu-ti faci griji; sunt pe aici oameni cu inima care cu siguranta te-ar ajuta mai mult decat crezi, fara sa-ti umble pe la portofel si sa-ti vorbeasca in termeni d`aia greu de inteles gen “one hundred euro`s, or more”. E frumoasa columbofilia, e minunat sportul cu porumbeii mesageri, dar greu si plin de obstacole. Eu am o vorba: “cand te-o tranti columbofilia cu dosu` de pamant, e posibil sa nu-ti mai revii niciodata”. Sfatul meu: nu te ambala, fa lucrurile incet si bine, incearca sa tii pasul fara a o lua inaintea porumbeilor sau ei inaintea ta si cel mai important, nu-ti neglija familia, casa si serviciul! Ai vazut Bya ce a patit daca a sarit calu`…!!! :)) Sa fiti sanatosi!!!
ati stiut sa alegeti se potrivescc si la culoare ati facut cuplul perfect sa va traiasca
D-le Simion, exact asa ne-am propus. Facem pasi mici fara pretentii mari.
Asa am si pornit altfel deja aveam pe acasa vreo 10 pui inghesuiti prin vr-un cotet. N-am fi rezolvat insa nimic.
Cum am asteptat atata timp mai putem astepta ceva vreme.
Lucram la imbunatatirea adaposturilor pt. gainile de rasa pe care le avem, apoi vom face si o porumbarie micuta etc..
Nu ne visam campioni si nu stiu daca vom deveni vreodata. Nu asta urmarim.
Crestem animalele pe care le crestem doar din dragoste fata de ele (pasiunea pt. pasari e’ boala grea de care nu prea mai scapi) fara a vedea in locul fiintelor diplome, cupe, medalii.
Nici aceasta pereche nu era “programata”. S-a intamplat iar acum ne bucuram de ei. Meritul este al sotiei!
Multumim pt. comentarii!
Frumos articol publicat de Dl. Corbu si au am aceeasi pasiune pt pasari dar eu m-ai am de trecut pana sa ajung la casa impodopit cu tot felul de gaini ( prima mea pasiune ) porumbei (de care nici in ziua da azi nu m-am despartit ) : P
Buna ziua ,
frumoasa povestire care a trezit amintiri din copilarie in mine . Si eu am inceput cu un pui de gutan pe care l-am crescut cu mana . De abia asteptam sa ajung acasa de la scoala ca sa ma ocup de acea ” Cioara ” care pentru mine sufleteste a fost cel mai valoros porumbel pe care l-am avut vreodata – pana in ziua de azi .
Plecand in concediu ( vacanta ) cu parintii mei la munte unde aveam o casa de vacanta ,il luam cu mine de fiecare data unde bine inteles a avut si el un mic adapost . Facea parte din familie si era tot printre picioarele noastre .
Intr-o zi am avut oaspeti si am iesit la plimbare si spre bucuria mea am vazut porumbelul langa noi la poarta si cum se plimba pe drumul forestier pe care venea un vecin de mai sus de pe vale cu masina si l-a calcat .
Acest lucru a fost un soc pentru mine dar si pentru restul familiei , dupa 8 ani frumosi a murit o parte din familia noastra ….
Domnule Corbu & Sotie ,
va doresc in continuare multe bucurii cu acel porumbel pe care l-ati crescut cu mana . Putine persoane se intereseaza de ce se intampla in jurul lor , au alte probleme decat sa se ocupe de un amarat porumbel care probabil nu supravietuia dar care , acuma va da atata satisfactie …
Toata stima fata de asemenea persoane !
foarte frumoasa povestirea ta,ai tot respectul meu pentru ce ai facut pentru acel porumbel….si nu uita k “esentele tari sunt in sticlute mici”..sa-ti traiasca si succes in continuare
Citesc si nu-mi vine sa cred….. Este primul articol in care vad comentarii de bun simt,comentarii la locul lor. Asta denota faptul ca ai mare talent in a “pune pe hartie” ispravile micutului inaripat.
Felicitari pentru scanteia produsa de o vietate sortita pieirii daca nu o intalnea sotia. Felicitari pentru sufletul mare care il detineti!!!
culmea felul in care ati povestit articolul… :)) si poreclele:))
bravo!!chiar frumos!!!mi-a dus mintea la cum am inceput si eu:X
pentru dixtractia personala sant o pereche perfecta… probabil puii lor o sa aiba niste forme si culori care nici nu s-au inventat inca… :)))) sa nu mai spun ca cioculet nu e un gutan de ici de colo… vad eu ca in adancul ADN-ului sau zace o vita nobila… cel putin Maria Stuart… :)))
Merci,Corbu.O povestire emotionanta,
Va doresc multe momente fericite cu
pasarile voastre.
Buna ziua!!!
Foarte frumos relatat, mi-am adus aminte de anul trecut cand dupa ce am scos doi pui pe balcon unde au si locuit 5 luni, i-am mutat intr-o mini crescatorie pe bloc,dupa doua saptamani le-am dat drumul si timp de 2 zile m-am uitat pe cer dupa ei, si din timp in timp ii vedeam cum treceau pe deasupra ca sagetile, dezorientati, mare bucurie a fost atunci cand a treia zi de dimineata amandoi ma asteptau langa cusca, flamanzi si in febra.
Emotii si trairi foarte valoroase, inca si acum le simt atunci cand imi ies puii pentru prima oara la zbor, insa ca multi care cresc voiajori acum trairile mi le amplific si cu cele date de prietenii mei inaripati cand vin acasa de la orice zbor.
Numai bine!!!!
Sa stii ca de regula sotiile de columbofili sunt la capatul celalat al pasiunii noastre; ele si-ar dori tare mult sa creasca ulii, soimi si dihori…!
bai mai mai cum de ai reusit sa imi descri sotia asa perfect
cint am citit treaba asta iar sa scult paru pe mine ,ca atunci cind mi-am vazut porumbei insirati si fara capete
Buna ziua!Nu stiu cum sa scriu cat de mult apreciez sufletele unei asemenea perechi de oameni!!!!!!!!!!!!!!!!EXTRAORDINAR!!!!!!!!intrati va rog pe: http://florinm64.sunphoto.ro si daca va place ceva din ce vedeti,mai am si alte rase care nu apar acolo,cu drag va astept la un pahar de vb in curte,si cand aveti pregatita o voliera va ajut s-o populati.Poate va infectez cu “microbul:ornament-agrement”!CU RESPECT SI ADMIRATIE!
Sal. De cand sa inventat acest site Dl porumbei.ro e aproape de fiecare data primul care lasa comentarii nustiu ce face poate intra de 10 ori pe zi pe acestes minunat si-te eu deja mam obisnuit cand se mai adauga cv nou pe si-te porumbei.ro sa fie primul care lasa comentari. Daca cititi acest comentariu vas ruga daca se poate sa puneti niste poze cu porumbeii dumneavoastra.Chiar foarte frumosi porumbei si sper cat mai curand sa poata sa zboare masculul
@sorin: eh, pai fiind administratorul site-ului, atunci cand public un articol ma mai bag si eu in seama cu cate un comentariu ca nu ma pot abtine. Nu intru de doar 10 ori pe zi ci poate de 100, explicatia fiind ca prin natura meseriei stau mult pe net.
@Corbu: sper sa ne trimiti poze cu primii pui dupa ce se imbraca cu pene, sunt tare curios cum vor arata (mai ales ce cioculetze / cioculoaie vor avea).
Totusi cred ca nu sunt singurul care ar dori sa va vada porumbeii poate toti care lasa comentarii ar dori dar na noi inca mai asteptam pozele…
Momentan nu mai am porumbei, dar cei ce i-am avut se pot vedea de exemplu aici: http://www.porumbei.ro/porumbeii-la-baie/
Citind articolul si comentariile nu m-am putut abtine, la fel ca multi altii sa nu las cateva randuri.
Felicitari autorului pt prozaica expunere!
Si eu am inceput sa indragesc porumbeii privind gutzanii bunicului din podul casei. Acum cresc kingi, dar mai am o pereche de gutzani pe care i-am crescut de pui, pe cand eram copil. Femela are 15 ani, iar masculul 13. De vreo 3 ani nu mai face oua, dar clocesc foarte bine cand le pun oua in cuib si chiar si in acest an au crescut deja cu succes un pui de king. Au scapat de uliu de nenumarate ori, iar femela a scapat chiar si de sobolan acum 7 ani, desi a fost jumulita pe jumatate, ramanand cu urme inca vizibile la nivelul gatului. Tot ce sper este sa nu li se intample nimic pana la toamna cand sper sa pot sa ii mut in noua voliera construita pt kingi, care va fi complet inchisa, sperand astfel ca vor putea sa-si traiasca in tihna batranetile.
Salutari tuturor si pui frumosi si sanatosi!
Super porumbei tai(fosti, asteptam in curand si pe actuali) domnul porumbei.ro,chiar ii uitasem insa povestea Ambasadorului si fiului sau o am intiparita in minte si a fost poate lucrul care m-a indemnat sa merg mai departe si sa am sperante ca se poate obtine ceva si fara origini si pedigree!!succes in continuare in tot ce iti propui
porumbei.ro: multumesc
ati vazut acum catva timp se discuta intrun articol despre ce inseamna columbofil sau cine e columbofil uite domnilor in acest articol avem definitia simpla a ceea ce este a fi columbofil fara a ne pune intrebari caci da ca nu cresti porumbei de rasa esti columbofil si aceea cusca mica facuta cu multa pasiune pentru a creste aceste mici fiinte se poate numi crescatorie pentru caci in aceea mica cusca tu oferi toata dragostea porumbeilor tai succes tuturor crescatorilor si nu va dati batuti .si eu am crescut porumbei si multumesc mult celui ce a infintat acest site ca datorita acestui site am frumoasa placere de a spera ca intro zi voi avea din nou porumbei intru pe acest site cu emotii de fiecare data aceleasi emotii ce le aveam altadata cand eram intre porumbeii mei aici regasinduma in marea mea pasiune va doresc sanatate tuturor
Deja povestea devine o adevarata telenovela columbofila. Evenimentele se petrec cu o repeziciune uimitoare mai ceva ca in “povestile de dragoste” ale Luiselor Fernande si Juseilor Armanzi. :))
Asteptam un deznodamant (care o fi ala) si apoi voi prezenta “finalul” serialului (cu Cioculet personaj actual sau …. fost ;) ).
:)))
foarte frumoasa povestea imi aminteste de inceputul activitatii mele de columbofil(tot am gasit un pui pe strada pe care lam crescut , de la aceasta intimplare sa inceput toata pasiunea pentru porumbei)
foarte frumoasa fapta