13-05-2011 • Povesti • 6,679 vizualizari


Ma numesc Daniel B. locuiesc in Bistrita si sunt membru ACPV-BN din 2010. Desi am avut porumbei inca de mic, fiind unul dintre “balconari”, am renuntat o perioada la porumbei deoarece am fost plecat din tara.

Am reusit sa construiesc o voliera dar in Viisoara la 7 km de apartamentul in care locuiesc, la curte, unde insa nu reusesc sa merg decat o data pe zi, dupa amiaza, din diverse motive – acest amanunt este necesar pentru a intelege cele relatate de mine. In anul 2008 am achizitionat cativa voiajori de la prietenii deja cu vechime in aceasta asociatie. Doresc sa relatez cateva despre un porumbel care desi nu a avut rezultate, ma impresioneaza povestea acestuia.

Tarcatul 39517 / 2008

A eclozat in primavara lui 2008, singurul pui din acea serie de la acei porumbei dar avea “buric” – prietenii ma avertizau sa nu il pastrez, acesti pui neavand rezultete deosebite, am fost insa incapatanat si l-am pastrat. Cand au inceput sa ii creasca penele am observat ca acesta este tarcat si mentionez ca am o slabiciune pentru acesti porumbei. Din nou au inceput criticile : “cu tarcaturi nu o sa ai niciodata rezultate!”, nu m-am lasat influentat si a ramas mai departe unul dintre favoritii mei. In toamna l-am angajat pana la 330 km, impreuna cu alti porumbei de-ai mei, nefiind insa inscris in asociatie a fost trecut pe lista unui prieten. Am ramas cu 8 porumbei, printre care si acesta.

In primavara lui 2009, in perioada Sarbatorilor de Paste, am avut un atac de dihor, facand ravagii in crescatorie (mentionez ca e vina mea deoarece nu am asigurat bine voliera) insa Tarcatul a reusit sa scape impreuna cu alte cateva pasari.

Tot in primavara lui 2009, intr-o dimineata cand am deschis porumbeii, am un atac de uliu in timp ce acestia iesiau din voliera. Tarcatul este prins de uliu, vad din voliera, fug afara si spre norocul meu (sau al Tarcatului) rapitoarea se lasa cu Tarcatul la mine in gradina si reusesc sa il scap din ghearele acesteia, plin de sange, mai mult rosu decat alb pe piept insa viu. Reusesc sa il recuperez si in 2009 face la fel cateva zboruri pana la 330 km, la unul dintre ele ajungand acasa lovit la aripa stanga.

In 2010 m-am inscris in asociatie si incep antrenamentele impreuna cu cei din asociatie. Intr-o dimineata, chiar inainte de inceperea concursurilor, intru in voliera sa prind porumbeii pentru imbarcare…. DEZASTRU! Din nou atac de dihor, din nou doar cativa supravietuitori, printre care si Tarcatul. Imbarc porumbeii ramasi desi constient ca acestia nu pot fii in forma. Urmeaza 2 saptamani de cosmar, atat pentru mine cat si pentru porumbeii ramasi. Dupa terminarea orelor de serviciu, fug la Viisoara, dau mancare la pasari, le las afara pentru a face putin antrenament dupa care le prind, le bag in cosurile pentru imbarcare si le duc in oras, las deschisa voliera si pun inauntru cursa pentru dihor imprumutata de la un coleg de club binevoitor. Dimineata inainte de a merge la serviciu, fac “lansarea” porumbeilor pentru a se intoarce la voliera sa nu stea toata ziua in cos, dupa-amiaza reiau programul cu hranirea, prinderea si “imbarcarea” porumbeilor, asta timp de 2 saptamani. Nu am prins dihorul dar dupa 2 saptamani nu credeam ca se mai intoarce. Asa a fost, nu s-a mai intors si am reusit sa las porumbeii in liniste acasa.

Nu am avut rezultate, bineinteles si nici nu asteptam in conditiile de fata.

Au inceput fondurile si decid sa imbarc 5 porumbei la fond , Amstettem, 730 Km, in 12.06.2010. Unul dintre concurenti era Tarcatul. Vine ziua concursului. Asteptam cu nerabdare la un gratar, un pahar de vin si o poveste. Nu stiam daca sa astept cu adevarat porumbeii sau sa ma prefac ca sunt la un gratar. Avea sa fie cea mai rasplatita zi din perioada mea de columbofil. Desi un zbor destul de greu, pe canicula, reusesc sa claseze 3 porumbei in prima zi, si al 4-lea a doua zi dimineata la 6 era pe voliera, intrarea fiind inchisa de frica atacurilor. Claseaza si acesta insa numai pe centru de imbarcare. Lipseste Tarcatul. E dureros dar clasarile celorlalti ma fac totusi sa trec mai usor peste pierderea lui. Luni seara dupa serviciu alerg la Viisoara la voliera, cu speranta ca s-a intors “Norocosul”, in voliera aceeasi porumbei. Ok am spus, asta este trebuie sa imi iau gandul de la el. Marti seara merg din nou la voliera, intru, dau de mancare si observ intr-un colt un “Turnar” negru, lipicios. Intind mana sa il prind, observ ca musafirul are inel si clema de concurs…..Inima incepe sa se zbata in piept, iau pasarea, o privesc mai bine si…..Ura! Era al cincilea din 5, norocosul s-a intors acasa. Era plin de pacura, abia se ridica un metru de la sol, nu stiu cum a ajuns dar nu mai conta, era acasa. Pentru el sezonul era inchis, nu mai putea concura.

Trece anul, pentru mine acesta fiind singurul rezultat din 2010.

In 2011, a doua etapa, 07.05.2011, 177 km, ploaie densa si temperaturi foarte scazute pentru aceasta perioada. Nu puteam astepta porumbeii fiind plecat din localitate insa datoria si-o facea varul meu cu care sunt in tandem. Lansare 8.30. Asteptam telefonul…. Ora 10.38, suna telefonul….”Ai unul! Ti-a venit Tarcatul!” Oare v-a reusi Tarcatul sa claseze si sa inchida gura celor care nu i-au dat nici o sansa? Eu cred ca da. Desi cu o floare nu se face primavara, cu o floare incepe primavara! Clasamentele confirma clasarea.
Nu relatez acestea pentru profesionistii care claseaza cate 40-50 porumbei, care au timp destul sa se ocupe de ei, pe care nu ii impresioneaza o clasare si care anulau sansele Tarcatului chiar din prima zi, povestea este pentru incepatori, pentru cei care spera ca odata si odata vor avea si ei rezultate. Nu doresc sa vad comentarii cu :”ha, ha, ai si tu o clasare si te dai mare”, pentru ca nu e cazul. Nu este de remarcat rezultatul, ci vointa pe care o arata acest porumbel.

Cu respect pentru toti ce au timp sa citeasca cele de mai sus,
Daniel B.