Cuvântul traducătorului:
Văzând atenţia şi popularitatea crescută de care se bucură sportul columbofil în România, contrar altor ţări şi cunoscând pasiunea adevărată cu care românii se implică în general în lucrurile care îi interesează, am vrut ca prin demersul meu să aduc în atenţia columbofililor ceva nou, ceva “altfel“, un nume care, după părerea mea, este prea puţin cunoscut, şi asta mi se pare nedrept.

Nedrept în primul rând pentru noi care ar trebui să ne bucurăm de articolele şi cunoştinţele sale care aduc cu siguranţă ceva diferit şi valoros în sport, şi în al doilea rând pentru el, căci este un tip într-adevar special. Dar lumea, de obicei, citeşte un articol şi începe să judece autorul în loc să se concentreze pe lucrare. Este dreptul oricui de a o face, dar nu putem avea şi pretenţia că avem dreptate, sau că judecata e cinstită, sau măcar ca are vre-o valoare.

Omul pe care am vrut să vi-l prezint nu numai că este dotat de la natură cu un talent, un simţ special, dar este un pasionat, un împătimit care nu s-a mulţumit cu aceste daruri, ci a muncit serios ani lungi ca să-şi aducă cunoştinţele în domeniu la nivelul şi calitatea abilităţilor sale. Vorbesc aici de studiu aprofundat, cercetare (chiar şi de laborator) şi multă, multă practică, un tip care după părerea mea pus sportul columbofil pe un alt nivel.

O mare parte din munca lui se află în articolele sale, care sunt accesibile tuturor celor care vor să înveţe ceva nou în acest domeniu. Le-a scris pentru a da ceva înapoi acestui sport pe care îl iubeşte şi cinstit ar fi să fie judecat după valoarea lor, dar mulţi pun în discuţie calificarea lui ca autor, dat-fiind «lipsa» rezultatelor sale. Nici măcar nu este jurnalist, scriitor de profesie, iar faptul că nu activează la nivel de club de foarte mult timp nu înseamnă că nu a facut-o niciodată sau că rezultatele lipsesc. A primit cele mai prestigioase premii, şi asta la o vârsta foarte fragedă şi într-o asociaţie cu peste 200 de membri şi 1500-2000 de porumbei pe fiecare zbor; au fost ani când a câştigat 9 curse din 10, 17 din 22, sau 19 din 22; s-a mutat din California în Arizona unde a cursat cu acelaşi succes şi este câştigător al “All American Award“, “President’s Cup” şi “American Union Hall of Fame“. Ce alt columbofil (nu neapărat american) a îndrăznit să meargă (de fapt a fost învitat) în Olanda şi Belgia ca să ţină (cu succes) seminarii şi gradări publice, expunându-se astfel voluntar scrutinului foarte calificat şi dur al columbofililor de acolo?

Lista realizărilor sale este foarte lungă şi nu acesta este scopul meu – eu voiam doar să vă aduc în atenţie un om special, pe care sunt onorat să-l numesc prieten – BOOK – căruia îi mulţumesc pe această cale pentru amabilitatea deosebită pe care a avut-o acceptând să răspundă la câteva din întrebările voastre, şi îi dau cuvântul. [Ovi]

———— – – ∞ – – ———–

Ei bine, văd că articolele postate despre mine au fost destul de populare ca să atragă ceva atenţie, laudă şi animozitate. Deci, înainte de a merge mai departe, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le ştiţi. Ovi şi cu mine ne-am cunoscut pe internet, cu aproape 5 ani în urmă, când el era de curând reîntors în sport. Eu sunt destul de ocupat cu o mulţime de lucruri care se întâmplă, şi, sincer să fiu, încerc să descurajez contactele prin internet pentru că nu prea am timp liber. Totuşi, Ovi a fost persistent, într-un mod foarte ne-ameninţător, şi de-a lungul timpului au ajuns sa-mi placă discuţiile cu el, şi ca rezultat, prietenia noastra a crescut.

Cu ani în urmă, obişnuiam să scriu articole pentru diverse publicaţii din întreaga lume. Intr-o o perioadă de 7 ani, am scris aproximativ 125 de articole, dar m-am săturat şi m-au obosit comentariile unora, aşa că m-am oprit din scris. Bineînţeles că am citit şi eu partea mea de articole lipsite de strălucire, dar pur şi simplu mă opream şi treceam la următorul. Sunt derutat de aceasta pentru că, în toate revistele columbofile pe care le-am citit, am găsit foarte puţine articole cu substanţă, bune sau rele, deci n-ar fi mai bine pentru toţi cei implicaţi dacă am încerca să încurajăm lumea să scrie?

Când Ovi m-a întrebat dacă ar putea să traducă câteva articole, voia s-o facă în franceză. Ovi îmi este prieten, aşa că nu mi-a păsat în ce limbă făcea traducerea articolelor mele. Ce nu i-am spus însă este că nu voiam să fiu implicat prea mult sau chiar deloc, căci nu eram gata să scriu din nou articole în mod constant. Cu vre-o două săptămâni în urmă, a adus vorba despre traducerea unor articole pentru site-ul vostru românesc. Diferiţi columbofili mi-au cerut permisiunea să-mi traducă articolele in olandeză, germană, franceză, daneză, suedeză sau chineză, deci m-am gândit că ar fi fain să am unul sau două traduse în română. Cum el era cel care făcea munca de traducere, atunci el trebuia să aleagă şi ceea ce vrea să traducă.

După publicare, mi-a dat adresa web şi mi-a spus că era destulă acţiune asociată cu articolul. La acel moment erau vreo 2000 de accesări şi cred că era poate prima zi de la publicare. Asta însemna o mulţime de accesări pentru o perioadă aşa scurtă de timp [şi un articol aşa de lung] şi înseamnă că o mulţime de oameni vizitează site-ul vostru, ceea ce este întotdeauna bine pentru mine pentru că începe să-mi merite munca. Apoi am tradus comentariile care nu erau prea bune în general. Din nou, cei mai mulţi reacţionează la ceva în care nu sunt interesaţi; mergând mai departe deci, chiar dacă nu toate comentariile erau negative, şi ştiu că nu erau, este totuşi un procent mic din cei ce le-au accesat. Inseamnă de asemenea că restul fie că au apreciat articolul şi nu au comentat, fie că nu le-a plăcut şi au mers mai departe. Aici este locul unde autorul se întreabă dacă timpul său n-a fost risipit.

Ovi este nou în sport, şi are o inimă foarte bună, altfel nu i-aş fi dedicat timpul meu de la bun început. N-ar trebui să fie nimic rău că cineva încearcă să ajute la dezvoltarea sportului, dar întotdeauna pare să fie. El este tipul de om pe care ar trebui să încercăm să-l aducem în sport. Pot să spun că după al doilea articol, a fost puţin dezamăgit de unele comentarii. Intr-o oarecare măsură, cred că spera că dacă lucrurile vor merge bine, voi începe să scriu din nou, iar când n-au mers atât de pozitiv cum sperase, a început să înţeleagă de ce nu am scris de-o vreme.

Aceasta a declanşat două acţiuni. Prima este că i-am spus lui Ovi că aş vrea să traducă acest întreg răspuns al meu cât mai exact posibil. Faptul este că, eu sunt eu şi n-am să-mi schimb stilul pentru voi. Dacă nu vă place ce scriu atunci putem să terminăm repede! Dacă se întâmplă să vă placă stilul meu, atunci spuneţi-o iar eu am s-o iau în consideraţie pentru viitor. A doua acţiune, l-am rugat pe Ovi să citească toate comentariile şi să formuleze 10 întrebări pe care să mi le trimită ca să răspund. Acestea sunt următoarele.

1. Aceste articole sună ca o reclamă pentru ceva mai mare;
Dacă citiţi revistele noastre din zilele astea, avem un articol ca cel tradus de Ovi şi mai târziu, în apariţia următoare a publicaţiei, persoana din articol încearcă să ne vândă porumbei, deci vă înţeleg scepticismul. Realitatea este că am o crescătorie mică şi în general am mai mulţi clienţi decât porumbei de vânzare, deci mă îndoiesc că am să trimit ceva în celălalt capăt al lumii. Nu am o carte publicată pentru că îmi pare prea mult de lucru. Aş putea veni acolo ca să ţin un seminar sau ca să gradez porumbei, dar aceasta este foarte puţin probabil, pentru că am avut deja oferte să merg în alte locuri, dar le-am refuzat pe toate deoarece lucrez încă şi mi-ar lua prea mult din concediu. Aş putea să vă vând produse magice, dar nu am nici unul. In realitate sunt foarte ne-ameninţător. Dacă nu aţi gradat porumbei sau ţinut seminarii, permiteţi-mi să spun că este mult mai multă muncă decât credeţi. Poate odată, dar îmbătrânesc şi odată pare foarte departe în zilele acestea.

2. Eşti un “Zeu” al porumbeilor sau un “Mesia”?
Pentru a fi considerat un zeu, eu cred că ar trebui să fi fost venerat, iar dacă aş fi fost venerat, nu cred că aş fi fost forţat înspre răspunsul acesta, în primul rând. Am afirmat că sunt un rege, dar asta doar în curtea mea, şi mai precis în coteţul de porumbei din curtea mea, doar pentru că, sub nici un motiv, nevasta-mea nu mă urmăreşte acolo. Câteodată trebuie să fiu un rege foarte tăcut, ca să nici nu ştie că sunt în coteţ.

Lăsând gluma la o parte, sunt foarte bun la ce fac şi n-am să-mi cer scuze pentru asta pentru că de la 10 ani, am petrecut nenumărate ore luând în mână multe, multe mii de porumbei, pe tot întinsul lumii. Este o perioadă foarte diferită de cea în care Piet De Weerd era un nume familiar. Olanda şi Belgia erau păstrătoarele de necontestat ale flăcării, iar astăzi toţi acei bătrâni columbofili nu mai sunt şi odată cu ei s-au dus o mulţime de cunoştinţe columbofile adevărate ceea ce acum doar se infiltrează şi numai prin crăpături, prin oameni ca mine. Astăzi totul este despre sisteme, medicaţie şi antrenamente pe drum … ah, şi vânzare, în special vânzare, întotdeauna vânzare.

3. Dacă eşti un selector aşa grozav, cum se face că nu eşti campionul lumii?
In orice caz, cine este campionul lumii? Am vrut întotdeauna să-l întâlnesc. Are el destui bani ca să cumpere pe toţi cei mai buni porumbei? Plăteşte pe cineva să aibă grijă de porumbeii lui şi să curseze pentru el? Are cea mai bună linie aeriană de zbor? A avut norocul să locuiască într-o zonă cu cea mai mare competiţie? Trimite cei mai mulţi porumbei la fiecare cursă? Sau este cel cu cele mai multe cunoştinţe despre sport? Intrebarea este în uşor declin când o gândeşti în felul acesta. Când aveam 12 ani, profesorul meu, un discipol al lui Piet De Weerd, m-a întrebat: “Ce ar fi dacă ai avea cel mai bun porumbel din lume? Cu ce l-ai împerechea, pentru că orice altceva ar fi un declin.” Cel mai bun are adesea puţini prieteni, aşa că să fii cel mai bun vine probabil cu nişte costuri foarte piperate.

4. De ce lucrezi cu 18 perechi de reproducatori şi nu doar cu una?
Ei bine, în primul rând, ţin doar 60 – 70 de porumbei pe tot parcursul anului şi cu aceştia fac în general 22 de perechi, ceea ce mă face încă mai dezamăgitor pentru unii. Lucrez cu 22 de perechi pentru că nu am decât 22 de secţii individuale. Am citit pe site-ul vostru articolul de sub cel despre mine, despre bietul om care nu poate împiedica femelele să se întoarcă la vechile lor cuiburi. De aceea am 22 de secţii individuale pentru că împerecherea porumbeilor într-o secţie comună este foarte mult ca şi fotografierea porumbeilor şi în mintea mea ambele sunt mult prea multă muncă.

N-am să încerc o justificare pentru mai puţini porumbei. Adevărul este că am 2 linii diferite şi încă una formată din încrucişarea primelor două. O linie este foarte rezistentă şi cealaltă este mult mai rapidă, şi încrucişările sunt amestecate înainte şi înapoi, pentru a obţine echilibrul muscular corect. Deşi mi-ar placea să am câteva secţiuni în plus, numărul lor limitat mă forţează să iau decizii mai eficiente. Mulţi crescători sunt leneşi psihic, eu se întâmplă să fiu leneş fizic, deci nu există nici o teamă că voi construi mai multe secţiuni.

Pe lângă aceste linii pe care le ţin, trimit aproximativ 40 de pui la “one-loft-races” în fiecare an. Prin urmare, am nevoie de suficienţi porumbei pentru asta. Astfel îmi testez porumbeii şi am descoperit că îmi plac aceste curse dacă ele implică o serie de zboruri, mai degrabă decât unul singur. Competiţia este în general mai bună decât în cursele de club şi toţi porumbeii sunt trataţi la fel. Aceşti porumbei concurează fiecare săptămână, fie că sunt obosiţi sau nu, aşa că trebuie să fie tari. Asta poate fi o surpriză pentru unii, dar sunt la fel de interesat în supravieţuitori ca şi în învingători. De exemplu, a fost o cursă cu câţiva ani în urmă, în care aproximativ 300 din totalul de 450 de porumbei au luat-o greşit la cursa de 300 de mile, care s-a întâmplat să fie a 5-a din serie. Doar 19 porumbei s-au întors a doua zi, 2 dintre ei fiind ai mei. Cei doi care s-au întors a doua zi sunt acum la reproducţie. S-au descurcat să se întoarcă în timp ce ceilalţi 281 s-au pierdut.

5. De ce nu identifici un singur porumbel ca invingător?
Doar proclamând învingătorul, ar fi cel mai eficient în columbofilie. Aţi calculat vre-odată cât vă costă fiecare trofeu? Am părea toţi mult mai deştepţi dacă fiecare dintre noi am proclama un învingător şi apoi l-am lăsa sa-şi trăiască viaţa. Cu siguranţă ar fi plictisitor.
Oricum, în cazul meu s-ar putea să fie mai mult adevăr în ceea ce sugeraţi decât v-aţi aştepta. Mi-am câştigat reputaţia de evaluator, spunând oamenilor lucruri despre porumbeii lor, lucruri care s-au dovedit adevărate, iar ei m-au plătit pentru asta. Nu vi se pare cinstit să-mi aleg porumbeii în acelaşi mod? Ei bine, o fac. Am găsit mulţi dintre porumbeii mei în timp ce gradam porumbeii altora. In Danemarca, când am proclamat porumbelul de la Ringsted ca fiind un câştigător la 600 de mile, am oferit proprietarului 1500$ înainte ca el să apuce să deschidă gura. De foarte, foarte puţine ori am întrebat despre datele porumbelului, deci am proclamat învingători pentru mine şi alţii, pentru cea mai mare parte a vieţii mele. Poate Piet De Weerd n-ar fi riscat aşa mult şi aşa des ca mine, dar el a făcut ceva asemănător pentru mulţi, mulţi ani, aşa că faptul că este posibil n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni.

6. Einstein si altii au avut capacitatea de a-şi demonstra “nebunia” prin ştiinţă şi aplicaţii. Ai putea să faci la fel? Te ghidezi după ştiinţă sau doar după filosofia şi logica ta?
M-am întrebat întotdeauna dacă aşa se scrie corect Einstein. Poate că asta ar impresiona-o pe nevastă-mea, dacă s-ar putea opri din râs destul timp ca să vă lase să terminaţi. Eu voi fi afară în coteţul porumbeilor în timp veţi explica. S-ar putea să fiu mai în siguranţă acolo!

Răspunsul simplu este câte ceva din amândouă. In 1980, am avut şansa să fiu implicat într-un proiect cu un profesor numit Robert A. Chiasson, care este co-autorul cărţii “Anatomia de Laborator a Porumbelului”. Am învăţat o mulţime de la el şi mi-a pus unele dintre bazele teoriei mele despre mecanica ochiului. Vă rog să nu mă transformaţi într-un fan al semnului-din-ochi sau cel puţin nu în modul în care cunoaşteţi voi semnul-din-ochi! Primul meu profesor mi-a predicat filosofiile lui Piet De Weerd de când aveam 12 ani până la 20. Odată mi-a spus că dacă aş avea norocul să vin cu 3 idei complet noi în sport, aş putea să mă consider un maestru. Am fost în stare să folosesc fotografia pentru a dezvolta multe teorii noi de-a lungul anilor, şi consider aparatul foto ca lucrul cel mai simplu prin care columbifilii îşi pot îmbunătăţi cunoştinţele despre porumbei. Mai multe dintre descoperirile mele mi-au luat peste 10 ani ca să le pun la punct, deci nimic nu vine uşor. Nevastă-mea va mărturisi că nu sunt cel mai strălucitor tip, dar este cu siguranţă posibil să realizezi multe dacă eşti dispus să stai acolo şi să te gândeşti la un singur lucru timp de ore, zile sau chiar ani. Capacitatea de concentrare este ceva foarte rar.

7. Cum îţi selectezi proprii porumbei? Există riscul eliminării unor “super-porumbei” prin gradarea la mână?
Aceasta e una uşoară. Ii selectez la fel cum aş selecta porumbeii voştri, dacă ar fi să îi gradez. De-a lungul anilor, după ce mi-au trecut prin mână foarte, foarte multe mii de porumbei, am identificat lucruri pe care toţi porumbeii buni le au în comun, precum şi lucruri specifice pe care porumbeii de pe anumite curse le au în comun. Există columbofili care înţeleg caracteristicile necesare pentru a câştiga pe cursa/ traseul lor, dar foarte puţini care înţeleg ce este necesar pentru a câştiga pe o altă cursă, şi de aceea doar atât de puţini columbofili care se mută într-o nouă locaţie mai fac mare lucru acolo. Este şi motivul pentru care nu se mai aude nimic despre un aşa numit mare campion, după ce îşi vinde vechea familie şi cumpără una nouă. Este un lucru să te împiedici/ să dai de nişte porumbei buni, şi un altul să fii în stare să o faci încă odata şi încă odată. Dacă nu credeţi, faceţi o încercare!

Nu mi-e niciodată frică de riscul de a greşi pentru că ştiu că voi avea dreptate mult mai des, pentru că m-am antrenat pentru a avea dreptate. Din propria experienţă, celor mai mulţi columbofili le este frică de necunoscut, ca să se aventureze prea departe în el. Există multe căi de a elimina riscul şi de a învăţa în acelaşi timp. De exemplu, dacă vrei să devii mai bun la prezicerea învingătorilor, pur şi simplu ia-ţi echipa la mână înainte de începutul sezonului şi anticipează, în scris bineînţeles, ceea ce crezi tu că va realiza sau nu fiecare porumbel. Primul meu profesor m-a pus să fac asta la vârsta de 12 ani. După vreo 2 ani, ştiam destul de bine cine ce va face, chiar înainte de a zbura cursa. Sunt întotdeauna şi surprize, dar eu consider o surpriză ca fiind o altă ocazie să înveţi. Nu există alt risc în asta decât mândria proprie şi dacă nu spui nimănui, nimeni nu va şti vre-odată că ai greşit.

Intr-unul din articolele traduse de Ovi, cred că era un tip într-un halat gri, care se uita peste umărul cuiva ca să mă vadă gradând. Imi adusese un porumbel pe care îl gradasem parţial corect, iar asta mă nedumereşte şi astăzi. Avea ceva neobişnuit la aripă, ce n-am văzut niciodată la un alt porumbel. Porumbelul era un învingător şi l-am identificat corect, dar a fost în acelaşi timp una dintre puţinele ocazii când n-am fost chiar atât de sigur de decizia mea.

Amintiţi-vă că porumbeii sunt foarte triunghiulari din natură, şi dacă înţelegi acest concept atunci eşti deja o treaptă mai sus ca reproducător de porumbei. Când am vorbit puţin despre semnul-din-ochi, am devenit adeptul semnului-din-ochi. In orice caz, în timpul sesiunilor mele de gradare, mulţi crescători erau dezamăgiţi cât de rar îmi scoteam lupa. După aceea, mulţi au fost de părere că vorbeam despre semnul-din-ochi doar ca să-i induc în eroare. Adevărul este că atunci când gradez sute de porumbei în aceeaşi sesiune, nu am timp să mă uit la ochii fiecărui porumbel. Doar bâjbâind după lupă ia 5-10 secunde mai mult pe porumbel. Mai degrabă, nu mă deranjez să mă uit decât după ce am găsit că porumbelul are calităţile fizice corecte, atunci iau lupa. La acel moment, acolo, există potenţial de excitaţie printre privitori.

8. Cum poate un american să cunoască mai mult şi mai bine aceste lucruri decât belgienii sau olandezii?
Permiteţi-mi să vă spun o poveste adevărată. Pe timpul gradării mele din 2005 în Olanda, Belgia şi Danemarca, columbofilul american Mike Ganus îşi făcea intrarea în ceea ce era considerat pe atunci cel mai puternic club din Olanda. In timp ce eram acolo, mi s-a cerut să gradez crescătoria preşedintelui clubului la acel timp, şi la un moment dat acesta m-a întrebat dacă îl cunosc pe Mike, la care ma răspuns că da. El a continuat: “Stii, dacă Ganus continuă să curseze în acest fel, va trebui să-l rugăm să plece din club.” După cum am citit cu toţii, mulţi dintre marii columbofili au fost rugaţi să-şi părăsească clubul pentru a cursa la distanţe mai lungi în alt club. In orice caz, acesta nu era un columbofil olandez, era american şi dacă aceea s-ar fi întâmplat, cum ar fi fost olandezii priviţi în urma acestei decizii? Sunt mulţi crescători buni pe tot întinsul lumii, care nu primesc acelaşi credit ca vest-europenii pentru simplul fapt că nu trăiesc într-un loc cu acelaşi nivel de competiţie. Aceasta nu înseamnă că ei nu ar putea câştiga în aceleaşi circumstanţe, doar că n-au avut niciodată şansa.

9. Caracteristicile interne şi externe sunt amblele foarte importante pentru un porumbel voiajor. Poţi vedea trăsăturile externe, dar cum le vezi pe cele interne?
In liceul meu era un alergător vedetă, care fugea milele în 4 minute. Nu era făcut într-adevăr ca un alergător, dar a muncit la fel de mult ca şi mine la porumbei. Alerga 5 mile înainte şi după şcoală, în fiecare zi. A alerga la distanţă în mod competitiv, necesită rezistenţă psihică ridicată şi inimă, iar el le avea cu siguranţă. Dar a făcut totul din ambiţie şi numai din ambiţie.

Haideţi să presupunem că avea un fiu care şi el era alergător. Care sunt şansele ca şi fiul său să aibă aceeaşi ambiţie? Ambiţia poate fi acolo sau nu, dar şansele să fie acolo de două ori la rând sunt foarte limitate. Gândiţi-vă la sportivii profesionişti care au acum copii în acelaşi sport. Câţi dintre ei sunt la acelaşi nivel ca părinţii lor? După părerea mea, rezistenţa psihică este unică pentru fiecare individ. Eu privesc tipul acela de rezistenţă mai mult din perspectiva familiei, decât a individului. Vreau să fie rezistenţi ca să trăiască să zboare o altă cursă, în special când cursa merge rău. In acelaşi timp, presupun că din aceeaşi familie, din când în când, un individ va arăta aceeaşi rezistenţă psihică, dar nu mă aştept să o transmită la acel nivel noii generaţii.

Ceea ce mă interesează cel mai mult este atleticismul porumbelului, şi pot simţi şi vedea calitaţile care sunt necesare ca aceasta să se întâmple. Cum face un columbofil pentru a-şi îmbunătăţi procentajul în această zonă şi în zona victoriilor, este o discuţie în sine, dar este centrată pe 3 cuvinte: genotip, fenotip şi compatibilitate. Asta nu este ca şi creşterea vacilor, a porcilor sau a găinilor. Porumbeii concurează cu adevărat şi din această cauză nu cred că aceste cuvinte pot fi folosite în acelaşi mod în care au fost folosite până aici. Dar, încă odată, acesta e un subiect pentru o altă zi.

10. Cum poţi spune că un porumbel e învingător la o anumită distanţă ?
Columbofilii sunt de obicei uimiţi de capacitatea mea de a spune aceasta. Parţial asta vine dintr-o sesiune premergătoare în care vizitez o crescătorie din zonă şi găsesc învingătorii şi-i studiez. In decurs de câteva minute pot citi în porumbel solicitările cursei. Odată ce înţeleg solicitările, ştiu destul de bine viteza pe cursă şi cât timp va fi în aer porumbelul la diferite distanţe. Apoi citesc aripa, ca să văd dacă este un alunecător sau un porumbel de putere. Dacă e un porumbel de putere, citesc calitatea muşchiului pentru a determina cât poate sta în aer. Mulţi pot învinge în domeniul 200 sau chiar 300 de mile, dar în interiorul acelui domeniu, este întotdeauna un punct unde simt că porumbelul este cel mai comfortabil. Rotunjesc aceasta la cele mai apropiate 50 de mile, adăugând sau scăzând distanţă pentru formele variate ale ultimelor reminge. Sună cam mult, dar n-a trebuit să mă opresc şi să mă gândesc la aceste lucruri de mulţi ani. Imi vin natural acum.

Ei bine, cred că aceasta ar trebui să răspundă întrebărilor generale, vehiculate prin secţiunea de comentarii. Sper ca aceasta să vă ajute să înţelegeţi că nimic din ce fac nu e magic, dar sper de asemenea să respectaţi munca care a dus la dezvoltarea acestor abilităţi. Acum am să aştept să văd cum sunt primite toate acestea.

Vă mulţumesc,
Book