Acest pasaj este luat din cartea “Consangvinizare practica” scrisa de W. Watmoung, editata si tiparita de Watmounghs Limited, Londra. Reprintata in Iulie 1982 (editia a 6-a)

Consangvinizarea pasarilor

Principiile consangvinizarii sunt aplicate oarecum diferit pasarilor comparativ cu metoda aplicata la animale (exceptie fac pasarile care nu sunt monogame).

In cazul porumbeilor, papagalilor, canarilor etc, puii sunt produsi de perechi, in timp ce in cazul cailor, cainilor, iepurilor etc, un mascul poate fi imperecheat cu mai multe femele intr-o perioada scurta de timp, asa cum un cocos se imperecheaza cu un numar mare de gaini.

Obiectul consangvinizarii este de a produce in masa caracterele bune ale pasarilor care sunt utilizate, si de a evita, atat cat este uman posibil, intensificarea greselilor sau constitutia slaba.

Printr-o proasta consangvinizare unul poate cu aceasi facilitate sa fixeze defectele asa cum printr-o consangvinizare buna un altul poate fixa toate caracterele bune. Consangvinizarea trebuie sa o spunem este o sabie cu doua taisuri, este esential sa folosim doar unul din ele, o indeletnicire nu chiar atat de greu de manevrat daca cel care o foloseste are si bun simt.

Selectia si eliminarea

Regula de aur a consangvinizarii poate fi exprimata in doua cuvinte: selectie si eliminare; selectarea perechilor potrivite bazandu-se pe aspect, performante si pedigree; eliminarea fara mila a oricarei pasari care nu este dorita dintr-un anumit motiv.

Rezultatul unui plan de consangvinizari va da satisfactii sau insatisfactii conform calitatii pasarilor folosite in echipa de reproducatori in fiecare sezon – calitatea pasarilor inrudite care sunt reimperecheate, potrivirea intre ei ca pereche, judecate dupa infatisare, performante si pedigree.

Consangvinizarea stransa nu trebuie facuta decat in momentul in care crescatorul este comvins ca pasarile utilizate au calitatile care doreste sa le fixeze in familia lui; trebuie sa analizeze atat pasarile consangvinizate cat si parintii-bunicii lor.

In compartimentul de reproductie pedigreeul este atat de important ca si aspectul exterior si performantele pasarilor. Toate familiile au plusurile si minusurile lor. Cele mai bune familii au putine defecte; cele mai rele sunt pline de defecte. Nu sunt interesat de familiile rele.

Cand incepem formarea unei tulpini este de dorit sa se inceapa cu putine perechi de pasari de cea mai buna calitate posibila, acelea cu putine defecte si cu calitati evidente si placute. Ele nu trebuie sa fie neaparat mari campioane cumparate cu preturi foarte mari, dar trebuie sa fie neaparat ceea ce crescatorii numesc ca fiind un lot bun de reproductie, sa prezinte toate calitatile rasei si sa fie cat mai putine defecte, oricum vor avea defecte, inca nu am vazut un animal perfect. Slabiciunile trebuie sa se manifeste in punctele minore, greselile grave nu trebuiesc tolerate. Moral este sa cumperi cele mai bune pasari care ti le poti permite si sa preferi sa ai cateva perechi de pasari bune decat o gramada de pasari rele.

A face un tort

Voi repeta exemplul care l-am dat cand am explicat despre reproductia papagalilor la Intalnirea crescatorilor de papagali din toata lumea, tinuta in Harrogate in August 1954: Cand o gospodina vrea sa faca un tort ea trebuie sa detina ingredientele perfecte, daca nu nu va iesi un tort bun. Mai mult de atat: va trebui sa amestece aceste ingrediente perfect, si aceasta este amestecul rezultat, daca il aplicam la cultura noastra de pasari, cand aplicam asta la cresterea animalelor, este extraordinar de important.

Ingredientele bune in tortul nostru sunt pasarile cu care incepem. Amestecul este selectia partenerilor din pereche facuta cu o indemanare exemplara ca in timp sa rezulte o tulpina de pasari care sa reproduca invingatori in mod regulat.

Dar in amestecul ingredientelor vor fi si ingrediente care noi nu vrem sa fie in tortul terminat. Se pot elimina acestea printr-o consangvinizare legata cu o eliminare stricta. In fazele initiale ale unui program de consangvinizare vor apare pui care vor avea greseli, fiind inferiori parintilor. Greselile le vor mosteni de la parinti din bagajul de gene purtate de ei in mod latent. Din cauza aparitiei acestor pui in primele faze de consangvinizari sunt atatea critici, dar in acelasi timp exact din acest motiv ar trebui sa fim recunoscatori. Daca parintii nu s-ar fi inrudit aceste defecte ar fi ramas latente la infinit, acum ele au iesit la lumina si pot fi eliminate.

Puii care vor fi pastrati vor fi cei care au toate calitatile reprezentative ale familiei din care provin si cei cu defecte vor fi eliminati. Consangvinizarea a scos si zgura la suprafata. Continua cu acest proces de segregare, in doua generatii ai sa ai pasari care nu vor purta nici un defect si care vor arata foarte bine, si care vor fi capabile sa reproduca pui de mare clasa. Ei vor fi la fel de buni ca reproducatori pe cat de bine arata si acest lucru se va datora faptului ca nu sunt purtatori de nici un defect ascuns. Ei sunt intradevar ca reproducatori specimenele care par a fi, total diferiti in schimb de o pasare care arata la fel de bine, dar care este inferioara ca si reproducator pentru ca poarta defecte ascunse. Un asemenea specimen este deseori rezultatul unei incrucisari. Sa spunem clar si simplu, consangvinizarea produce loturi care sunt homozigote pentru calitatile lor bune – incrucisarea produce loturi heterozigote.

Consangvinizarea nu creaza

Consangvinizarea in sine nu aduce nimic nou. Nu creaza nici calitati nici defecte. Doar face cel mai bun produs din materialul existent. Odata cu nevoia de a avea toate lucrurile bune (ingredientele tortului) la dispozitie, cu scopul de a le condensa toate intr-o pasare, cea mai buna pasare care o cresti. Specimenul care le are pe toate, care nu are aproape nici un defect, unul din acei indivizi extraordinari care vor deveni faimosi.

Sa consangvinizezi pasari care au putine calitati va duce la producerea unei tulpini de o calitate inferioara, chiar si asa pasarile crescute vor fi de un tip general datorita efectului consangvinizarii. Crescatorul care stie sa consangvinizeze produce pasari care au elemente comune dar sunt de o calitate superioara, nu mediocre.

Mai devreme in aceasta carte v-am dat exemple de crescatori care au realizat succese extraordinare fara sa introduca nici un exemplar nou in crescatorie; sunt cativa care chiar cred ca incrucisarea nu e necesara niciodata. Entuziast cum sunt de efectele consangvinizarii, nu pot subscrie in totalitate acestei opinii, si nu pot afirma ca nimeni nu mai trebuie sa introduca niciodata exemplare noi in matca, in ciuda riscurilor pe care le implica hibridarea. Aceasta nevoie poate apare mai ales daca sunt ceva lipsuri in calitatile pasarilor formate.

In experienta mea, oricat de nemiloasa a fost eliminarea si de meticuloasa selectia, vine o vreme cand crescatorul observa ca anumite greseli apar frecvent la pasarile tinere. Acest lucru nu se intampla mereu, dar este o problema cu care va trebui sa lupti atunci cand apare. Singura metoda este sa hibridezi.

Grade de rudenie

Cand consangvinizez cu papagali sau porumbei (cele care eu le studiez) nu sunt atat de concentrat la gradele de rudenie intalnite in cadrul perechii formate. Nu reproduc din perechi in care ambii se inrudesc apropiat doar pentru ca se inrudesc apropiat; prefer sa se inrudeasca mai indepartat daca imi pot atinge scopul. Ca si exemplu, dupa cateva sezoane de consangvinizari reusite unul poate fi sigur de calitatea foarte buna a pedigreelor fiecarui membru din echipa de reproductie – acolo nu sunt cu certitudine caractere nedorite latente – astfel incat este atins un punct cand pedigreele pot aproape (nu in totalitate) sa fie ignorate si selectarea partenerilor sa se faca doar dupa aspect si performante.

Am fost intrebat deseori daca favorizez un anumit grad de rudenie in cadrul perechii, astfel incat pasarile sa poata fi imperecheate satisfacator cand le este analizat aspectul si performantele. Pot raspunde doar intr-un mod general, asa cum o sa se vada in ultimul paragraf. Imi place sa imperechez unchi cu nepoata, matusa cu nepot, verisori, tata cu fiica, mama cu fiu, bunic cu nepoata, bunica cu nepot. Favorizez imperecherile intre semi-frati cand parintele ambilor este o pasare cu totul si cu totul deosebita.

Nu imperechez niciodata frate cu sora daca ambii nu sunt de o calitate extraordinara. Puii reprodusi din frate cu sora pot avea doar caracterile parintilor reasamblate, nu este probabil sa produci dintr-o astfel de imperechere un pui superior parintilor. Pe de alta parte, un pui reprodus din tata cu fiica, de exemplu, poate avea o doza dubla a unei particularitati purtate de tata.

C.A. House a declarat ca in consangvinizare crescatorul trebuie sa se concentreze sa imbunatateasca fiecare calitate pe rand si rand pe rand sa le selecteze pe toate ca sa produca specimene aproximativ perfecte. Sa folosesc cuvintele lui, a spus:

“Construieste fabrica putin cate putin. Din experienta iti spun ca nu poti atinge un anumit punct daca incerci sa faci tot odata, mai bine fa progrese incet si sigur facand putin cate putin, si asta, stiu, este experienta celor mai talentati crescatori!”

Daca acest sfat ar fi adoptat ar insemna ca producerea unor loturi de calitate superioara ar fi un proces lung prin care nimeni nu ar trece fericit, recitind cartea lui Mr House am facut urmatorul comentariu:
“Ma gandesc ca sfatul dat de Mr. House cu privire la selectarea calitatilor una cate una pe rand nu trebuie sa fie luat asa literalmente. Experienta m-a invatat ca daca consangvinizarea este manuita cu pricepere si sitematic, sezon dupa sezon, imbunatateste toate calitatile. Daca un crescator se concentreaza doar la o calitate neglijandu-le pe toate celelalte, devine necesar sa isi dedice foarte multi ani pentru a produce exemplare bune din toate punctele de vedere. Stiu ca atunci cand Mr. House a scris despre consangvinizare nu a vrut sa perpetueze ideea ca fiecare calitate trebuie selectata pe rand, ceea ce a vrut sa spuna este necesitatea de a selecta parteneri si de a face un program de reproductie care sa accentueze calitatea care este cea mai slaba aceea tulpina cu care se lucreaza. Mai tarziu in cartea lui Mr House explica in detaliu acest punct de vedere.

Este nevoie de rabdare

Multi crescatori tineri sunt intr-o graba mare de a creste multi campioni. Ei anticipeaza stabilind o viitoare familie cu care vor munci cateva sezoane. In timp ce vor reproduce cativa castigatori in primele zile, ei nu trebuie sa se astepte sa detina o tulpina a lor capabila sa reproduca multe locuri de 1, si fiecare pasare care o vor creste un potential parinte al unui castigator, pana cand nu vor trece minim 3-4 sezoane. Ei trebuie sa fie rabdatori. Trebuie sa isi construiasca atent si cu pricepere pasarile care le-au vizualizat cand au inceput. Apoi ei vor avea adevarata recompensa pe deplin. Ca o declaratie generala, as putea spune ca perioada de timp care e necesara pentru a atinge obiectivele este guvernata de 2 factori de o egala importanta – calitatea pasarilor initiale si abilitatea aratata de crescator in a inmulti si selecta.

Sunt pareri impartite despre cine e mai important in pereche, masculul sau femela. In sens larg, opinia mea este ca ei sunt de o importanta aproape egala, dar as fi tentat sa aleg femela totusi, dar conform invataturilor geneticii, un sex nu poate influenta mai mult decat celalat calitatea puilor.
De ce atunci eu prefer femela? Sunt ilogic? Voi incerca sa imi analizez gandirea cu privire la acest lucru. Femela este, ca si exemplu, solul din care planta (puii nostri) vor creste. Puterea plantei va fi data de calitatea solului din care creste. Pentru a continua cu analogia, daca femela e puternica si viguroasa cu calitati mostenite dezvoltate la maxim (pe scurt, daca ea e pamant bun) rezulta automat ca puii vor mosteni si ei o constitutie asemanatoare, si calitatile bune care ei le-au mostenit se vor dezvolta la capacitate maxima.

Consider ca acest punct de vedere trebuie sa fie apreciat: lucrurile bune mostenite nu se arata mereu intr-o pasare sau intr-un animal asa de mult cum s-ar fi aratat daca nu ar fi fost tulburari de dezvoltare, in acest context nu ma refer la acele tulburari de crestere care se manifesta din cauza unei boli sau a malnutritiei, dar la aceleasi simptome manifestate in urma unor slabiciuni prenatale sau congenitale.

Aceasta nu este dogma, este o teorie, dar este sustinuta de observatiile mele asupra pasarilor si animalelor facute in ultimii 50 de ani.

Aproape mereu am observat in crescatoriile in care erau femele inferioare masculilor ca se faceau progrese mici si in crescatoriile in care masculii erau inferiori femelelor am vazut atingerea succesului.

Am observat si o greseala facuta des de crescatorii de papagali in particular. Ei cumpara un mascul de mare clasa si dupa mai tarziu in seria de vanzari incearca sa cumpere femele potrivite ca sa il imperecheze. De cele mai multe ori femelele nu sunt atat de bune ca si masculul, puii crescuti fiind dezamagitori.

Pasarile de inceput

Uneori descoperim ca suntem proprietarii unei pasari cu o foarte mare putere de transmitere. De dragul exemplului vom presupune ca este masculul. Poate sa nu fie unul din marii nostri invingatori. Poate fi inferior in expozitie sau in concursuri fratelui sau, totusi creste pui o calitate deosebita. In fapt, este un specimen in care toate caracterele bune ale familiei au fost incorporate si nu poarta defecte vizibile sau ascunse. Este complet homozigot pentru toate caracterele care sunt considerate bune pentru rasa din care face parte. Chiar si cand este imperecheat cu femele inferioare, reproduce pui buni, dar nu ar trebui sa fie imperecheat niciodata cu o femela de slaba calitate din acest motiv: puii crescuti din acest mascul valoros si o femela de slaba calitate, chiar daca vor fi buni performeri in aer sau in expozitie, nu se poate astepta de la ei sa fie buni reproducatori datorita influentei genetice din partea mamei.

Aceasta pasare prepotenta, nu va creste probabil niciodata un pui care sa nu fie placut, este intradevar ceea ce numim un mascul cu care se poate face o linie.

Cand crescatorul descopera ca este proprietarul acestui mascul nepretuit, unul in cinci sute de indivizi, un mascul pe care se poate face o linie (dar poate fi si o femela), poate stabili o linie pentru viitoarea familie consangvina fiice si nepoate vor fi imperecheate din nou cu tatal, sau cei mai buni fii, nepoti si asa mai departe, vor merge inapoi cu descendentii liniei din masculul fondator din care a fost facuta linia.

Acest lucru ma duce in punctul in care trebuie sa inchid capitolul si sa trec la consangvinizarea cu animale, crescatorul de animale trebuie sa foloseasca masculul (uneori femela) pentru a forma o linie, acest lucru este de o importanta majora.

Hibridarea

Asa cum am spus mai devreme in carte, nu sunt unul din cei care afirma ca incrucisarea nu e necesara niciodata, nu vreau ca cititorii mei sa creada ca doua animale care nu se inrudesc intre ele nu pot reproduce niciodata un pui extraordinar. Mari invingatori au fost crescuti cand parintii au “ciobit”, lucru care ei il fac uneori. Intre acesti invingatori au fost multi care au esuat complet in a produce un pui bun.

Personal nu incrucisez decat fortat de imprejurari. Cunosc cateva cazuri cand succesul a aparut din abundenta fara ca macar sa fie facuta o incrucisare.

Chiar si asa, sustin ca oricat de priceput ar fi crescatorul, oricat de meticulos ar fi in evitarea fixarii a unor greseli, a constitutiei slabe, a infertilitatii sau a oricarui caracter mostenit, uneori dupa consangvinizari repetate apare o greseala neasteptata. Subit anumiti pui au exact aceasi greseala sau crescatorul poate realiza ca nu mai poate imbunatati anumite caractere, deoarece nici unul din animale din crescatorie nu are acea caracteristica atat de buna incat sa poata compensa.
Toate aceste surprize trebuie acceptate ca o lumina rosie, crescatorul trebuie sa actioneze fara intarziere. A sosit timpul pentru a face o incrucisare sau o semiincrucisare, de preferat cat mai tarziu posibil pentru a servi pe deplin scopului.

Ca un exemplu, sa ne imaginam ca va fi un declin al marimii intr-o rasa in care marimea mica este un defect. Ne gandim ca suntem obligati sa introducem un animal, sau o pasare, asa cum va fi cazul. Individul cumparat trebuie sa fie unul mare intradevar, sa nu fie deficient in nici una din calitatile care le-am fixat in lotul nostru, dar poate purta defecte ascunse in una sau mai multe din aceste calitati, din cauza unui stramos sau din cauza unor stramosi avea aceste defecte, acest lucru este motivul pentru care incrucisarea este periculoasa.

Pentru a contoriza posibilitatile indicate mai sus trebuie sa ne comvingem singuri, daca acest lucru este posibil, ca rudele incrucisarii sa nu piarda din calitatile selectionate anterior, si sunt deasemenea pasari mari, cu alte cuvinte pasarile rezultate sunt pline de calitati bune. Daca incrucisarea vine dintr-o crescatorie in care a fost practicata corect consangvinizarea va fi mai valoroasa si mai putin periculoasa, deoarece este mai probabil sa domine caracterele bune.

Amestecand incrucisarile

Incepand cu incurcisarile (care presupun ca sunt un lucru rau, atunci cand nu sunt necesare) trebuie acum sa tragem calitatile in propria linie consangvinizata; asa o putem face:

      1. Imperecheaza masculul adus cu cea mai potrivita femela din colonie. Imperecheaza cea mai buna dintre femelele rezultate inapoi cu tatal ei. Puii vor contine o doza dubla obtinuta de la tata, cand ii vom imperechea cu ceilalti membri ai familiei noastre ar trebui sa produca pui care vor reflecta beneficiile incrucisarii.
      2. Imperecheaza masculul rezultat din incrucisare cu doua femele, aceste imperecheri vor produce jumatati de frati si surori, care, atunci cand vor fi imperecheate impreuna, vor avea pui care vor contine o doza dubla din calitatile porumbelului incrucisat, si care pot fi utilizati cu aceleasi beneficii cu care pot fi utilizati cei produsi prin prima metoda.
      3. Incepeti cu intensificarea punctelor bune ale incrucisarii (in special caracteristica pentru care s-a facut incrucisarea) imperechind cea mai buna nepoata inapoi cu bunicul ei (cel rezultat din incrucisare). Acest sistem de a reproduce consangvinizand inapoi poate fi continuat in sangele nou pana cand are efectul dorit.
      4. Adopta ceea ce este numit “clasificare”, termen care cred ca prima oara a fost folosit in America in legatura cu o metoda de a introduce un nou caracter unei linii deja stabilite. Acest lucru este descris de Wendell Mitchell Levi in cartea “Porumbelul”, cea mai buna carte din genul ei publicata pana azi, dupa cum urmeaza:

Incrucisarea, uneori numita hibridare, este introducerea intr-o linie pura a unei pasari sau a unor pasari de o alta rasa sau varietate, doar una sau putine imperecheri vor asigura transmiterea caracterelor dorite, sau sa se infuzeze intr-o linie pura un sange nou pentru a creste vigoarea. Puiul rezultat din incrucisare este imperecheat inapoi in linia pura prin imperecheri succesive pana cand procentul sangelui provenit din incrucisare se gaseste intr-un procent neglijabil.

Aceasta metoda de reproductie este folositoare in introducerea intr-un sange pur a unor caracteristici dorite care nu sunt prezente sau care sunt slabe, oferind caracteristicile care sunt intarite prin selectie.

Clasificarea sau clasificarea in sus este aproape similara cu hibridarea dar difera putin in planul de reproductie dupa prima incrucisare. Cand in incrucisare sau hibridare este realizata o imperechere sau mai multe intre tulpina originala si o pasare sau mai multe pasari, si puiul reprodus este imperecheat inapoi in tulpina originala, in clasificare o hibridare este facuta (eventual cu un mascul) si apoi puiul este imperecheat inapoi cu pasarea care a hibridat in loc de a merge spre tulpina originala.

Asftel, in hibridare, este adaugat sange nou in cantitati mici tulpinii originale, in timp ce in clasificare tulpina originala este inlocuita treptat de sangele nou.

Clasificarea este un principiu utilizat la vite, gaini, alte rase sau specii la care se doreste ridicarea nivelului cu minimul de investitie. Asadar, un crescator de vaci va plati doar pentru monta (nu pentru tot taurul) si vitelul rezultat va fi media dintre taur si vaca detinuta, el va fi adus la monta la acelasi taur, tot asa pentru 2-3 generatii, pana cand valoarea medie a turmei va fi ridicata, toate asa cu un cost foarte mic!

Reducerea riscurilor

In experienta mea, in particular cu porumbei, am gasit avantajos ca atunci cand am decis sa fac o hibridare sa aduc mai multe pasari noi in loc de una singura, fac acestu lucru din urmatorul motiv:
Hibridarea este o treaba riscanta – nu atat de riscanta cand acolo este o relatie distanta – si este posibil ca noile pasari introduse sa nu se potriveasca cu nici una din perechile oferite. Sansele de a gasi o pereche potrivita sunt, cu siguranta, marite daca esti capabil sa faci mai multe imperecheri paralele in loc de una singura. Cand esti capabil sa apreciezi bine calitatile puilor, poti decide sa lucrezi mai departe doar cu incrucisarile care au dat roade, si cu puii, care au dat rezultate nu cu restul care nu au facut nimic.

M-am referit la incrucisare ca la o treaba riscanta, dar acest risc poate fi redus daca pasarea sau animalul este studiat, membrii care sunt inruditi apropiat sau departat trebuie studiati, ideal ar fi sa se studieze membrii ai aceleiasi familii care au fost crescuti in zone diferite din tara. Des o semincrucisare se dovedeste de mai mare ajutor, in special in promovarea a ceea ce se numeste vigoare hibrida, asociata uneori conventional cu o incrucisare completa. Ca un bun exemplu imi amintesc din propria experienta semi-incrucisarea care am facut-o ani in urma cu papagali galbeni. Mr. R.J. Watts, din Cambridge, a stabilit o tulpina extraordinara a acestor pasari printr-o consangvinizare constiincioasa. Am cumparat cateva pasari de la el, si mai tarziu la fel a facut si doamna Bromley Wilsom, din Milnthorpe, Westmorland. Amandoi am avut un mare succes cu aceste pasari. Amandoi am consangvinizat des. Cei gabeni deschis obtinuti de ea erau mai buni din unele puncte de vedere; ai nostri erau mai buni decat ai ei din alte puncte de vedere. Doamna Bromley Wilson a murit, am cumparat de la sotul cele mai bune pasari ale coloniei. Acestea au fost imperecheate cu pasarile mele, rezultatul a fost magnific. Progresul inregistrat de noi cu acesti papagali a fost fenomenal si a inregistrat o acceleratie.

Un rezultat dezastruos

Imi amintesc o experienta obtinuta in cazul hibridarii unor papagali, rezultatul fiind tragic. Detineam o echipa de papagali verzi buna, placuti in toate caracteristicile, dupa parerea mea aveau nevoie de imbunatatiri la cap. Alt crescator care, apropo, nu este ultimul de invinuit pentru ceea ce s-a intamplat, avea o colectie de invingatori cu capuri mult mai bune decat a papagalilor nostri. Erau total neinruditi cu papagalii detinuti de noi. Am decis sa incrucisez familia lui, dar in loc sa o fac controlat asa cum am descris mai sus, am facut-o in modul en-gros. In al doilea sezon de reproductie am obtinut pui total hibrizi cu sange propriu dar si cu sange al coloniei folosite la incrucisare, erau intre ei foarte multi rai. Am stricat propria colonie de papagali verzi si am invatat o lectie.

Oricum perechile facute in acei doi ani erau perfecte din punct de vedere al aspectului dar erau un esec total din punct de vedere al caracterelor ascunse care le purtau si care au devenit imposibil de corectat cand am amestecat cele doua tulpini.

Lucrurile care le-am explicat aici, cele doua (sau mai multe) metode de lucru in linie fac doar semi-incrucisari pana cand apare nevoia de a aduce o alta hibridare distincta in colonie. Mai sus am folosit termenul de “vigoare hibrida”. Este considerat in general ca atunci cand doua animale neinrudite sunt imperecheate se inregistreaza o imbunatatire a constitutiei puilor datorata modului en-gross de mixare a caracterelor, dar se poate si ca amandoi sa fie purtatorii aceluiasi defect ascuns, in consecinta, vigoarea unuia sa invinga slabiciunea altuia. Aceasta nefiind o regula invariabila.

Tradus de Maftei Ovidiu
01.04.2013