Cresc de foarte multi ani rase de porumbei de agrement si cu predilectie rase romanesti, de cativa ani participand cu regularitate la concursurile organizate pentru aceste rase. De anul acesta insa, m-am aventurat pe un taram cu totul nou pentru mine si anume voiajorii, dorind ca din 2013 sa ingros randurile participantilor la competitii cu acesti porumbei.

Fiind avid de informatie despre acest sport, am studiat multe carti de specialitate si am stat de vorba cu crescatori experimentati. Insa am intalnit si contradictii, una dintre ele fiind influenta vantului pe timpul zborului catre casa. Majoritatea crescatorilor considera ca vantul din spate avantajeaza porumbelul. In contradictie cu aceasta teorie am gasit un articol in revista Columbofilul Nr. 2 din anul 1983 semnat de Alexandru Dinicu si preluat dupa articolul “Studiul porumbelului calator” de Willy Grunberg, publicat in revista “Le pigeon voyageur de France” 1948, nr. 9., care dovedeste ca vantul din spate oboseste pasarea si favorabil ar fi vantul din fata.

Redau acest articol in speranta ca voi vedea mai multe pareri ale utilizatorilor acestui site.:
Zborul porumbeilor cu vantul din spate sau din fata

Un numar foarte mare de columbofili cred ca zborul porumbeilor contra vantului, este mai dur, mai dificil, mai obositor, pe motivul ca un astfel de zbor, dureaza mai mult.

Nu este inteleasa intotdeauna adevarata, fundamentala problema a zborului si exista tendinte de a nu fi de acord cu afirmatia ca: “porumbelul intampina mai putine greutati zburand cu vantul in fata si oboseste enorm cu el din spate”.

Ca mijloc de referinta, trebuie luat in considerare un zbor pe timp normal, in bune conditii meteorologice.

Nu ne ocupam in acest articol de dezastrele care au loc din nefericire, atunci cand se minimalizeaza directia si viteza vantului de catre organizatorii si coordonatorii de zboruri si, in final, de catre lansatorii experimentati si cu putina dragoste si intelegere pentru efectivele de porumbei incredintati.

Este greu sa convingi lumea asupra problemei.

Problema, la prima vedere, pare opusa teoriei noastre, viteza de zbor cu vantul din fata fiind redusa. Sa nu se uite ca, pasarea, totusi, zboara in sinusoidala si nu in paralel, fiind vorba de linia traiectoriei de zbor, in raport cu suprafata pamantului, fapt ce nu poate fi observat cu ochiul liber.

O regula a zborului in general zice: forta necesara si deci puterea consumata in zbor orizontal este minima, datorita portantei cauzate de forta de impingere de jos in sus, exercitata de aer asupra unui corp ce se deplaseaza cu o anumita viteza minima.

In adevar, intr-un anume sens, zborul contra vantului poate parea foarte dur, dar numai cand a fost subestimata lungimea etapei, in raport cu posibilitatile fizice ale porumbeilor si daca rafalele de vant sunt foarte puternice.

Daca viteza vantului din fata depaseste forta musculara a porumbelului, acesta se va gasi ca in fata unui “zid” si cu siguranta va fi trantit la sol si in mod cert vom asista la o catastrofa columbofila.

Studiile moderne asupra comportamentului in zbor a pasarilor migratoare sunt edificatoare in acest sens; ele confirma in intregime justetea felului in care se pune problema zborului cu vantul in fata al porumbeilor calatori.

De retinut ca toate pasarile migratoare, fara exceptie, pornesc in lungile lor calatorii, numai cu vantul in fata.

In mod sigur, in loc sa ia directia sud sau sud-est, se indreapta catre est si apoi catre sud sau sud-est pentru a corija “capul” catre sud in cursul rutei spre Africa. Pasarile migratoare nu-si iau zborul in aceiasi directie, nici la aceiasi data, nici in acelasi sezon, ele aleg cele mai favorabile conditii, dictate de instinct, pentru a putea strabate in zbor cu minimum de efort lungile distante, la care natura le obliga in fiecare an.

De altfel, cine nu-si aduce aminte din copilarie, ca un zmeu se lanseaza intotdeauna cu vantul din fata?

Pentru cine a pilotat un mic avion, este perfect inteligibil, caci cunoaste influentele nefaste ale vantului din spate, asupra aparatului.

El perturba stabilitatea, echilibrul, portanta, in sfarsit toata mentinerea aparatului. Actiunea vantului poate fi daunatoare locomotiei aeriene, chiar periculoasa, mai ales cand este insotit de rafale. Poate produce ruperea varfurilor aripilor avionului, daca pilotul se lasa surprins in momentul cand executa o manevra nepotrivita si aceasta chiar in zbor planat.

Zborul lopatat, characteristic porumbelului, este un zbor foarte complex, in raport cu zborul aparatelor create de om.

Specialistii care studiaza zborul pasarilor in tunelul aerodinamic si in care exista posibilitatea studierii miscarii corpurilor in aer, in care corpul sau sta, iar aerul se misca din diverse unghiuri si cu intensitati diferite ale curentului de aer introdus, stiu foarte bine, ca aripile celor mai multe specii de pasari, nu sunt concepute pentru zborul cu vant puternic.

In tunelul aerodinamic acest adevar este experimentat pe diferite specii de pasari, cu diferite feluri de zbor. Aripa pasarilor este conceputa astfel incat inglobeaza un fel de elice.

Adaptarea aripii la zbor pentru pasari este perfecta, dar asta este o alta chestiune, in plus sunt foarte rare speciile de pasari care au capacitatea de a zbura mult timp in sensul unui vant puternic.

Aceasta facultate nu este data decat catorva “vaslitori”. Din fericire pentru noi, columbofilii, porumbeii sunt vaslitori de ordinul al doilea.

Intr-adevar, cu vantul din fata, toata aripa intinsa gaseste sprijin in aer in aceste conditii, fara sa bata din aripi, porumbelul avanseaza la o miscare usoara din aripi.

Din contra, cu vantul din spate porumbelul nu are practic nici un sprijin daca nu atinge o anumita viteza. Aerul trece in sens contrar directiei de inaintare si intoarce aripile pe dos. In aceasta situatie porumbelul trebuie sa zboare mai repede, cu o viteza mai mare decat a vantului, pentru a nu cadea, pentru a putea sa obtina portanta necesara plutirii in aer.

Vantul din spate tinde sa impinga in jos la pamant toate corpurile mai grele decat aerul, in loc sa le ridice.

Intr-adevar, pasarile care pot zbura cu vantul din spate au altfel de batai de aripi, total diferite de acele necesare zborului cu vantul din fata si bineanteles alte legi fizice intervin, pentru a crea portanta si inaintarea in aceste conditii cum am aratat deja.

Experientele in tunelul aerodinamic au demonstrat ca aerul nu tine pasarea suspendata in cazul vantului din spate, daca viteza de inaintare nu este atinsa si ceea ce este mult mai grav, vantul din spate in zborul ramat, tinde sa rasuceasca aripile in fata, pasarea trebuind sa lupte continuu contra actiunii vantului.

Deci, pentru a nu fi dat peste cap, face o adevarata rostogolire si in consecinta, pentru a nu cadea de tot, porumbelul trebuie sa depaseasca viteza vantului.

Din aceasta cauza sunt mai avantajati in conditiile unui vant puternic din spate porumbeii cu remigele secundare mai scurte, deci cu partea de aripa dinapoi, mai ingusta, situatie intalnita frecvent la porumbeii de sport.

Daca vantul din spate prezinta intensificari lucrurile stau si mai prost, caci va fi necesar ca porumbeii sa-si mareasca viteza.

Datorita acestor fapte, trebuie in mod neaparat ca un porumbel, in aceste conditii, sa fie perfect adaptat din punct de vedere al aripilor si in plus sa aiba un echilibru perfect, pentru a putea rezista actiunii vantului din spate.

Orice individ cu posibilitati fizice limitate, si sigur, fiecare pasare are o frecventa limitata a batailor din aripi pe secunda, dupa cum se stie in conditii normale la pasare frecventa este de trei batai pe secunda, ceea ce nu este putin. Ea nu poate bate mai repede, nu poate intrece frecventa sa obisnuita prea mult timp, in conditiile de efort prelungit.

Pe de alta parte, porumbeii sositi de la un concurs cu vant tare din spate, au penajul zburlit. Ati constatat desigur duritatea intregii musculaturi si, in plus, acea culoare violeta a carnii, care va fi intotdeauna mai inchisa decat in urma unui zbor in conditii normale meteorologice.

Porumbelul supus unor astfel de conditii de zbor isi va consuma rapid resursele fizice, va intra in febra musculara caracteristica, in cel mai fericit caz si nu va mai fi apt pentru alte competitii in cadrul aceluiasi sezon de zbor si in special pentru fond.

Din cele expuse rezulta clar ca porumbelul este departe de a fi o corabie, sau un dirijabil, pa care vantul sa le ajute la inaintare in atmosfera terestra.

Este o chestiune personala sa stii si sa apreciezi capacitatile alare ale aripii si corporale ale campionului nostru, pentru a nu-l extenua, omori si pentru a-l cruta pentru viitorul competitiei.

Alaturi de fenomenele astronomice, seismice, de conditii meteo, temperatura, ceata, ploaie si vantul trebuie luat in considerare ca atare si procedandu-se in consecinta, vom asista din ce in ce mai rar, la asa zisele catastrofe columbofile.

Numai prin asigurarea celor mai optime conditii de zbor si de concurs, vom reusi sa avem rezultate bune, spre satisfactia unanim recunoscuta, a maselor largi de columbofili, ai iubitorilor acestei gingase finite, porumbelul calator.”

Trimis de Barboianu Ionut