Bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a adus 4 voiajori in urma cu 15 ani, care stateau speriati in pod si nu ieseau de acolo. Dupa ce i-am vazut afara pe acoperis… acela a fost momentul cand s-a declansat dragostea pentru porumbei, un sentiment unic. Anul trecut pe patul de moarte i-am adus un porumbel, un trestiu… in urma cu 15 ani unul dintre cei 4 voiajori era un trestiu foarte bataus… batranu mi-a spus “uite ce al dracu’ e ala’… e capitanul asta”. Asa i-a ramas porecla. Revenind la momentul cand batranul era pe pat, intre cele doua lumi – a viilor si a mortilor, i-am adus un trestiu leit precum capitanul, s-a uitat la el, a zambit in coltul gurii si cu lacrimi in ochi a dat din cap… probabil si-a adus aminte de capitanul.
Comentariu postat de ZB la un articol mai vechi.
Si bunicului meu,Dumnezeu sa il ierte, ii placeau porumbeii mei…desi el n a avut porumbei..ii placeau in special cei florii…mereu ma certa cand plecam cu ei la imbarcare…ca iar o sa ii duca masina si mai departe…mai ales cand am imbarcat la Donetk pt prima data..cand mi a venit gutul,chiar era langa mine si se minuna cum a putut sa vina de la atatia km.
Stiu sigur ca de acolo de sus are grija de porumbeii mei si ca anul acesta m a ajutat sa ies campion national…
Multumesc Tataie:)
Emotionant! Bunicul meu a avut si el porumbei cand era tanar, dar nu zbura cu ei, avea gutani dupa cum povestea el. Cand m-am apucat eu de crescut si concurat acum vreo 10 ani s-a bucurat pt mine. A stat imobilizat la pat aproape 7 ani, Dumnezeu sa il ierte. De fiecare data cand faceam vreo achizitie, sau imi venea unu in fata de la concurs, treceam cu el pe la bunicu. Ii sclipeau ochii, ma intreba de el ce si cum si la final o trantea pe aia ” Nu facem si noi o ciulama?” .Amuzant mosu’.Imi e dor de el! Sanatate la toata lumea si pretuiti momentele cu porumbeii si familia!
Frumoase amintiri! :)
Buna alegere, domnule Dejan! Apusul soarelui simbolizeaza apusul vietii. Porumbelul simbolizeaza prietenul etern, care ramane langa noi pana la apusul vietii noastre.
Eu ce sa zic? Si bunicului meu i-ar fi placut poza, daca as fi avut vreunul. ;))
Când ești fata in fata cu cineva care e la sfârșitul vieții, nu stii ce sa spui, poate ar fi multe, dar cuvintele potrivite pentru astfel de momente nu le poți pregati, creierul refuză sa le “găsească”, totusi ca si in cazul prezentat e suficient un gest sau o privire in ochi, si pentru persoane apropiate care se cunosc de mult, e suficient.
Bunicii, la general vorbind, au o legatura specială cu noi, ai mei nu mai sunt langa mine dar bunica mi-a luat prima pereche de voiajori (la insistentele mele), si acum am in minte momentul, aveam 14 ani si veneam acasa din piata din centru cu un porumbel in mana, celalalt tinut de verișoara mea de 13 ani. După câteva zile bunicul le-a facut o cușcă, cât o boxa si a montat-o la streasina grajdului, ei nu avuseseră porumbei niciodată, dar au fost singurii din familie care mi-au susținut frumoasa pasiune.
Am avut bunici minunați, modele de oameni. Dumnezeu sa ii odihnească.
Eu am inceput sa tin porumbei voiajori in iulie 2013, dupa ce prin martie 2013 site-ul porumbei.ro, mi-a adus aminte de dragostea de porumbei pe care o sadise bunicul meu din partea mamei. Prin anii 80 acesta tinea o sigura pereche de gutani, restul fiind jucatori (rosii cu doua moturi sau galateni care jucau pana aproape de pamant). Frumoase amintiri!
Cred că mulți dintre noi vărsăm câte o lacrimă, cu gândul la inocența copilărie,la toți cei dragi, care ne înconjurau cu dragostea lor. Ne gândim la anii copilăriei. A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.