Bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a adus 4 voiajori in urma cu 15 ani, care stateau speriati in pod si nu ieseau de acolo. Dupa ce i-am vazut afara pe acoperis… acela a fost momentul cand s-a declansat dragostea pentru porumbei, un sentiment unic. Anul trecut pe patul de moarte i-am adus un porumbel, un trestiu… in urma cu 15 ani unul dintre cei 4 voiajori era un trestiu foarte bataus… batranu mi-a spus “uite ce al dracu’ e ala’… e capitanul asta”. Asa i-a ramas porecla. Revenind la momentul cand batranul era pe pat, intre cele doua lumi – a viilor si a mortilor, i-am adus un trestiu leit precum capitanul, s-a uitat la el, a zambit in coltul gurii si cu lacrimi in ochi a dat din cap… probabil si-a adus aminte de capitanul.

Comentariu postat de ZB la un articol mai vechi.