Sunt un iubitor de natura in general si de animale in special. Inteleg regulile naturii, le respect si incerc sa le aplic atat cat se poate sau macar sa nu intervin in aplicarea lor. Dintre animale, cel mai mult ma atrag pasarile. Sunt salbatice, maiestuoase, gingase, libere, si cate si mai cate. Fara doar si poate, intre ele se evidentiaza rapitoarele. Regi ai vazduhului de temut, iubite, respectate sau urate de oameni.
Unii ar face orice sa le starpeasca, altii orice sa le ocroteasca. Unii se bucura de puterea si agilitatea lor practicand sporturi cum ar fi soimaritul. Altii, din contra, le folosesc la vanatoare pentru ca au nevoie de maiestria lor, asa cum fac mongolii cu acvilele aurii.
Noi romanii, avem o patima pe uliu si soim. Ca orice alta natie, in raport cu uliul porumbar si soimul calator, romanii se impart in iubitori, indiferenti si cei care ii urasc de moarte. Columbofilii, in sensul de crescatori de porumbei care practica sportul cu porumbeii voiajori, sau simpli crescatori de porumbei “fara utilitate” si indiferent de rasa, in general, ii urasc pe acesti 2 “dusmani”.
In fata lor, acolo sus, porumbeii sunt singuri iar columbofilii nu pot face absolut nimic pentru a-i ajuta sau a-i salva. Doar privind intervine pe buna dreptate frustrarea. Ii iubesti atat de mult, ai grija de ei, le oferi atat cat poti si, deodata, vine pasaroiul, ti-l inhata si dus a fost.
Chiar si asa, eu fac parte dintre cei care admira, respecta si nu poarta ura pasarilor rapitoare. Chiar mai mult decat soimul calator, uliul porumbar sau uliul gainilor cum i se mai spune, mi se pare rapitorul suprem in ceea ce priveste vanatoarea de pasari. Fiinta atat de salbatica, de dura, de agila, vanator inascut.
Stiu, multi ii pun capcane, il ucid in chinuri, taindu-le picioarele, aripile, dandu-le foc si cate si mai cate grozavii d-astea. Sunt si oameni care se multumesc doar sa-i prinda si sa-i mute intr-o alta locatie, la o distanta apreciabila. Eu ma multumesc doar sa-i privesc, de fapt sa o privesc pe Coana Mare, uriasa femela de porumbar care ma viziteaza in fiecare iarna si care baga spaima in toate fulgoasele. De nu stiu cate ori mi-a stat inima sau s-a facut mica precum un purice cand a parut deasupra stolului meu de Satineti si Felegyhaza, porumbei care nu au nici o sansa in fata ei. Mi i-a incercat dar din fericire am fost la post iar faptul ca ei nu s-au inaltat m-a ajutat sa-i scap.
Sambata a fost zi de primavara la noi. Clar a fost zi de curatenie generala la toate pasarile. Matura, perie, faras, spaclu, sac de gunoi si spor la treaba. Pe o astfel de zi, dupa vreo 2 saptamani de stat inchisi, am dat drumul porumbeilor. Au iesit val vartej, au inceput sa se joace in aer de ziceai ca sunt pui la primele zboruri cand inca nu au fost incercati de uliu. Pana si micul pui de Satinet, ultimul scos in toamna, pe care un mascul l-a batut intr-o zi atat de tare incat l-a scalpat, acum facut bine, zbura de mama focului. Nu ma saturam sa-i privesc insa aveam treaba asa ca i-am lasat sa se bucure de libertate si soare si am intrat la Castanii sa le fac si lor curat. In calitatea lor de papusi cu pene, Castaniii stau inchisi permanent. Unii dintre ei nici macar nu zboara asa ca daca le-as deschide usa s-ar uita afara din prag mirati si ar intra inapoi la adapost.
Dadeam de zor cu spaclul cand am auzit acel falfait de aripi. Toti crescatorii de porumbei il cunosc si nu poate fi confundat cu nici o alta delocare. Mi s-a blocat respiratia. Sotia era in curte si a strigat “a dat”! Am aruncat ce aveam in mana si am tasnit spre usa cotetului castaniilor insa pana sa pasesc afara am auzit-o din nou zicand “l-a luat”. Mi s-au inmuiat picioarele. Pe care l-a luat? Fusesera pe cotet 3 pui care abia puteau zbura (satinetul de care spuneam mai sus si 2 felegyhaza scosi tarziu). Pe cer era haos. Zeci de gugustiuci zburau haotic, voiajorii vecinului se ridicasera disciplinati sus in formatie, Felegyhaza mei zburau care incotro intr-un stil caraghios doar ca mie numai de ras nu-mi ardea. Satinetii se duceau in zare sageata. Masculii de voiajor nu-i mai vedeam. Mai am doar 2, sunt deschisi la culoare si in lumina aceea puternica nu-i zaream.
M-am uitat pe cotet; toti cei 3 pui erau acolo incremeniti. Am inceput sa-i zaresc pe rand pe toti ceilalti, unul cate unul. Veneau spre cotet din cele 4 zari grabiti sa ajunga pe acoperis. Dintr-o data am simtit ca o sageata in piept. Nu glumesc, efectiv a fost ca o durere. Femela de Felegyhaza ciocolatie, singura pe care o am, nu era nicaieri. Totul se petrecea in fractiuni de secunda, secventele se derulau una dupa alta naucitor de rapid. Aproape ca am smuls zavorul ca sa deschid mai repede usa cotetului si sa vad daca nu cumva, printr-o minune, este in cotet. Am deschis usa si, durerea din piept mi-a disparut. Statea nemiscata in boxa ei, inlemnita la auzul celorlalti porumbei.
Ok, ii aveam cam pe toti si totusi pe care mi l-a luat?
Masculii de voiajor au venit ca torpilele pe cotet. Erau gata sa plece din nou. Sotia imi spune ca a luat unul alb si l-a prins de umeri, porumbelul inca dand din aripi. Unul alb dar care anume? Intreb unde l-a dus si-mi spune ca pe campul si spatele gradinii. Fug repede la gard si privesc intinderea alba de sute de metri patrati. Nu se vede nimic. Unde naiba a aterizat cu el? Pun mana caus la ochi si caut cu privirea poate poate. Nimic!
Revin la cotet si fac apelul chemandu-i inauntru cu un castron cu mancare. Bietii de ei, cei care inca erau afara, intra unul cate unul. “Hai copiii” si vin cuminti la apel. Sper ca poate a luat un voiajor alb pe care il are vecinul si care mi se parea mie ca zboara mai greoi. Dar totusi hultanul a venit din spatele cotetului meu trecand razant cu acoperisul si silindu-i pe porumbeii mei sa se ridice. A dat deci la mine nu la vecinul meu prin urmare, de la mine trebuie sa fie victima.
Abia in acel moment realizez; victima este un superb mascul de satinet, pui scos la mine, atat de bland incat ma urmarea in zbor prin curte si de multe ori vroia sa aterizeze pe capul meu. Femela lui il cauta prin cotet insa …. in zadar. Ma cuprinde un sentiment de frustrare amestact cu ura. O ura profunda!
Nu apuc sa stau pe ganduri prea mult caci sotia striga din nou la mine: “uite-l, s-a ridicat din spatele acelui gard al vecinului”! Pana apuc eu sa privesc in acea directie vad pe Coana Mare cum zboara insa fara nimic in gheare. Tot sotia descopera explicatia. O pisica fugea de la locul faptei cu masculul meu de satinet in gura. Speriase uliul si ii luase prada.
Porumbelul inca era viu si dadea din aripi. Nu pot sti daca traia sau erau de fapt spasmele mortii. Pisica s-a dus cu el in curtea unui alt consatean. Pana as fi ajuns la locul respectiv, sarind vreo 2 garduri si fugind prin zapada groasa vreo 200-250 m, ar fi fost deja mort.
Privesc spre cotet si apoi spre culoarul pe care zburase femela de uliu. Ura aceea crescuse atat de mult in mine incat, da, recunosc, daca as fi putut cumva sa o prind, asa ca in filme, printr-o minune, i-as fi taiat picioarele fara nici cea mai mica remuscare. Ma… pe ele de legi ale naturii. Mi-a luat o pasare atat de draga mie incat acestea nu mai contau in acele momente.
Ce respect? Ce admiratie pentru uliu? Nu! Doar ura viscerala, primitiva, profunda! Ratiunea lasase loc instinctului.
A durat aceasta stare pana seara tarziu. M-am certat si m-a certat inclusiv sotia pentru ca am fost inconstient si, desi stiam ca “vrajitoarea” isi face de cap prin zona de vreo luna, am dat totusi drumul porumbeilor in ciuda impotrivirii ei care ma avertizeaza de cativa ani in fiecare iarna si de fiecare data cand dau drumul porumbeilor.
M-a mustrat constiinta ca totusi nu l-am cautat mai bine, poate il gaseam si-l salvam pe satinetul pierdut. Inca si acum ma mustra in acest sens.
A doua zi, duminica, usor usor, sentimentul de ura a inceput sa piarda din intensitate.
Astazi, cand scriu aceste randuri, ura nu mai exista. Desigur, nici dragoste, sub nici o forma. Insa a revenit respectul. Ba chiar o respect pe Coana Mare parca si mai mult decat o faceam pana acum.
Ce as mai face daca as prinde-o astazi? I-as examina fiecare cm patrat al corpului, as pune-o apoi intr-o cutie si as duce-o undeva departe apoi as elibera-o.
In cotet, a ramas un loc gol si o femela trista. Voi lua un alt mascul si voi forma o noua pereche. Desi sper sa nu mai fie cazul, in viitor, cu siguranta voi mai trece prin patanii asemanatoare insa, chiar si asa, un gol a ramas nu numai in cotet.
Cosmin
Ca iubitor de porumbei nu ai cum sa nu te superi. E mai bine sa nu fii iubitor de porumbei, sa fii doar pasionat de ei, sa ii vezi ca pe un tot, si cand unul dispare ai restul stolului pe care te concentrezi (vezi partea plina a paharului).
Ca iubitor de natura nu ai cum sa te superi pe uliu, la urma urmei a facut un lucru normal, a “radiat” o prada extrem de usoara, porumbeii de agrement sunt cel mai departe de stramosul salbatic reportat la abilitatile de supravietuire in natura.
Locuind in zona premontana langa padure, ma tine in sah tot anul si exact cum ai patit tu, sa atace cand nu esti prin preajma, asa imi face deseori: cum intru putin in casa sau in cotet si nu ma mai vede, ataca in curte. M-as plictisi fara el. Cateodata stau in curte si ma uit la porumbei. Pleaca explozie si dupa cateva secunde imi trece prin fata la nivelul solului la 1-2 metri de mine umbra mare rosiatica si se aude “vjjjjjjj”. E ceva de nedescris ce adrenalina iti poate da salbaticiunea.
Curata cu precizie de chirurg exemplarele cele mai slabe si neadaptate. Mereu mi-a ales dintre porumbei verigile slabe. Daca faci un grafic cu toti porumbeii si le dai note de la 1 la 10 pentru forma fizica si pentru psihic, mereu iti va lua la alergat pe cei care au media cea mai slaba, intre 1-5. Niciodata dar niciodata nu iti va alege din stol unul cu nota 10/10. E vorba de conservarea energiei, trebuie sa stie sa aleaga prada cea mai usoara. Trebuie sa stai foarte mult timp cu porumbeii sa observi chestiile astea. Altfel ti se pare ca ia la intamplare orice porumbel. Exclus. Vorbesc de un stol cat de cat omogen de voiajori cu diferente mici intre ei – tot ii evalueaza instant dupa stilul de zbor daca ataca sus sau dupa stilul de plecare cand face ambuscada. In cazul tau, cred ca voiajorii ar ramane ultimii pe baricade. Coana mare ii “citeste” rapid pe sensibilii porumbei de ornament. Concluzia: te bagi la spaclu dupa ce ii inchizi. Eu niciodata nu fac curat cu porumbeii afara, in primul rand pentru ca ma oftic daca pierd si nu vad faza atacului. :) Foarte rar se intampla sa las porumbeii afara si sa nu stau cu ei.
Superba povestirea ! Impartasesc aceeasi confuzie de sentimente fata de pasarile rapitoare , dar le respect ca pe orice alta creatie a Lui Dumnezeu .
Ma regasesc, gura-casca in cele de mai sus, întocmai.
Ultima zi afara pentru porumbei a fost 31 decembrie. Un prieten venit acasa de sarbatori intra la mine, vazandu-mi masina in fata casei parintilor. A revazut porumbeii dupa cateva luni departe de casa si ma intreaba daca zboara afara. Fiind senin dar -7 sau -8 grade zic sa-i las afara ultima data inainte de separarea pe sexe de peste cateva ore. Deschid trapele si in urmatoarele doua minute stolul de aproximativ 40-45 exemplare sfaraia prin aer.
Deodata iese un mascul de 4 ani, adus in toamna si pleaca dupa stol iar la un moment dat se razleteste, n-a apucat sa ajunga stolul din urma. Am vazut soimul cu bataile scurte de aripa, accelerate si cu o viteza incredibila cum se ducea dupa solitar.
Au disparut porumbel si rapitor dupa coronamentul desfrunzit al parcului si am ramas cu ochii holbati eu si prietenul meu, cu degetul ca la ia-ma nene…
Dupa ceva timp, vreo 3 minute apare zapacitul razlet de deasupra parcului si intra cu un ocol scurt prin sputnic si direct intr-o boxa desi nu era a lui.
Intru imediat dupa el, sa opresc macelul dat de gazda si-l prind la examinare sumara. In afara de spaima cumplita era ok. Nu-mi explic cum a scapat, puteam paria ca era ultima imagine cu el disparand la rasul coronamentului si soimul la aprox 20-30 metri si o viteza probabil dubla.
Ceilalti zburatori au revenit dupa vreo ora de zbor normal, toti in grup, fara exceptii de o tura sau doua. Nu mai lalaie când aterizeaza, ori se lasa in siguranta ori reiau zborul cat inca au viteza/altitudine si când se lasa, se duc direct la loc sigur, fara gargara pe acoperis.
As fi vrut sa vad atacul, asa… ma lasa numai cu imaginatia.
De atunci am mai observat cateva atacuri de soim tare spectaculoase. Stiu ca si porumbarii sunt pe-aproape, apare cate un mascul in cercetare dar se pare ca au ceva oferte mai generoase decat au fost porumbeii mei.
No problem, la primavara, pe la sfarsitul lui martie, când o sa-i eliberez din nou, va aparea Coana Mare si parca am senzatia ca niciodata n-a fost departe. Doar m-a asteptat, a avut rabdare cu mine, m-a iertat de cateva ori si evident isi va lua partea, cu probabilitate de 95% din voiajorii pe stil vechi. Pana atunci… ne pastram bio.
Porumbei.ro, com 1, desigur ca si eu cunosc tot ce spui insa, in aceasta speta, a ales pur si simplu la intamplare. Strategia a fost una simpla; probabil ca a vrut sa-l ia direct de pe cotet numai ca locul in care este amplasat cotetul si faptul ca totul in jur este alb din cauza zapezii, i-a ajutat pe porumbei sa-l repereze cu cateva secunde inainte si astfel s-a creat haosul. In acel haos, a decis sa ia ce i-a cazut prima data in fata. Ghinionul face sa pice masculul de satinet.
Culpa mea majora este ca nu am fost afara in jurul cotetului astfel incat sa vad toata scena si sa intervin cumva (fluierat, batut din palme orice).
Mi-am asusit vina si data viitoare voi fi mai atent.
Dilema mea este ca numai maine nu-i weekend-ul si asa imi vine sa le dau drumul iarasi numai ca gandul de a mai pierde unul ma inspaimanta. Cu toate acestea imi place enorm sa-i vad liberi.
Solutia este sa mai fac un cotet in care sa bag si ceva mai “rustic” dar care sa-mi placa si vizual. Nu stiu ce rasa sa aleg.
Imi plac nespus si as creste cu drag Visinii, Codalbi, Vargati, Dungati, Bragagii, Galateni (dar din cei cu linii fine, delicate), Bujori, Calaraseni, Ardeleni etc. insa, in afara de Galateni, ceilalti au devenit tot un fel de pasari de voliera si daca i-as elibera iarna ar fi ca si cum i-as dona uliului.
Mai analizez problematica!
Mai rustic decat voiajorul nu gasesti. Alege-l cu incredere. Si eu mor de dorul zilelor cand ii vedeam zburand afara si ma mai duc pe la un prieten care inca ii scoate. Am tot zis ca o sa imi fac cativa tardivi intr-un compartiment special pentru iarna.
Porumbei.ro, de voiajori nu ma apuc. Stiu ca sunt cei mai cei la acest capitol insa le spun nu hotarat.
Daca as lua voiajori, deci eu nu sotia, nu stiu cat as putea sa rezist sa nu ii bag la masina. Nu cu ceas, nu cu pretentii, doar cu puternica curiozitate de a vedea daca vin.
Cum sportul columbofil de mult nu mi se mai pare sport si cum sub nici o forma nu vreau sa am de-a face cu acest fenomen, prefer sa spun pas voiajorilor ramanand doar cu cei 2 masculi si bucurandu-ma de zborurile lor.
Eu, imi permit oarecum a ii tin deschisi si pe timp de iarna. Nu ii zbor, ii vad doar in week-end si oarecum asa pe langa selectia mea, ma mai ajuta si pradatorul. Nu-l copatimesc, desi uneori imi e putin ciuda, dar asta e.. nu alege la intamplare cum zicea andrei @1. Cu toate acestea saptamana trecuta mi-a luat masculul meu preferat, un mascul argintiu de 2010, tatal galbenilor, daca mai tineti minte. Acum oarecum ma macina gandul ca nu am nici un pui galben de la el cu care sa continui “linia”.
Vant in pene!
Ieri , nu mai departe in desele mele drumuri , zilnice , cu serviciul ii regasesc pe acesti regi ai vazduhului , in cele mAI INEDITE SITUATII , planind maiestos ori stind pe o carca , si vizind o noua posibila victima , iii uram dar ieri am oprit , am atentionat sotia care era cu mine , avea o asa tinuta magica , parca era un rege in frac , mam imapacat cu mine insumi , sunt om citesc , avem pretentia ca gindim , domnule SUPRAVIETUIREA , asta e , ne ia unu , il inlocuim , poate de multe ori cum zic colegii jupinu este selectioner,!!!???? ce sa facem noi sa fim sanatosi si mergem pe ,,, SCAPA CINE POATE ,,
@Corbu: pacat, “nici nu stii ce pierzi”. :) Zborul unui stol de voiajori alerti, in forma, cu suta la ora, toamna-iarna, e ceva de nedescris.
La ce timp liber stiu ca ai, la ce trafic e in Bucuresti, la cat dureaza imbarcarile si formalitatile, cred ca tentatia de a ajunge cu ei prin vreo masina de club e minima.
Nici mie nu imi place unde s-a ajuns in sportul columbofil dar asta nu ma impiedica sa ma bucur de ei. Ori ca ii cresti ori ca nu, fenomenul merge mai departe. Tocmai, tinandu-i in felul tau, arati ca se poate si altfel, si macar 0.1% mai schimbi din directia fenomenului. Cred ca avem in tara sute daca nu mii de crescatori care tin voiajori fara sa ii zboare.
mie mi-a “capsat” un porumbel de 2014 care la puii a fost destul de constant, asta e, tot il apreciez, dovada ca acum doi ani mi-a luat unul de pe cotet si s-a dus cu el in gradina de alaturi, ce credeti ca am facut???? pur si simplu am privit cum il devoreaza, de la numai cativa metri!
Respectuos va cer, respecati legile naturii, altfel o sa ne inghita pamantul cat de curand, la toate legile ma refer…
Dintre toate rasele de porumbei,o oarece sansa de scapare de uliu sau soim nu o au decit Escampadissa si plonjorii de Adana.Eu tin plonjori si cei buni dintre ei,cind vad pericol string aripile ca soimul si cad ca piatra.De mai multe ori mi-am zis,buuuun,soimul nu l-a prins insa de la viteza asta nu mai reuseste el in veci sa frineze.Pina acum insa au reusit toti.Ce ma uimeste insa este faptul ca pina acum nu am vazut vre-un atac la voiajorii vecinului.Asta tine vre-o 30 de porumbei,fara sa-i gidile vre-un pic.Dimineata deschide,seara inchide.De 2-3 ori pe vara vad o scaldatoare afara si atit.Porumbeii vin si placa cum vor si de multe ori am vazut cum uliul zboara despicind stolul in doua fara sa atace.ii scot si eu pe ai mei(altfel stau inchisi…)si nu dureaza 1/2 ora si apare hotarit sa-si ia masa.Vre-o 2 pui mi-a luat pina acum,vre-o 2-3 doar ranit insa asta este.Si el vrea doar sa manince nimic mai mult.Pe ai vecinului cred ca ii cunoaste deja si nu vrea sa-si risipeasca energia de pomana.Toti porumbeii vecinului sint porumbei batrini si experimentati.De 4 ani n-am vazut un pui pe casa la el.
Interesante rase. Dar totusi cum adica “oarece sansa de scapare de uliu sau soim nu o au decit…”. Pai cate sute de ratari am vazut pe voiajori atat de la uliu cat si de la soim, nici nu mai tin minte. In toamna asta i-am tinut afara, atat batrani cat si puiendri sau pui mici tardivi. Uliul mi-a luat un singur tardiv daca pot spune “luat” (defapt l-a mancat cainele vecinului unde s-a ascuns). Cu soimul spectacol si mai frumos. Intr-o zi mohorata cu cer plumburiu mi i-a ridicat puncte pe cer pana abia se mai vedeau cu ochiul liber si de acolo alegea cate unul pentru urmarit. Mi-au venit pana seara cate unul, fara nicio pierdere. Ultima data am vazut soimul sprintand sus de tot dupa ultimul stolisor ramas unit, vreo 8 porumbei si au disparut cu totii peste Matau, cel mai inalt deal din tara. Pana s-au strans toti ma tot intrebam pe care l-a luat, cum a impartit stolul, ce au facut cand i-a ajuns din urma masinaria de vanatoare… tot felul de scenarii sumbre. Cred ca satisfactia cand nu sunt pierderi dupa o vanatoare de cateva ore cu cel mai al dracu pradator este egala cu cea a castigarii unui loc 1 la o etapa.
Acum trei ani am avut in 5 zile,5 omorati. Unul dupa altul,ultimul un van hee superb. Ii omora,dar nu putea sa-i duca,era mai mic decat un porumbel si slab copt saracu’,ca mi-a facut mila si pe van hee i l-am lasat. Va dati seama ce gust o fi avut van hee? :)) Nu prea ma supar eu pe rapacii astia, ca eu m-am dus pe teritoriul lor(ca daca m-as supara tot un drac ar fi,vaneaza de foame,e natura lor)cand le spun astora unde am porumbeii,se cam mira. Da’ se mira degeaba ca in afara de clasari n-am avut niciodata locuri fruntase. Sper sa am anul asta!…la colombodrom :) ca in campionat slabe sperante.
Pasarile rapitoare aleg in marea majoritate pasarile slabe .
Eu cresc kingi si mai nou americani pe care pe timpul iernii ii tin inchisi in voliera , in paralel am 40 bucati de doici , aprox 30 californieni si restul voiajori standard pe care ii tin pentru creste puii raselor mentionate anterior. in anii trecuti inchideam si doicile si tot timpul aveam probleme cu ei ca erau purtatori de trico si transmiteau la puii de king , anul trecut i-am lasat liberi la sugestia unui domn mai in varsta care mi-a zis k toti banii care ii dau eu pe tratamente nu fac cat o iarna afara cu rapitoarele iar efectivul de doici a fost practic injumatatit si ca o curiozitate toti cei ce transmiteau trico sau mai aveau diverse semne de boala au fost serviti de inaripati iar problemele in 2014 cu bolile au fost minime . Anul asta pana acum a luat 3 bucati din tineretul de doici care nu aratau tocmai ok , 2 cu probleme respiratorii si 1 cu trico si mai am inca vre-o 2 care cred ca sunt in meniu . Concluzia mea este ca rapitoarele au rolul lor foarte clar in natura si trebuie doar sa cautam cum sa ii folosim in favoarea noastra !
@Zfcristian: foarte interesant experimentul tau. Cam despre asta e vorba.
Intradevar rapitoarele ii ia pe cei slabi, eu unu nu ii inchid pe timpul iernii si asa s-au invatat sa se fereasca, de exemplu pana acum nu am nici o victima si locuiesc la 200m de padure si uliul ii fugareste zilnic, dar fiind liberi tot timpul am invatat sa se ferasca fiind cu simturi intinse la maxim.
Pardon au invatat sa se fereasca.
Cosmin, poetic ca intotdeauna,
Acum trei saptamani am gasit si eu un uliu pasarar in cotetul gainilor,( care se afla langa cel al porumbeilor), intase in cotet prin gaura mica aflata la sol -cea pe care intra gainile si la fel ca tine am inlemnit intrucat am crezut ca a intrat dupa un mascul de voltat alb care nu vrea sub nici un chip sa doarma la voiajori in cotet ( am mai ramas cu 2 masculi de voltati fetele din pacate au disparut cred ca prinse tot de uliu- in primavara ambii vor primi mirese noi). Deasemenea am descoperit ca am pierdut 4 voiajori luati tot de ului cred -anul asta nu am inchis deloc porumbeii intrucat am vrut sa mai scap de o parte din ei -depasau cu mult numarul ideal din cotet. la o parte (15 bucati) inainte de Craciun le-am facut buletin de Predeal intr-o zi cu ninsoare si au venit doar 4 inapoi.
Revenind la uliu acesta se dadea de zor cu capul de geamul de la cotetul gainilor asa ca am intrat in cotet si l-am prins.
Primul gand – pana aici ti-a fost cumetre dar cand am vajut privirea aia salbateca si forta pe care o emana o pasare totusi mai mica ca un uliu pasarar m-a induplecat si dupa o studiere cu atentie a arsenalului mortii (ghiarele ale fenomenale si ciocul acela purenic) am decis sa ii dau drumul . Am fost rasplatit cu un tipat inforator si cu un survol deasupra capului dupa care a plecat cred fericit ca nu a incaput pe alte maini dibace (Marius- Mogosoaia)
Cosmin apropo Boika e fericit cu alba de la mine? a primit ceva?
Eu fac parte din categoria celor care urasc rapitoarele! Chiar acum stau cu favoritul meu langa mine facut praf de uliu cu inima cat un purice sperand sa scape! Eram la bucatarie am auzit cum toti porumbeii se duceau ghiluea catre voliera am iesit la fel de repede afara si spre surprinderea mea de nemernic…nici vorba….dar cand imi arunc privirea pe casa sub un corcodus ale carui crengi ascund acoperisul favoritul meu ,un pui de 2014 care nu mai era capabil sa mearga am incercat sa il dau jos dar a zburat in cotet asa cum a putut….are soldurile rupte….ma tem sa nu-l pierd i-am dat cu cicatrizant dar sperantele sunt minime…..intrebarea e asemanatoare ca in cazul tau…..CE I-AS FACE ACUM CAND “FAVORITUL” E LA PAMANT? CEL M-AI PROBABIL AR MURII IN CELE MAI MARI CHINURI :) CE I-AS FACE PESTE 1 SAPTAMANA? simplu ce i-ai face si tu….oricum rapitoarele trebuie rarite !
Cred ca porumbeii nostrii sunt iarna mai in forma ( hrana ) decat rapitorii ( infometati si slabiti ). Daca in starea asta ni mai si “ia” , asta este viata. Natura isi cere drepturile.
Domnule Cosmin tin sa va informez ca dragostea de un satinet nu este ca ce-a de un voiajor in primul rind!eu cresc porumbei de la virsta de 12 ani stiu cum e sa iubesti un porumbel voiajor si unu de frumusete,sa va dau o explicatie,nu ai acelasi sentiment si nu traiesti acele clipe cand privesti un porumbel de frumusete ca si cum astepti un voiajor de la un concurs de maraton,fond,demifond sau viteza,de ce?pt ca daca nu ati concurat nici o data cu voiajorii nu o sa intelegeti,si anume,un porumbel de frumusete ……te uiti la el,studiezi penele,osatura….pe cand la un voiajor cand il ast acasa de la 500 km esti cu gandu tot acolo cu sufletul la gura numa sa-ti soseasca odata acasa sa il vezi tu cum vine al catelea este ce punctaj are …….pur si simplu ai o nerabdare imensa si tot timpu pe virfurile picioarelor,si cum sa iubesc uliu gainar, porumbar sau soimu calator cind stiu ca pasaroiu meu a strbatut 500 de km a clasat cu un punctaj bun si si-a dat silinta sa vina acasa sa fie in frunte si cand se pune pe sputnic frant de oboseala si parca abea apucand sa bage ciocu in adapatoare cu tot cu nari pana la ochi sa mi-l sperie ULIU sau SOIMU si sa mi-l prinda. Si intrebarea mea este………cum poti iubi o astfel de pasare?sau ce columbofil poate iubi o astfel de pasare?aaaaa apropo cred ca de la vreo 12 ani pana la vreo 26 cam asa prindeam anual in jur nu mint vreo 26 rar ajungeam la 30 de exemplare de asa cum le zici dumneata COANA MARE pe an.Si puneti dumneata urmatoarea intrebare daca nu ar fi fost dinastia ca mn dumneata mai tineai porumbei sau gaini in curte?cit se inmulteau ULI pina in ziua de azi?si faceti asa un mic calcul doar eu care anual prindeam 26 de uli ori 10,12 ani cate rapitoare sunt?sa nu mai zic de tata ca de prin 86 tot prinde pe ei sunt cam vreo 28 de ani apai nu sunt asa multi! hai vint in pene!
Asa sa va mai spun cate ceva despre rapitoare,ele sunt facute sa manince doar ce e bolnav nu si campioni sa nu se imprastie microbii printre exemplarele sanatoase.
Ptr. porumbei.ro….Spun ca “oarece sansa” fiindca nici plonjorii si nici Escampadissa nu sint scutiti sa cada prada rapitoarelor.Crescatorii de Escampadissa tin porumbeii liberi permanent.Crescatorul selectioneaza pe cei care prefera sa stea pe acoperisul vecinilor in loc sa zboare,rapitoarele selectioneaza ce zboara mai prost.Porumbeii ramasi insa sint experti.Cind nu se interzisese inca,spaniolii foloseau Escampadissa ptr.a prinde ulii si soimi.Acoperisul volierei era dublu,cel de sus cu o gaura mai mare prin care incapea si uliul,cel de jos cu una mai mica prin care se strecura doar porumbelul,uliul raminind intre acoperisuri.Rapitoarele aleg cei drept verigile slabe dintr-un stol insa restul este doar noroc.Un rapitor tinar fara experienta ii alearga pe toti fara sa prina vre-unul,unul batrin ataca o data si bine.Cind il arde stomacul de foame de asemenea nu cedeaza prea repede.Am observat de asemenea ca porumbei experimentati nu intra nici pe de departe in panica asa cum fac cei mai tineri,din care cauza nici nu fac greseli fatale.Am pierdut asta-toamna un pui excelent,zbor pina in punct,plonjon neintrerupt absolut super.Aveam sus 2 batrini si 2 pui cind a aparut soimul.In 30s batrinii erau deja in voliera insa pui zburau bezmetici,total haotic.Cit am putut sa-i vad,i-am vazut cum zburau si direct in directia soimului in loc sa fuga de el sau sa coboare.Clar ca n-a durat mult si unul a platit cu viata prostia.Din pacate a fost cel care zbura mai bine,respectiv plonja mai bine.Asta este,oaia care nu-si duce blana o maninca lupul!!!!
@porumbei.ro – spuneai ca uliul “curata” exemplarele mai slabe sau neadaptate… Poate ca da, dar sunt destule exceptii.
O sa ma refer la unul singur. La zborurile cu puii din toamna 2013 o porumbita a venit de doua ori lovita de uliu, a doua oara avea un ochi spart. Am tratat-o cu canamicina unguent si ochiul i s-a refacut complet.
Anul acesta mi-a facut o surpriza placuta, a clasat o viteza, un demifond si doua fonduri (http://www.porumbelvoiajor.net/lista_clasificari/porumbei/an-2013/0401556) . Ar fi continuat dar o pisica a intrat in cusa, porumbita clocea si si-a aparat cuibul si asa s-a terminat cariera ei :(
@Nelu: cred ca adaptarea la mediu si uliu e una, performanta la concursuri e alta. Ea era desteapta dar insuficient de adaptata la rapitoare, dovada ca a si venit de mai multe ori ranita.