Salut. Dupa topicul cu trimiterea porumbeilor la prima etapa fara antrenament ma hotarasem sa nu ii bag la prima etapa mai ales ca toti porumbeii mei sunt de 2013 si in acest timp de doua saptamani sa-i antrenez eu personal. Dupa 6 luni de captivitate reusesc sa la dau drumu afara 2 zile luni si marti, in seara de marti aflu ca se face un antrenament cu masina la 30 km de mine, dupa cateva telefoane aflu unde ne adunam si miecuri dimineata cu plianta la masina, bag porumbeii in masina si aflu dupa ce s-au imbarcat porumbeii ca cine m-a informat pe mine a gresit, era o etapa de antrenament la Maicanesti la 90 km de mine.

Am incercat sa nu schitez niciun gest care sa ma tradeze si anume ca pot sa imi iau adio de la porumbeii mei, ii si vedeam cazuti cine stie pe ce case in febra sau alergati pe jos de pisici sau ulii. Cu lacrimi in ochi am plecat spre casa si incercam sa ma consolez ca nu mi-au mai ramas decat puii din ei si la care trebuia pina la intarcare sa le dau eu pe cioc, si sezonul competitional care nici nu incepuse se si terminase pentru mine. Ispasit si plin de remuscari si regrete de sperante spulberate, asteptam telefoane de la colegii de club care mai de care cu sosirile porumbeilor lor si ma gindeam ce o sa le spun eu. Si au inceput sa se vada porumbeii venind pe cer, eu nu vedeam decat porumbeii mei cazuti cine stie pe unde.

Ca de nicaieri vad doi porumbei plutind lin si se lasa pe voliera, atunci inima a inceput sa bata sa sara din piept, am cazut in genunchi si lacrimile au inceput sa curga pe obraji, nu imi venea sa cred ca au putut sa vina dupa 6 luni de pauza si doar doua zile lasati afara si dusi direct la 90 de km, 10 imbarcati 10 veniti, a fost pentru mine proba suprema CA VOI AVEA INCREDERE IN PORUMBEII MEI.

Pana de voiajor