Ca si cum nu ar fi de ajuns faptul ca si asa, societatea ne ofera zilnic mai multe piedici decat sprijin in orice am incerca sa facem, mai nou am avut parte de o lovitura sub centura din partea societatii ce o traim in zilele noastre. Cum la fiecare inceput de an, incercam sa tinem pasul cu lumea contemporana, in fiecare pasiune avem diferite “simboluri” ca sa spun asa, in cazul meu, in sportul columbofil, avem podoabele anuale cu care inzestram minunatele pasari care incearca, si nu numai ca incearca insa si reusesc adesea sa ne uimeasca treptat din ce in ce mai mult.

Ne regasim astfel, in decorul unei piete dintr-o societate a secolului 21, anul 2013. Ca in fiecare an, de fapt ca in fiecare duminica, insa fiind inceput de an, mai fac si eu o plimbare in piata sa-mi cumpar daca am norocul sa gasesc, acele podoabe ce marcheaza pe viata porumbeii, ce atribuiesc niste numere unor pasari de parca ar fi niste detinuti incarcerati pe viata.

Ma invart prin toata piata, inconjurat din toate partile de porumbei, ingramaditi care mai de care in custi, unii parca incercand sa te convinga ca merita sa apartina unor stapani, dar mai bine spus prieteni, mai buni decat cei care ii tin captivi in acele custi inghesuite, iar altii, chiar rapusi de captivitate, aratandu-ti in ce hal si-a pus amprenta acea greutate peste aripile lor. Intr-un tur al intregii pieti, am pus ochii pe niste frumoase exemplare de postasi de un colorit ce ti-ar fi orbit ochii, mai mai sa ma convinga sa-i alatur si pe ei celorlalti porumbei pe care ii am insa cum fiecare dintre noi stim ca ne alegem responsabilitatile in functie de cat timp putem sa le dedicam, am reusit sa ma stapanesc desi cu o greutate foarte mare.

Dupa o tura, merg de ma intalnesc cu tovarasu’ Costica, un om cu ani destui in spate de columbofilie, ce sa mai, insa nu ma atragea prea tare nicio pasare din cusca lui. Stau de vorba cu el, de pasarile astea minunate, ma uit pe rand la fiecare dintre ele insa pentru zilele noastre, preturile lor erau destul de maricele, poate daca le-ar mai domoli si el un pic, ne-am mai lega si noi de un porumbel doi.

Intr-un final hotarasc ca macar din cei 5 mititei de vor face ochi zilele astea sub porumbeii de acasa, macar 2 sa aiba podoabe noi, restul ramanand sa le ofer podoabe de anul trecut, dar cum vremile sunt grele, si noi tot asa ne descurcam, 5 franci 2 inele e peste puterea multora dintre crescatori care pun mai mult pasiunea lor in acest sport decat nevoia de rasplata pentru practicarea acestui sport.

Intre timp, apare in piata inca o figura cunoscuta mie, ne salutam si ne vedem de treburi. Nu mai aveam de gand sa stau mult pe acolo, gerul lunii ianuarie deja imi spunea ca e gata vizita mea pe acolo, degetele picioarelor daca mi se atingeau, zornaiau precum cuburile de gheata, astfel m-am hotarat ca vizita mea se termina acolo, mi-am salutat respectuos tovarasii colegi cu care impartasesc acest frumos sport columbofil, insa la plecare, unul dintre acestia studia 2 porumbei pe care eu nu cred ca am sa le uit figurile vreodata, niste veterani, ce sa mai, ii studia cu atata minutiozitate de parca ar fi vrut sa faca saracii deja trofee in loc de oua, desi erau 2 porumbei. Bineinteles, nu doresc decat bine tuturor, sa obtina cele mai primordiale premii in acest sport, insa fara un pic de compasiune prietenie si iubire pentru aceste pasari nu o sa obtinem nimic niciodata.

Intreb si eu sa nu tac din gura despre porumbel, indreb doar cat, vanzatorul spuse 25 de franci, insa eu ma refeream cat scrie pe inel, vad inelul si raman marcat, batranul imi spuse ca are 4-5 ani, insa la vederea inelului am zis: “Da da, 4-5 + inca vreo 10”, inelul era marcat de anul 1991, nici macar nu era compatriotul nostru, un veteran de porumbel, 22 de ani, stima si pasarii si distinsului batranel.

Tovarasii n-au vrut sa-l cumpere nici pe veteran, nici pe fiu-su mai tanar cu 9 ani, care era picatura din el. La replica mea, batranul imi spuse, eu am pus inelul asa, nu corespunde anul, si ma uitam la mana lui cum ii tremura bietului om, peste care, precum peste porumbel, si peste el, timpul si-a spus cuvantul. 25 de franci sa pretuiasca azi un porumbel care merita tot ce e mai bun pentru ca ajunge la o asemenea varsta, o pasare care merita toata grija stapanului si prietenului caruia i-a fost devotata atata veac? Atunci poate ca nu mi-am dat seama insa acum, la nici 2 ore mai tarziu regret ca n-am gandit astfel. Imaginea intiparita astazi in minte nu o voi uita niciodata, plus ca si intre pasarile mele se gaseste un veteran de 15 ani, care inca se mentine desi timpul nici pentru el n-a stat in loc.

Raman marcat de imaginea batranelului, tras la fata si cu bratele tremurande, pe care l-am remarcat inca de cand a venit in piata, omul care pentru 25 de franci sa-si hraneasca minte si trupul 2-3 zile sau sa-si hraneasca distinsele pasari 2-3 zile, e nevoit sa-si vanda cele mai de pret pasari care i-au fost alaturi atata vreme, oare asa vom ajunge si noi la varsta dansului, sa fim nevoiti sa ne rupem de pasarile care ne sunt alaturi o viata de om sau chiar mai multe, doar pentru a ne putea mentine in viata pasiunea?

Daca as fi fost putin mai intelept, macar cu 2 clipe mai intelept, desi acum nici n-aveam unde sa-i tin, i-as fi luat eu cele 2 pasari care merita sa ajunga undeva unde sa fie ingrijite asa cum merita, si batranului ce bine i-ar fi prins poate 50 de franci cateva zile, ar fi fost poate mai tanar cu cativa ani pentru cateva clipe. Ce societate mizera suntem nevoiti sa suportam astazi si cine stie cat timp de acum incolo, o societate in care sportul columbofil inseamna doar pasari de la care nu astepti rezultate decat daca le indopi ca pe curcani cu pastile si vitamine, in loc sa lasam pasarile sa vina acasa motivate de ceea ce suntem si nu de ceea ce le oferim si le intoxicam.

Oare vom mai ajunge sa traim acele vremuri in care pasarile erau respectate de stapanii lor, in care totul era o pasiune fara mari asteptari, si fiecare incerca doar sa-si struneasca pasarile cum stiau mai bine fara a le indopa cu toate prostiile? Cand om ajunge oameni cu un veac in spate, ce-o fi de pasarile noastre, va fi mai rau decat acum, sau mai bine?

Un lucru e sigur, schimbarea tine doar de noi, as vrea sa-l reintalnesc pe batranelul cu mainile tremurande si sa-i transmit respectul meu si sa am onoarea unei fotografii alaturi de el. Imaginea cu el in ipostaza creata de nevoia de a-si vinde cele mai de pret pasari la un pret de nimic chiar, obligat de situatia din zilele noastre, si obligat sa renunte si mai mult, chiar la o parte din cei 25 de franci atunci cand un cumparator ar solicita pasarea pentru 10-15 franci, e un lucru ce te-ar face si sa plangi in semn de respect pentru acesti distinsi batranei, cand stii ca altii isi bat joc in fiece luna de mii de franci doar pe niste vicii.

Speranta unora dintre noi o sa ramana multa vreme de acum incolo, aceea cum ca va veni o vreme mai buna si in aceasta pasiune pe care o impartasim, si pasarile care ni se dovedesc loiale vreme indelungata, sa merite tot respectul nostru si sa nu fie nevoite sa plece in alta parte doar pentru a ne putea mentine pasiunea in viata.

Le transmit respect tuturor celor care sunt de aceeasi parere cu mine. Al vostru Eduard Ontanu.