Oameni de omenie, porumbei norocosi

Mircea-Galati
Vreau sa va supun plictiselii o povestioara cam lunga dar care, spun eu, merita citita…
Ziua de 8 iulie 2012. Canicula. Mare canicula, la Galati, 38-40 de grade la umbra.
Este a doua zi de concurs “Maraton Dabrowa-Polonia pentru Zona V (Vrancea, Galati, Braila, Tulcea, Vaslui), concurs cu lansare intarziata in ziua de 6 iulie 2012. Mare parte din porumbei ajunsese deja, dar concursul nu era inchis si se mai asteptau porumbeii.

Mare caldura mon cher, ceasurile sa tot fi fost doua si jumatate dupaamiaza, mare moleseala, vegetatia stoarsa de arsita, pe asfalt pur si simplu nu puteai respira, si totusi la orizont mai aparea cate un “razletit” de porumbel, obosit si vai mama lui, eu, vazandu-i de la balconul blocului in care locuiesc, stiti dumneavoastra, cunoscandu-i dintro mie pe “cei ce vin de la razboi”, asa cum numai “noi” cei ce-i asteptam stim sa o facem, fiind interupt din cand in cand de la punctul meu de observare de catre columbofilii de la Husi care anuntau la mine primul si al doilea porumbel sosit.

Suna iar telefonul, dar nu a fost anunt telephonic…, cineva ma anunta ca a gasit un porumbel in mijlocul drumului, intre Adjud si Tecuci, imi spune ca mi-a gasit numarul de telefon pe ACPV Galati, si ca a intuit ca porumbelul se intoarce de la un concurs, ceva, dupa inelele de la picioare.

Ma rog, dupa discutie, mi-am dat seama ca bietul om, habar nu avea despre columbofilie si cu ce se mananca, si totusi… ce inima… ce suflet, sa opreasca masina, sa ia porumbelul din mijlocul drumului si arsita asfaltului, sa se opreasca din drumul sau, si mai ales, sa caute pe laptop, intamplarea… si norocul bietului porumbel, sa mai aiba si asa ceva in masina, si sa ma gaseasca pe mine, cautand ceva ce nu stia ce cauta… deja o sa spuneti ca fabulez…dar este purul adevar.

Mi-a spus ca inaintea sa, multe masini l-au ocolit si au mers mai departe, fara sa-i dea importanta, iar, domnia sa a oprit sa-l ia de pe asfalt, sa nu-l striveasca, crezand ca-i mort, spunandu-mi ca asa procedeaza dumnealui si cu caini sau pisici gasite in mijlocul drumului.

L-am intrebat despre starea fizica a porumbelului, si mi-a raspuns ca mai misca, ca este la granita dintre viata si moarte, ca are un ochi scos, si ca este plin de sange, intr-un cuvant intr-o stare grava, si ca nu stie cum si cu ce sa-l ajute si ce sa-i faca, fiindu-i mare mila de el, mi-a mai spus ca dumnealui se indreapata catre Galati, si ca locuieste in Galati, si ca este dispus sa mi-l aduca…. Mare Bunule Dumnezeu, cat noroc, ce destin…

Am convenit ca in momentul in care ajunge la intrare in Galati sa-mi dea un bip si am stabilit un loc de intalnire ca sa nu pierdem timp, timp, dealtfel, foarte pretios pentru starea sanatatii porumbelului.

Zis si facut, am ajuns la locul de intalnire, am vazut de la distanta o familie tanara cu un copil, ne-am cunoscut rapid, dupa care am cerut sa-mi arate porumbelul… si ce sa vad!!?… o mana de pene pline de sange cu un ochi stang abia mijind iar in locul ochiului drept, un cheag mare de sange… deja ma apucase si pe mine mila, si-mi tremurau mainile analizandu-l, simtind parca in inima, durerea micului ghem de pene, care mai avea inca puterea sa se mai zbata dupa un pic de viata din ghiarele mortii, si nu stiu de unde o mai gasea, era complet deshidratat, ceroma narilor arsa, am deschis ciocul si am vazut si limba arsa si cavitatea bucala arsa, aripa dreapta avea o gaura urata si era si jupuita de piele spre exterior, fiind rezultatul a cat s-a tarat pe asfaltul soselei incins la peste 50 de grade, la fel si aripa stanga cu pielea jupuita si arsa, doar piciorusele le avea intacte, pe piciorul drept inelul matricol pe care avea lipit stikerul de reclemare, iar pe piciorul stang clema cu cipul.

Le spun ca porumbelul este din Zona V, daca nu cumva chiar din ACPV Galati, si le mai spun ca pare a fi un tanar mascul de 2011 care tocmai a parcurs peste 900 km si ca chiar avea mari sanse sa claseze si ca a dat ghinionul peste el din acest punct de vedere dar si norocul si sansa de supravietuire, ca dumnealor au facut primul pas, si cel mai important spre salvare…

Deja ma strafulgerase in minte teama ca nu voi mai putea sa-l fac bine, (ma gandeam sa merg la un medic, dar duminica seara pe cine sa gasesti si pe caldura asta, ce cabinet veterinar este deschis), dar nu voiam sa arat asta, pentru a nu panica si mai tare pe tanara femeie si fetita care ma priveau neputincioase cum analizez porumbelul, implorandu-ma sa le promit ca-l voi face bine. In fine, am pus porumbelul in cutiuta lui la umbra si promit totusi femeii si copilei ca il voi face bine… dar cu o oarecare reticenta… dupa care dau sa iau porumbelul si sa plec, dar domnul Munteanu Gelu, caci asa il cheama pe “marele om”, imi spune ca are drum spre cartierul unde locuiesc, ca are o problema urgenta de rezolvat, si ca ma poate duce si pe mine acasa.

Imi era si jena, fiindca facuse deja mult prea mult, dar la insistentele domnului Gelu, urc in masina, fetele raman acolo sa mearga acasa, le multumesc din inima pentru tot ce au facut si le mai promit inca odata ca voi face porumbelul bine si ca voi cauta seria si voi identifica porumbelul si-l voi inapoia crescatorului, dupa ce starea lui de sanatate imi va permite aceasta, iar femeia mi-a zis sa-i tin la curent cu totul, si… purcedem spre blocul meu.

Ajungem foarte rapid , caci distanta era mica, o caldura pe asfalt de miroseau cauciucurile masinii a incins, cobor cu porumbelul si il invit pe domnul Gelu pentru cateva secunde la mine in locuinta pentru a-i arata voliera si porumbeii mei, dumnealui accepta, urcam, ii prezint voliera cu porumbeii in cateva minute, nu vrea sa se aseze fiindca se grabeste, mai discutam putin despre porumbei, ii multumesc si dumnealui, atat in numele meu cat si in numele creascatorului si a tuturor columbofililor pentru marele gest de omenie de care a dat dovada, i-am promis ca porumbelul se va face bine si ca va ajunge la crescator, si ca vom tine legatura si-l voi informa despre starea sanatatii porumbelului.

Domnul Gelu mi-a multumit la randu-i, desi nu avea pentru ce, si mi-a spus ca daca se vor muta la casa, caci asta intentioneaza, va dori niste puisori de porumbel pentru a deveni columbofil pentru ca ii plac mult porumbeii, ii raspund afirmativ si din tot sufletul, il conduc si pleaca.

Ma intorc imediat la porumbel, il scot din cutie, astern pe masa o carpa moale din bumbac, il asez si incep din nou sa-l analizez minutios si in detaliu. Bietul porumbel statea nemiscat, deschizand putin din cand in cand ochiul stang, piciorusele le avea reci, semn foarte rau, complet deshidratat, stare deplorabila, numai chiaguri de sange, numai sange uscat pe aripi, peste tot… Nu stiam cu ce sa incep… Am luat sticla cu apa distilata si cu apa oxigenata, si am inceput sa inmoi tot sangele inchegat cu un tampon mare de vata inmuiat in apa distilata si oxigenata si apoi sa curat sangele si chiagurile de pe el, atat cat pot, incat sa nu-i produc suferinta, desi simteam in mana cum tresare cand ii indepartam pielea atrofiata si uscata.

I-am curatat apoi toate ranile cu tinctura de iod, si aici bineinteles simteam usturimea bietului sufletel in inima mea, i-am deschis ciocul si i-am curatat si toata cavitatea bucala. Intre timp priveam aripile la care se vedeau radacinile penelor caci pielea si mare din carne nu mai avea, era arsa de asfalt caci se cunostea si urme de gudron de asfalt… groaznic… cata suferinta a putut indura aceasta mica fiinta, incat ma minunam cum mai e in viata… L-am mai lasat cateva minute si am trecut la ochiul stang, care pur si simplu era groaza: aveam impresia ca ochiul este scos, iesit inafara si inchegat in sange, o umflatura mare in partea stanga a capului cu tot cu ochiul, incat imi era frica sa fac ceva, dar mi-am luat inima in dinti si usor, usor cu tamponul de vata inmuiat in apa oxigenata, am inceput sa-l sterg si sa-i indepartez acel chiag urat de sange, constatand cu bucurie ca de fapt nu e niciun ochi scos ci pur si simplu ochiul umflat cu chiag de sange uscat… L-am curatat bine, l-am dat cu putin proculin, cu care ma dadeam eu la ochi. Am luat un tub cu mibazon din frigider (caci mie nu-mi lipseste mibazonul si asocilinul din casa) si am uns porumbelul peste toate ranile si pe la ochiul umflat.

Am facut imediat un ceai de menta indulcit cu miere de albine, l-am pus in congelator sa se raceasca caci timpul nu-mi mai permitea, simteam cum biata pasare se stinge in mana mea, am scos ceaiul putin caldut, am incercat sa-l bag cu capul in ceasca cu ceai… dar nicio reactie din partea lui.

Cam intrasem putin in panica, dar am luat o seringa, am umplut-o cu ceai si am introdus-o pana la laringe pe cioc si i-am impins lichidul. Am asteptat putin sa vad daca porumbelul reactioneaza in vreun fel, si dupa vreo doua minute am vazut ca a deschis ochiul stang total si se uita si la mine si in jur… am mai umplut o seringa cu ceai si i-am bagat iarasi lichidul.

Ca prin minune, incepusera piciorusele sa se incalzeasca, si cum il tineam in mana, simteam ca ii revine cate putin puterea. Mi-am zis in gand: taci ca-i bine…isi revine.

Am pus porumbelul in carpa pe masa, apoi am luat putin mei, orez, uruiala de porumb, le-am fiert putin pe aragaz, le-am racit rapid in congelator, le-am pasat, am sfaramat o pastila de columboviofort, jumatate de vitamina C si o pastila de enrofloxacina, jumatate de albus de ou fiert si putin iaurt activia cu putin recuplit, le-am amestecat pe toate, am umplut o seringa si i-am bagat continutul pe cioc porumbelului.

Prima data a incercat sa refuze, dar dupa ce a vazut ca-i bun, a inceput sa inghita. Super bine, mi-am zis. Apoi i-am mai dat o seringa de ceai. Ceasul se facuse aproape 10 seara. Am pus porumbelul intr-o plianta sa se odihneasca. Se vedeau semne de revenire, incepuse sa miste aripile. Imi revenisem si eu din panica, l-am sunat pe domnul Gelu sa-i spun ca porumbelul este mai bine, fapt care a bucurat toata familia Munteanu.

Intre timp, ma sunase o colega din asociatie si anume doamna Andreea de la Tecuci, pentru o problema, si i-am povestit intamplarea si dumneaei si mi-a promis ca se uita la seriile porumbeilor imbarcati pentru Dabrowa-Polonia de la Tecuci, si culmea nu a durat prea multa vreme si m-a sunat si mi-a zis ca porumbelul este a domnului Stoian Sandel de la Tecuci, adica chiar din Asociatia noastra, si ca a si clasat si la Tomaszow Polonia la fond, dandu-mi si numarul dumnealui de telefon, multumindu-i din suflet, ca , m-a scutit de un efort de a cauta in clasamente pe net seria porumbelului sa gasesc crescatorul.

Am sunat crescatorul, si i-am povestit, un om de o deosebita calitate si cu suflet mare, si a ramas sa ma sune sa vina sa-l ia cand starea de sanatate a porumbelului va permite. Pe la 2 noaptea m-am trezit sa vad ce mai face pacientul meu, l-am luat din pliant si i-am mai dat o seringa de ceai si l-am lasat in pace.

A doua zi cand m-am terzit, primul lucru pe care l-am facut a fost sa merg la porumbel sa vad ce face, era intr-o stare neinchipuit de buna, statea pe picioare si era destul de constient cand am vorbit cu el. Tocmai l-am si botezat si i-am spus Lucky-norocosul.

L-am hranit din nou cu seringa, l-am adapat si l-am pus in pliant la odihna si liniste. Dupaamiaza cand am venit de la serviciu, porumbelul arata deja foarte bine fata de cum fusese, fapt care mi-a ridicat moralul si m-a binedispus, l-am hranit din nou, l-am adapat tot la seringa, l-am uns peste tot cu mibazon, putea chiar sa mearga pe picioruse si putea sa-si miste aripile, dar era tot intro stare de oboseala si de epuizare si bineinteles ca i-am continuat si tratamentul cu columboviofort, vitamina C si enrofloxacina. Asta a fost luni, 9 iulie 2012.

Marti, porumbelul meu, era mult mai bine. Incerca sa ciuguleasca, chiar, minune mare, i-am pus intr-o hranitoare de boxa hrana depurativa si ciugulea cate o bobita. L-am hranit eu, l-am muiat cu ciocul in ceai, si cand a simtit, a inceput sa inghita de nu se mai opera, saracul isi revenise in simtiri si statea langa adapator si nu se mai indura sa plece, exact cum fac, dealtfel cand vin din curse lungi, se duc la apa si nu le mai vine sa plece de acolo.

Scruta imprejurimile, ma privea si pe mine, isi mai muia ciocul in ceai… eeeh, deabia de acum incolo pot sa spun ca “Lucky” este salvat. Am vorbit cu el, l-am alintat, l-am mangaiat, si ma uitam cum se alinta si cum coopereaza. L-am luat usor si l-am mai hranit eu ca pe pui cu mana, caci nu era inca bine vindecata cavitatea bucala si il durea cand lua boaba, l-am mai lasat sa-si mai miste aripile, apoi l-am uns iarasi cu mibazon pe la toate ranile si l-am pus la loc in plianta. Am sunat crescatorul si i-am spus ca din momentul asta, porumbelul a trecut de starea critica, este bine si ca il poate lua acasa.

Joi, 12 iulie 2012, porumbelul este intr-o stare buna, asteapta sa mearga acasa, l-am mai hranit totusi eu pentru completare, i-am dat tratamentul, l-am uns cu mibazon, i-am pregatit o cutiuta de transport frumoasa si cu aerisire, ochisorul drept e mai bine, s-a dezumflat dar nu l-a deschis, nu pot sa-mi dau seama daca are ochiul afectat sau nu.

Mi-a promis crescatorul-domnul Stoian Sandel ca astazi va trimite pe cineva sa-l ia, si ca abia asteapta sa-l vada, dealtfel, domnul Stoian , este un om jos palaria si bine intentionat, iubitor de pasari si animale si un pasionat al columbofiliei.

Nu stiu cum sa va spun, dar aceasta pasare a fost harazita de Dumnezeu sa dea numai peste oameni de nota zece, mari iubitori de pasari si animale, intra in calcul chiar si acei soferi care l-au ocolit pe sosea, chiar daca au fost indiferenti, caci puteau pur si simplu sa-l striveasca, Marele om-Domnul Munteanu Gelu, impreuna cu familia dumnealui, familie cu suflete de o noblete rar intalnita, si-au lasat deoparte interesele personale si au facut imposibilul pentru a salva biata pasare pe arsita de foc, si nu in ultimul rand, si o sa vedeti si de ce, oamenii trimisi de domnul Stoian sa ia porumbelul, dealtfel si dumnealor columbofili din Tecuci cu o inima cat +infinitul.

Joi dupaamiaza ma suna domnul Stoian sa-mi spuna ca oamenii trimisi sunt deja pe drum intre Tecuci si Galati, si ca i-a trimis pe ei , deoarece dumnealui nu poate veni, fiind inginer agricol cuprins in campania de recoltare. La Tecuci era cald fara niciun nor, distanta dintre Tecuci si Galati cam 80-100 Km. La Galati, ploua torential, cu furtuna si cu grindina, eu tocmai venisem de la serviciu, plouat ciuciulete si ma suna domnii de la Tecuci ca au ajuns in Galati si ca nu mai stiu incotro sa mearga caci nu cunosc Galatiul. Le explic, si dupa multe peripetii prin tornada, ies si eu si ii recuperez dintrun loc stabilit, ploaia nu contenea, am ajuns acasa si tot ploua, am urcat in casa toti trei, le-am aratat porumbelul si voliera mea de la bloc, am stat la o cafea, intre timp s-a linistit si ploaia, mi-au adus niste rapita de la masina, caci domnul inginer Stoian mi-a trimis drept rasplata, desi eu i-am spus ca nu am nevoie de nimic, ca a fost obligatia mea de columbofil sa ma ocup de porumbel, le-am inmanat cutiuta cu porumbelul dupa ce mi-am luat la revedere de la Lucky, si le-am dat cateva sfaturi de continuare a tratamentului si a ingrijirii porumbelului, i-am condus si au plecat spre Tecuci.

Am urcat in apartament si parca imi lipsea ceva, plianta goala, incepusem sa ma obisnuiesc cu Lucky, el avea intaietate cand veneam de la serviciu, vorbeam cu el, il alintam, il mangaiam, il ingrijeam si el imi raspundea in felul sau, doar pentru cei care inteleg, apoi mergeam la pasarile mele. Biata pasare, nu stiu cat a inteles din tot ce s-a intamplat cu el, dar vedeam clar vointa lui de a ajunge acasa, se vedea din ochisorul lui stang, care incepuse sa capete stralucire, si mai stiu un lucru cert: a fost norocos, a avut noroc cu carul, destinul l-a harazit sa dea peste oameni cu suflet mare precum domnul Munteanu Gelu, care dupa cum v-am spus habar nu are de columbofilie, dar are suflet… a lasat totul deoparte pe o arsita de foc si a salvat un porumbel care… este foarte voloros, provenind dintro linie maratonista de mare valoare.

Dragi colegi columbofili, am insirat toata povestea asta plicticoasa, ce-i drept si m-am intrebat asa, pentru mine, cati dintre noi columbofilii ar fi facut asemenea gest? Asa cum a facut domnul Munteanu? Cum poti sa-i multumesti acestui om? Eu, suflet de columbofil, palesc in fata acestor oameni, mai ales cand gandesc si la faptul ca multi dintre colegii de breasla “rup gatul” porumbeilor care nu claseaza dupa ce au parcurs mia de kilometric, sau peste???

Porumbelul a fost gasit intre Adjud si Tecuci, parcursese peste 900 de km de la Dabrowa-Polonia, si mai avea cam 50-70 km sa ajunga acasa si s-a intamplat ghinionul. M-am gandit prima data sa-i spun ghinionistul, dar apoi dupa o lunga analiza i-am spus norocosul, ce spuneti, am facut bine sau rau????

Multumesc inca odata Familiei Munteanu, in numele meu personal, a crescatorului si a intregii asociatii columbofile ACPV GALATI, si vreau sa-i spun ca ORICAND ESTE BINE VENIT IN RANDUL NOSTRU – si sigur o sa faca cinste asociatiei, caci de asa oameni avem nevoie in Columbofilie, si tinem legatura.

Va multumesc la toti pentru rabdare, si inima buna!