Cand m-am apucat de porumbei habar nu aveam ca o sa ajung la vreo 60, in conditiile in care imi propusesem sa tin doar 40 si cand ma gandesc ca daca nu mureau vreo 10, acum ar fi trebuit sa am 70 si uite cum apare nenorocirea! Nici nu stiu de ce va scriu asta. Poate din drag de ei, din drag de voi oamenii de aici sau poate pentru ca vine iarna si nu mai am timp sa ajung la ei pe lumina decat sambata si duminica, zile in care nu stiu ce sa fac si cum sa fac mai repede.

Anul asta pentru mine a fost primul an cu pui iesiti din crescatoria mea si din lipsa de spatiu i-am lasat de capul lor impreuna cu maturii. Am constatat ca fata de altii care au tinut puii separat si zburati separat, pierderile au fost mici, adica doar unul. Este foarte adevarat ca nu aveau timp sa priveasca imprejurimile sa invete zona, dar cred ca le-a prins bine si desi in vara am construit un spatiu pentru ei, ma bate gandul ca la anul sa ii zbor tot la gramada. Ramane de vazut cum se vor comporta puii de 2015 in concursuri si dupa voi trage o concluzie.

In perioada zborurilor cu puii, n-am avut decat vreo 25 care se calificau sa le zboare, restul fiind prea mici. Asa ca inainte cu o luna i-am vaccinat. Si ce sa vezi!!! Inainte cu o saptamana de prima etapa, vreo 3 au murit (din care 2 femele pe care nu stiu de ce, dar contam mult) si 5 s-au blegit in asa hal, incat nu i-am mai putut concura. Deci au mai ramas 17. Am mai lasat unul la antrenamentul de 30 km si inca unul la antrenamentul de 80 km, dar astia doi au revenit o luna mai tarziu, cand deja concursurile incepusera. In concluzie anul asta am inceput cu 15 porumbei, din care am pierdut doar unul si nu am apucat sa zbor decat doua etape pentru ca la a treia erau toti cu ochii umflati si plini de varsat de vant. Ce dracului sa mai zbori si ce sa mai ramana, ca nici nu pot sa imi bat joc de ei. Pentru ca ei imi ofera bucurie, eu am sa le ofer sansa si cred ca avem nevoie de echilibrul asta. Si in astea doua etape nu am clasat decat o femela care e de maraton si cam atat. In rest 5 dintre ei au venit la 10-15 minute distanta de primul clasat pe asociatie, iar restul pe tot parcusul zilei respective. Deci recunosc ca mare branza n-am facut si nici antrenamente nu am facut cu ei, pentru a emite pretentii. Doar m-am bucurat de ei si sper ca si ei de mine :).

Desigur ca am avut si aventuri! Trageam de-o bere in umbra streasinei si ma uitam cum zboara. Ma rugam sa nu coboare in linia de medie tensiune (3 conductoare neizolate), ca nenorocitele astea trei au fost fatale pentru unul si au bagat in repaos vreo 3 dintre ei. Si ma rugam, si ma rugam si ce sa vezi ca au schimbat directia spre ele si unul ‼!zbang‼! in ele. Las berea din mana si futui! Fug pe terenul nelocuit de langa curte sa il caut. Eram in crocsi si nu m-am gandit ca acolo sunt milioane de maracini si macesi. Era singurul meu trestiu, zic! Am intrat si dupa ce am intrat, am iesit plin de zgarieturi si injurand, bagandu-mi in gura la Enel, unde de altfel si lucrez. Imi veneau in minte doar cabluri subterane si cum o sa intru la director, si o sa ii spun sa le bage in plm in pamant si cum o sa ma dea el afara si etc si etc. Si cum ieseam eu asa din campul ala de lupta, apare Nasti! Asta e un ditamai dulaul care sta pe strada si care mi-e prieten. Nasti al meu dadea din coada si se lingea pe bot (asta l-a mancat!), zic. Ce era sa mai fac!? mi-am zis ca:
– Asta-i dragostea‼!
Ajung in curte, ma asez pe banca, trag iar din bere si ma intreaba nevasta-mea:
– L-ai gasit!?
Ce era sa ii zic ca l-a mancat Nasti!?

Orele trec si se face seara. Inca eram acolo si trageam de bere. Trist, foarte trist si la un moment dat… ‼!zbang‼!, pe trapa. Apare trestiul cu una din aripi cazuta dincolo de glezne. Mai oameni buni, stiti ce am facut!? Am tras de bere‼! :)

Victor