Raspuns pentru “Prima etapa fara antrenament”

Am lasat o postare in data de 18.04.2014 prin care incercam sa va explic cum am sa procedez eu.


Bineinteles ca nu am procedat asa cum am specificat. Am ajuns acasa Vineri noaptea, cu greu m-am abtinut sa nu intru in voliera “sa vad cum stau” (de obicei nu tin cont si intru si pe timp de noapte cu toate ca sunt constient ca nu procedez cum ar trebui). Noaptea mi se parea ca nu se mai termina, m-am trezit pana dimineata cred ca de 4 ori… eu, care de obicei cand pun capul jos nu ma mai trezesc pana dimineata. Sambata dimineata m-am ridicat din pat la 6:30 (cam devreme pentru mine: la Bucuresti abia reusesc sa ma trezesc dupa ce mai aman alarma la telefon de 2 ori). Cand am intrat in voliera parca au vazut uliul se speriau de mine si incercau sa fuga in toate partile, ei care alta data se prefaceau ca nu sunt acolo. Le-am luat apa si hranitorul cu mancare sa le curat inainte de a le da sa manace.

Vremea era cam nasoala, nu am putut sa-i pun in cosul de transport pentru ca incepusera sa scoata pui si ar fi murit cu totii daca luam parintii din cuib, asa ca am hotarat sa ii las in pace… In schimb mi-am propus sa stau cat mai mult in voliera langa ei pentru a se acomoda iarasi cu mine.

In aceasi zi am fost in vizita la unul dinte colegii mei de club, un coleg pe care il respect pentru devotamentul cu care se ocupa de porumbei si tot odata il consider cel mai bun columbofil din partea de sud a Romaniei. Nu am sa-i dau numele: cine il cunoaste o sa-si dea seama. Am plecat de la el cu un pui, un sac de mancare speciala pentru concurs si doua plicuri de antibiotic.

Antibioticul l-am luat pentru ca facusem o achizitie de cinci porumbei prin intermediul unui prieten, si el coleg de club, dar nu apucasem sa-i iau de la el. Inainte de a introduce porumbei noi in crescatoria mea intotdeauna le fac un tratament preventiv pentru a nu imi pune in pericol lotul meu de porumbei.

Am ajuns la Marius si am vazut achizitiile de care v-am zis mai devreme. El deja isi alesese cinci din cei zece porumbei pe care ii cumparase asa ca nu a ramas decat sa ma multumesc cu ce imi lasase el. Mai mult, una dintre femelele care mi-ar fi revenit mie deja se imperechease cu un porumbel de-al lui de la matca si astepta sa oua. M-a rugat sa i-o mai las cateva zile sa oua si apoi o pot lua. I-am zis sa o pastreze cat este nevoie oricum eu nu aveam ce sa fac cu ea deoarece stau cam prost cu masculii in voliera. Daca a vazut ca sunt de acord, mi-a propus sa iau eu toti puii pe care ii reprodusesera porumbeii lui de la matca stiind ca eu am trei compartimente goale in voliera. Zis si facut, dar cu o conditie: daca vrea sa vada ce pot puii, va trebui sa se ocupe in toamna de ei. De ce? Deoarece eu unul consider ca daca vrei sa zbori la pui, trebuie sa fii mult mai ferm si mult mai atent la detalii.

Cand am ajuns acasa si am desfacut porbagajul la masina sotia a ramas muta de uimire. Sunt convins ca in momentul acela si-a dat seama ca sunt bolnav incurabil… Intrebarea ei a fost urmatoarea: “cat ai dat pe ei?” I-am spus adevarul dar am cam sovait pana sa ii raspund asa ca pe jumatate nu am fost crezut.

Duminica, prietenii mei, care mai de care faceau planuri pentru antrenamente individuale cu lansare de la 40-50 Km aerian fata de Craiova. Am decis impreuna cu sotia ca este cazul sa facem o plimbare pana la Bals pentru prima lansare pe anul 2014. Zis si facut: am prins atat masculii cat si femelele in cosuri separate si am plecat la drum. De obicei cand la fac antrenamentele individuale trec de Bals si mai merg cam 5 Km dar de data aceasta parca aveam o strangere de inima si nu imi doream sa ii duc prea departe. Am ales un loc de unde nu mai lansasem pana atunci: s-a dovedit a fi o alegere buna, porumbeii ajungand cu totii acasa in 20 de minute. Asta mi-a dat curaj si incredere in mine si in ei.

Luni colegii de club aveau imbarcare pentru antrenament la Lunca Corbului cu masina clubului. Se pare ca s-au strans in jur de 3000 de porumbei. Am fost si eu la imbarcare pentru a saluta colegii si tot odata sa imbarce si Mosul (Mirea Forin) 15 porumbei din cotetul lui: nu a avut incredere sa imbarce tot lotul de zbor pentru 2014.

Dupa imbarcarea porumbeilor i-am propus lui Mosu ca pe porumbeii pe care ii lasase acasa sa-i iau si sa-i eliberez impreuna cu ai mei de la Slatina, locul de unde fac cei mai multi antrenamentele intre etape. Zis si facut. Cand am ajuns acasa… ce credeti? am mai scapat de nepoate? Erau numai dupa mine si ma rugau sa le iau cu mine. Ne avand alta scapare, le-am lasat sa mearga. Am ajuns in jurul orei 13:00.

I-am lansat si am plecat catre casa. Cand am ajuns la Mosu avea 2 sositi de la lansarea cu masina clubului. Am lasat repede cosurile si am plecat catre casa sa vad cum stau eu.

Pana sa ajung acasa m-a sunat sa-mi spuna ca are unul si de la Slatina. Eu dadusem telefon si o rugasem pe sotie sa vada daca vine ceva sa-mi comunice ora: asa este la noi, suntem si la antrenamente in competitie. Nu ajunsese nimic.

Ajuns acasa… chiar daca nu venise nici macar un porumbel, am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Mosu sa-l pacalesc ca am 2 sositi… si pacalelile au curs asa pana in jurul orei 15.30 cand a sosit primul porumbel la mine in voliera. Nu va spun prin ce stres am trecut in toata acea perioada… Cand a venit primul l-am sunat pe Mosul si i-am zis ca mai am unul de venit si ca nu mai stau sa-l astept.

Dar voi ce credeti? Am stat pe scaun in curte cu ochii pe cer si cu gandul sa-mi dau seama unde am gresit. In jurul orei 16:10 vad cum vine din departare un porumbel cu aripile stranse hotarat sa aterizeze, fara a mai survola in jurul volierei aterizeaza si fara sa stea pe ganduri se indreapta catre sputnik si intra.

Hotarat sa vad care este am si urcat in voliera si mare mi-a fost mirarea, era solzatul “035” primit de la Venus colegul meu de club, porumbel lansat de la Pavlograd pe data de 03.08.2013.

Am uitat ca nu imi venisera decat cativa porumbei de la antrenament si am inceput sa strig, sa le spun si celor din curte ce porumbel am eu in voliera al doilea porumbel al meu care reusise sa se intoarca de la MARATON (1097 Km), prima fiind “Japoneza-796” care a sosit in a treia zi dupa lansare. Amandoi sunt porumbei imbarcati fara pregatirea necesara pentru un astfel de zbor. Pana la ora 17:30 aveam acasa 14 din 21 porumbei lansati. L-am sunat pe Mosu si i-am spus ca il pacalisem ca ii stransesem aproape pe toti. Stand de vorba cu el, imi mai aterizeaza un solzat pe voliera. Observand ca are lipsa pene din coada am considerat ca a fost lovit de uliu, asa ca am inchis telefonul si am fugit iarasi in voliera. Ajuns acolo am luat porumbelul in mana sa-l examinez si… ce sa vezi? Porumbelul era, ca sa ma exprim plastic, “batjocorit”: avea penele din mijlocul cozii trase si inelul taiat de pe picior. Nu m-am suparat pe cel care i-a taiat inelul, dar mi-a parut atat de rau ca a ramas fara inel deoarece porumbelul se pripasise la mine de la un domn din Drobeta Turnu Severin, un domn de mare valoare, care, in momentul in care l-am sunat sa-i spun ca porumbelul este la mine si zboara liber, a zis ca il pot pastra. Eu la randul meu i-am promis ca am sa-l zbor de la mine dar numai daca imi va inmana talonul porumbelului. Porumbelul avea clasari ca si pui la dumnealui si nu vroiam sa am probleme… Asa ca, in primavara cand am fost cateva zile la Herculane, am trecut pe la acest domn si mi-a dat talonul. Probabil se astepta sa vada porumbelul in clasamente…

Tot in acea seara a mai venit un mascul din Englezul meu cu coada trasa si fara inel. Am stat si m-am gandit de ce le-a taiat inelele. S-a dovedit ca acea persoana mi-a facut un bine.

A doua zi era ziua cand trebuia sa “cipam” porumbeii (zbor cu ceas electronic). M-am trezit cu noaptea in cap de parca asteptam porumbeii sa-mi vina de la Maraton. Cand m-am uitat in sputnik l-am zarit pe ROSUL 043. Bineinteles ca deja imi intrase in reflex sa ma duc sa ma asigur ca are inelul la picior: il avea dar la o verificare atenta a aripilor am observant ca penele de la aripa dreapta nu se dezvoltasera complet. Aici am purtat si eu un pic de vina: in primavara am separat cam tarziu porumbeii si aveam deja 2 doi pui de o saptamana. Asa am luat decizia sa las pui in compartimentele a doi masculi chiar daca i-am separat. ROSUL 043 s-a ales cu un pui pe care l-a crescut singur, deci nu l-am mai zburat anul acesta.

Era prima data cand ma confruntam cu cea mai ciudata situatie: aveam 12 femele si 3 masculi pe care stabilisem ca o sa-i zbor. Ma consideram dezavantajat. Atunci mi s-a infiripat in minte ca as putea sa incerc sa-l zbor si pe EROUL – “699”. Daca vreti sa aflati povestea lui de erou, aceasta o gasiti aici: http://www.porumbei.ro/699/. Aveam insa o problema: promisesem in fata familiei ca nu o sa-l mai zbor si… stiti si voi cum este: promisiunea data e datorie curata. Am incercat totusi sa primesc si acceptul celor carora le-am promis ca nu o sa-l mai zbor, am intrunit consiliul familial. S-au lasat destul de greu induplecati, dar le-am explicat ca porumbelul se afla intr-o forma foarte buna si ar fi pacat sa nu il zbor sa vad cum se comporta si anul acesta… Doar dupa ce i-am asigurat ca sunt convins ca ceace fac este sigur pentru porumbel si nu ii periclitez viata fortandu-l sa participe iarasi la concursuri i-am convins.

Am plecat sa-i cipez pe cei care ii aveam acasa si am cipat 4 masculi si 12 femele. Era prima data cand trebuia sa intru in lupta cu femelele tinand cont ca imi lipseau 3 masculi si o femela dupa un antrenament de rutina. Am vorbit cu cel care cipeaza porumbeii sa gasim o solutie sa-i cipez si pe restul in caz ca mai vin. A zis ca nu este nici o problema cu conditia sa ma deplasez eu cu porumbeii acolo unde mai are el de cipat alti porumbei.

Am inceput zborurile cu 18 porumbei dintre care 4 eclozati in anul 2012 iar restul din anul 2013. O sa ma limitez sa va aduc amanunte despre prima etapa Titu. Imediat ce m-am trezit, in jurul orei 6.30, am montat ceasul si am verificat trapele deoarece nu il folosisem la cele doua antrenamente si vroiam sa fiu sigur ca va functiona. Mi-am pregatit o cafea si m-am asezat sa privesc cum soarele invaluie voliera.

In momentele de asteptare am obiceiul de a verifica noile articole aparute pe site-urile de specialitate, si un alt obicei este sa dau drumul la telefon sa filmeze in gol pozitionat catre voliera, ca poate-poate reusesc sa imortalizez una dintre sosirile porumbeilor (cate o data mai imi si iese).

Atunci am recitit si micile rautati pe care anumiti “colegi de salon” le-au zis la adresa mea cand am incercat sa fiu cat se poate de sincer cu ei si mi-am propus sa le impartasesc rezultatele mele la prima etapa din 2014.

Dupa etapa de la Titu am decis sa nu-l mai zbor pe “699”, fiind foarte periculos sa-l imbarc fara a-i sti conditia fizica. Mi-as fi dorit sa pot fi langa porumbeii mei pe tot parcursul anului si sa nu fiu nevoit sa ma bucur ascultand la telefon cum un vecin sau un prieten pe care il rog sa fie prezent intr-un anumit interval de ore in curtea mea pentru a-mi impartasi trairile de la sosirile porumbeilor mei. Ei sunt cei care ma ajuta sa am grija de voliera de la distanta si pe care ma pot baza in orice moment din zi sau noapte: Marius Curca ma ajuta la imbarcarea porumbeilor, cu el stabilesc noi strategii. Este singurul pe care m-am putut baza sezonul trecut; Mosul (Florn Mirea) este in continuare o vulpe batrana de la care tot timpul am ceva de invatat; Stanel (Stefan Pesu), vecinul care este mai ceva decat Big Benul cand este vorba de o promisiune si nu in ultimul rand cumnata mea, Emilia fara ajutorul careia nu as putea sa imi continui aceast sport.

Dar asta-i viata si trebuiesc facute anumite sacrificii. Regasiti mai jos rezultatele obtinute cu porumbeii mei la prima etapa.

Click pentru marire:

Adrian