Autor: Dr. Mircea Bilius

Titlul unui articol pe care l-am scris în postfaţa cărţii Enciclopedia Columbofilă. Recent am întâlnit exprimări de genul “sport columbofil nu de crescători de porumbei!” Mă întreb cum este posibil să faci sport columbofil fără să creşti porumbeii, fără să iubeşti porumbeii care în fluturările lor îţi înseninează privirile iar sosirile în concursuri îţi desfată şi răscolesc bătăile inimii. Vedeţi cred că asta face diferenţa între gândirea generaţiei mele şi preocupările excesiv pecuniare din ce în ce mai frecvente astăzi ale unor columbofili. Porumbelul nu mai face parte dintr-un climat blând al familiei. Nu contest faptul că trebuie să asigure şi un căştig, o recompensare a întreţinerii. Dar acest lucru nu se poate face fără să-l îndrăgeşti. Performanţa este rezultatul practic al unui dualism între crescător şi produsul muncii lui, porumbelul călător.

Unii comentatori confundă istoria care reprezintă evoluţia trecutului cu frământările manifestate în prezent ba mai mult sunt acuzat de subiectivism. Prezentul nu înseamnă istoria. Noi sucevenii am făurit istoria cănd am plecat de la îmbarcarea cuştilor în căruţă, de la zborurile scurte din localităţile montane Vatra Dornei, Ilva Mică, Ilva Mare, Bistriţa, am construit rulote, apoi maşini şi ne-am aventurat în concursuri pe lungi distanţe din Ucraina la peste 1000km sau Polonia cu lansările de la Gdansk astăzi o adevărată Barcelona a nordului. Propunerea pe care o face dl preşedinte Marius Tunduc de a mă alătura echipei care va scrie istoria columbofiliei române mă onorează. Din echipă bineînţeles că vor face parte cei care au ceva de spus, cei care cunosc locurile respective. Istoria reprezintă trecutul nu prezentul, iar viitorul desigur aparţine domniilor voastre. Voi făuriţi astăzi prezentul iar preocuparea ce trebuie să o manifestaţi este aceea de a construi un prezent cât mai frumos, mai pasionant.

Columbofilii meleagurilor Ţării de Sus nu mi-au reproşat, cel puţin eu nu reţin că în decurs de un sfert de veac în acţiunile pe care le-am intreprins să fi dovedit subiectivism. O singură dată şi revin acum la întâmplările istorice m-am simţit vinovat, fără însă să fiu acuzat de ratarea zborului de la Barcelona. Atunci am demisionat din calitatea de preşedinte a comisiei de disciplină şi m-am retras din comitetul director al Asociaţiei Centrale Bucureşti. Am demisionat din calitate de preşedinte al filialei Suceava şi m-am retras din columbofilia sportivă fără însă să pot renunţa la dragostea de a admira plutirile înaripaţilor.

Iubirea mea pentru ei mi-a fost răsplătită în momentul când intenţionam să mă despart definitiv de porumbei. În 1995 hotărât fiind să renunţ la ei, mi-am luat lotul de porumbei, însoţit de un columbofil, cu maşina am plecat la Sf. Gheorghe. Aici se efectua o îmbarcare pentru câteva filiale din centrul tării. Porumbeii s-au lansat de la Sopron Ungaria. Din acest zbor îmi amintesc mi-au revenit acasă 5 porumbei, primul sosit a fost 002030-92. Cu acest lot la care s-au mai adăugat 40 capete ale membrilor din Suceava, m-am suit în trenul accelerat Iaşi- Timişoara şi am plecat la Sibiu unde se organiza concursul de la Linz – Austria. Filiala columbofilă Suceava în acele timpuri sub bagheta dr. Uşurelu Romeo zbura porumbei de la Focşani, Brăila, Mengidia. Îmi amintesc peripeţiile trăite de mine cu pliantele de porumbei în trenul accelerat. Văzându-mă cu porumbei conductorul de tren în gara Dej mi-a ordonat să cobor porumbeii. Mai mult a luat o pliantă intenţionând să o arunce din tren. După ce am băgat mâna “adânc în buzunar” s-a înduplecat şi mi-a lăsat pliantele pe culuoar.

Bineînţeles ca certificat pentru transportul porumbeilor aveam dar… peripeţiile nu s-au sfârşit. A venit supra controlul. Aceleaşi probleme, ordin să cobor porumbeii din vagon. De această dată m-a sprijinit conductorul care i-a spus superiorului că eu sunt doctor şi am şi certificat pentru păsări. Ajungând la Sibiu colegii columbofili m-au privit uimiţi. Eram cunoscut de la şedinţele Consiliului Naţional şi interpelările din cadrul Comitetului Director. De la zborul Linz-Austria s-au reântors din trei pliante doar doi porumbei, primul 002030-92 a sosit adoua zi dimineaţă la orele 7.30 iar după amiază a mai revenit o femelă a columbofilului Chiriac Marin din Iţcani. Am considerat sosirea unicului meu porumbel ca o hotărâre a Bunului Dumnezeu care ştiind pasiunea mea pentru ei nu mi-a lăsat voliera goală. Porumbelul respectiv botezat cu numele de Senator a murit din cauza unor boabe tratate consumate pe o parcelă din vecinătate. În anul 2005 l-am depus pe Senator la rădăcina unui nuc bătrân aflat în curtea casei de la Burdujeni.

Este o istorie “obiectivă” a cărui deznodământ mă umple şi astăzi de mâhnire. Cu francheţe trebuie să recunoaştem comportamnetul inteligent al porumbelului în orientarea în spaţiul din lumea înconjuratoare este superior mult peste IQ uman. Sunt un enoriaş al porumbelului călător şi îl iubesc pentru capacităţile sale. Reîntoarea lui elibarat în cele mai îndepartate şi diferite locuri dovedeşte ampetenţa sa, dragostea pentru lăcaşul pe care i l-am oferit, expresia dualismului dintre noi.

Referitor la cele două curente filozofice subiectivism şi obiectivism menţionez următoarele, sunt adeptul filozofiei, idealist subiective. Pe alocuri mă întrept către idealismul obiectiv. Promotorii filozofiei idealist subiective recunosc existenţa spiritului. Trăirile vieţii mi-a demonstrat existenţa formei de manifestare a spiritului. În momentul în care viaţa m-a convins ca există această formă de manifestare, am avut o reacţie cataleptică, adrenalina paralizându-mi toate simţurile cu excepţia gândirii. Nu vă mai reţin, unii vor spune că ele sunt rătăciri. Şi eu aşi fi afirmat acest lucru dacă întămplarea nu mi-ar fi scos în cale acest adevăr. Scopul vieţii trebuie să-l constituie fericirea obţinută prin înţelepciune. Furtunile pe care unii dintre dumnevoastră le răscolesc într-un pahar cu apă sunt o dovadă a ideologiei subiectivismului. Vă recomand ca pe viitor să respectaţi perceptele din imperativul a eticii lui Kant cuprinse sintetic într-o singură frază “acţionează astfel încât maxima voinţei tale să poată constitui oricând şi în acelaşi timp un principiu de legitate universală”.

Respectarea ideilor unor gânditori germani precum Hegel, Kant, Schopenhauer, Fauerbach, şi mulţi alţii au asigurat prosperitatea statului german.