Sezonul de toamna

sezon-toamna
Sezonul s-a incheiat si multe crescatorii s-au inchis pe o perioada de 6 luni. Pentru mine porumbeii inchisi inseamna plictiseala. Delectarea data de zborul lor e mai importanta decat rezultatele din sezonul urmator. Desi dupa inchiderea multor crescatorii si plecarea pasarilor calatoare atacurile de pasari rapitoare s-au intetit, am lasat porumbeii la lupta in continuare. Am avut si 5 atacuri intr-o ora.

Cu toate astea, porumbeii ies si zboara de buna voie, parca testandu-si limitele, intr-o competitie tacita intre ei pe de o parte, si in competitie cu rapitoarele pe de alta parte. Lupta asta s-a dat din vremuri ancestrale si tinandu-i inchisi jumatate de an nu facem decat sa le adormim instinctele. Orice vietate a evoluat interactionand permanent cu mediul in care traieste. Selectia naturala a indepartat indivizii mai putin adaptati si i-a lasat sa se reproduca pe cei mai buni dintre ei. Cand ies pe cer, porumbeii se debaraseaza de toate etichetele si devin pasari salbatice. “Kipi”, “Ianseni”, “Vandenabeli”, norme fond, norme viteza, maturi experimentati sau tardivi naivi, puiandri de primavara sau matca libera, toti zboara cot la cot in marea lupta a supravietuirii. Genele sunt influentate de interactiunea parintilor cu mediul si experientele traite de acestia. Scoatem pui din matca inchisa ani de zile sau mai rau din porumbei care nu au gustat libertatea in viata lor si ne miram apoi de ce se pierd sau cad la primul atac de rapitoare. Nicio specie nu a evoluat fara a interactiona cu mediul in care traieste.

Este o placere sa vezi porumbeii zburand in ritm alert 1-2 ore, apoi coborand si stand pe cotet cu toate simturile intinse la maxim, gata sa plece din nou. Fierbe sangele in ei si desi riscant, se vede ca le place, atunci cand se simt in forma si siguri pe ei. De multe ori, dupa ce ataca uliul si stolul este inaltat in puncte, porumbeii care erau in cotet incep sa iasa unul dupa altul si sa se ridice din nou dupa stol, desi mai zburasera si inainte. Anul trecut cand am vazut prima data comportamentul asta, mai ales la maturi de 2-3 ani, nu imi venea sa cred. Apoi mi-am dat seama ca pur si simplu le place.

Filmarea de mai jos arata ca nu intotdeauna rapitoarea alege porumbeii care se despart de stol. Depinde foarte mult de directia din care vine si de la ce inaltime. Cand stolul incepe sa faca zig zaguri, se vede clar cum unii porumbei nu pot tine ritmul si abandoneaza. In mod normal, astfel de atacuri de sus sunt rare pentru ca porumbeii dispar la orizont la aparitia selectionerului, dar uneori ii surprinde cand se intorc la cotet si nu mai apuca sa se grupeze si sa plece intins. Intr-o astfel de situatie am reusit filmarea.

porumbei.ro

Categories Stiri

74 comentarii la “Sezonul de toamna”

  1. Referitor la prima propozitie : Porumbeii mei ii separ prin noiembrie, si ii las afara cu program toata iarna , cate o ora dupa-masa ,iar referitor la rapitoare: am o capcana ii care prind ulii-soimi si ii duc la distante destul de mari fata de crescatorie, am observat ca nu se mai intorc ;)

  2. suuuupeeer..asa se intampla si la mine..la orice zbor, imposibil sa nu vina de cateva ori..numai ca ai mei st un pic cam speriati

  3. Foarte reusita filmarea,din pacate subiectul nu este asa incintator, sper ca nu a plecat ,,victorios”!-]

  4. Deocamdata iarna nu ii las pentru ca vine si soimul, el pe sus, ulii pe jos, si deja e masacru. Daca i-ar lasa toti pe afara s-ar distribui atacurile si s-ar selectiona altfel. Vreau sa fac la un moment dat un lot experimental de iarna.

    Anul asta ultima victima a fost in iulie, un pui abia iesit la zbor. S-ar putea sa mai fi luat 2 cand veneau de la etape, eu am zis ca s-au pierdut dar un vecin spunea ca a dat in ei cand treceau ultimul deal spre mine.

    Deocamdata am noroc ca ataca femela de porumbar care este mare si ceva mai lenta. Anul trecut ataca masculul si in cateva zile mi-a luat 4 bucati, printre care si pui zburati.

  5. vorbiti in necunosut de caza, aveti noroc ca stati in zone bune. sa vedeti cind ataca 4 sau 5 uli odata si de cite 10 ori cind vror sa vina la crescatorie si ramin noaptea in zbor. asa ca se inchid in 15 . 10 si li se mai da drumu afara in 25 .03 greu nene

  6. De tinut afara iarna doar de dragul distractiei, pt ca din punct de vedere al imbunatatirii performantelor columbofile nu are nici un aport aceasta abordare. In iarna 2008-2009 am tinut afara aprox 14 porumbei zi de zi ca ningea ca era soare erau tot timpul afara si uliu atac dupa atac. Am pierdut 2 porumbei unul in decembrie si unul in aprilie deja ciudat oricum.cred ca porumbelul era plictisit deja :). Acum ii elberez y
    dupa 1 aprilie pe 5 chiar…si am observat ca daca trec 3 zile si nu ataca dupa aia degeaba ataca ca nu ii mai poate prinde, deci ideea de ce sa ii stresez zi de zi iarna…nu are logica. Eu stau intr-o zona cu multe rapitoare , cu ulii porumbari. anu asta le-am dat drumul cred ca pe 5 aprilie si am putut zbura de la a 2 etapa de viteza sighet..180 km in prima sambata din mai.

  7. intradevar foarte reusit fulmul dar si subiectul asa trebuie sa procedam ,doarr sunt pasari trebuie sa zboare felicitari!!!!!1

  8. Interesant materialul, musteste de pasiune columbofila, dovada ca nu doar in pasari fierbe sangele dar si in crescator.
    Referitor la articole gen ”toamna se numara bobocii” am gasit unul pe un site, de altfel locul 2 intre preferatele mele, din care nu am inteles nimic. Diferenta mare fata de modul in care a fost redactat materialul de mai sus. Scriu aceste randuri de nervi ca de peste 12 ore am lasat un comment si nu mi-l publica nimeni.
    Commentul cu pricina :’Tre sa recunosc ca nu am inteles nimic…….nu stim cine a vandut, cine si mai ales ce a cumparat……cine e domnu tolanit cu sapca…..etc…….NIMIC ! Foarte tare !


    Link: http://www.porumbeivoiajori.ro/satisfactie-de-toamna/
    Daca nu imi publicati commentul nu ma crizez ca stiu ca poate nu e etic ! Multa bafta !

  9. @LS: Sunt convins ca majoritatea columbofililor considera materialul asta o prostie si prefera povestile de succes cu chinezi la poarta, pipa, achizitii de mii de euro, etc, numai ca ma plictisesc foarte rau chestiile astea si nu o sa le vedeti pe aici.

  10. Ei, lasa vrajeala si modestia falsa porumbei.ro ca materialele tale sunt bine facute, cu pasiune, majoritatea fara greseli de ortografie, cu inceput cuprins si incheiere….sa intelegem si noi ceva….nu 3 cuvinte asociate la intamplare, 2 poze si gata materialu! Suntem noi, columbofilii, oameni simpli dar nici batuti cu paru in cap nu suntem…..ce mica-sa, de viata!? N-am nimic cu omu site-ul chiar imi place, plus ca nu cred ca traieste din asta, nu cred ca se poate ……deci RESPECT pt implicare, dar frate, daca faci ceva fa calumea tatii. Daca nu lasa pe altul! Povestile de succes ne plac tuturor dar, REPET, sa le si INTELEGEM. Eu din materialul respectiv nu am inteles cine vinde si cine cumpara, daca ala e CHINEZ sau OLTEAN, pe cuvantul meu am rude in Oltenia si multi olteni asa arata, mici, arsi de soare de la munca campului….zici ca-s dealeri de porumbei pt. Great Wall.
    Tu lasa pipa, sipca, chinezii, politica columbofila din Romania, scandalurile si alte baclavale ca faci o treaba minunata, e o placere, o liniste interioara ma cuprinde cand deschid site-ul asta. E un singur TAMPIT care mai tulbura apele pe-aici : Lord Sculah!

  11. Buna tuturor!Citind articolul am gasit o idee interesanta:”Genele sunt influentate de interactiunea parintilor cu mediul si experientele traite de acestia. Scoatem pui din matca inchisa ani de zile sau mai rau din porumbei care nu au gustat libertatea in viata lor si ne miram apoi de ce se pierd sau cad la primul atac de rapitoare”
    Dupa parerea mea,genele se transmit la fel de bine si in aceasi masura de la porumbei care au zburat cat si de la pasari care nu au zburat in viata lor 1 km.Adica ma refer la calitatea genelor.
    Daca nu ar fii asa,spre exemplu,de ce la licitatii unii cumpara pui care nu au zburat(si dupa parerea mea nici nu vor zbura in viata lor vreun concurs)pe sume enorme.Recent am vizitat site-ul Pipa.be si la licitatia domnului Jelle Jellema,puiul scos din cei doi castigatori al grandiosului concurs de la Barcelona,se va vinde cu peste 10.000 e.Ma gandesc ca cel care o va cumpara,o face pentru a-l introduce la matca.Oare acesta nu va putea transmite genele pe care le-a mostenit de la parintii lui(ma refer la calitatea lor,si tot odata revenind la cele citite in articol),datorita faptului ca nu va participa la nici un concurs?
    Toate cele bune!

  12. Poate gresesc, sunt doar niste pareri si astept contraargumente. Nu e vorba ca nu transmit genele, adica nu e ca si cum s-ar naste gaini din acesti porumbei, doar ca nu sunt la fel de bine adaptati la mediu cum ar fi daca ar fi liberi. In topic ma refer la relatia cu rapitoarele, nu ca nu ar da musculatura, sau alte atribute cu aceeasi calitate ca a parintilor. Se intampla ceva similar cu bolile, puii sunt mai rezistenti la bolile la care au fost expusi parintii. La cei care mentin mai multi ani ruta de zbor, le “merg” tot mai bine porumbeii. Porumbeilor mari de campie adusi in zona de munte le scade talia dupa o generatie. Si mai sunt exemple.

    Un exemplu mai concret de lipsa de interactiune cu mediul sunt rasele de ornament care cresc la voliera de generatii. Selectia nu indeparteaza niciun exemplar care in natura nu ar avea nicio sansa, se selecteaza doar de catre om pe baza de aspect. S-au realizat niste rase care nu mai au nicio legatura cu natura. Unele rase nici nu se pot reproduce singure, altele au o greutate care nu mai permite zborul, au moturi care impiedica vederea, etc. Ce sanse au acesti porumbei in libertate in fata rapitoarelor? Zero.

    Indirect, aceasta selectie se realizeaza la voiajori oricum, puii scosi din acea matca inchisa fiind oricum triati pe drum de sutele de rapitoare intalnite. Dar cred ca daca parintii ar fi liberi, procentul ar fi mai bun. Observatiile le fac in propria ograda comparand puii “locali” adaptati cu puii adusi sau scosi din porumbei din zone fara rapitoare. Similar, daca tratezi mai putin si aduci porumbei din crescatorii unde sunt tratati permanent o sa ai probleme.

  13. L.S.,daca ai rude prin oltenia s-ar putea transmite gena urmasilor tai… Adica mici… Vezi ca daca iase direct arsi de soare,si vorbesc incalcit,s-ar putea sa nu fie ai tai! :)) :))

  14. Referitor la transmiterea genelor pe baza experientelor parintilor cred ca aveti 100% la 100% DREPTATE .Altfel nu imi imaginez ca ar mai exista nici EVOLUTIA si nici INVOLUTIA. Doar uitandu-ne la rasa umana, care teoretic se trage dintr-un singur nucleu, ne putem da seama cat de tare influenteaza CLIMA, ALIMENTATIA, ZONA GEOGRAFICA…etc. aspectul, statura, musculatura si dezvoltarea intelectuala. Daca fac o paralela cu CHINEZUL de mai sus, cu rudele mele din SUDUL tarii, unde este CAMPIE, SOARE, se mananca multe LEGUME si PESTE si cu locuitorii din NORDUL tarii, de la MUNTE, unde SOARELE NU ARDE asa tare si unde SLANINA DE PORC este nelipsita din dieta, imi dau seama ce diferente MARI sunt in aspectul si chiar in comportamentul lor. Oltenii, in general, sunt mici, negri, vorbesc si umbla repede in schimb Maramuresenii, Motii, Moldovenii sunt ,in general, inalti, deschisi la ten si lenti la vorba si la mers. Asta e o teorie, dar e clar la SOARELE sau LIPSA LUI influenteaza STATURA si CULOAREA TENULUI, stiintific demonstrat.
    Asta referitor la mediul inconjurator si la gene. In ceea ce priveste transmiterea calitatilor de bun zburator imi vine in minte un dvd cu Ronnie Williamson, nu stiu cati il stiu pe irlandez dar e considerat unul , daca nu chiar cel mai tare columbofil AL TUTUROR TIMPURILOR, nu glumesc, are rezultate de EXCEPTIE…ma rog, pe dvd-ul respectiv tipul zice ca nu ar reproduce NICIODATA din porumbei NEZBURATI! Motivul: citez ”they’ve lost their winning instinct” adica si-au pierdut instinctul de invingatori si atunci CE sa transmita puilor…….hmmm ia ganditi-va la asta sau la cati copii din parinti fumatori NU FUMEAZA……sub 20% cred.
    Asadar genetica ar putea deveni FOARTE simpla pt crescatorii de VOIAJORI, selectie NATURALA pe baza REZULTATELOR si atunci Steven van Breemen devine ”pistol cu apa”. 8=))

  15. Andrei dar selectia porumbeilor facuta de uliu in functie de culoare cum e procentul la tine? Eu consider ca diferente sunt doar in mintea noastra. Si exemplific: zburam 100 de solzati si 5 cuci. Dar consideram ca cei cuci sunt luati mai repede. Daca am zbura 100 vs 100 procentajul celor cazuti prada sigur va fi unul apropiat. Tu ce ai observat? LS observ ca in Oltenia ai numai rude mici si negre si de la tara. Cand mai vii in zona scrie- mi sa te mai imprietenesc cu unu mic si negricios de la oras cum iti place tie.

  16. @LS: sunt din parinti fumatori si nu fumez. :))

    @Claudiu: treaba cu culoarea are o parte de adevar in sensul ca porumbeii deschisi, albii spre exemplu, se vad mult mai usor pe fundalul padurii, sau pe orice fundal inchis la culoare. Asadar la etape, rapitoarea ii vede mult mai bine (chiar daca vede orice porumbel de la distante f. mari, presupun ca dupa o anumita distanta ii repereaza si ea mai greu pe cei inchisi). Cand stolul meu zboara foarte departe pe fundalul padurii sau al muntelui, vad doar baltatii si cucii pe alb, restul parca sunt invizibili. La atacurile de acasa pe stol nu conteaza culoarea deloc, am in stol cuci pe alb sau baltati care nu si-au luat niciun atac, si solzati sau albastri care au cazut victime.

  17. @norbert, unii cumpara la licitatii porumbei care nu au zburat si probabil nici nu vor zbura niciodata, din comoditate si nestiinta+ca vor sa rupa gura rivalilor cu porumbeii lor din campioni. Genul asta de crescatori doresc un castig imediat si nu pe termen lung. De ce? citeste ce a spus porumbei.ro si Ronnie Williamson prin LS, despre porumbeii inchisi si care nu au zburat niciodata(misto comentariile).

    Uite, eu ma gandesc ca daca as tot face copii pe banda rulanta, dupa ce a doua jumatate din viata am stat inchis intre patru pereti, la un moment dat spatiul nu ne va mai ajunge, iar unii dintre copii mei se vor adapta aglomerarii si se vor catara ca omul paianjen si vor ocupa toti peretii inclusiv tavanul. Si mai imagineazati camera asta ca pe o bula, cand o crapa ea si toti copii mei cu copii copiilor lor se vor imprastia pe pamant si se vor trezi in mijlocul naturii, cu atatea si atatea in jurul lor(pericole, etc) ce crezi ca se va intampla? Eu zic asa. primele generatii ca si ultimele vor avea aceleasi gene, aici nu va fi nicio diferenta, doar calitatea va fi alta, cu plusuri si minusuri. Plusuri si minusuri care vor face diferenta. Consider ca primii copii, e adevarat ca nu se urca pe pereti, dar vor supravietui in numar mai mare, tocmai pentru ca Eu, tatal lor, care am murit ca un prost, nu devenisem un plictisit de viata si ceea ce eram inainte de a fi inchis, vor fi si ei, pentru simplul motiv ca au fost mai aproape de libertate. Amanuntele alea traite de mine pana in momentul inchiderii mele, ii vor salva. Pe cand ceilalti vor avea tendinta sa se catere si cam atat(e si asta o calitate, dar pe termen lung nu ii va ajuta. sau daca…procentul va fi foarte mic prin comparatie). acum tu ia-o cum vrei, dar eu tind sa cred ca instinctul de supravieturie la porumbeii nezburati, se pierde din generatie in generatie si o sa te trezesti ca ai in crescatorie porumbei cu gene bune si la ce folos, daca el iese afara si primul lucru pe care-l va face e sa se catere pe ullii!? 

    mi-a placut articolul!

  18. Lord Sculah – moldovenii inceti la vorba si la mers?
    Hai ca asta a fost buna!

    Porumbei.ro – tare fimuletul, sper sa nu-l traiesc pe propria piele anu’ asta.

  19. @porumbei.ro Sti ce e tare? Ca eu am fumat pana de curand fiind din parinti NEFUMATORI ….:-)) Asta s-ar putea sa nu tina atat de mult de gena, pana la urma, ci de EDUCATIE si ANTURAJ ! Imi retrag cuvintele ca magaru…..limba! :-)
    @claudiu DA, IMI PLAC OLTENII! Imi plac atat de tare ca am luat unul de NEVASTA ! Eu sunt ARDELEAN, nu sunt MOALE sunt RELAXAT si nu sunt INCET LA MINTE sunt CALCULAT…..:-)) In ceea ce priveste culoarea si rapitoarele, cel mai bine putem observa si trage concluzii dupa numarul redus de baltaturi, rosii sau argintii sunt imbarcati la ultimele etape…..bafta.

  20. Pasarile rapitoare de zi precum Braconierul sint un rau necesar in selectie……DAR….. au o limita.. care crescatorul in cauza trebuie sa o cunosca destul de bine SANATATEA…. SA FIE UN CUN COLUMBOFIL….un crescator care locuieste si practica acest sport cu rezultatestie deja perioadele la porumbei cind trebuie sa nu fie liberii(in functie de napirlire etc etc) …cum sinteti baieti inteligeti puteti gasi singuri portitele…GENETIC? … tata a baut fratele bea EU nu beau ..cam asa suna rezultatul……Un cuplu la reproductie 300 euro pretul inchis din 06 fica norma maraton la mine o alta fica inchisa la un prieten a reprodus un singur descendent si acesta norma maraton……. Care este Logica genetica?…rezultatul ….PORUMBEII BUNI si CRESCATOR BUN= REZULTATE BUNE daca unul din cele 2 cazuri nu este bun rezultate nule sau mediocre……Priviti in jurul vostru in asociatie citi stiti ca au cumparat porumbeii de la multi crescatori timp de anii si nu au facut nimic …De cite ori iati auzit sa spuna ca el columbofilul in cauza nu este bun?..In general totii arunca vina la porumbeii……Cel mai greu este sa recunosti ca vina o porti tu crescator….

  21. @petrica
    Bula la maternitate. Se agita el nevoie mare. Iese asistenta si il anunta:

    – Domnule Bula, aveti un baiat de patru kile!

    – Te cred si eu, zice Bula mandru. Unu-i Bula Barosanu cel cu piesa ca BURLANU!

    Asistenta roseste si dispare in sala de nasteri. Dupa cateva minute mai vine o data:

    – Domnule Bula, mai aveti un baiat, tot de patru kile!

    – Te cred si eu, zice Bula mandru. Unu-i Bula Barosanu cel cu piesa ca BURLANU!

    Asistenta roseste si dispare in sala de nasteri. Nevasta lui Bula mai naste un baiat si doctorul o trimite pe asistenta sa anunte tatal.

    – Nu ma mai duc, domnule doctor. Tipul este un nenorocit si vorbeste vulgar!

    – Lasa ca ma duc eu, ii spune doctorul.

    Iese doctorul din sala de nasteri, se uita in dreapta si in stanga si il localizeaza pe Bula.

    – Domnul Bula?

    – Da, eu sunt!

    – Sa stii ca mai ai un baiat!

    – Te cred si eu, zice Bula mandru. Unu-i Bula Barosanu cel cu piesa ca BURLANU!

    – Aha…, sa nu uit! Vezi mai scutura si tu Burlanu’ ala, ca au iesit toti negri !

  22. Unu’…oricare. Tinea un caine in brate. Vine o doamna curioasa… -Cainele dumneavoastra musca?
    -Nu musca doamna,poti sa-i bagi si mana in gura,e f cuminte! Doamna se apropie si incearca sa mangaie cainele,cainele o musca de mana..
    -Domnule esti un nesimtit,te-am intrebat doar!
    -Pai da si eu am raspuns,numai ca asta e cainele vecinului…

  23. porumbei.ro com anterior era referitor la gene si genetica,sa ramanem la subiect :)) :))

  24. is cam prea colorati zic eu si il atrage eu am doar guti si albastrii nu prea am probleme si stau intro zona de fapt intr-o gaura imprejmuit de munti

  25. @Corbu
    Faptul ca inaltimea este direct proportionala cu cat de lent sau de rapida este o persoana este dovedit stiintific. Cred ca are de-aface cu marimea inimii care este aproximativ la fel de mare, atat la persoanele inalte cat si la cele scunde si implicit cu presiunea arteriala. Nu stiu daca volumul de sange este la fel sau daca difera oxigenarea. Cred ca si in ceea ce priveste actiunea parghiilor membrelor, tendoane, ligamente etc. sunt in dezavantaj cei cu o statura peste medie.
    Sa nu se apuce acum sa ma injure toti moldovenii ca nu am nimic cu ei si oricum activitatea neurologica nu are nici o legatura cu inaltimea.
    Afirmatiile mele, chiar asa extremiste cum sunt ele, sunt bazate pe chestii din ”Evolutia Speciilor” si alte studii…..asa ca daca au gresit altii, gresesc si eu.
    Despre genetica umana sunt multe teorii si unele sunt chiar interesante. Te-ai intrebat vreodata de ce negrii sunt renumiti pentru lungimea unui anumit membru si de ce japonezii, pentru acelasi membru, sunt de rasul planetei? Sau cand o sa avem un recordman mondial ALB, care sa il detroneze pe BOLT ? Nu vreau sa inteleaga cineva ca as fi adeptul ”rasei superioare” a lui Hitle, Doamne fereste, dar trebuie sa recunoastem ca si la nivel de individ suntem unii mai evoluati ca altii, chiar daca asta inseamna doar simpla adaptare. Daca la oameni e valabil, la porumbei unde generatiile se schimba mult mai repede, de ce nu ar fi? Noroc!
    http://www.voxeu.org/article/reaching-new-heights-how-have-europeans-grown-so-tall

  26. Frumos dar nu am putut sa ma uit la tot videoclipul!nu pot sa ma uit la asa ceva ca imi vine sa intru in calculator si sa prind uliu sa-l mananc,am o ciuda pe el si in primu rind nu mi-as bate joc de porumbei.Apropo fa o capcana si prinde-l

  27. Corbule, nu am scris inceti ci lenti, vorbesc mai rar, dupa parerea mea, comparativ cu oltenii. Oltenii, fratica, vorbesc repede, merg repede, lucra repede si cand danseaza populara zici ca-s la pe trifazic la 380 v. Tin minte cand m-am insurat, inevitabil am bagat si sarba, moarte de om tatii……bineinteles ca a trebuit sa dansez cu ei in hora, na ,….sa le fac show-ul. Ce vorbesti mah….eu ardelean molau, ma saltau aia in toate directiile ca pe o curca beata de mi se impleticeau picioarele, dupa ce ca nu stiam sa dansez, sa joc, mai tinea sarba pixului si cate o jumatate de ora…..asa umilinta mai rar…si filmat, amintire cica :=))
    Daca stam sa ne gandim, o evolutie si o adaptare totodata ar fi insasi folosirea internetului, a pc-ului, tabletelor etc…..stau si ma gandesc la bunicu meu Dumnezeu sa il ierte care nici televizor nu a avut. Doua generatii mai tarziu si diferenta este enorma din punct de vedere intelectual. Fizic…..sunt jumatate de puternic cat a fost el si am facut si sport la viata mea, el a trait 82 de ani si nu a avut niciodata nevoie de ochelari, eu daca prind 62 sa fiu fericit si ma si dor ochii ca dracu de la monitoru asta…..

  28. Apropo de repede……
    Un cuplu la restaurant.
    Vine ospatarul:
    – Ce doriti sa serviti?
    Ea:
    – O ciorba de burta cu smantana si o friptura mare cu salata de varza pentru mine si o salata de varza pentru sotul.
    Dupa un timp, ospatarul revine:
    – Mai doriti ceva?
    Ea:
    – Clatite cu ciocolata si inghetata pentru mine si inca o salata de varza pentru sotu.
    Ospatarul:
    – Nu va suparati, dar domnul nu consuma decat salata?
    Ea:
    – Pai daca ”fuce” ca un iepure atunci sa manance ca un iepure!

  29. Evolutie, involutie, olteni, moldoveni, ardeleni, porumbei, ulii, toamna si noi, columbofilii cu gândul si banuiala absolutului din rationamentul nostru. Sau a relativului…
    Savurez comentariile voastre si ma bucur alatur de voi de viata columbofila. Cum gandeste uliul, oportunistul momentului, habar n-am. Stiu ca este extraordinar de eficient pentru ca regulile aparente le schimba instantaneu si de aceea supravietuieste si va fi cu o secunda sau, daca vreti, o pana, mai bun decat unele din vedetele noastre. Cei care supravietuiesc invata din asta si se adapteaza instantaneu. Am cateva vizite in fiecare zi, de tatonare sau atacuri devastatoare, stiti si voi cum este… Cresc trei varietati de voiajori, sport, stil vechi si ornament, 80% negri iar ceilalti albastri, stropiti sau chiar albi.
    Observatiile mele rezoneaza cu unele din comentariile anterioare in sensul ca puii din pasarile libere sau macar cu acces la libertate periodica, sunt mai adaptati la viata libera si parca au ceva in plus. Evident ca si ei sa fie liberi.
    Am avut pierderi de pasari faine tocmai pentru ca la mine au iesit afara prima data, la varsta adulta iar crescatoria este la liziera unui parc, teren perfect de vanatoare pentru rapitoare. Zborul porumbelului ratacit, solitar, fara stol, evident neantrenat nu-i lasa multe sanse de supravietuire, ele tind catre zero. Tocmai de asta, atunci când sunt cazuri de porumbei intorsi acasa dupa perioade de timp variabile petrecute in necunoscut, imaginatia o ia razna.
    Un caz: sfarsit de iulie, o femela porumbar ataca si ia un mascul masiv pe stil vechi, de maxim 3 ani. Il executa la cativa metri de crescatorie, ceilalti porumbei asista din aer sau din voliera cu groaza evidenta, la carnagiu.
    Au urmat atacuri zi de zi, timp de o saptamana aproximativ la aceeasi ora si acelasi scenariu, cu rateuri ale uliului. Mi-a speriat mai multi porumbei printre care si o femela batranica de stil vechi, fara experienta vietii in libertate. A zburat femela cam trei zile pe deasupra crescatoriei si parea ca nu o vede. Când a revenit si a intrat fara multe tatonari, era un ghemotoc de pene din ditamai porumbelul. Era in febra, aripile lasate, panza de păianjen pe penaj de prin cine stie ce unghere ale acoperisurilor. Arata ca un Roller de Cluj. A stat vreo doua zile, si-a revenit dar nu a mai ouat de atunci si când iese afara, macar la baie, nu sta mai mult de 20 de minute.
    Morala: efectul atacurilor asupra unei pasari imbatranite in captivitate fata de puii lasati afara la program care la 10 minute dupa atac ciuguleau pe acoperis.
    Am schimbat programul de zbor 3 zile si atacurile au incetat, nu si vizitele uliului. De la cel atac, pana in prezent am pierdut porumbei din alte motive nu de la uliu. Supravietuitorii au dezvoltat un comportament adaptat primejdiei. Zboara si apoi gândesc sau daca nu sunt apti de zbor datorita stadiului de naparlire in care se gasesc, cauta siguranta volierei.
    Prin extensie, gândesc ca stimulii exteriori aduc porumbeii la un grad de slefuire a comportamentului, lipsa lor ducând la prostire treptata. Consider ca este firesc sa intervina crescatorul in situatii exagerate dar nu sunt de acord cu cocolosirea acestor pasari care gândesc uimitor de rational.
    Toata cinstea pentru voi si porumbeii vostri! Colegii mei de salon :)))

  30. Eu-s muntean si nevasta ardelenca. Am un prieten drag oltean (ba vorbeste asta de zici ca-i moara stricata da’ asa-mi e’ de drag incat l-as asculta zile intregi si’ nici eu nu ma las mai prejos in conversatiile noastre). Am cunostinte moldoveni. In afara de accent nu mai gasesc alte trasaturi “regional definitorii”.

    Revenind la uliu’ porumbar, sper sa n-o vad anu’ asta pe ‘Coana Mare fir-ar mama ei sa fie!

  31. Da … , exista anumite caractere care se transmit genetic … , fara ca mediul inconjurator sa isi puna amprenta cu o mare influenta … , dar… , majoritatea genelor pe care puii le mostenesc de la parintii lor , sunt influentate intr-o oarecare masura si de adaptabilitatea parintilor acestora la Mama Natura si la conditiile la care aceastia se pot adapta … , sau nu se pot adapta … .
    In acest minunat sport …, normal ar fii sa ne facem frati cu Mama Natura … si atunci v-om vedea ca cel mai puternic , rezistent , inteligent si ”SMECHER”… , se adapteza si se perpetueaza in voia lui … , fara alte ajutoare umanitare din partea noastra … . ” Lasati porumbeii sa zboare ”… si niciodata nu o sa fiti dezamagiti … .
    O PILDA :
    Porumbeii Voiajori =… SPARTANII … .

  32. @Victor M
    @Dorel, Gherla
    Felicitari amandurora (Victor M tu esti pe sistemuu Cheloo ”am niste filme-n cap trebuia sa fac regie” :-)) ), m-ati facut sa ma simt ca intr-o seara de vara la club (ma rog in fata clubului ca de obicei pleaca lumea si raman 2, 3 ) cu berea in mana aberan pe clar de luna….:-))
    Daca am fi fost colegi de club nu m-ar mai astepta nevasta cu intrebari gen ”unde ai stat 4 ore, ce dracu puteti vb atatea despre porumbei? ”?…….ca as intra pe usa a doua zi dimineata la 5 :-))
    @Corbu
    Fratemiu a avut unu in clasa care vb atat de repede ca nu il scoteau profesorii la tabla, jur, nu intelegeau aia nimic…numa in scris il testau :-))
    In rest tot RESPECTU pentru por.ro ca ne lasa sa deraiam pe pixeli lui :-))
    @Dorel imi plac mult voiajorii pe stil vechi……bravo!

  33. Eu multumesc pentru deraiaje, colegii mei de salon. :))

  34. poate careva sa puna o poza cu voiajorii astia de tip vechi? Ma tot mananca unu’ de prin padova cu voiajorii astia de tip vechi,cica ii are de dupa al doilea razboi mondial :)) de la bunicu’ lu tasu’… Mi-e sa nu ma duc degeaba 200 de km,ca-l bat la el acasa!

  35. As vrea si eu sa cresc porumbei ,nu pentru concursuri ci pentru frumusetea lor , ati putea sa ma ajutati si pe mine cu ceva pui ,nu ma intereseaza specia purumbel sa fie, i-mi plac, se ajuta intre ei ca familie cea ce noi oameni cam lasa de dprit la capitolul asta.

  36. eu am avut azi 8 atacuri in 30 min zbor si au ramas in zbor peste noapte sa vedem maine ce se aduna……….

  37. Si eu am avut astazi cateva atacuri frumoase, dar au intrat pana la ora 18. Cand i-ai scos la zbor de au ramas pe sus?

  38. bai PETRE lcom .40]ia vino la mine acasa sa-ti dau voiajori vechi ,si daca nu-ti plac sa ma bati la mine acasa.iti dau de beshi…..nesimtituleeeeeeeeeeeeeee.0727413784.

  39. @aurel daca stai in zona ploiesti te ajut cu 2 pui in primavara, voiajori sport, daca stai in alta zona nu vad cum te-as putea ajuta

  40. @Aurel iti pot dona eu mai multi voiajori, pui si batrani, zburati si nezburati……din ce zona esti ca eu nu trimit prin colet si nici nu ti-i aduc la usa. Ai conditii sa ti porumbei?

  41. @porumbei.ro ”atacuri frumoase” ? Cam sadica remarca :-=)) dar…….daca stau bine sa ma gandesc poate fi si asta o modalitate de a trece peste lunile lungi de iarna in asteptarea concursurilor. Se e elibereaza una bucata porumbel pripasit sau prostovan care nu are nici o clasare sau vre-un vesnic bolnavicios care oricum si-ar fi gasit boxa la Sf. Petru si se asteapta ATACUL ! Ca la pescuit ! :-)) Eu oricum am zis ca vreau sa imi fac rost de un soim sau uliu, chiar si un sarpe ceva si sa il tin inchis pt. a ma ajuta la selectie…..dar cred ca e mai distractiv in libertate.
    Poate creem un nou sport……dar daca la pescuit zicem ”fir intins” sau ”kkt pe bat” in sportul asta cum vor suna urarile ? :-))

    Intr-un an o sa incerc si eu treaba asta ca oricum ma pricopsesc cu tot felu de ciurucuri de mila ce imi e……am un prieten care, cand vine pe la mine, il ispitesc sa ii mai omoare si el. :-)

  42. @Kevin
    Asa tata fi dur! :-)) Daca ti-ai dat si nr. de tel. corect esti cel mai adevarat…..:-))
    Si eu care credeam ca EU nu am toate oalele-n pod…..:=))

  43. Foarte frumos ! Imi era dor Andrei de un accipiter, se pare ca dorul va mai ramane cu mine tu te distrezi de minune, spor tie si porumbeilor tai la inca o iarna geroasa.

  44. @LS: Atacurile sunt frumoase cand nu ia nimic. :p
    Nu stiu cum te pricopsesti cu ciurucuri cand e simplu sa ii dai afara din cotet si sa ii alungi.

    Atacurile pe un porumbel care nu are sanse nu au niciun farmec. E mai frumos cand sunt in stol toti maturii cu norme. :p

  45. @porumbei.ro
    Sincer……..pe mine NU MA TINE ! La aia cu norma ”ma uit asa…..ca la icoane” vorba lu’ George Mihaita din ”Brigada Diversa”, cand face el pe detectivul la striptelnitza acasa…:-))
    Ruleta Ruseasca frate……..treaba e ca mie nu imi place sa pierd ….NIMIC, NICIODATA ! Nu stiu, nu pot ! Avantaj MAJOR, asa m-am lasat de PACANELE…..nu suportam sa pierd :-)) Nu joc la pariuri nu dau bani imprumut ! :-)) Bravo celor care au ”UOAUA” sa faca asa ceva ! Daca mi-ar lua uliu ceva drag cred ca as face icter negru….:-))

  46. Ia-uite-l si pe-asta! Kevine, de unde vii traiti-ar cioara, din ,,Lumea apelor”? Venisi cu pluta! Explicatie pt toata lumea,in afara de waterworld: vreau sa iau voiajori de rasa veche si am gasit la unu la Padova,dar nu stiu cum arata… Asta imi zice ca rasa e pura si a tinut-o in consangvinizare. De-asta vroiam foto… Kevin asta o fi vreunu’ din aia mici si negriciosi, da’ asta mai e si nervos… Si nici oltean nu e! Kevine,sa nu uiti pluta si cortu’ cand pleci. Si apropo’ de bataie… Era o gluma pe care batutii in cap nu o inteleg. Eu sunt nesimtit,da’ tu esti prost de beshi,mai tata!Si mai si lasasi si numarul de telefon…uitasi lista cu jucarii. Credeai ca vorbesti cu mos craciun… Du-te-n …la mea! :)

  47. Sunt din Slatina Olt , va multumesc pentru bunavointa voastra de a- mi dona din porumbei vostri. Am mai avut porumbei pe la virsta de 17 ani nu voiajori dar ereau frumosi imi erea drag de ei , i-am mutat din motive imputabile parintilor( mamei) si au plecat, mai bine au plecat decit sa mii omoare. Acum vreau sa- mi fac la socrimi-o un cotet pt cam 10 perechi. facebook: capatina marin aurelian

  48. lasati porumbei sa zboare am avut timp de trei ani porumbei lasati liberi vara iarna chiar si noaptea si nu am pierdut nici macar un porumbel

  49. @Aurel, daca vi 350 de km dupa ei cu mare drag…….
    @petre si @kevin pana acuma 1-0, avantaj petrica, astep runda a doua…..kevin tata nu te lasa …..:-))
    Stau si realizez ce ne mai distram noi aici si ce viata plictisitoare tre sa aiba toti intepatii, vedetele si baronii columbofiliei din tara noastra. Cu unul dintre ei am vazut mai demult un interviu, in care spunea ca el nici macar la club nu merge, ba mai mult are un ”catelus” (Mishulica) care imbarca pt el cand e plecat din tara in vizita la nume cu grele din columbofilia internationala, ca nu face columbofilie sociala doar rezultatele il intereseaza.
    Cand stai si vezi interviuri cu dinastia si vezi ce pedigee si linii scot din ei, ca nici nu poti sa le pronunti, neantrenat, numele iti vine instantaneu sa suni sa dai comanda de pui. Dupa care realizezi ca un porumbel e un porumbel iar campionii sunt accidente genetice (controlate totusi) care pot avea loc chiar si in cotetul lui Preda Gheorghe nu doar in mega volierele BARONILOR.
    Bafta!

  50. Daca tot suntem la o terasa, intr-o seara cu vreme buna, si savuram un … suc in cazul meu, i-as da un 1 lui Kevin si un 0 lui Petre.
    Stiu, cel mai probabil Kevin este un adolescent in care colcaie hormonii si care crede ca dintr-un pumn cade omu’.
    Asa o fi da’, din punctul meu de vedere, atunci cand spui ca-l bati p-unu, trebuie sa fii pregatit cel putin psihic sa faci asta. Nu arunci o astfel de vorba in vant ca pe un porumbel un pustiu din simplul motiv ca s-ar putea ca “destinatarul” sa fie gata sa “intre in ring” si atunci tu, cel cu “porumbelul” (ca sa fim on-topic) ce faci? O dai de gard?
    Iaca asa, Kevine neica de la mine ai 1.
    Petrica, din pacate tu ai 0, da’ nu-i bai ca ti-a dat Lord Sculah 1 deci sunteti din nou la egalitate.
    Asta micu’, si-a “aruncat” nr. de tel si pare gata sa arunce si halatu’. :))
    Cand va mai creste va fi mai chibzuit da’ pana atunci mai e’.

  51. Ce vreti…de multe ori ne place sa ne simtim adolescenti. M-am intors la perioada aia,deh nostalgia timpului trecut. Kevin, ti-am raspuns la mesajul tau in loc sa trec nepasator, ca daca as fi fost nepasator ziceai ca nu te bag in seama… E frumos internetul pt faptul ca putem spune aproape orice fara a ne vedea,aici suntem toti la del. Ca daca ne-am privi in fata, ar fi altceva. Tocmai pt faptul ca suntem toti la fel nu tb sa te superi pe mine,poate intr-o zi o sa ne intalnim pe strada si o sa dam mana,ca asa e normal. Nu te poti bate la nesfarsit, intr-un final uiti motivul pt care te-ai batut. Apropo, care era subiectul? Parca se pomenea ceva despre gene si libertate,adaptare la rapitoare… Adaptarea este a doua natura. Cine nu se obisnuieste… MOARE! Multumesc Corbu! ;)

  52. Bai fratilor voi nu sunteti normali,cautati si voi altceva de facut am stat sa citesc toate conversatile,de parca era ceva interesant dar oricum am gasit ceva sa rad si sa strige nevastamea la mn ma nu mai rade ca incerc sa dorm!Hai bafta!sa vad ce mai postati.

  53. Va salut, “dragi colegi dependenti de droguri tari”!
    Mi-a fost dor sa citesc din nou articolele acestui site columbofil, care esti preferatul meu, fiindca doar in articolele lui ma regasesc si eu care nu sunt “Columbofil”, ci doar iubitor de porumbei, numa pot numii nici macar crescator, fiindca de cand mi-am procurat iar ” marfa” pentru dependenta mea nu-i mai cresc eu se cresc singuri, eu doar ii mai ajut din cand in cand….
    Vreau sa va spun ca am citit toate comentarile si sunt perfect de acord cu ceea ce zice #porumbei. ro# si alti columbofili ce iii sustin ideea, nu pentru ca il simpatizez, pentru ca oricum il simpatizez pentru ceea ce face cu site-ul acesta, chiar daca nu-l cunosc personal…, ci pentru ca asta am observat si eu in propria “ograda” printre porumbeii ce ii detin, care sunt liberi tot timpul anului, doar seara ii inchid cand sunt acasa nu ca sa ii protejez de ceva ci doar ca sa vad care mai sunt si care lipsesc dimineata cand le dau drumul spre libertate si ca sa argumentez mai bine ceea ce zice #porumbei. ro# si sustin si eu va pot povestii o mica intamplare chiar de azi-dimineata si ar incepe cam asa: Azi- dimineata, mai catre amiaz’, asa fiind duminica, m-am trezit m-ai tarziu ca deh…!,” e ziua odihnei” ma duc sa dau drumul la porumbei, care erau inchisi de sambata seara dupa ce sa intunecat si au intrat toti in adapost, ies toti ca niste rachete lasnsate, unul dupa celalat si se prind intrun zbor in stol de toata frumusetea deodata vad in inaltul cerului un punct negru ce se lanseaza peste ei…, era “Jupanu’ ” cel mai batran dintre porumbei si cel mai experimentat, crede-am eu vine ca o “zvarluga” si se arunca in podul unei anexe de frica si nu mai iese de acolo…, o perioada buna de timp ceilalti porumbei mai tineri, de anu trecut si pui de anul acesta, se inalta cat mai sus la aparitia “Jupanului” iar dupa ce el pleaca, “cu mana goala”, mai dau cateva ture de zbor si apoi se aseaza o parte pe acoperisul anexelor si o parte in curte ciugulind una alta sau facand o baie de soare, relaxati….
    De aici va las pe dumneavoastra sa trageti concluzia nu inainte de a va spune ca acel porumbel mai batran este un porumbel de-al meu scos la mine din perioada cand aveam porumbeii inchisi de toamna pana primavara care sa mai perindat prin alte cateva crescatorii de cand am renuntat la porumbei prima data, stand tot timpul inchis la fostii proprietari la matca si cand i-au dat drumul dupa mult timp de “carcera” tot s-a intors la “prima sa iubire”, unde si-a dobandit libertatea deplina si definitiva zic eu…, iar restul porumbeiilor sunt pui scosi la mine de cand am repopulat curtea mea cu aceste sublime fapturi, care de atunci ies din oua cresc si se inmultesc si se hranesc in deplina libertate fara medicamente sau alte chestii de ajutorare din partea mea, eu doar ii privesc ii admir si am grija sa nu se impurifice rasa cu porumbei comunitari si extrem de rar ajut la selectie cand nu isi face treba “Jupanu’ “, care de o vreme incoace c-am da rateuri, si bolile… . Poate o sa fiu aspru criticat de unii pentru unele chestiuni scrise aici, dar nu ma intereseaza atat timp cat porumbeii me sunt fericiti si multumiti cu ceea ce le ofer eu.
    PS: Porumbeii sunt voiajori toti si sunt de culoare rosie, trestii pe rosu si pe albastru sau cuci pe rosu, nu detin nici un porumbel de culoare inchisa in principiu.
    Sanatate si respectele mele!

    “-Unii ma rad ca iau doar doguri usoare, fratiilor nu stiti ca dragostea pentru porumbei, e un drog al naibii de tare…!-”
    “Jony-G.”

  54. Pai columbofil asta inseamna, pasionat de porumbei. Poti fi columbofil chiar daca nu ai porumbei. Tu care ii ai, cu atat mai mult esti. Desi unii incearca sa sugereze ca doar zburatorii de voiajori in concursuri sunt “columbofili”, nu este asa.

    Astazi am avut parte de vreo 8 atacuri. Deocamdata cedeaza anumiti porumbei din matca adusa anul trecut, care cu aceasta ocazie o sa si dispara. Are o inteligenta care ma uimeste uliul asta. La unul din atacuri a venit din soare, nu l-am vazut nici eu nici stolul pana in ultimul moment, cand stolul s-a incurcat in aripi si a accelerat nebuneste incercand cumva sa il ocoleasca pentru ca se duceau fix spre el cand a aparut din soare. :))

  55. Stiu, # porumbei.ro# ce zici, cu referire la denumirea de columbofil, eu chiar la aceea faceam aluzie, ca sunt si la mine in zona “mari Columbofili” ce au doar pedigree si clasari in cap si ne fac pe noi ceilalti, simpli iubitori de porumbei, “cotetari” sau cine stie ce alta denumire ne atribuie, bine ca eu nu-i prea bag inseama ca nu ma prea intereseaza opiniile si ideeile lor, fiindca se cam bat cap in cap cu ale mele, in fine, fiecare cu ale sale…, cat despre inteligenta pasarilor de prada, pe mine unul nu ma mira, fiindca eu sunt si un pasionat de pasarile de prada si stiu ce pot, ba chiar am crescut vreo 2 sau trei pui de uliu sorecar la care leam dat drumul ulterior in libertate cu ceva ani in urma (sper sa nu fiu sanctionat pt aceasta), la mine uliul porumbar vine printre case prin curti fiind foarte stramte curtiile si casele foarte apropiate vine prin curtea vecinului la nivelul stresinilor si ii ia prin surprindere prin ambuscada, sau sta camuflat in cate o gramada de tusleni de porumb, toamna, si cand nu sunt atenti i-a executat…, cat despre porumbei adusi din alta parte am avut si eu o experienta asemanatoare cu a ta dar poate un pic mai drastica, si anume ca in toamna lui 2011 cand sau inchis porumbeii si au inceput targurile si expozitiile mi-am achizitionat si eu niste porumbei voiajori mai de “soi”, de la ceva columbofili mai cunoscuti din zona mea cu zboruri la activ si cu pasari achizitionate de la marii columbofili din tara, cu gandul de ai baga la matca si a scoate pui din ei pe care poate sa-i bag si eu la zboruri oficial, am achizitionat vreo 5 perechi frumosi si cu potential si m-am lupata din rasputeri sa-i obisnuiesc la mine pe timpul iernii ca in primavara dupa ce vine caldura sa ii pot elibeara si pe ei, fiinca nu am fost niciodata adeptul porumbeiilor inchisi cu anii, sau pe viata, pana aici totul ok, zis si facut, i-am obisnuit cu greu pe toti, dar dupa ce i-am eliberat primavara a inceput masacru, in 2 saptamani de la eliberarea totala din cei 10 porumbei a mai ramas o femela, plus inca 2 din vechii mei porumbei au fost macelariti de uliu, a fost o lovitura grea pt. mine nu neaparat financiar cat din punct de vedere sentimental, am fost complet demoralizat vazand toate ideeile si planurile mele ce mi le-am facut in raport cu acele achizitii super laudate si bine cotate ca au fost nule in doar 2 saptamani, atunci am si renuntat la porumbei, in primavara acelui an (i-am vandut total) si am plecat in strainatate unde le-am dus dor tot timpul, dar si lor le-a fost dor de mine, dovada fiind faptul ca unii din vechii mei porumbei s-au intors si au facut pui la mine (in lipsa mea) pe unde au apucat prin poduri printr-un adapost ce a ramas deschis, dar asta este cu totul alta poveste interesanta…

    PS : Porumbeii ce ii detin acum sunt pui din aceei porumbei reintorsi… .
    Imi cer scuze daca am fost putin poate off-topic
    Stima si respect!

    “Multi au pasarici la cap, eu le am in cusca! :)) ”

  56. @Jonny -G
    Felicitari si sunt 100% deacord cu por.ro, atata timp cat iti plac porumbeii esti columbofil si cred ca din moment ce ii si inmultesti, ba chiar selectiv pe rosu, te incadrezi si la ”columbicultor”.
    Felicitari pt anecdota de final ! :-))

  57. @Lord Sculah
    Multumesc, domnule L S, pentru apreciere.
    Sanatate!

    “Un voiajor tinut inchis toata viata lui e ca un avion pregatit de lupta ce zace intr-un hangar, in asteptarea unui razboi ce nu v-a incepe niciodata…”

  58. @ Corbu (Com. 65)
    Acum depinde la ce punct, G, va referiti fiindca o persoana are mai multe puncte, G, (puncte sensibile…) daca la unul din puctele alea va referiti…, :))
    Oricum ca sa va elucidez problema cu litera din “Jony-G”
    G= Gabriel – al doilea meu prenume.
    Sanatate si numai bine!

  59. Jony-G, la cel mai sensibil de pe Terra. La ala ma refeream.
    Situat in locul in care, odata patruns, esti pierdut.
    ;)

  60. bai baieti daca ati sta in prahova in zonele unde incep padurile alea mari imense unde selectionerul victor piturca al porumbeilor ataca nonstop nu conteaza cai vara toamna iarna ,dintrun lot de 100 de bucati in sezonul de iarna nu iesiti cu 20 in primavara ,stiu doar ca porumbei de viteza iarna sunt prinsi mai repede decat porumbei de fond sau maraton. ce sa facem fiecare cu zona lui parerile lui eu la 1 noiembrie ai inchid pina pe 15 martie ,prefer sa ramin cu porumbelul in cotet care a facut norma si care in 15 etape de concurs sigur 1 la fugarit victor piturca asta cu pene .

  61. @ george vezi ca s-a schimbat selectioneru, e unu mai batran, Anghel Iordanescu, asta cred ca si-a cam iesit din mana si porumbeii s-ar putea sa-l fenteze mai usor. Sincer vorbind si eu am porumbeii intr-o zona chiar mai rea, la poalele muntelui, pana la munte mai e ~ 1 km si selectioneru e la el acasa, iarna face ravagii, vara e mai calm. La fel ca tine trebuie sa-i din inchisi de la 1 noiembrie pana pe la sfarsitul lui martie.

  62. suuper!imi place f muult articolele lui porumbei.ro!sunt incepator am 38 ani,si imi pare f rau.ca am pierdut atatia ani fara porumbeiii voiajori.dar deacum inainte vom fi impreuna pana la sfarsit!de la porumbei.ro.noi cwi incwpatori dar si ceilalti avem de invatat.este intai de toateOM!MULTUMESC!,porumbei.ro,si mi ar face mare placere,macar sa va vad undeva in carne si oase!

  63. EXCELENT VIDEO!!!!!!!!
    Pasiune pura, no comment!
    Si, DA! Lasati pasarile sa zboare, nu va ganditi numai la performante si orgolii personale!
    Sunt pasari, nu le furati ceea ce le e mai drag: libertatea…

  64. salut
    eu am 14 ani si sunt foarte pasionat de porumbei
    am candidat si eu la cateva concursuri anul acesta
    am facut un antrenament cu pui la 2 km de casa apoi la 60 (am bagat 3 pui la antrenamentul acela din care mi s a intors unul in timp record iar un list dupa o saptamna)apoi am bagat la cocursul de 120 km pe cel care s-a intors primul (asta s a intamplat inainte de sosirea celui de al doilea)apoi i am bagat pe amandoi la etap de 300km si s a intors cel care a intarziaT O SAPTAMANA

  65. am si eu o intrebare ?
    porumbei albi sunt buni pt concursuri ?
    pt ca eu am vreo 2 albi inelati cu FCI

  66. Dragă Andrei:),albii in general nu sunt grozavi in concursuri. Sunt si exceptii dar lumea îi preferă pe cei colorati,ca sunt mult mai buni
    De unde esti?







Comenteaza

Emailul tau nu va fi public. Campuri obligatorii: nume, email, comentariu. *