16-01-2011 • Voiajori de TOP 10 • 8,292 vizualizari

Crescatori: tandemul “Zlibut & Santa”

Buna tuturor! In primul rand, ne vom face o scurta prezentare: Ne numim Zlibut Sebastian si Santa Florin Ioan, membri activi ai asociatiei columbofile “Voiajorul Bihor”, locuim in municipiul Oradea (jud. Bihor) si impreuna formam tandemul “Zlibut & Santa”.

Ne face o deosebita placere sa fim printre voi, dragi prieteni columbofili si sa va prezentam mandria crescatoriei noastre, masculul RO 530047- 2007, botezat de noi “Man”, un alt “vultur nocturn” daca ne este permisa aceasta exprimare. De ce spunem acest lucru? Simplu, o sa va invitam sa urmariti intreaga poveste a acestui porumbel in frazele ce urmeaza.

“Man” iese din ou in anul 2007 dintr-o pereche de porumbei ce provin de la domnii Man Simion, Satu-Mare si Biro Gyorgy, Oradea, dupa cum urmeaza: tatal lui “Man” provine de la dl Man Simion, fiind 50% Groendelaers si 50% Janssen, iar mama sa provine de la dl Biro Gyorgy, fiind 50% Aarden si 50% Janssen. In consecinta, putem spune ca “Man” are in sange 50% porumbei Janssen, iar 25% fiind Aarden si 25% Groendelaers. Inca un lucru interesant, iata ca putem dovedi ca si porumbei care au sange Janssen pot sa zboare cu succes si etape de maraton, dupa cum o sa vedeti in continuare.

“Man” isi incepe “cariera” de sportiv ca pui, el participand la etapele organizate de Ac. Bihor in 2007 si claseaza de doua ori, si anume: loc 20 Melk (516 km) din 746 porumbei si inca un loc 75 Acs (307 km) din 803 porumbei. Nu sunt niste clasari extraordinare, insa “Man” ne va arata in anul 2008 adevarata lui valoare, indeplinind astfel norma la AS Tineret si ocupa locul 1 pe judetul Bihor. Totodata, “Man” indeplineste in acest an 2008 norma la Fond si la General (la General Tineret ocupa loc 7 pe Bihor).

Urmeaza pentru “Man” un an nou de competitii, anume anul 2009, an in care inca odata, nu ne dezamageste. In urmare, “Man” face norma la categoria Fond Palmares si obtine locul 13 pe judetul Bihor, iar totodata, acesta indeplineste si norma la categoria General Palmares 2009.

Povestea intradevar interesanta a acestui mascul incepe in anul 2010, an in care ne-a adus cele mai mari satisfactii, el indeplinind norma la categoria Maraton Maturi cu 29,41 puncte, ocupand astfel locul 13 in expozitia nationala de la Piatra Neamt (2010) si locul 31 National Maraton Maturi. De asemenea, “Man” ocupa onorabilul loc 1 Maraton Maturi pe judetul Bihor, loc ce il trimite in expozitia nationala. Daca este sa ne luam strict dupa locurile ocupate in clasamentul national, acest porumbel intradevar nu a ocupat locuri
fruntase, insa felul in care a ajuns sa fie aici este unul extraordinar.

Totul incepe atunci cand este imbarcat la etapa “Bamberg”, in data de 26.06.2010, etapa la care participa toata zona 1 (Vest). Dintr-un numar de 3405 porumbei si doar 3 ajunsi in prima zi de concurs, “Man” ocupa locul al treilea (3) gratie instinctului extrem de a ajunge acasa, el intrand in ceas !!! ATENTIE !!! LA ORA 03:01min. NOAPTEA, lucru de care va puteti convinge accesand clasamentele online ale FCPR (jud. Arad). Pur si simplu nu ne-a venit sa credem, “Man” a intrat la o etapa extrem de grea (cu ploaie toata ziua si noaptea), in toiul noptii, la ora amintita mai sus.

Se pare ca “Bamberg”-ul nu este o intamplare, fapt ce se va dovedi in data de 01.08.2010, la etapa de maraton Coburg (zonala), etapa pe care “Man” o claseaza pe pozitia 17 dintr-un numar de 910 porumbei si de data aceasta intrand in ceas la ora !!! ATENTIE !!! 00:09 min. (12 si 9 minute noaptea). Aceste doua etape i-au demonstrat pe deplin abilitatile iesite din comun de a putea zbura pe timp de noapte, reusind sa se intoarca acasa cu mare succes. Nu in ultimul rand, “Man” claseaza si etapa Halle, insa nu atat de bine ca pe celelate doua, ocupand locul 205 dintr-un numar de 1837 porumbei. Aceasta etapa il ajuta sa indeplineasca norma la maraton si totodata sa ocupe locul 1 pe judetul Bihor la aceasta categorie.

Aceasta este povestea noastra si a masculului “Man”, porumbel care mai asteapta sa-si arate puterile si in sezonul 2011, sezon care speram sa fie incununat de succese! Va multumim pentru timpul acordat si speram ca povestea noastra sa v-a placut si voua!

Numai bine si multa sanatate!