In haosul ce mi-a cuprins fiinta, odata cu intrarea in lumea concursurilor cu porumbei voiajori, se duce o lupta constanta intre pasiunea mistuitoare si persoana matura de acum, responsabilizata de societate si familie. Intotdeauna am fost determinat de performanta, dar nu patimas . . . sunt un iubitor de porumbei si nu pun in pericol aceasta dragoste de dragul performantei. Ma declar scutit de orice vointa si sentimente de indarjire care sa altereze elementul primordial al relatiei dintre mine si inaripati.

Insa nu este asa cum ma asteptam . . . este o competitie puternica , este indarjire si patos , care te indeparteaza putin cate putin de scopul primar . M-am trezit destul de bulversat , ancorat intr-o realitate dupa care am tanjit indelung , dar pus in postura de a o trata la fel de responsabil ca propria-mi existenta . In febra pregatirilor , raman fidel convingerilor mele si imi doresc , pentru mine si pentru fiecare coleg columbofil , un sezon cat mai reusit , pentru o satisfactie comuna .

Totul se intampla prea repede si aproape ca nu am timp sa inteleg ? ! dupa doar trei etape , devin mai mult decat competitiv . . . nu ma mai multumesc sosiri de clasament si pentru locurile fruntase , le-as da si jar , ca in poveste , de-as putea . Unde sunt clipele de tandrete dintre noi si cuvintele de alint mangaindu-le fiinta neobisnuit de frumoasa ? Unde sunt colegii de club , carora le doream numai succese . . . acum sunt adversarii mei . Ce anume , din mine , a declansat aceasta schimbare de atitudine ?

Ma gandesc la spirit , care incearca sa se elibereze de principiile ratiunii si sa perceapa la maxim toata aceasta nebunie frumoasa . . . o sa-i acord circumstante atenuante ; probabil prea mult l-am tinut in corzi si in rigori ! o sa zburde putin pe meleagurile neigradite de resentimente ale unei competitii inversunate si se va intoarce mai curat la starea cea dintai . Aceste ganduri se pierd printre randuri si iata-ma la final de sezon , plin de frustrari nejustificate , facand planuri indarjite pentru anul viitor . Nu stiu ce sa mai cred . . . circumstantele atenuante , acordate nelinistitului suflet au fost neintemeiate sau au fost gresite premisele ! Nici o clipa nu mi-am imaginat ca ratiunea ar putea sa-si joace feste ei insisi si sa-mi invite fiinta , sa-si reconsidere toata intelegerea acestor profunzimi .

Cine este responsabil pentru aceasta transformare ? . . . cum au putut devenii inaripatii , pe care ii iubesc sincer , actori fara , voie intr-o competitie acerba , in care le cer insistent sa invinga ? Am cugetat indelung la aceste ambitii . . . ratiunea , sentimentul si vointa , intr-un efort comun , au refuzat categoric alte circumstante atenuante si au cerut imperios sa se revina la simtirea prima . . . o iubire neconditionata de realizari in competitii . Nu pot lasa un rezultat sa-ntunece simtirile si sa le poarte pe desarte slave care-mi ciuntesc fiinta .

Acum m-am regasit , chiar daca nu deplin si competitia imi pare mai frumoasa pentru cei cumpatati . . . ce gusta senzatii pure de extaz la fiecare sosire in clasament sau in afara lui ! As vrea sa pot si eu atinge culmea , care separa putinel dragostea de ardoare , pentru ca dragostea sa ramana intre mine si ei , iar ardoarea sa fie flacara ce-o intretine . Daca sunt fariseu , o sa-mi arate viata . . . daca sunt ipocrit , cumva o sa-nteleg ; dar cred ca nepasarea este mai rea ca toate , iar starea mea de bine e rascolirea ei . P.S. : ei sunt parte din mine si eu parte din ei , ei se intorc la mine si eu ma duc cu ei . adrian