Autor: Ovidiu Leonte
Extras din cartea “Porumbeii galateni”

Acum, era prea batran, ca sa-si mai intemeieze o familie. E drept ca arata inca bine, viguros, si nu prea ii statea nimeni in cale. Era, intr-un cuvant, respectat. Curat si ingrijit mereu, ai fi zis ca era “bun pentru imperechere”.

Trecusera ca un vis 17 ani de cand iesise din gaoace. Curios poate, dar la 15 ani avusese ultimul lui pui. De la prima lui dragoste pentru o “capacita”, care i-a devenit apoi pereche, nu se mai imperechease cu nici o porumbita… o familie timp de aproape 16 ani ? familia Imperator!

In crescatoria mea, puii cu codita “cat doua degete” sunt dati jos din cuibar iar parintii ii hranesc la un loc cu ceilalti pui, in colectiv. Este o metoda. Puii cei mai putin indrazneti insa, raman mai cu gusa goala.

Dorobant, in ultima vreme “Mosul”, cum il poreclisera prietenii mei crescatori, venea cu gusa plina si ii hranea cu rabdare, pe rand, pe toti. Cat era ziua de mare facea nesfarsite drumuri intre hranitor si adapatoare, iar puii navaleau cu aripile intinse catre el, cu ciocurile deschise dupa hrana, “tiuind”.

Daca din intamplare vreun porumbel cauta sa bata puii, alerga cat putea de repede, clatinandu-se leganat, turuind si lovind cu aripa pe intrus.

Tarziu, dupa ce termina de hranit liota de pui, se aseza langa ei pe o aripa, motaind obosit cu capul in piept, cu puii gramada in jurul lui. Asa l-am gasit intr-una din zile, cu puii langa el, odihnindu-se… murise.

(Dorobant 8.1962. mort 1979, crescator Ovidiu Leonte).