Eliberare porumbei… in decembrie😱
După o luna si 3 saptamani de stat închiși, astăzi am eliberat iarăși porumbeii. Si am văzut că uneori, o mica neatenție sau ignoranță poate duce la o mare pierdere. Eliberați au fost doar pui de 2018. După câteva minute de zbor, nu prea multe, din nori apare o siluetă negricioasa care desparte stolul si se ia după unul. După câteva secunde bune de urmarire, dispar amândoi. După ceva timp, toti acasă, cu excepția unuia. O femela.
As fi putut să o salvez, dar nu am făcut-o. Înainte de a le da drumul, i-am luat pe toți la mână și arătau bine, cu excepția a 2 femele: una era la ultima pană cu naparlirea, iar cealaltă era un pic grăsuță. Întâmplarea face ca erau surori, dar nu din aceeași serie. Pe cea cu pana am separat-o imediat, însă pe cealaltă nu. Mi-am zis ca o sa o închid eu inainte de a le da drumul si m-am luat cu altele. Si tot cu gândul in altă parte am rămas. Prima dată când am intrat in crescatorie după ce au venit acasă, după ea m-am uitat. Știam că este unul lipsă, i-am numărat din zbor cand se întorceau, mă dusesem doar sa vad care lipsește. Si nu am fost mirat deloc sa constat ca femela un pic grăsuță este lipsă. Mama femelei dispărute astazi este unul din cei 3 porumbei de bază ai mei. Stiu că greșelile se plătesc. Dar acum a fost nevoie să-mi amintesc asta.
Nu sunt prea mare cunoscător in materie de răpitoare, si as dori sa aud careva opinii in directia asta. Anume, ce posibil rapitor a fost? Uliu sau șoim? Mentionez ca atat am observat: de sus, “din nori”, de nicăieri, apare o siluetă negricioasa care se arată a fi foarte energică în urmărire. Ulii obișnuiesc astfel de atacuri?
Mâine urmează alt episod. Le voi da drumul, probabil, toată iarna, daca voi fi acasă. Si nu e nimeni care să mă poata convinge să nu o fac. Din moment ce mi-e imposibil să ii zbor, singurul scop este de a obține porumbei rezistenți la răpitoare. Greseala a fost cand, în urma cu o luna si 3 saptamani, când am plecat de acasă, i-am zis mamei, care are grijă de ei cand eu sunt plecat, sa ii lase închiși. Înainte de a pleca, se descurcau lăudabil cu răpitoarele. Dar atunci erau pregătiți. Si apoi au stat o luna si trei săptămâni închiși. Asta a fost greseala. Si trebuie plătită. Cat de mare va fi prețul? Voi afla in curând… ma gandesc sa fac si vreo filmare, poate surprind si atacul căci, la cum se vede, ca avea loc, 101%, la fiecare eliberare a porumbeilor.
Ciprian-Ionut
Negricios e soimul, depinde daca avea aripile ascutite la varf si masca aceea alba la cap.
Si eu fac chestia asta cu un stol pentru ca zborul la club nu ma mai entuziasmeaza ca in primii ani. Cati ai in stol? Ies toti? Cei care nu prea zboara si stau mai mult ascunsi vor fi luati primii cand totusi ies, sau daca scapa in primavara ar trebui eliminati la zbor daca vrei sa selectezi asa. Daca tot nu ii zbori, nu e pierdere ca mai ia din ei, dimpotriva, asa vei obtine ce iti doresti, rezistenta. Chiar trebuie sa iti ia din ei sa poti scoate din cei ramasi exemplare mai bune.
Grasii dispar si la mine primii. Daca ii inchizi mai multe zile, ajuta sa scazi gramajul la ratie. Dar ma gandesc sa nu mai fac nici eu asta, ca filtru suplimentar de selectie pentru cei ce nu se ingrasa stand inchisi. Cu fiecare zi de inchisoare le slabeste musculatura iar cei care se si ingrasa accelerat sunt cei mai expusi, la manevre nu mai tin stolul si sunt primii vizati.
Mie cei care imi zboara afara iarna imi mananca mai putin decat cei care stau inchisi, cred ca e o chestie de metabolism nu ca ar “gandi”. In cei inchisi am unii grasi ca porcii si se calca in picioare cand vin cu mancarea, ma dezgusta.
Ieri am facut prima eliberare dupa o saptamana de pauza plina cu ninsori si ger, s-au descurcat destul de ok la primul atac de uliu, e stol mic si cu multi maturi. Daca venea soimul cred ca era altceva.
Afara au ieșit doar 15 porumbei, numai pui de anul acesta. Despre pradator nu pot spune mare lucru deoarece atacul s-a produs la distanță. Ce e sigur, părea destul de flamand, deoarece pana sa il prindă, a trecut ceva timp. Mai sunt oameni de părere că dacă ii decid iarna, mi.i ia pe toți. Prostii.. am avut in 2014 si 2015 porumbei a afara iarna. Si nu puțini, în jur de 40, 50.. Si stiu ce înseamnă. Pierderi, 2-3 pe iarnă. Atacuri multiple pe zi, atât la altitudine mică csat și la înălțime, “in nori”. Dar aveam altfel de porumbei atunci, deja formați. O sa fac iar, sper, în 2-3 ani.
A treia zi (astăzi) cei care au iesit la zbor s-au prezentat neașteptat de bine. În prima zi zburau cam buimaci însă astazi, cum ai iesit, s-au înălțat ninge si ai plecat. La întoarcere i-a întâmpinat uliul, desigur (era uliu sigur, femela, cel mai probabil), însă a venit la mică altitudine. Nici porumbeii nu erau pus sus, însă l.au lăsat în urmă in cateva secunde. Ma gândesc ca nici uliul poate ca nu era atât de flămând, plus ca a fost și vremea bună, cu soare, comparativ cu prima zi cand a fost ceață.
Afara inca nu au iesit toți si mai am câțiva (2) care ies, pleacă cu restul, însă rup stolul si vin acasă, pe rând. O să-i mai las in voia lor un timp, însă prea mult nu cred ca voi mai rezista sa ii las sa facă fiecare ce vrea
Sal
Eu ii tin tot timpul afara si cand ninge si cand ploua pe vant pe ceata nu conteaza.. Uliul porumbar ii ataca si de cateva ori pe zi.. A selectat la ei pana a ramas o singura rasa din primi mei porumbei de acum 25de anii… O rasa de cuci.. A prins negri pestriti albi.. Tot ce cumparam prindea parca erau blestemati… Prob. Cu uliu e una singura sa nu se lase in picaj… Cuci acestia cum vine uliu urca foarte sus de nu se mai vad si pleaca de acasa… Cand se intorc tot stolul coboara in. Picaj direct in cusca… Precizez ca mananca foarte putini sunt foarte usori… As fi curios la soim daca s ar descurca.. Pt ca soimu difera foarte mult de uliu si ca atac si ca pasare.. Nu trebuie tinuti inchisi si nu e bine sa ai stol mare in zone cu rapitoare… Pui nu le dau drumu prima luna dupa ce devin capabili de zbor… Prob uliului este ca daca a prins unu sa invatat si devine mult mai insistent…
Ciprian ionut ch
Cei care se rup de stol vor fi victime sigure
Cand stolul e mare se formeaza o dezorientare ei nu mai pot fi atat de atenti la uliu pt ca sunt atenti in. Prea multe directi.. Stolul pana in 10porumbei e cel mai benefic….. Ai mei nu se rifica niciodata iarna mai mult de 15si am 32.. Cei care sunt fricosi vor pieri sigur…. Am un. Mascul care are peste 20de atacuri pe el numai in. Iarna asta nu stiu cat va mai rezista.. Nu inteleg de ce il alege pe el nu iese din stol decat cand il alege din stol.. Ceva se intampla cu el…. E porumbelul meu preferat dar sper sa nu bage frica in el si sa il prinda pana la urma…