Gânduri despre sănătate

De: Bill “The Book” Richardson – Arizona / Tradus şi adaptat: Ovi

N.t. După cum arată şi titlul, Book dezbate în acest articol unele dintre cele mai comune probleme legate de sănătatea porumbeilor, dar în acelaşi timp atinge şi unele aspecte de selecţie.

În ultima vreme am primit o serie de email-uri cu privire la pui bolnavi. Termenul „bolnavi” ar putea fi cam prematur. De fapt, în acest moment ei sunt nesănătoşi și încep să fie bolnavi sau cel puțin aşa i-au descris proprietarii lor. Majoritatea crescătorilor sunt în prezent în proces de creștere al celui de-al doilea tur de pui (la momentul la care am scris acest articol). Acum este momentul când reproducătorii buni şi sănătoşi ar trebui să producă puii lor cei mai buni. Cu toate acestea, doar pentru că un porumbel a fost pus la matcă, nu înseamnă în mod necesar că este un porumbel bun și de multe ori porumbeii mai slabi au tendința de a se destrăma după prima tură de pui.

Ei bine, văd că nici măcar nu am trecut de primul paragraf fără a ajunge la cea mai probabilă cauză principală a problemei cu puii bolnavi – reproducătorii înșiși. Deoarece mulţi columbofili par să-și petreacă timpul axaţi pe problemă – nu pe cauză, ei sunt destinaţi să trăiască iar şi iar aceeași istorie… ca şi în filmul “Groundhog Day”. Mi s-ar părea rezonabil să cred că dacă porumbeii bolnavi despre care vorbim sunt pui, ei nu au avut încă timp să se îmbolnavească de la condițiile din compartimentul de pui; doar dacă există condiții extrem de insalubre sau severe probleme de ventilație și în cele mai multe cazuri, asta plasează cauza problemei înapoi în compartimentul de matcă.

Din nou, presupunând că nu există supra-aglomerare şi avem un design decent al crescătoriei, precum și condiții sanitare rezonabile, ne rămân doar reproducătorii înșiși. Din moment ce putem spera că reproducătorii au fost cel puţin oarecum sănătoşi înainte de începerea sezonului, se pare că au slăbit în timp ce au produs prima lor tură de pui. Odată slăbiţi, una sau mai multe boli au fost capabile să apară și una, mai multe sau chiar toate perechile de reproducători au fost afectate.

Unii vor spune că columbofilul nu şi-a tratat porumbeii înainte de începerea sezonului şi acesta este motivul pentru care au început toate problemele. Cu toate astea, simplul fapt este că porumbeii buni nu ar trebui să aibă nevoie de medicamente pentru a reproduce, pur și simplu pentru că, aşa cum bunul meu prieten Marty Laden spunea mereu: “porumbeii buni nu se îmbolnavesc.” Oricum, dacă condițiile sunt adecvate în crescătorie, în cele mai multe cazuri nu vorbim despre porumbei buni – ci despre porumbei discutabili care scad în greutate și/sau se îmbolnavesc în timp ce cresc pui.

Menținerea reproducătorilor sănătoşi nu ar trebui să fie super-complicat, deoarece aceştia sunt una dintre speciile cele mai rezistente de pe pământ. Dacă menţinerea reproducătorilor sănătoşi s-a transformat în știință aerospaţială, atunci e nevoie de porumbei mai buni sau cel puțin să încerci să identifici cauza problemei. Deşi asta ar fi o soluție rapidă, de obicei astfel de probleme nu pot fi reduse atât de ușor la o singură sursă şi acesta este motivul pentru care majoritatea nu-şi pot da seama de cauza principală a problemelor de sănătate. În schimb, pentru columbofil devine dificil să sorteze problemele între crescătorie, calitate și sănătate.

De exemplu, în timp ce porumbeii de slabă calitate au tendința de a se îmbolnăvi sub stresul provocat de reproducţie, în mod clar ei se darâmă mult mai rapid atunci când crescătoria este supra-aglomerată. În aceste zile, este un caz foarte rar să vizitezi o crescătorie care nu este supra-aglomerată. Cei mai mulţi columbofili folosesc aceleași crescătorii construite acum 30 de ani, dar […] în general ei ţin de două ori mai multe perechi. Pur și simplu prin diminuarea numărului de perechi din compartimentul de matcă, majoritatea crescătorilor ar putea reduce problemele de sănătate la jumătate.

În afară de porumbeii bolnavi, designul crescătoriei este un alt domeniu în care mulţi columbofili eșuează. În prea multe crescătorii intră apa; acestea permit ca ploaia să intre prin partea din față, nu sunt suficient ventilate sau sunt prea ventilate; sau sunt construite în așa fel încât nu permit porumbeilor să aibă suficient soare. În aproximativ 25% din crescătoriile pe care le vizitez, pot vedea daune produse de apă la interior sau pot mirosi excremente umede de la apa de ploaie care s-a scurs în interior. Cât de greu poate fi să repari acoperișul crescătoriei ca să nu lase apa să se infiltreze?

În multe zone precipitațiile sunt însoțite de vânturi puternice, iar aceste vânturi suflă ploaia înăuntru prin partea din față a crescătoriei. Atâta timp cât acest lucru nu se întâmplă zi de zi şi cuibarele nu se udă, iar columbofilul scoate apa cât mai repede posibil, acest lucru nu ar trebui să fie o problemă. Din păcate, unii crescători încercarcă să mențină un sistem de așternut adânc („deep litter”) în aceste condiții; e evident că odată ce aşternutul se udă, este un teren propice pentru boală.

Ventilarea insuficientă sau/și exagerată a crescătoriei de reproducţie sunt ambele probleme semnificative și în timp ce mulţi îşi fac griji pentru aceste lucruri în compartimentul lor de zbor, ei nu par prea preocupaţi de secţiunea de matcă. Nu este niciodată o idee bună să construieşti o crescătorie de reproducție ținând cont de singură condiţie de mediu. De exemplu, în partea de nord-est este frig iarna și cald şi umed vara. Dacă crescătoria este prea închisă, porumbeii vor suferi în timpul verii, iar dacă este prea deschisă, ei vor suferi în timpul iernii. Este întotdeauna cel mai bine să ai ventilație reglabilă în compartimentul de matcă.

Pentru mulţi, secţiunea de reproducţie nu este nimic mai mult decât o reflexie târzie. De-a lungul anilor, am vizitat o serie de crescătorii care erau temniţe întunecate, reci şi umede. Din pacate, multe din ele au de asemenea, așternut adânc, ventilație slabă și sunt adesea supra-aglomerate. În aceste condiţii nu este greu de crezut că aceste crescătorii se confruntă cu boala.

Porumbeii au nevoie de cel putin 20 de minute de soare în fiecare zi. Unde locuiesc eu, vara temperatura ajunge la 43 de grade Celsius și destul de rar nu vezi cel puțin câţiva porumbei stând la soare în aviare. Poate că porumbeii nu sunt foarte isteţi sau poate lumina soarelui chiar este foarte importantă pentru ei. Personal, am vreo patru secțiuni individuale care nu primesc suficient soare la începutul sezonului de împerechere, așa că nu le folosesc până când soarele ajunge la acea parte a crescătoriei. Deşi aş prefera să am acele secțiuni pentru a creşte mai mulţi pui, fără soare este puțin probabil ca aceştia să fie la fel de buni. Chiar dacă aş putea folosi becuri puternice sau orice altceva pentru a încerca să remediez problema, cred că lumina soarelui este foarte importantă în procesul de creștere a puilor buni, astfel că voi aștepta soarele.

Condițiile sanitare pot fi împărţite în curățenia crescătoriei şi igiena porumbeilor. Se poartă o mulțime de discuții dacă curățarea cuibarelor și a podelelor în timpul sezonului de împerechere este o idee bună. Eu nu curăţ prea mult cuibarele în timpul sezonului de reproducere pentru că trăiesc într-o zonă extrem de uscată, unde excrementele de obicei, se uscă foarte repede. Deoarece porumbeii mei sunt în mod natural foarte sănătoşi, nu am nici un motiv să perturb zona cuibului, decât din când în când ca să arunc o mână de paie și să inelez o pereche de pui. Cu toate acestea, în funcție de condițiile de mediu concrete s-ar putea să nu fiţi atât de norocoşi și dacă tot aveți de gând să curăţaţi cuiburile și pardoseaua, atunci probabil ar fi bine s-o faceţi tot timpul.

Dacă utilizați un sistem de așternut adânc şi uscat în compartimentul de matcă, ar fi o idee bună să curăţaţi așternutul și să înlăturaţi grămezile de gunoi de sub odihnitoare. Pentru a nu face praf în secţiunea de zbor, obişnuiam să folosesc plasă de sârmă cu ochi de 3 mm. peste capătul furtunului de aspirator, pentru a curăța. Când porumbeii sunt sănătoşi, ei produc bacterii bune în excrementele lor, iar acestea ajută la apărarea împotriva unora dintre bacteriile rele. Oricum, când problemele de sănătate scapă de sub control, bacteriile rele pot copleşi rapid bacteriile bune și așternutul adânc poate începe să lucreze împotriva ta.

Pulverizez fiecare porumbel nou înainte de a intra în crescătorie împotriva muştelor, acarienilor și păduchilor. Aceşti dăunători pot produce problemele lor proprii de sănătate și au tendința de a provoca porumbeilor mâncărime; este stresant pentru porumbei și poate cauza prejudicii semnificative penajului. O mână de Borax în apa de baie, o dată pe lună sau cam așa ceva este de obicei suficient pentru a elimina cei mai mulţi dintre aceşti dăunători. N-aș face asta prea des, deoarece Borax-ul tinde să usuce penele.

Baia este de asemenea foarte importantă pentru starea de sănătate a porumbelului pentru o serie de motive. Când porumbeii fac baie, îşi ciugulesc penele cu ciocul. Aceasta are un efect calmant care tinde să diminueze stresul. Când ciugulesc penele cu ciocul îşi storc glanda de ulei care se află la baza cozii și răspândesc ulei peste tot, ceea ce împiedică penele să se usuce și le face mai impermeabile la apă și dăunători. Porumbeii pe care îi simţi uscaţi la pene, fie nu au penaj corespunzător de la bun început, fie nu produc suficient ulei. De obicei puteți identifica puii care nu produc suficient ulei pentru că de multe ori au cozile murdare. Dacă te uiți atent la o coadă murdară vei observa că excrementele umede au penetrat suprafața penei deoarece nu există ulei pe ea pentru a o proteja. Porumbeii ar trebui să facă o baie pe săptămână, indiferent de condițiile meteorologice sau ale crescătoriei.

Aceasta este o listă destul de generală de posibile probleme în compartimentul de matcă și pot paria că mulți columbofili au probleme în cel puțin una din aceste zone. Când boala începe fie în compartimentul de pui, fie în cel de reproducţie, crescătorul are nevoie de timp pentru a identifica porumbeii slabi, deoarece factorii menționați anterior creează confuzie în jurul problemei. Dacă aceste situaţii sunt sub control este în general destul de ușor de identificat reproducătorii slabi care cauzează problemele.

Deși acest articol nu este despre selecție, permiteți-mi să menționez câteva lucruri care v-ar putea ajuta să evitați problemele de sănătate.

Prima problemă este culoarea limbii: alb/ roz sau gri. În opinia mea, gri este în general un semn de sănătate discutabilă. Deși am văzut câţiva campioni cu limba gri, am considerat că era cauzată fie de pigmentarea limbii, fie că poate porumbelul nu avea limba gri când a devenit campion. Există foarte puține familii de porumbei care au pigment gri în limbile lor. Prin urmare, consider că este cel mai bine să se elimine toate limbile gri din secţiunea de matcă și prin urmare, să se evite problema. De obicei, odată ce porumbeii cu limbi gri au fost eliminaţi și atâta timp cât alte limbi gri nu sunt introduse, această problemă nu reapare.

A doua problemă este tragerea ciocului. În opinia mea, porumbeii ar trebui să se împotrivească atunci când îi tragi de cioc și personal nu voi ține un porumbel care nu este dispus să tragă înapoi. Unii nu vor trage de loc, alţii vor încerca de câteva ori și vor renunța (eu numesc asta sindromul bateriei moarte), iar apoi sunt cei care vor continua să lupte până când dai drumul ciocului. Cu cât luptă mai viguros, cu atât îmi plac mai mult. Porumbeii cu structură internă corespunzătoare vor să lupte. În mod evident, există unii porumbei care nu luptă, dar care par să meargă bine ca zburătorii și reproducători, dar aceştia sunt în marea minoritate. Când gradam porumbei în Danemarca, am dat peste o mulţime de porumbei pe care i-am selectat corect ca fiind câștigători de curse, dar ei nu trăgeau ciocul. Cu toate acestea, chiar dacă erau câștigători de curse, nu l-aș fi luat acasă pe nici unul dintre ei. Dintre cei vreo cinci super-campioni pe care i-am selectat în timpul acestor gradări, toţi trăgeau extrem de tare. Cu siguranță trasul ciocului nu este răspunsul la toate, dar este un punct de plecare foarte important. Trăgătorii nu provin din non-trăgători și non-trăgătorii care provin din trăgători sunt aproape fără excepție, buni de nimic. Ca trăsătură, o dată ce tragerea a dispărut, a dispărut.

Din moment ce toţi reproducătorii mei trag ciocul și puii lor trag direct din cuib, este destul de clar că atunci când un pui nu trage, va fi o problemă. Chiar atunci și acolo, acel porumbel este exclus de la admiterea vreodată în secţiunea de matcă, indiferent de rezultatele lui la curse. Pentru a fi sincer, asta nu a fost niciodată o problemă. Cu mult timp în urmă am descoperit de asemenea că atunci când consangvinizarea nu iese corect, porumbeii nu trag ciocul. Mi se pare că acest lucru este un indicator foarte important al succesului consangvinizării din prima generație. Asta nu înseamnă că este mai puțin important în generațiile ulterioare ale consangvinizării, dar pe atunci alte lucruri ar putea merge greșit.

Există o relație puternică între limbile gri și tragerea ciocului. În opinia mea, dacă elimini din program porumbeii cu limbi gri sau păsările care nu trag ciocul sau ambele, porumbeii rămaşi vor fi mai puternici, vor reproduce mai bine și vor fi mai puțin bolnavi (presupunând că boala și calitatea slabă sunt singurele probleme).

Pe data viitoare !

Book

Drepturi de autor Bill Richardson. Articolele sale nu pot fi reproduse fără permisiunea scrisă a autorului.