Noi , oamenii , in viata , nu ne asemanam , nici nu ne potrivim de fel . . . unul e mai destept , altul mai aratos , unul mai inimos si poate prea indraznet , altul om cu principii sau poate prea zelos , unul e mai smerit si altul prea bogat , mai slab sau gras , plin de incertitudini sau prea sigur de el , competitiv , delasator , romantic , plin de idei sau nu .

Si nu ca m-as putea opri candva din caracterizat impersonal si rece , imaginand modele , tipologii umane , dar altul este scopul acestei relatari : sa inteleg si eu , daca exista in viata ceva , o stare , o simtire , o zi , un gand sau orice altceva cand lumea nu difera , ci toti suntem la fel . Veti spune , bland , ca sunt naiv de fel sau rupt de realitate sau prea neinspirat . . .va contrazic la fel de bland : oricare dintre noi , la un moment al vietii , poate sa se imagineze mai strasnic , mai sagalnic , destept peste masura , mai zvelt la trup sau mai inalt , mai iute sau neinfricat , sau mai puternic si-n fine . . . egal cu orisicine .

Sa crezi ca poti , e totul ! Sa treci peste idei , care te limiteaza si sa vrei ! Zbatut de-aceste ganduri , ma intorc la realitatea , care inseamna totul pentru mine . . . acolo unde doar vantul sau ploaia , ori uliu , ori Divinitatea pot sta intre locul unu si porumbeii mei . Acum cum sunt ? naiv sau visator ? lipsit de ratiune ? increzator in ei ? Sunt foarte realist , in lumea mea , am dreptul sa visez , oriunde si oricat . . . suntem egali in sanse , toti suntem campionii propriilor sperante !

Nu ar putea fi altfel , nu aici sau macar nu si aici ! Nu m-am indagostit de taste sau de scrieri , dar simt nevoia sa-mi apar speranta cu care ma hranesc , in fata celor care ma indeamna sa nu mai visez . . . ca nu-s modern si nu gandesc modern , si n-am cu ce . . . material genetic si posibilitati , deschideri , perspective , promovabilitati . Si nu mai vad nici rostu’ , pentru ce sa visez . . . daca nu mai contez , nici eu , nici porumbeii invechiti fara de pedigree si sange nobil .

Respect columbofilii cu posibilitati, admir fervoarea cu care investesc si bani si timp si viata si tot ce au mai bun pentru o pasiune ce-o avem in comun ; dar proorocii care vestesc tendentios ca doar asa se face si nicidecum altfel , starnesc furtuni de cugete in bietul sufletel ! As putea sa ignor , dar iata-s afectat sau poate chiar frustrat ; asa sa fie oare ?! sunt depasit , neputincios , nu am sanse egale ?

Oare dorinta noastra nu ne arde la fel sau nu avem emotii la acelasi nivel ? Sau nu privim cu totii catre acelasi cer ? Retoricà , de-amorul artei . . . stiu bine ce cred si stiu ce simt : o mare pasiune , care ma rasplateste cu apropierea unor fiinte ce fac parte din mine . Aceste sentimente ma scapa de frustrari si imi arata calea catre lumea in care , oricare dintre noi avem sanse egale !

Adrian